Social
Încrederea pe care o poate oferi o firmă de pompe funebre
Credința și încrederea pe care o putem avea într-o anumită persoană sau într-un grup de persoane ne poate fi zguduită mai ales în acele momente critice, pe care cei mai mulți dintre noi refuză și nu vor sub nicio formă să se supună acelor sentimente și trăiri. Nu sunt împăcați cu ceea ce s-a întâmplat și de accea vor continua să nege orice aspect neplăcut ce poate avea legătură cu respectiva situație critică.
Și cum de foarte multe ori medicii nu mai pot face nimic pentru a putea salva acel suflet, tu trebuie să fii conștient de toate acestea și să încerci pe cât posibil să te ocupi de tot ce înseamnă responsabilitatea unei înmormântări, având grijă de fiecare etapă și fiecare aspect care are legătură cu această înmormântare. Cu toate astea, dacă tu nu te simți în măsură să iei cele mai bune decizii sau să fii convins că te poți descurca de unul singur cu o astfel de situație complexă ar fi mult mai rezonabil să te îndrepți către acele servicii funerare din Bucuresti, care sunt suficient de complexe încât să te ajute chiar și în cea mai critică situație.
De altfel nimeni nu poate lua această decizie în afară de tine și nimeni nu îți poate spune ce este mai bine pentru tine. De asemenea cu cât vei avea garanția că toate acele chestiuni se 08pot îndeplini conform tuturor așteptărilor tale, cu atât vei înțelege importanța acestor servicii funerare. Și poate că după ce vei avea parte de toată această siguranță vei fi conștient că nu poți face prea multe lucruri fără să ai încredere în toate acestea. Fără să ai încredere în profesioniștii care s-au oferit să te ajute și totodată trebuie să ai încredere că tot ce trebuie făcut va fi realizat în cele mai bune condiții și de asemenea în cel mai scurt timp.
Știm cu toții că în astfel de situații timpul poate deveni foarte clar o adevărată povară, dacă nu este gestionat cu înțelepciune și cu încrederea că toate etapele acelei înmormântări se vor realiza așa cum se cuvine. Cel puțin până când toate acele lucruri se vor rezolva este mult mai bine să trăiești cu speranța că totul este realizat la cele mai înalte standarde, după aceea te vei convinge și singur de toate aceste lucruri, doar trebuie să ai încredere.
Informatii suplimentare:
Social
Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?
Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca la mama acasă”. Toate frumoase, toate corecte uneori, dar toate invizibile până nu deschideai ambalajul. Clientul nu le putea verifica. Le putea doar crede. În industria de ambalaje/packing, pentru a remedia și această problemă ridicată de multe ori de consumatori, au apărut ambalaje HoReCa cu fereastră sau complet transparente.
Devine transparența ambalajelor de unică folosinţă noul standard? Ce spun consumatorii europeni
De ce apar aceste schimbări? Pentru că oamenii au devenit mai expuși. Văd sute de produse pe zi, mii de imagini, zeci de mesaje comerciale. În acest context, încrederea nu se mai construiește prin afirmații, ci prin transparență, iar transparența, în sens literal, începe să devină un avantaj competitiv.
Inclusiv datele confirmă acest lucru. Studiile europene din ultimii ani arată că aproximativ 70-75% dintre consumatori declară că ambalajul influențează direct percepția asupra calității produsului. Nu este vorba doar despre estetică, ci despre ceea ce ambalajul semnalează: siguranță, claritate, onestitate. În perioadele aglomerate sau în contexte cu multă ofertă, oamenii folosesc aceste semnale ca scurtături mentale pentru a decide rapid ce merită ales. Cu cât ambalajul transmite mai clar ce este produsul și ce nu este, cu atât fricțiunea din decizie scade.
Această logică a fost înțeleasă de mult de marile branduri. Dacă te uiți la marii jucători precum Starbucks, Pret A Manger sau Whole Foods, vezi același tipar: vizibilitate, claritate, confirmare vizuală. Starbucks îți arată produsul înainte să îl primești. Pret folosește ambalaje care permit să vezi produsul proaspăt, făcut în ziua respectivă. Whole Foods își construiește reputația pe ideea de „nothing to hide”, afișând ingredientele, originea și aspectul produselor. Nu pentru că este frumos, ci pentru că reduce anxietatea deciziei. Clientul nu mai trebuie să creadă, vede.
În 2026, 64% ar plăti mai mult pentru ambalajele de unică folosinţă sustenabile și transparente
Aceeași logică se aplică în offline și în delivery, doar că acolo ambalajul devine interfața principală dintre brand și client. Ambalajul este primul obiect pe care îl atinge, îl vede și îl judecă. Dacă acel obiect confirmă ceea ce clientul se așteaptă să primească, apare satisfacția înainte chiar de consum. Dacă nu, apare dezamăgirea, chiar dacă produsul este obiectiv bun. Este un mecanism psihologic documentat: contextul în care primești ceva influențează direct evaluarea acelui lucru.
Această dinamică este cu atât mai importantă în perioadele de după sărbători. În decembrie, oamenii cumpără emoțional, impulsiv, festiv. În ianuarie și februarie, intră într-un mod mult mai rațional. Devin mai atenți la valoare, la consistență, la diferența dintre promisiune și realitate.
Un alt insight major: sustenabilitatea nu mai e doar nice to have. Era în care oamenii își alegeau doar produsul a trecut. Astăzi aproape 64% dintre consumatori ar fi dispuși să plătească un preț mai mare pentru un ambalaj care este:
- reciclabil
- biodegradabil
- clar (fără să ascundă produsul)
- ergonomic
- estetic
Materialele precum cartonul natur și structurile cu fereastră câștigă teren nu doar pentru că sunt eco-friendly, ci pentru că transmit transparență și siguranță alimentară, exact atunci când consumatorul și-o dorește cel mai mult. Pentru HoReCa și retail, asta înseamnă un lucru: ambalajele nu trebuie doar să arate bine, ci să vorbească despre calitate, siguranță și responsabilitate, toate trei fiind criterii de selecție explicit menționate de publicul modern.
Evamar – Ambalaje HoReCa construite pe cercetare de piață
Fiecare produs din portofoliul Evamar pornește dintr-un proces de cercetare de piață reală: discuții cu antreprenori din HoReCa, feedback de la clienți finali, observații din delivery, retail și consum. Nu ne uităm doar la ce „se poartă”, ci la ce funcționează, ce se rupe, ce enervează și ce încântă oamenii în viața reală. Așa a apărut și cutia takeaway cu fereastră din carton natur, ca un răspuns la o nevoie clară: vizibilitate, stabilitate și o experiență mai bună pentru client, fără a complica operațional lucrurile pentru business.
Pentru antreprenori, asta înseamnă ambalaje care nu încurcă fluxul de lucru, nu creează fricțiune în livrare și nu adaugă costuri ascunse. Pentru consumatori, înseamnă transparență, încredere și sentimentul că știu ce primesc încă dinainte să deschidă cutia. Pentru brand, înseamnă ceva mult mai important decât un ambalaj estetic: înseamnă coerență între promisiune și realitate.
Evamar construiește viitorul industriei incremental, din ce spune piața astăzi. De aceea, produsele să performeze bine în utilizare zilnică. Cutia takeaway cu fereastră este un exemplu simplu de ambalaj care rezolvă o problemă reală și care, prin repetare, devine parte din experiența pe care clienții o asociază cu un brand bun.
Social
Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România
Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin care sunt evaluate brandurile. Nu mai vorbim doar despre raportări sau compliance, ci despre cum construiești încredere, cum eviți greenwashing-ul și cum aliniezi mesajele cu realitatea din business.
CES ESG Institute este primul program privat de formare corporate din România dedicat exclusiv ESG – gândit pentru companii și profesioniști care vor să înțeleagă ce înseamnă sustenabilitatea în decizii, strategii și comunicare.
Lansat de BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest), CES ESG Institute răspunde exact acestei nevoi: un program de cursuri de 9 luni, construit pe realități din piață, care te ajută să traduci ESG în acțiuni concrete – de la strategie și operațiuni, până la poziționare, reputație și comunicare corporate.
Ce face acest program relevant pentru oamenii de marketing & comunicare:
- ESG explicat: clar, aplicat și testat în contexte de business reale
- Perspective utile și exemple din piață pentru a susține decizii strategice și mesaje credibile
- Înțelegerea impactului ESG asupra brandului, culturii organizaționale și relației cu stakeholderii
- O perspectivă integrată: business, sustenabilitate, leadership și comunicare
Lectorii programului sunt lideri și profesioniști ESG din România – oameni care fac ca sustenabilitatea să conteze, zi de zi, în business: Petronela Despoiu (Banca Transilvania), Daniela Beleș (Holcim), Alexandru Chiriță (Electrica), Mihai Toader-Pasti (ÎntreVecini & Towards0), Oana Vîlceanu (Stratos), Magdalena Caramilea (Autonom), Ana-Maria Iordache (D&B David și Baias/PwC).
Programul CES ESG Institute nu este doar despre competențe noi, ci despre repoziționare strategică: a companiei, a echipelor și a modului în care comunicăm valoare pe termen lung. Dacă lucrezi în marketing, comunicare sau leadership și vrei să înțelegi ESG fără jargon, dar cu impact real, acesta e contextul de care ai nevoie.
Înscrie-te acum, programul pornește la mijlocul lunii februarie!
Social
Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată pe termen lung. Stejarii Collection aparține, fără echivoc, celei de-a doua categorii. Departe de a fi o apariție conjuncturală, Stejarii Collection este rezultatul unui parcurs solid, confirmat constant de unele dintre cele mai importante jurii din domeniul imobiliar, arhitectural și al designului rezidențial, atât la nivel național, cât și internațional.
Încă din 2022, proiectul a fost desemnat “Proiectul Rezidențial al Anului” în cadrul SEE Property Forum, marcând începutul unei serii de recunoașteri care aveau să consolideze poziția Stejarii Collection ca reper al segmentului premium. În 2023, proiectul a fost recompensat cu titlul de “Cel mai bun Proiect Rezidențial Premium al anului” la CIJ Awards România, a primit “Premiul special al Asociației Societăților de Arhitectură din România” în cadrul Anualei de Arhitectură și a fost desemnat “Cel mai rafinat proiect rezidențial” la Business Review Readers’ Choice Awards. Tot în 2023, Stejarii Collection a fost apreciat pentru design și arhitectură în cadrul evenimentului După Afaceri Premium, confirmând relevanța sa atât în zona de specialitate, cât și în mediul de business.
Anul 2024 a reprezentat o etapă de consolidare la cel mai înalt nivel. Stejarii Collection a fost desemnat “Cel mai bun proiect rezidențial de lux” atât la Gala Forbes Residential Buildings, cât și la Gala Ziarul Financiar, iar la nivel internațional a obținut distincția “Cel mai Bun dintre Cele mai Bune Proiecte Rezidențiale (Europe SSE)” în cadrul International HOF Awards. Validările succesive au conturat clar statutul proiectului: un standard de referință pentru locuirea premium în România și Europa de Sud-Est.
Anul 2025 a venit ca o confirmare a acestei traiectorii, aducând noi recunoașteri relevante pentru componenta de comunitate și stil de viață: premiul Community & Lifestyle Excellence acordat de După Afaceri Premium, precum și distincția Wellness and Community Excellence în cadrul Galei Mari Sportivi ProSport.
În acest context, cele trei distincții obținute în 2025 la Gala Romanian Property Awards reprezintă continuarea firească a unui parcurs construit cu rigoare și viziune.
Trei distincții, o singură viziune validată internațional
Romanian Property Awards este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sectorului imobiliar din România, reunind anual proiecte evaluate de un juriu internațional format din arhitecți, designeri, dezvoltatori și specialiști în property management. Criteriile de jurizare vizează inovația, calitatea designului, funcționalitatea, sustenabilitatea și impactul asupra comunității, ceea ce conferă premiilor o greutate reală în industrie.
În cadrul ediției din 2025, Stejarii Collection a fost distins în trei categorii majore, confirmând caracterul integrat al proiectului și capacitatea acestuia de a livra excelență pe mai multe paliere simultan: design interior, experiență rezidențială și management al comunității.
Interioare rezidențiale de cinci stele și calificarea pe scena internațională
Una dintre cele mai importante recunoașteri primite de Stejarii Collection este titlul “5 Stars Residential Interior Apartment”, o distincție care califică proiectul în competiția internațională International Property Awards. Acest premiu poziționează Stejarii Collection dincolo de granițele pieței locale și confirmă relevanța sa într-un context competitiv internațional.
Interioarele apartamentelor au fost apreciate pentru armonia dintre estetică și funcționalitate, utilizarea materialelor naturale de cea mai înaltă calitate, compoziția spațială atent echilibrată și modul în care lumina naturală este valorificată pentru a crea un sentiment autentic de confort și rafinament. Conceptul interior reflectă o viziune contemporană asupra luxului, una care privilegiază echilibrul, liniștea și coerența, în detrimentul opulenței ostentative.
Design interior ca extensie a naturii
A doua distincție obținută, “Interior Design: Residential Interior Apartment”, subliniază rolul central pe care designul îl joacă în filosofia Stejarii Collection. Încă din faza de concept, amenajarea interioarelor a fost gândită ca parte integrantă a experienței rezidențiale, nu ca un element decorativ secundar.
Apartamentele se remarcă prin spații generoase, linii curate și suprafețe vitrate ample, care oferă panorame către pădurea de stejari ce înconjoară complexul. Această deschidere vizuală creează o continuitate naturală între interior și exterior, transformând peisajul într-o prezență constantă în viața de zi cu zi a rezidenților. Juriul a apreciat atât designul inovator, cât și respectul pentru mediul înconjurător și integrarea arhitecturii în contextul natural.
Excelență în management rezidențial
Cea de-a treia distincție, acordată în categoria Property Management, evidențiază una dintre cele mai puternice dimensiuni ale proiectului Stejarii Collection: modul în care este administrată și dezvoltată comunitatea rezidențială. Într-un segment în care managementul face diferența pe termen lung, Stejarii Collection a fost apreciat pentru standardele ridicate de organizare, siguranță și calitate a serviciilor.
Operațiunile proiectului sunt construite pe principii de ospitalitate premium, incluzând servicii concierge dedicate, securitate 24/7 și acces la o gamă integrată de facilități de sport, wellness și lifestyle. Juriul a remarcat capacitatea proiectului de a gestiona o comunitate internațională activă și coerentă, în care eficiența operațională se îmbină cu o atenție autentică pentru experiența rezidenților.
Un parcurs care confirmă un standard, nu un moment
Cele trei distincții obținute în cadrul Romanian Property Awards 2025 se adaugă unui palmares consistent și confirmă faptul că Stejarii Collection este reper care își menține standardele în timp. Designul interior, arhitectura, relația cu natura și managementul rezidențial funcționează aici ca părți ale unui întreg coerent, orientat către calitatea vieții și experiența reală a locuirii.
Prin recunoașterea națională și internațională acumulată de-a lungul anilor, Stejarii Collection consolidează poziția brandului Stejarii ca lider în segmentul rezidențial de lux și deschide perspective clare către scena competițiilor internaționale, unde proiectele sunt evaluate la cele mai exigente standarde.
Mai mult decât o succesiune de premii, parcursul proiectului imobiliar reflectă o viziune clară asupra viitorului locuirii premium, care mizează pe faptul că excelența nu trebuie declarată, ci demonstrată constant.
-
Actualitateacum 3 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 3 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Comunicateacum 3 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Comunicateacum o ziHidroizolații bituminoase profesionale: ghid pas cu pas pentru siguranta cladirii tale
-
Stirea zileiacum 3 zileCauciucuri si masini in centrul stirii zilei – ce se intampla pe drumurile Romaniei
-
Comunicateacum 2 zileOriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa
-
Uncategorizedacum 2 zileHONOR Magic8 Pro pus la încercare de fotografi profesioniști în condiții extreme
-
Sanatateacum 2 zileFlora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele




