Actualitate

Adrian Năstase șterge pe jos cu Traian Băsescu și Macovei-Ce urmărește fostul președinte | Nationalul.ro

Publicat

acum 7 ani

noiembrie 16, 2018

Nationalul

În contextul publicării noului Raport MCV, am revăzut un articol mai vechi al meu, intitulat „Despre Drone şi MCV-uri” din Jurnalul Naţional din 27 august 2012. Cred că merită să-l (re)cititi:

„Pentru cei care nu ştiu, dronele sunt nişte mici aparate teleghidate – folosite, de regulă, în teatrele de război – şi care zboară deasupra unor zone de interes pentru a spiona, a lansa explozibili sau a crea diversiuni.

În urmă cu aproximativ o lună – (la 18 iulie) – , a fost publicat Raportul Comisiei Europene privind „progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare” – o evaluare ce sintetizează situaţia în domeniul justiţiei din ultimii cinci ani. Acest raport este însoţit de un raport tehnic – cuprinzând detalii privind evoluţii legislative şi instituţionale.

Câţi dintre dumneavoastră au citit aceste documente? Câţi dintre oficialii români le-au citit? Câţi dintre parlamentari? Era nevoie de comentarii publice? De un răspuns oficial? Eu aşa cred, scrie fostul premier Adrian Năstase pe blogul său.

Fostul premier vine cu acuzaţii la adresa fostului preşedinte al României, Traian Băsescu.

Să ne lămurim: pentru a adera la Uniunea Europeană, România a negociat peste 30 de capitole cu 25 de state membre, negocieri încheiate în decembrie 2004, de guvernul pe care l-am condus şi care au fixat inclusiv data semnării Tratatului de aderare (în aprilie 2005) şi momentul efectiv al aderării – 1 ianuarie 2007. Unul dintre capitole era aşa-numitul capitol JAI („justiţie şi afaceri interne”). În acest capitol (capitolul 24) erau fixate obligaţiile pe care România şi le lua pentru aderare în aceste domenii şi erau menţionate evoluţiile legislative şi instituţionale realizate – în cooperare cu instituţiile comunitare. Documentul de poziţie complementar depus de guvern la capitolul 24 avea peste 3000 de pagini!

Între altele, fuseseră modificate, conform acelor înţelegeri, regulile privitoare la numirea şefilor parchetului General şi ai PNA (DNA), astfel încât propunerile respective să nu mai fie făcute de ministrul justiţiei, ci de către CSM. Fuseseră adoptate numeroase reglementări privitoare la conflictele de interese, organizarea justiţiei, fusese promulgat un nou cod penal, fusese întărit rolul CSM, fuseseră eliminate din Constituţie – în 2003 – formele de imunitate parlamentară ce depăşeau protecţia opiniilor şi a voturilor exprimate.

Tratatul de aderare a României la U.E. nu cuprindea şi nu cuprinde obligaţia utilizării unui mecanism de monitorizare (clauza de salvgardare putea funcţiona doar în intervalul 2007-2010). Dacă „mecanismul” ar fi unul general, pentru toate ţările membre, ar fi în ordine. Dar aşa?

Sigur, au loc evoluţii, schimbări în domeniul judiciar, al luptei anti-corupţie, în toate statele membre, mai ales în domeniul tranzacţiilor bancare – faţă de care ar trebui să ne manifestăm „îngrijorarea”. Pentru că, în definitiv, criza financiară prin care trecem şi de pe urma căreia suferim toţi, a fost generată, în mare măsură, de lăcomia unora dintre băncile cu sedii în state membre ale Uniunii.

Din păcate, după 2004, justiţia a devenit pentru Traian Băsescu şi pentru ministrul său de justiţie – Monica Macovei – un instrument de luptă împotriva adversarilor politci.

Între primele măsuri luate de Băsescu şi Macovei, a fost preluarea – de la CSM – a dreptului de a propune procurorul general şi procurorul şef al DNA, menţinuţi şi în prezent, prin prelungiri neconstituţionale (mă refer la DNA).

O altă acţiune cu obiectiv politic a fost modificarea în 2005 a legii răspunerii ministeriale – prin încălcarea brutală a unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale – astfel încât „avizul” Parlamentului să fie necesar pentru începerea urmăririi penale doar pentru colegii de Guvern ai ministrului Macovei, nu şi pentru foştii miniştri – cei din guvernul PSD!, care urmau să fie trimişi rapid în instanţe.

Nu vreau să continui cu astfel de exemple, extrem de numeroase, de altfel…

Traian Băsescu şi Monica Macovei au gândit un plan diabolic. Cu o lună înainte de data aderării, în decembrie 2006, ei au acceptat un mecanism umilitor pentru România, un instrument de monitorizare fără sfârşit care a fost şi va fi folosit în permanenţă pentru „a ne da peste degete” atunci când ridicăm vocea în cadrul clubului european spre a ne apăra interesele.

De aceea, noi suntem în situaţia să discutăm cu doamna Merkel despre cvorumul la referendum şi alte chestiuni menite să ne pună în defensivă, în loc să discutăm, spre exemplu, despre interesele noastre în Republica Moldova, în condiţiile vizitei sale la Chişinău.

Pentru Băsescu, MCV-ul a fost un instrument util, invocat drept argument de autoritate („ne-a cerut „Bruselu”!”) pentru a-şi realiza interese politice mărunte. Raportul de „evaluare” din 18 iulie este un exemplu foarte bun pentru această strategie de tip „stick and carrot” („băţ şi morcov”). MCV-ul este şi va fi un „coş” în care vor fi aruncate diverse cereri pentru a justifica blocarea unor decizii din ţările membre ale Uniunii Europene, vizând interese ale României („Spaţiul Schengen”, „dreptul la muncă”, cote de „imigrare”, problematica romilor, interese în privatizare – apropos, cunoaşteţi firme din România capabile să cumpere 15% acţiuni la Transgaz?).

Filozofia documentului MCV rezultă chiar din Raport: „în cursul acestor cinci ani, au existat perioade de progres şi de regres, momente în care cooperarea a funcţionat bine şi momente în care MECANISMUL s-a confruntat cu atitudini ostile şi a întâmpinat rezistenţe” (subl. ns.). „Mecanismul” are suflet, are „personalitate juridică” şi, iată, din când în când, el a fost supărat pe noi.

„Drona” fabricată la Bruxelles nu a fost acceptată, deci, fără „mârâieli” de societatea românească.

Personal, am trecut prin multe situaţii delicate sau umilitoare în 20 de ani în care m-am ocupat, într-un fel sau altul, de politica externă românească dar nu-mi aduc aminte de ceva asemănător – o auto-asumarea, practic, a unui regim semi-colonial – cel puţin în acest domeniu, MCV-ul fiind construit de la două capete – unul fiind Traian Băsescu la Bucureşti şi altul de „capuchehaia” sa de la Bruxelles – Monica Macovei.

Să ne întrebăm acum, după cinci ani, care au fost rezultatele „notabile” ale utilizării MCV-ului pentru România- sub formă de „bici” pentru reforma în justiţie?

Obiectivul principal a fost, după cum ştiţi, lupta împotriva corupţiei. Rezultatul, după cinci ani, rezultă chiar din raport, în baza unui sondaj Eurobaromentru – 96% dintre români consideră, în 2012, corupţia ca fiind o problemă majoră, iar 67% dintre ei consideră că nivelul corupţiei a crescut în ultimii trei ani (pag. 12). Concluzia o trageţi singuri!

Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV) a fost stabilit printr-o decizie a Comisiei Europene, din 13 decembrie 2006, şi el avea în vedere, pentru România, patru obiective de referinţă: i) reforma sistemului judiciar; ii) integritatea; iii) combaterea corupţiei la nivel înalt; iv) prevenirea şi combaterea corupţiei din sectorul public.

Să le luăm pe rând pe principalele dintre ele:

„Implementarea” noilor coduri

In raportul MCV, cu privire la cele patru domenii de referinţă, se menţionează în primul rând, „modernizarea substanţială a sistemului juridic” prin introducerea noilor coduri. Dintre cele patru coduri adoptate cu o grabă stupidă, în procedură de urgenţă, în 2009, sub presiunea experţilor, după trei ani, doar Codul civil a intrat în vigoare. Introducerea noului cod civil a creat însă o perioadă de confuzie, nu doar în rândul justiţiabililor ci chiar în rândul magistraţilor şi avocaţilor, îngreunând – deja supra-solicitatul – sistem judiciar românesc.

Noul cod civil – apreciat de unii, contestat de alţii – a reprezentat un proiect ambiţios de codificare a jurisprudenţei bazată pe Codul civil de la 1864, de înglobare a Codului Familiei, a Codului Comercial, în ideea unei mai bune uniformizări a dispoziţiilor legale. Deşi salutară, aplicarea Noului Cod Civil s-a realizat fără o prealabilă informare către destinatari şi fără a asigura logistica necesară unui astfel de proiect.

In aceste condiţii, cu toate că intenţia de elaborare a unui Nou Cod Civil corespundea necesităţilor juridice, implementarea defectuoasă a acestuia a accentuat „haosul” ce domneşte în sistemul juridic românesc actual.

De altfel, amânarea pentru anul viitor a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă – programat iniţial pentru 1 septembrie – dovedeşte distanţa dintre „desenele” pe care le fac, în aceste rapoarte, cei care le pregătesc, fără o bună cunoaştere a problematicii, şi situaţia concretă, inclusiv cea a „finanţelor” justiţiei. Faptul că, în luna mai, anul acesta, bugetul justiţiei pe întregul an era deja consumat dovedeşte lipsa de realism a acestui „mecanism”care, în mod evident, are în principal obiective politice, exterioare sistemului judiciar.

Probabil că nu ştiţi, dar studiul de impact pentru aplicarea codurilor a fost decis doar după adoptarea lor. Si ţinând seama că au trecut deja 3-4 ani de la adoptare, probabil că va fi nevoie de o nouă modificare a codurilor ţinute acum la congelator, în anul viitor.

Acestea sunt o parte din rezultatele extraordinare ale „mecanismului”. Sigur, s-au obţinut, în schimb, rezultate „politice” remarcabile, prin folosirea acestui instrument…

Se menţionează, în cuprinsul MCV: „Când toate noile coduri vor intra în vigoare, România îşi va fi revizuit fundamental legislaţia în materie civilă şi penală.” Corect, dar această revizuire va fi doar una teoretică, faptic fondurile pentru justiţie vor fi, în continuare, insuficiente, instanţele vor continua să fie supraaglomerate, lipsa de personal va continua să fie aspru resimţită iar numărul de judecători va continua să fie insuficient în faţa realităţilor din sălile de judecată. Chiar în cuprinsul MCV sunt recunoscute aceste deficienţe, însă, în mod eronat, ele nu sunt privite ca principalii factori asupra cărora trebuie să se concentreze reforma în justiţie.

Nu ştiu câte ţări, au fost „obligate” (chiar în cadrul MCV se menţionează că schimbările au fost realizate ca rezultat al presiunii externe) ca într-o perioadă de doi ani să modifice radical legislaţia fundamentală a ţării lor…

Să adăugăm şi situaţia penibilă a noului Cod penal. Vă amintesc faptul că a existat un Cod Penal nou, promulgat în 2004, dar care nu a fost pus în aplicare de regimul Băsescu – Macovei iar codul adoptat, în „mare” procedură de urgenţă, la cererea Comisiei Europene, în 2009, va intra, poate, în vigoare anul viitor – la fel şi Codul de procedură penală. Aşa încât „cârpim”, la 20 de ani după Revoluţie, Codul penal de pe timpul lui Ceauşescu, din 1968. Si pe el aşezăm o politică penală marca Băsescu – Macovei, sub umbrela MCV!

Apropos, dacă tot s-a redactat un nou cod penal, nu era normal să fie „unificate” şi preluate în noul cod şi reglementările din Legea nr. 78/2000? Evident că nu, pentru că România rămâne, şi după „reforma sistemului judiciar” singura ţară din Uniunea Europeană care are două sisteme paralele de parchete care funcţionează fiecare pe o altă bază legală – Codul penal, respectiv legea nr. 78/2000 pe baza a ceea ce aş numi „principiul descentralizării sistemului penal”! Iată un exemplu de bune practici şi pentru celelalte ţări membre ale Uniunii Europene!

Inutilitatea practică a aşa-zisei „Mici reforme” în justiţie

Este salutată, în cadrul MCV, adoptarea legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor ca fiind „un exemplu de legislaţie practică şi pragmatică, răspunzând unor deficienţe reale”.

Este adevărat că deficienţele la care se face referire există, soluţionarea acestora prin adoptarea „micii reforme” a fost însă o utopie. Nu eventuala lipsă a unui cadru legal era factorul care determina , anterior adoptării Legii nr. 202/2010, acordarea de termene exagerat de mari în rândul instanţelor româneşti ci lipsa „infrastructurii” necesare. Deşi adoptată de mai bine de doi ani, legea „micii reforme”, nu a produs nicio schimbare cu privire la gradul de încărcare al instanţelor sau cu privire la celeritatea soliuţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Termenele acordate în cauze „urgente” sunt tot de aproximativ cinci luni iar în cauze obişnuite de aproximativ un an. Niciodată lipsa sălilor de şedinţă, a personalului auxiliar, a numărului suficient de judecători la instanţe, nu va fi rezolvată prin adoptarea unor legi, fie ele chiar „practice şi pragmatice.” Se menţionează, în cadrul MCV, că legea 202/2010 „a adus îmbunătăţiri concrete pentru consecvenţa şi eficacitatea actului de justiţie”. In ce fel a îmbunătăţit legea „micii reforme” actul de justiţie nu se menţionează în raport. Dacă se referă la consecvenţa aplicării unitare a legii, „mica reformă” nu a introdus nicio prevedere de unificare sau de clarificare a practicii, ci doar a modificat procedura de soluţionare a recursului în interesul legii. De altfel, chiar în cuprinsul MCV-ului, în cadrul analizei consecvenţei actului de justiţie, se menţionează faptul că Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie „deţine responsabilitatea principală privind unificarea jurisprudenţei”, responsabilitate pe care, evident, nu o îndeplineşte cu succes , câtă vreme una dintre marile probleme identificate în cadrul MCV o reprezintă inconsecvenţa jurisprudenţială.

Comentarii Facebook

Articole pe aceiasi tema:prima

Urmatorul

Ce trebuie să știi despre polița de asigurare RCA

Nu ratati

Cum se îmbogățesc comercianții de Black Friday. Cifre ULUITOARE date publicității | Nationalul.ro

Nationalul

Comenteaza si tu

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 30, 2026

1SEO

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

acum 3 zile

ianuarie 30, 2026

1SEO

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
Creșterea confortului interior;
Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

acum 3 zile

ianuarie 29, 2026

1SEO

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare