Actualitate
Se înmulțesc refuzurile de împăcare dintre consumatori și bănci. Care sunt cauzele și ce recomandă CSALB
În anul 2020 au fost deschise 433 de negocieri între consumatori și bănci/IFN-uri, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Dintre acestea, în raport cu băncile, s-au finalizat până acum 223 de negocieri cu împăcarea părților, iar în 51 de cazuri nu s-a ajuns la un rezultat agreat de ambele părți. În raport cu IFN-urile au fost deschise doar 13 dosare de negociere, iar în 8 dintre acestea părțile nu s-au împăcat. Cauza principală (65%) pentru care negocierile au eșuat o reprezintă refuzurile venite din partea consumatorilor. În 25% din cazuri băncile au refuzat propunerea conciliatorilor, iar în 10% ambele părți au declinat propunerea de soluționare dată de conciliatori. Astfel, dacă anul trecut în 85% din negocieri părțile acceptau soluția dată de conciliatori, procentul a scăzut la 80% în acest an, tendința fiind observată în ultimele luni.
Cazuri în care negocierea a eșuat după ce consumatorii au refuzat soluțiile date de conciliatori:
- După negocierea care avea ca obiect reechilibrarea a două contracte de creditare, conciliatorul a propus părților conversia ambelor credite din CHF în lei, cu un discount de 17,5% pentru un credit din anul 2008 și de 25% pentru un credit din 2007. În urma conversiei dobânda aferentă ambelor credite urma să fie IRCC + 3.5%, însă consumatorul a refuzat propunerea.
- Reducerea comisionului de administrare de la 0,12% la 0,06%, ceea ce ar însemna o economie de 1.050 de CHF. Acordul includea și posibilitatea restructurării creditului dacă respectivul consumator ar fi întâmpinat probleme financiare.
- Într-un dosar de conciliere în care părțile au ajuns după executare silită a imobilului, consumatorul a refuzat soluția de reducere cu 50% a sumei rămase de achitat și reeșalonarea diferenței pe o perioadă de 7 ani, cu dobândă zero. Reducerea de 50% oferită de bancă reprezenta suma de 41.100 lei.
- Consumatorul, fost angajat al băncii cu care a negociat în cadrul CSALB, a solicitat anularea comisionului de administrare perceput lunar (aproximativ 40 de euro/lună) și restituirea lui din 2008 până în prezent. Banca a acceptat eliminarea acestui comision doar pentru o perioadă de 12 luni, motiv pentru care consumatorul a refuzat soluția propusă.
- În cazul încercărilor de soluționare directă dintre un consumator și o bancă comercială (fără parcurgerea etapelor unei concilieri în cadrul CSALB), un consumator a refuzat o ofertă de aproximativ 60.000 de CHF, preferând să se adreseze instanței pentru soluționarea litigiului cu banca, potrivit informațiilor transmise de instituția de credit.
Există și situații când nota de soluție este refuzată de comercianți. Cel mai frecvent acest lucru se întâmplă în cazul IFN-urilor. În cazul unei cereri în care consumatorul solicita restituirea comisionului de administrare, precum și ajustarea dobânzii, conciliatorul a propus mai multe măsuri: dobândă fixă, restituirea comisionului de acordare credit în valoare de 2.500 de CHF prin diminuarea soldului actual, restituirea comisionului de administrare și eliminarea lui pe viitor. Deși consumatorul a acceptat propunerea conciliatorului, reprezentanții IFN-ului au transmis că nu pot face concesiile propuse de conciliator deoarece comisioanele aferente creditului sunt legale și nu se justifică eliminarea lor.
“Fac un apel către consumatori să nu se mai raporteze la alte cazuri soluționate în cadrul CSALB deoarece fiecare caz este particular, la fel cum și băncile se raportează la fiecare consumator în mod diferit. Vă reamintim că recordurile valorice înregistrate în urma concilierilor reprezintă sume șterse din soldul unor consumatori aflați în situații sociale și financiare extrem de dificile. Recomand realism și echilibru față de așteptările pe care le au consumatorii de la bănci și o analiză atentă înainte de a refuza propunerea venită din partea conciliatorilor. Să se gândească în primul rând la faptul că nu toți consumatorii care trimit cereri către CSALB ajung să negocieze cu băncile, dar și la faptul că, refuzând o ofertă pe care o consideră insuficient de favorabilă lor, rămân doar cu alternativa instanței, acolo unde costurile de timp și de bani sunt incomparabil mai mari. Pentru bănci ar fi necesară o disponibilitate mai mare pentru negociere în cadrul Centrului și o adaptare a ofertelor la fiecare caz analizat. Reprezentanții băncilor care participă la concilieri trebuie să aibă mandate mai permisive, pregătindu-ne astfel pentru ceea ce s-ar putea întâmpla la începutul anului viitor când vor înceta toate efectele reglementărilor care au stabilit amânarea plății ratelor. Ne așteptăm ca anul viitor să înregistrăm mai multe cereri de negociere, iar băncile trebuie să fie pregătite pentru acest fapt”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB
Ce spun conciliatorii care intermediază negocierile:
Nela Petrișor, conciliator CSALB: Sunt câteva cauze care, în opinia mea, duc la aceste refuzuri venite din partea consumatorilor. De exemplu, unii oameni așteaptă alte modificări legislative care să le maximizeze beneficiile obținute în raport cu băncile. O altă cauză este atitudinea rigidă, radicală a celor două părți în timpul negocierilor, când nimeni nu vrea să renunțe la poziția inițială. Apoi, mai există situația când alergăm pe culoare diferite: pe de o parte încercăm să negociem o soluție în cadrul CSALB, iar pe de altă parte banca negociază aceeași soluție și chiar o implementează împreună cu consumatorul, fără să anunțe Centrul. La final, ambele părți se retrag din procedură pe motiv că au găsit o soluție proprie, însă, de multe ori, este chiar soluția discutată la CSALB. Mai sunt și consumatori care accesează CSALB prin intermediul unor rude mai tinere, după care uită de demersul lor și ne este foarte greu să îi contactăm pentru a discuta. De multe ori cazul se încheie pentru că nu mai răspunde nimeni la telefon sau pe mail.
Le recomand consumatorilor să țină legătura cu conciliatorul și să nu uite o vorbă veche care spune că „ce este în mână nu e minciună”. Este bine să accepte o soluție care le dă o rezolvare chiar și de moment. Într-un moment dificil este mai înțelept să spui „da” decât „nu”, mai ales în vremuri grele cum sunt acestea.
Camelia Popa, conciliator CSALB: Una dintre cauzele de refuz este aceea că unele bănci au venit cu oferte nerealiste. De pildă, o bancă le oferă o reducere de 30% din sold consumatorilor care achită restul de 70% în termen de trei luni. O altă cauză ar fi că unii consumatori se așteaptă să obțină tot ceea ce ei cer, nefiind dispuși să negocieze. Asta se întâmplă deși majoritatea dintre ei nu cunosc nici actele adiționale pe care le-au semnat de a lungul timpului. În plus, compară cazul lor cu alte cazuri soluționate de CSALB, deși situațiile nu sunt similare, iar mulți dintre ei nu au dificultăți sociale sau financiare care să le justifice cererile. Mulți pleacă de la premisa că băncile restituie unele sume de bani și cererea lor se bazează doar pe acest fapt. De exemplu sunt cazuri în care băncile au acordat dobânzi minime unor consumatori, urmând ca atunci când aceștia își revin din punct de vedere financiar, banca să-și recupereze dobânda neîncasată. Doar că, unii consumatori solicită ca acest lucru să nu se întâmple și să beneficieze de aceeași dobândă redusă.
I-aș sfătui să se documenteze ce au semnat de-a lungul timpului și să facă cereri rezonabile. Dacă sunt aspecte care pot fi supuse compromisului, vor avea câștig de cauză. Băncilor le recomand să nu mai facă oferte standardizate, ci să analizeze cazurile mai în detaliu. Astfel încât să putem explica consumatorilor de ce li se percep anumite comisioane sau de ce cresc dobânzile. Ar fi bine ca băncile să ofere aceste informații care ar ajuta consumatorii, chiar dacă nu ajungem la un compromis.
Un nou mandat pentru Colegiul de Coordonare al CSALB
După primii cinci ani de funcționare, trei dintre membrii Colegiului de Coordonare al CSALB au fost reconfirmați pentru al doilea mandat. Este vorba de reprezentantul Băncii Naționale a României – Alexandru Păunescu, reprezentantul Asociației Române a Băncilor – Luminița Malanciuc și membrul independent – Simona Vâlceanu. Noul reprezentant al ANPC în Colegiu este Valentina Veronica Mitran-Piticu, vicepreședinte ANPC. Asociațiile de consumatori nu și-au desemnat până în acest moment un reprezentant în structura Colegiului de Coordonare. Președintele ales pentru primul an de mandat al noului Colegiu este Alexandru Păunescu. Reamintim că președinția Colegiului este asigurată prin rotație, pentru perioade de un an.
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum 2 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




