Despre Illuminati-Episodul al Zecelea

0
404

Motto ” Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui şi din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare? Toate zilele lui nu sunt decât suferinţă şi îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este deşertăciune!” (Ecclesiastul 2, 22-23)


Înainte de toate, ca de fiecare dată, pentru a lămuri odată pentru totdeauna și a nu lăsa loc niciunei interpretări, vreau să vă asigur că acest material se dorește a fi socotit al 
șaselea episod al serialului recent lansat intitulat –”Despre Illuminati”. Pe parcursul acestui material, nu voi aduce niciun fel de atingere sau prejudiciu acestei caste, dar pe de altă parte nu voi face rabat de la cele mai (ne)semnificative informaţii cu sau despre acest subiect deosebit de interesant și mai mereu ocolit de majoritatea. Aceste coordonate sunt deja fixate asemenea unor condiții de facto, iar absolut toate cele enumerate în primul episod , în al doilea episod , în al treilea episod  . în al patrulea episod ,  în al cincilea episod  sunt aspecte și amănunte care întregeste imaginea globală despre acest subiect.

Cel de- al saptelea episod  s-a dorit o expunere detaliată a unor evenimente cronologice, care au marcat apariția unor agenți diabolici ca Szandor LaVey, Aleister Crowley și „celebrii” Cavaleri Templieri sau cei de-o teapă cu acest malefic ordin .Prezentul episod va aduce și va scoate în relief, în virtutea dreptului de a scoate la lumină și de a vă oferi fiecăruia dintre dumneavoastră o parte din ceea ce se știe, dar se ține secret.

 Cel de- al optulea episod a vrut sa fie o trecere in revista, a „pecetilor”, a tatuajelor, printr- o multitudine de simboluri și imagini despre care se crede că sunt legate de această organizație secretă. Semnificațiile variază de asemenea în funcție de sistemul de credință al individului.

De asemenea, cel de al nouălea episod  s-a dorit o sinteză extinsă asupra unor evenimente cu puternice reverberații din istoria reală, necontrafăcută a acestor malefici, din momentul de după anul 1738 și după acel ticălos conclav denumit pompos- Congresul de la Wilhelmsbad.

Illuminati, Puterea şi Controlul Mental

Americanul Fritz Springmeier, celebru prin interviurile sale, trece în occident drept un expert în Illuminati.Fiind preot şi având o bogată experienţă în ajutorarea celor care au vrut să iasă de sub controlul Illuminati („supravieţuitorii Illuminati”), Springmeier arată că pregătirea Noii Ordini Mondiale de către Illuminati presupune realizarea în prealabil a unui amplu plan de programare mentală ce are în vedere programarea şi manipularea (mentală) prin diverse tehnici, astfel încât să realizeze o cât mai numeroasă armată de soldaţi docili şi gata să îndeplinească toate ordinele date de manipulatori.

Springmeier descrie puterea Illuminati ca pe o supra-putere ultrasecretă exercitată prin controlul asupra societăţilor secrete şi semisecrete cunoscute, adică ale căror denumiri sunt cunoscute, ca şi membrii acestora, uneori. Descrierea este asemănătoare celei făcute de abatele Barruel, care arăta că în desfăşurarea revoluţiei franceze nu s-au implicat numai „lojile” (partea văzută a masoneriei), ci în primul rând „arriere-lojile” (conducerea nevăzută a sectelor epocii şi a societăţilor secrete, inclusiv a francmasoneriei). Accesul la cunoaştere într-o atare situaţie înseamnă fie iniţierea prealabilă -de aceea Springmeier acordă importanţă mărturiilor ex-iniţiaţilor pe care i-a cunoscut personal -, fie posesia de documente interceptate (cum a fost cazul documentelor lui Adam Weishaupt confiscate de poliţie în 1784 de la Illuminati Bavarezi).

Un interviu cu Fritz Springmeier (preluat din cartea ”Armaghedonul Templului lui Solomon”)

Reporter: Aş începe prin a vă întreba cum aţi aflat despre cercetările făcute cu sprijin guvernamental pe tema programării mentale.
Fritz Springmeier: Programarea mentală atinge foarte multe domenii. Ea presupune mai ales un guvern mondial secret condus de Illuminati. În timpul unor investigaţii pe care le făceam despre Illuminati, am aflat cu ce se ocupau aceştia şi cum au ajuns să se ascundă. Se prevalau de alibiul siguranţei naţionale. Se folosesc de
patriotismul nostru şi încearcă să ne convingă că este în interesul nostru şi interesul propriei noastre securităţi să ne supunem la tot ceea ce vor ei să ne impună, păstrând, în acelaşi timp, secretul asupra activităţilor lor.
Reporter: Pe Illuminati i-aţi descoperit în timpul cercetărilor despre programarea mentalului sau invers?
Fritz Springmeier: Am descoperit programarea mentală făcând cercetări despre Illuminati şi investigând toate iniţiativele guvernului. Dar, în general nu cunoaştem decât aspecte de suprafaţă. Dacă vrem să ştim ce se
întâmplă cu adevărat, atunci trebuie să căutăm dincolo de aparenţe.
Reporter: Cine sunt Illuminati?
Fritz Springmeier: Illuminati sunt cei care zdruncină lumea din temelii. Sunt un grup de familii care, de generaţii, fac parte din elita societăţii. Eu le numesc „triburi” sau „familii”. Există 13 familii principale. Sunt satanişti de generaţii întregi. Ceea ce înseamnă că, de secole, ei practică o vrăjitorie secretă, îşi transmit „religia” din generaţie în generaţie. Ei duc o viaţă dublă. Au o viaţă publică, în văzul lumii, şi o viaţă ascunsă, ferită de ochii lumii. Sunt foarte puţini aceia care au izbutit să le descopere secretele, deoarece sunt maeştri în arta secretului. Nu m-aş fi gândit niciodată că ei pot păstra atât de bine secretul asupra activităţilor lor, până ce n-am trecut la cercetări sistematice despre Illuminati… În epoca modernă, foarte puţini au putut dezvălui ceva despre organizarea actuală a Illuminati. Eu… vreau să dezvălui pe larg cine sunt aceşti oameni, în ce constau practicile şi activităţile lor… oamenii tind să interpreteze informaţiile despre Illuminati în funcţie de propriul sistem de gândire. Dacă doriţi să-i înţelegeţi pe Illuminati, atunci trebuie să înţelegeţi că aceşti oameni nu gândesc nicidecum ca mine ori ca dumneata… Aflaţi că foarte mulţi dintre ei au personalităţi multiplu programate, ceea ce deja creează o enormă diferenţă faţă de toţi aceia care, asemenea nouă, nu sunt „multiplu programaţi”
[Springmeier arată că un asemenea individ posedă mai multe personalităţi distincte, toate programate şi artificial
induse prin tehnici psiho-ştiinţifice complexe].

Reporter: Când aţi aflat despre existenţa celor numiţi Illuminati? Ce informaţii v-au trezit interesul?
Fritz Springmeier: …Despre existenţa CFR (Council on Foreign Relations), a Comisiei Trilaterale şi a grupului Bilderberg ştiam de aproximativ douăzeci de ani. Dar aici este vorba despre o organizaţie situată în cu totul alt plan. Când am început să fac cercetări, am început totodată să ajut oameni care voiau să părăsească gruparea Illuminati. Cu acest prilej, am aflat lucruri noi, în special modul de funcţionare a programării mentale. O descoperire atrăgea după sine alta nouă.
Reporter: Care sunt scopurile familiilor de Illuminati şi ale întregii lor organizaţii? De ce au infiltrat
Illuminati aceste organizaţii mondiale?
Fritz Springmeier: Pentru înfăptuirea a ceea ce se cheamă Noua Ordine Mondială şi pentru aducerea unui om încă aşteptat să apară şi care va atrage atenţia lumii întregi. Acest om se numeşte Antihrist. Este obiectivul lor final. Nu doresc să las ascultătorilor impresia că sunt pe cale să le fac un jurământ religios, dar chiar asta se întâmplă. Cine lucrează la deprogramarea victimelor grupării Illuminati îşi dă seama că acestea au fost programate după un plan mondial foarte elaborat care are drept scop unificarea lumii sub domnia Antihristului. […….]
Reporter: Aţi afirmat că, pentru a-şi atinge scopurile, Illuminati folosesc programarea mentală. Cum v-aţi dat seama de asta? Aţi lucrat cu Cisco Wheeler, care a scris o carte împreună cu dumneavoastră. Cred că ea era
una dintre victimele exercitării controlului mental de către Illuminati.

Fritz Springmeier: Ea încerca să se desfacă din lanţ, să rupă dependenţa de programarea mentală. Am descoperit că era vorba despre cel mai mare sistem sclavagist cunoscut vreodată în lume. Erau, cu totul, patru femei care făceau parte dintr-o echipă controlată de Illuminati. Devenite însă toate patru creştine, ele încercau să se elibereze ajutându-se una pe cealaltă. Eu investigam atunci cazuistica Illuminati. Cei care sunt sub efectul programării mentale sunt condiţionaţi să nu-şi dezvăluie niciodată secretele. Pentru cei care au făcut parte din agentura Illuminati şi asupra cărora a fost exercitată programarea mentală, este foarte greu să dezvăluie tot ceea ce au trăit. Aceste femei au putut lucra mult mai uşor cu mine, deoarece eu făcusem deja propriile cercetări, iar ele erau convinse că voi înţelege ce vor să-mi spună. Nu trebuiau să insiste asupra anumitor lucruri, deoarece eu le
ştiam deja, ceea ce le-a scutit de multe suferinţe şi a împiedicat declanşarea unor programe defensive ca urmare
faptului că ar fi vorbit prea mult.

Cisco Wheeler făcea parte din acest grup care se străduia să scape de sub tirania controlului mental. Întâlnindu-le, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să le ajut. Pe Cisco am scos-o din grupul Illuminati. Ca o răsplată inerentă pentru mine, cunoştinţele mele despre Illuminati au sporit enorm, căci aveam de a face cu persoane care îmi ofereau informaţii din interior, despre situaţii reale, trăite. Ulterior am întâlnit şi alţi supravieţuitori. Repet, este foarte greu să înţelegi această organizaţie foarte secretă şi legăturile dintre aceste familii ce o conduc, căci, pentru a înţelege cum gândesc şi cum acţionează Illuminati, ar trebui să renunţăm la deprinderile noastre culturale, la felul nostru de a gândi. Ei nu gândesc în acelaşi fel ca noi. Faptul că am putut lucra cu aceşti supravieţuitori ai Illuminati a fost marele meu premiu.

 

Fritz Springmeier îşi întemeiază expunerile pe mărturiile „supravieţuitorilor operaţiunilor criminale” ale Illuminati, operaţiuni precum „Projet MK Monarch”, „Programme Monarch” sau „MK” (Mind Kontrol), ale manipulării conştiinţelor. Aceste programe au fost în parte elaborate de către CIA, prin specialişti ca dr. Ewen Cameron, cunoscut pentru participarea sa la programul de manipulare mentală „MK Ultra”, lansat în 1949 şi atestat de numeroase documente declasificate ale CIA. Experimentele pe cobai umani ale CIA, cu sau fără acordul acestora, au folosit în scopul de a controla comportamentul uman chiar şi drogurile precum LSD-ul]. Cum aţi întâlnit-o şi cum v-aţi dat seama de ceea ce i se întâmplase?

Reporter: Este adevărat că Illuminati practică programarea mentală chiar şi asupra membrilor propriilor
familii?
Fritz Springmeier: O, da! Fac asta de secole, dar este un secret foarte bine păstrat. Este unul dintre motivele pentru care au putut face tot ceea ce au făcut şi pentru care au avansat în instaurarea Noii Ordini Mondiale, fără ca omenirea măcar să bănuiască existenţa unei conspiraţii atât de vaste şi de puternice. Sunt atât de puternici, că pot face ca totul să pară a se produce din cauze naturale. In programările MK-Ultra şi Monarch, numite „programare pe bază de traumă”, diferitele tipuri de traume fizice şi psihice sunt folosite pentru a genera personalităţi multiple uşor controlabile. In încercarea reflexă umană de a scăpa de trauma indusă, victimele adoptă o altă personalitate, un alter-ego care e complet străin de trauma experimentată de personalitatea de bază. Din acest moment experimentatorul începe să controleze condiţionat diferitele personalităţi.

***************************************************************************

În încheierea acestui episod, vă promit că voi continua „această călătorie” şi astfel interesul pentru subiect va fi dezvoltat. Cu speranţa că toate aceste lucruri nu vor fi trecute cu vederea, desconsiderate, iar prin acest demers jurnalistic coroborat cu aceste cunoștințe mai mult sau mai puțin vechiculate despre secretele, influența și puterea acestor malefici vor fi cunoscute iar dumneavoastră veți fi cei câştigați, vă mulțumesc pentru atenția acordată.

Sursa foto : ,Esoteric Online,Informaţii Societăţi Secrete,Illuminati Mind Control

Acest material a fost conceput și oferit de către Prof. Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei online independente Criteriul Național

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here