Motto -”Justiţia este în realitate un bine al altuia; este un avantaj pentru cel ce comandă şi un rău pentru cel ce se supune.” definiţie de Thrasymachos din Calcedon

AVERTISMENT

Dintru început, pentru a vă asigura, cu toată sinceritatea, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că acest material nu este conceput a fi unul strict tehnic, înveșmântat în termeni academici greoi. Cu aceeași deschidere vreau să vă mulțumesc și să vă asigur totodată că acest material nu se vrea a fi unul complet, deoarece în rândurile de mai jos voi încerca să realizez o sinteză a unor considerații pe baza evidențelor, în care mi-am propus temerara clarificare a noțiunilor de „dreptate” și de ”justiție”, văzute din mai multe unghiuri de vedere. De aceea, tot ceea ce este cuprins în spațiul acestui material este pur subiectiv dar și perfect argumentat. Luând în considerare acestea, orice fel de încercare de a aduce laude sau dimpotrivă de a cere desființarea totală sau parțială, prin forța și justețea argumentelor vă revin în integralitate, indiferent de natura sau de scopul motivării dumneavoastră în prealabil.

Ca urmare a tuturor celor convenite, ceea ce voi realiza direct sau indirect poate fi comentat și analizat, dezbătut deoarece numai într-o asemnea manieră, prin varietatea punctelor de vedere, prin cumulul de informații și forța argumentelor sustenabile se creează punți de legătură.De aceea, se poate vorbi deschis, fără menajamente despre aceste concepte, virtuți în această societate postmodernă măcinată de griji, de consumerism cât și de o multitudine de vicii.

Din punctul meu de vedere, această opțiune de a avea păreri și de a le susține reprezintă și respectă cu adevărat libertatea și demnitatea oricărui semen. Iar puterea reală, justificată la care oamenii speră să găsească ajutor este dată de către Acel Creator, care are grijă de fiecare dintre noi și care ne inspiră sau ne poate transforma în creațiile sale apropiate, desăvârșite Lui. Urmând acest fir călăuzitor, aș îndrăzni să vă spun că nu voi folosi în acest caz doar simple metafore, ci totul se dorește să fie legat de rolul și semnificația care i se acordă noțiunilor extinse de dreptate, de justiție.

Conținutul propriu-zis

Din cele mai vechi timpuri, chiar din momentul în care Cain l-a ucis pe Abel se produce în lume o separație între prigoniți și victimă, între ucigaș și cel ucis, sacrificat din răutate.Aceasta se va transmite și se va amplifica tuturor  generațiilor, inclusiv celor din actualitate. Setea de răzbunare, de răutate aprigă a lui Cain cât și a urmașilor săi se poate identifica fără niciun fel de impediment.

Tot așa, ideea de jertfă, de asumare a urmașilor lui Abel a constituit chiar unul dintre atributele omenești de prim rang. Însă, între aceste modele transparente există și alte atribute,virtuți (posibil moștenire provenite din scânteia divină, a harului cu care suntem fiecare dintre noi înzestrați) precum dreptatea,cinstea,corectitudinea dar și justiția.

Numai că, din momentul izgoniți din grădina Edenului a protopărinților noștri Adam și Eva, aceste caracteristici psihice și volitive nu au mai fost că la început,în binecuvântatul moment al Creației.Răzvrătirea, ascultarea de șarpe,călcarea poruncii a dus la pervertirea omului cât și a întregii creații de pe pământ. Automat,sentimentele faptele și gândurile „de a fi ca Dumnezeu” și de a stăpâni,de a cunoaște creația s-au amestecat într-un mod incredibil. De aici înainte, moartea, păcatul au devenit firești tuturor, ca și setea anumitor semeni de a clama dreptatea, de a invoca fondat justiția omenească.

Revenind la unul dintre cele mai importante motive care au generat acestea văzute ca fiind antagonice- pe de o parte Dreptatea Lui Dumnezeu materializată prin izgonirea din Rai și nedreptatea lui Cain care l-a ucis pe fratele său Abel-putem descoperi și alte fațete ale acestor evenimente consemnate în Cartea Cărților.

Unii exegeți ai Vechiului Testament precum sfântul Chiril al Alexandriei interpretează însă în profunzime textul, plecând de la pedeapsa înşeptită pentru cel care l-ar ucide pe Cain din cartea Facerii .Surprinzător sau nu, în opinia acestui om înduhovnicit nu ar fi vorba doar de un singur păcat, ci de o înlănţuire de şapte păcate, care au pus stăpânire pe Cain. Deja când Dumnezeu i se adresează, vorbindu-i despre natura păcatului, Cain comisese trei din cele şapte.

„Primul păcat al lui Cain a fost că nu a deosebit în chip drept, nici n-a oferit lui Dumnezeu cele mai bune roduri. Al doilea, că aflând de păcatul lui, nu s-a întors spre pocăinţă şi n-a îndreptat greşeala prin săvârşirea celor bune, ci s-a aprins de mânie şi s-a înfuriat de preţuirea dată aproapelui, pe care trebuie să caute să-l imite, nu să-l socotească duşman şi să-l privească cu ochi nedrepţi. Al treilea păcat, care e ca un adaos la uciderea sălbatică, este pisma neîmpăcată. Al patrulea, invitaţia: „să ieşim la câmp”, care e dovada vicleniei şi a înşelării. Al cincilea e crima uciderii nelegiuite. S-ar putea socoti că al şaselea păcat al lui, minţirea lui Dumnezeu. Al şaptelea, socotinţa că poate scăpa fără voia lui Dumnezeu de pedeapsă, putând fi eliberat fără voie de viaţa în trup.”(Sf. Chiril al Alexandriei, „Despre Cain şi Abel” 2, în: Scrieri. Partea a doua. Glafire, trad. D. Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, PSB 39, p. 23)

Depășind acest delicat moment din istoria umanității, desprindem încă o învățătură probată și servită nouă tuturor-Dreptatea lui Dumnezeu este diferită și chiar opusă a ceea ce numim „dreptatea oamenilor”.

Dreptatea lui Dumnezeu este dragoste, îndelungă răbdare şi îngăduinţă, în timp ce dreptatea şi judecata omenească sunt pe de-a-ntregul nedrepte.Iar istoria consemnează din plin toate acestea.Mai mult decât atât, Dreptatea omenească susține că cel care a greşit trebuie să fie pedepsit. dreptatea dumnezeiască cere însă omului să-şi recunoască greşeala şi să se pocăiască, pentru a fi astfel iertat. De altfel,absolut orice dreptate omenească, indiferent de organizare,curent, modă sau timp chiar şi cea care poate avea atributul de a fi „ireproșabilă” se întemeiază întotdeauna pe principii omeneşti.

Aceste condiții nu sunt deloc interpretabile și subiective.În sprijinul tuturor celor afirmate, voi cita mărturia unui alt bărbat, unui alt casnic a Lui Dumnezeu, care a dobândit acea înțelepciune pe care lumea actuală o refuză cu zgomot…Este vorba de ceea ce a scris și a lăsat moștenire nouă Sfântul Paisie Aghioritul care a vorbit în repetate rânduri despre nedreptate, pe care o considera un mare păcat.

Din punct de vedere religios, toate păcatele au circumstanţe atenuante.Dar nedreptatea nu are, iar pe deasupra aceasta atrage şi urgia lui Dumnezeu. De aceea, cele mai multe rele care se întâmplă sunt din cauza nedreptăţilor omenești.

„Nedreptatea, în concepția ortodoxă este de două feluri: materială şi morală. Nedreptate materială este cea prin care cineva îl nedreptăţeşte pe altul în lucruri materiale, în timp ce nedreptatea morală se referă la înşelarea care aduce prejudicii sufleteşti, de pildă, când cineva amăgește un copil.

Fiecare om se raportează la nedreptate potrivit cu starea lui duhovnicească. În acest sens, Sfântul Paisie, plin de Duh Sfânt a afirmat și a lăsat scris că există patru stadii în înfruntarea nedreptăţii. De pildă, „când cineva te loveşte pe nedrept: prima treaptă – îi răspunzi cu aceeaşi măsură; a doua treaptă – simţi înăuntrul tău o mare tulburare, dar te abţii şi nu-i întorci cuvântul, nici nu reacţionezi; a treia treaptă – nu te tulburi, rămâi neatins; a patra treaptă – simţi multă bucurie şi fericire pentru nedreptatea care ţi s-a întâmplat .”(Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 76).

Mergând mai departe, consider că este bine să ne exprimăm părerea despre această construcție, această cauzalitate- „dreptate-justiție” și din alte puncte de vedere, mai lumești. Această dualitate poate fi și etichetată a fi în consens și unitate deoarece funcționează concomitent dar și independent.

De aceea, fără a surprinde pe cineva opinez că justiția pe care noi o înfăptuim nu poate fi decât una temporară și relativă, dependentă de realitatea pe care o construim zi de zi și mai ales de frânturile de Adevăr pe care reușim să -l activăm și să-l descoperim în conștiința noastră.

Pentru majoritatea „dreptatea” și „justiția ” sunt sinonime. Ei bine, chiar dacă această sinonimie are o anumită importanță, ele nu sunt sută la sută compatibil, în concordanță. Sentimentul „dreptății ” este măsura individuală cu care fiecare evaluează binele și răul social. „Justiția ” este mecanismul colectiv prin care se asigură coeziunea și eficiența societății. „Dreptatea absolută” poate fi egală cu „injustiția absolută”; după cum „justiția absolută” poate echivala cu „nedreptatea absolută”.

Dintotdeauna, pe bună dreptate ne tot punem semne de întrebare, de ce este necesară justiția?

Răspunsul nu este atât de convenabil dar, este totuși simplu printr-o înțelegere ulterioară, profundă a situației existente în actuala societate.Din moment ce noi oamenii nu suntem perfecți, pentru că nu ne purtăm unii cu alții așa cum ar trebui să o facem, pentru ca lipsește un standard de moralitate există atâta sete de dreptate. Bineînțeles că nici nouă nu ne place să respectăm regulile,pentru ca nu suntem mereu conștienți de efectele a ceea ce gândim, vorbim și facem celorlalți, iar de multe ori nu știm să iubim și ne este frică să nu fim luați drept naivi.De aici, un singur pas și tindem la a clama mereu justiția. Pe aceeași linie continuăm cu ardoare să vrem să ne răzbunăm, pentru că ne dorim mereu mai multe lucruri, influență, putere și mai mulți bani…

Într-o lume dominată de dorința de putere, de a avea și de a controla, toate acestea sunt transformate în scrum iar ucigașul multiplicat de Cain în ființă,în ADN-ul nostru omoară speranța și încrederea în noi înșine cât și în conștiința noastră.

În definitiv, dacă avem posibilitatea și privim detașați tot acest tulburat tablou ne vom da oare seama că justiția nu reprezintă o stare de normalitate? Admit faptul că, este doar un răspuns forțat, o reacție imediată sau târzie la realitatea ce ne înconjoară.

De aceea, dicționarul Merriam-Webster a declarat „dreptatea” drept „cuvântul anului” 2018, datorită creșterii cu 74% a anului trecut a căutărilor pentru definirea sa. Privind tot așa de seren și lucid, fără urma de a comenta într-un fel sau altul, tocmai în puritatea, simplitatea sa sensul zilnic al dreptății este cel mai bun și se referă la tratarea corectă a altora.

Din punct de vedere politic, lucrurile deja se schimbă, se metamorfozează deoarece , printr-o clipire de ochi tot ceea ce reprezenta dreptatea nu prea mai are vreo legătură directă, ci una periferică și chiar certifică faptul că legile trebuie să fie scrise și administrate astfel încât drepturile legale ale tuturor să fie respectate în mod imparțial. Poate că de aici derivă și motivul pentru care atât de mulți oameni caută definiția „justiției”.Iar aceasta se datorează confuziei cauzate de activiștii politici care își răsucesc sensul pentru a-și promova agendele ideologice.

Poporul american-(de fapt impropriu zis)-conglomeratul de rase și culturi a prețuit mereu idealul justiției.Astfel cei care ar reforma din temelii aceasta forță mondială- Statele Unite ale Americii încearcă și în prezent să-și legitimeze obiectivele politice prin călcarea în picioare a noțiunii de justiție. Cea mai mare confuzie provine din folosirea expresiei „justiție socială”. Aceasta are valoare semantică a unei fraze lingvistice cu caracter problematic.

Vă voi explica și voi încerca a demonstra și de ce este asemănător unui pleonasm – de fapt o redundanță… Justiția, fără ca factorul „social” să o modifice.De facto, consider că este în mod inerent un ideal social. Catalogarea a ajuns a fi cea mai eficientă, deoarece se pune accentul pe modul în care ne tratăm unul pe celălalt. Ca exemplu, putem spune că o persoană nu este doar cu el însuși, dar aceasta este o chestiune privată de interes pentru guvern. Numai în domeniul social al interacțiunilor interpersonale, justiția devine în mod corespunzător o chestiune de politică publică.

Conceptul de dreptate îmbrățișat de părinții fondatori a fost clar enunțat și susținut în 1759 de către filosoful scoțian Adam Smith în „Theory of Moral Sentiments „. Inteligentul și charismaticul scoțian a citat trei virtuți sociale cardinale: prudență, dreptate și bunăvoință. Prin prudență, Smith a însemnat ca prima obligație socială a oricărei persoane competente să fie tocmai acea capacitate de a-și asigura propriile nevoi și dorințe, astfel încât să nu le împovăreze pe alții. Smith a considerat că cea de-a doua virtute socială, dreptatea, este cea mai importantă. Din punctul său de vedere a caracterizat-o ca fiind „pilonul principal care susține întregul edificiu” al societății. Dreptatea, potrivit lui Smith, „nu are nici un bine pozitiv real” și este „doar o virtute negativă” care „ne împiedică doar să ne rănească pe vecinul nostru”.

În eseul intitulat „Legea”,  repetat după 90 de ani după trecerea la cele veșnice a lui Smith, francezul Frederic Bastiat găsea o altă definire, în sensul că dreptatea e doar lipsa nedreptății, adică o societate în care drepturile nimănui nu sunt încălcate. De alttel, scoțianul Adam Smith a lăsat scris că a treia virtute socială, bunătatea (adică a face binele pentru ceilalți) merită cea mai înaltă laudă și este bijuteria coroanei unei societăți bune. Beneficiul, totuși, nu este niciodată o datorie: „Beneficiul este întotdeauna liber, nu poate fi exorbitat cu forța”. De aceea,dacă unii cetățeni ar lua bogăția unui alt cetățean și îl vor da cuiva în nevoie, aceasta este o „beneficie” și un act antisocial de agresiune împotriva dreptului de bază al proprietății, încălcând astfel dreptatea.  Idealul dreptului împărtășit de Smith și de acest fondator a însemnat că fiecare cetățean ar trebui să stea egal în fața legii, fiecare având aceleași drepturi și responsabilități. Evident, din cauza urâciunii sclaviei și a atitudinilor neînlăturate ale secolului al XVIII-lea față de drepturile femeilor, generația fondatoare nu a obținut justiția completă.

Din acest moment, asemenea unui mecanism bine articulat se vor distinge drepturile prevăzute și mult clamate.De pildă, fiecare cetățean alb, de sex masculin, bogat sau sărac, avea dreptul la o justiție imparțială, și anume la aceeași protecție guvernamentală a drepturilor sale fundamentale de viață,în ceea ce privește libertatea și proprietatea, așa cum se prevede în Cartea Drepturilor. Mai mult decât atât, în sprijinul acestora, conform celor enunțate fiecare împărtășește aceleași responsabilități inerente acelui sistem bazat pe drepturi.

Existau un anumit set de reguli clare privind organizarea și funcționarea optimă a beneficiilor, totul garantat și consemnat.Primul dintre acestea admitea să nu se încalce drepturile concetățenilor.O a doua idee se lega de aspectul de a-și asigura singuri și dependenți , în ceea ce virtutea lui Smith se traducea ca fiind „prudență”.

Deoarece nimeni nu avea dreptul la proprietatea altcuiva, o a treia idee, cale de urmat a fost aceea de a se produce, indiferent de cantitate sau mijloace de intervenție ceva de valoare celorlalți, în diviziunea socială a muncii ca mijloc de auto-susținere.

Revenind la Frederic Bastiat, cu siguranță unul dintre primii pionieri ai luptei anti-sistem,putem afirma fără a greși flagrant că a reprezentat și întruchipat o personalitate cu o voce puternică,  din moment ce eseul său a stârnit multe reacții și comentarii.

Iată ce scria , acum.mai bine de o sută cincizeci de ani acest reputat francez…”Legea a fost pervertită! Și puterile poliției  statului au fost pervertite împreună cu asta! Legea, spun eu, nu numai că s-a abătut de la scopul propriu, ci a urmat un scop cu totul contrar! Legea devine arma oricăror lăcomii! În loc să verifice crima, legea însăși vinovată de relele pe care trebuie să le pedepsească!

 

 De fapt, care este lupta politică pe care o asistăm? Este cumva lupta instinctivă a tuturor oamenilor spre libertate? Și ce este această libertate, al cărui nume însuși face ca inima să bată mai repede și să scuture lumea? Nu este uniunea tuturor libertăților – libertatea conștiinței, a educației, a asociației, a presei, a călătoriei, a muncii, a comerțului?

 Trebuie admis faptul că tendința rasei umane față de justiție, față de dreptate și libertate este în mare măsură înfrântă, mai ales că un suflu nou dictatorial, perfid mascat bântuie lumea diplomatică la cel mai înalt nivel . Acest lucru se datorează în mare măsură unei dorințe fatale aflate din învățăturile Antichității – pe care Sistemul (asupritorii noștri ) îl aplică cu deosebit succes.

Ei doresc să se stabilească deasupra tuturor, pentru a ne aranja, organiza și reglementa în funcție de fantezia lor.

Tirania cu caracter justițiar are o tendință de creștere deoarece, în timp ce societatea se luptă pentru libertate, acești oameni neștiuți, necunoscuți dar celebrii gândesc numai la supunerea omenirii la tirania cu caracter filantropic a propriilor lor invenții deja știute și brevetate .

La fel ca Jean Jacques Rousseau, ei doresc să forțeze omenirea să suporte cu stoicism acest jug al „bunăstării publice”, al Noii Ordini Mondiale pe care au visat-o în propria lor imaginație și sunt pe cale să o desăvârșească.

 Iar acest lucru nu mai reprezintă niciun secret. Visul a fost valabil încă din 1789, când ,după distrugerea vechiului regim societatea a fost supusă altor aranjamente artificiale, întotdeauna pornind de la același punct- omnipotența legii.

O asemenea perversiune a forței ar fi, în acest gen de cazuri care s-au repercutat, contrară premiselor noastre,a societății care se crede și speră să fie…liberă.Prețul acestei „libertăți” este tocmai dat de schimbarea din temelii a noțiunilor de Justiție și Dreptate.

Cu alte cuvinte, ne-a fost dată o forță pentru a ne apăra drepturile individuale. Cine va îndrăzni să spună că ne-a fost dată forța pentru a distruge drepturile egale ale fraților noștri vă fi cu siguranță eliminat, exclus sau văzut că un paria. Deoarece niciun individ care acționează separat nu poate folosi în mod legal forța pentru a distruge drepturile altora, nrezultă logic că același principiu se aplică și forței comune care nu este altceva decât combinația organizată a forțelor individuale.

Dacă este adevărat, atunci nimic nu poate fi mai evident decât „dreptul” acestora neștiuți, tăcuți dar extrem de rapace de a interveni…”Dreptatea” care cere „Justiția” se poate înțelege la modul figurat ca o „răsplătă autentică „din moment ce societatea umană a abandonat principii, norme și…chiar lupta.Degeaba unii dintre noi,  contrar curentului invocă pe drept cuvânt organizarea dreptului natural al apărării legale. Practic asistăm la înlocuirea unei forțe comune pentru a se spori forțele individuale ale celor care inspiră teamă. Și această forță comună este de a face la nivel superficial  doar ceea ce forțele individuale au un drept natural și legal- să protejeze persoanele, libertățile și proprietățile.Numai că acest aspect are și un revers al medaliei,tocmai pentru a menține „ordinea și disciplina” fără a înlesni sau a face vreodată ca dreptatea să domnească peste noi toți.

Iar acum, mai mult ca niciodată, conform unor teorii vehiculate de mai bine de o sută de ani, există și un anumit grad de ferocitate, de impunere brutală a noțiunii de „justiție”,de „dreptate”. Societățile secrete, pe deplin oculte proclamă ideea că ar controla prin „puterea legii” pe oricine și orice.Și, fără să punem întrebări aiuritoare și nici să contestăm toate aceste tulburătoare aspecte, ar fi cazul să ne aducem aminte de controversata lucrare intitulată Protocoalele Înțelepților Sionului, din care voi cita anumite fragmente.Unul dintre acestea admite fără niciun echivoc, punând o serie de întrebări  retorice la care mulți dintre noi nu prea știm să răspundem și nici să reacționăm…-”  Ce lucru a ținut și ține în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La început ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeași putere, dar mascată. De aceea ajungem la concluzia că dreptul e în forță, dreptatea este de partea puterii.”

De aceea, ideal ar fi să nu ajungem să asistăm cu gura căscată la acest sinistru joc pe care toate națiunile acestui glob „evoluează” practic de câteva secole, ca și cum ACEASTA AR FI NORMALITATEA!

Ne-am tot uitat cu admirație și cu invidie, ne-am admirat vecinii cu speranță și reproș. Numai că, indiferent de câtă justiție, dreptate și sete de Adevăr nutrim, ar fi cazul ca noi, popor român, multimilenar creștin-ortodox să nu cădem pradă înșelării, regiei impecabile pe care o vor pune în scenă cu mare fast!

Mai bine ar fi nici să nu ne pese iar  ” onorabilii” să trăiască cu convingerea c-am fi retrograzi, habotnici, barbari și nu mai înțelegem nimic. Asta să le fie lor lecția pe care o predică acești ante-mergători ai Antihristului ce vor corupe și subjuga total profitând de mândria, prostia lumii întregi, deoarece, prin metode variate vor elimina pe oricine sau orice le va fi potrivnic, iar noul sistem care va clama „dreptatea” care cere ”justiție” pe care lumea întreagă se căznește și o caută aiurea, fără de Dumnezeu…Aceasta va grăbi Sfârșitul!

Nu cumva noi nu am înțeles bine lecția predată? Nu cumva adevărata dreptate  ar fi atunci când doar opinia noastră  contează, că doar ea reprezintă adevărul, dreptatea și progresul, că ceea ce ar crede alții nu-i decât minciună, injustiție și regres? Nu cumva am înțeles sau nu am văzut, poate, că legile sunt făcute pentru a fi încălcate dacă nu ne convin nouă fără să ne pese de ceea ce cred alții, că dacă „Dumnezeu a murit”, precum zicea ateul filosof Nietzsche?

Nu cumva noi, dacă privim în istoria umanității descoperim că marile conflicte au generat, imediat după finalizarea lor, o altă perspectivă asupra realității, o schimbare?

Ce se va întâmpla însă în perioada postmodernă, una a adevrurilor spuse pe jumătate? Există șanse să ne îndreptăm spre o nouă și aspră tiranie?Ce va însemna această Nouă Ordine Mondială?

Voi încheia aici, nu înainte de a vă lăsa pe dumneavoastră sa încercați să vă răspundeți acestor chestiuni.Nu mai avem niciun dubiu să consemnăm faptul că aceste vremuri descrise sunt contemporane nouă. „Gulerele albe”

își desfășoară nestingheriți activitatea, își exercită puterea și controlul, fiind chiar lăsați în acest sens! Se inaugurează astfel o altă Apocalipsă, o neavenită și chiar nedorită cale, o ” nouă eră” ce prevestește ori un conflict major ori chiar un sfârșit, un presupus capăt al istoriei, din moment ce, mai mult ca oricand astăzi, regiunea se află în prima linie a marșului istoriei, numai că… în sens invers. Societatea civilă, cea care mai există și crede în valorile

democratice, în libertatea și demnitatea umană,cea care mai are credința necesară are palide intervenții, pentru a accepta și a lupta.Numai că, tot acest tumult a fost transformat într-unul de gherilă.Din varii motive, din lașitate în principal, mesajul acestora se dorește să nu fie perceput iar, cei care bat în retragere slujesc acestor „gulere albe”, acestor ”pacificatori”…

Așadar, vă rog să aveți grijă la „dreptatea” care cere ”justiție” și la cei care o instaurează, din ascuns…

Sursa foto : Jurnal Spiritual,drepturile-omului.eu,Crestin Ortodox,TurnTo23,youtube.com,bufteni.ro

Acest material a fost conceput si oferit de catre Prof. Dr.Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanta, redactor-sef al platformei online Criteriul Național