Sport
Top 5 sfaturi pentru pariori
Conform specialiştilor, nu mai puţin de 97 de procente din pariori nu sunt atât de atenţi la ce pariază şi cum pariază. Evident, în mediul online există nenumărate ghiduri şi teorii conform cărora să înveţi să pariezi şi să reuşeşti să câştigi la pariuri, iar, tocmai de aceea, pe parcursul acestui articol îţi vom oferi nu mai puţin de 5 sfaturi pentru pariori, de care, evident că şi tu ar trebui să ţii cont.
Nu te lua după “pariurile sigure”
Unul din cele mai importante sfaturi pe care ţi le-am putea da despre cum sa castigi la pariuri, este să nu te încrezi în titlurile fanteziste precum “meci sigur”, “pariu sigur”, şi aşa mai departe. Este foarte important să te încrezi doar în judecata ta, şi nu în cea a deja multora tipseri “profesionişti”, sau a celor ce spun că au detalii despre meciuri trucate, aranjate, şi ala mai departe. Ia-ţi gândul, deoarece era meciurilor aranjate a apus de mult.
Aşadar, te poţi inspira, însă, treci un eveniment şi prin propriul filtru de judecată.
Stabileşte o sumă zilnică pentru a paria
Da, evident că oricine poate să aibă o zi mai puţin norocoasă la pariuri, iar, atunci când ai o astfel de zi, începe să apară disperare, şi astfel să începi să pariezi la recuperare, iar, lăsându-te cuprins de disperare, rişti să pierzi în mod nejustificat şi mai mulţi bani.
Tocmai pentru a evita aceste lucruri, este important să ai un buget pentru pariuri zilnic, iar, odată cheltuit acest buget zilnic, să nu mai pariezi.
Stabileşte-ţi un obiectiv pentru pariuri
Odată stabilit un buget zilnic, un alt sfat important pe care ţi-l putem da, este acela de a-ţi stabili un obiectiv pentru pariuri. Evident, un buget care să fie destul de realist, făcând referire şi la bugetul de care dispui.
Să presupunem că pleci la drum cu bugetul de 1.000 de lei. Putem spune că este destul de uşor să faci un pofit de 500 de lei. Tocmai de aceea, este important să îţi fixezi un profit realist, ce poate fi atins.
Joacă pariuri single
Pariurile single, sau pariurile individuale, aşa cum mai sunt ele cunoscute, pot reprezenta de multe ori cheia succesului în ceea ce ţine profitul la pariurile sportive. Spunem acest lucrcu deoarece un eveniment single cu o cotă de 1.50, 1.60 are mult mai mari şanse de câştig decât o cotă de genul care să fie formată din două meciuri, chiar dacă poate să sune oarecum ciudat.
Analizează foarte bine un eveniment înainte de a paria
Ultimul sfat pe care ţi-l putem da pentru tine, pariorule, este acela de a analiza cu grijă un meci înainte de a începe să pariezi, deoarece, o analiză şi o strategie bine puse la punct, pot să reprezinte de cele mai multe ori, cheile succesului.
Da, am mai folosit această expresie şi mai sus, însă cele două sfaturi se leagă între ele, deoarece este foarte important să analizezi un eveniment înainte de a paria, şi să nu pariezi doar aşa, de dragul de a paria, deoarece astfel îţi vei epuiza rapid balanţa, iar tu vei ieşi în pierdere.
Sport
De la aeroport direct în vestiar: filmul primei zile a lui Moruțan la Rapid
Credit foto: Andrei Plesnilă
Rapid a publicat imagini din culisele sosirii lui Olimpiu Moruțan, iar povestea primei sale zile în Giulești pare desprinsă dintr-un mini-documentar.
De la aterizare, mijlocașul a fost dus direct la vizita medicală, unde l-a întâlnit pe Dan Șucu. A urmat întâlnirea cu staff-ul, o scurtă ședință în sala de forță și apoi momentul-cheie: intrarea în vestiar.
Acolo, Petrila și Dobre l-au întâmpinat prietenește, în ciuda concurenței pe post. Ziua s-a încheiat cu prezentarea oficială alături de Victor Angelescu, Moruțan purtând pentru prima dată tricoul Rapidului.
Sport
Mircea Lucescu, după victoria cu Austria: „Totul vine de la minte! Am avut o echipă extrem de inteligentă în teren”
Credit foto: Andrei Plesnilă
România a obținut o victorie uriașă în fața Austriei, scor 1-0, în etapa a șasea din preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Succesul dramatic de pe Arena Națională a venit în minutul 90+5, când Virgil Ghiță a marcat după o fază perfect lucrată de „tricolori”, menținând speranțele vii pentru calificarea la turneul final.
La finalul partidei, selecționerul Mircea Lucescu a explicat că fundamentul acestui succes nu a fost doar fizic sau tactic, ci în primul rând mental. Tehnicianul în vârstă de 80 de ani a subliniat importanța psihologiei și a inteligenței de joc, elemente pe care le consideră decisive pentru performanță.
„Un meci deosebit de intens jucat cu inteligență de jucătorii mei. Am spus că vreau să trec de la o echipă construită emoțional… Totul vine de la minte, de la creier, mintea trebuie pusă la punct. Nu am nevoie de picioarele lor, ca să facem un salt, trebuie să ne folosim mintea.”
Selecționerul a evidențiat și modul în care România a pregătit partida, demonstrând că stafful a anticipat perfect mișcările adversarului.
„Acum am avut o echipă extrem de inteligentă în teren. Am bătut o echipă extrem de puternică, am ghicit echipa lor de start când am pregătit meciul, am jucat rațional. După Campionatul European, a trebuit reconstruit un alt grup. Îi aștept pe toți să revină ca să facem un grup și mai puternic.”
Cu această victorie, România rămâne în lupta pentru calificare, apropiindu-se de primele două locuri ale grupei. Atmosfera din vestiarul „tricolorilor” este din nou una pozitivă, iar Mircea Lucescu pare să fi găsit echilibrul mental și tactică potrivită pentru a readuce echipa pe drumul marilor performanțe.
Sport
Zi uriașă pentru fotbalul românesc: FCSB și Universitatea Craiova în grupe europene, milioane de euro în conturi
Credit foto: Andrei Plesnilă
Calificările obținute joi seară de FCSB și Universitatea Craiova aduc nu doar prestigiu, ci și sume considerabile în bugetele celor două cluburi. Echipa lui Elias Charalambous merge în grupele Europa League, în timp ce formația din Bănie, antrenată de Ivaylo Petev, va juca în grupele Conference League.
Câștigurile garantate pentru FCSB
Vicecampioana României va încasa din start aproape 7 milioane de euro din partea UEFA. Suma include bonusul de 4,31 milioane de euro pentru accederea în grupe, 500.000 de euro din parcursul preliminar, 870.000 de euro din market pool și 1,28 milioane pe baza coeficientului.
Pe lângă acești bani, FCSB poate adăuga sume suplimentare în funcție de rezultate: fiecare victorie în grupă valorează 450.000 de euro, iar un egal 150.000. De asemenea, clasarea finală în grupă va aduce bonusuri suplimentare, în funcție de locul ocupat.
Universitatea Craiova, premiată de UEFA
Și Universitatea Craiova are motive de satisfacție. Doar prezența în grupele Conference League îi asigură clubului din Bănie 3,17 milioane de euro. La aceștia se adaugă 350.000 de euro pentru cele două tururi preliminare și 800.000 din coeficientul UEFA, ceea ce ridică totalul la aproximativ 4,3 milioane de euro.
La fel ca în cazul FCSB, și oltenii pot obține bani în plus pentru fiecare rezultat pozitiv: 400.000 de euro pentru victorie și 150.000 pentru egal. În plus, vor conta și veniturile generate din bilete și drepturi TV.
Reacția conducerii Craiovei
Finanțatorul Mihai Rotaru s-a declarat încântat de performanța echipei și de atmosfera de pe stadion:
„Am adus Europa la Craiova și asta este cel mai important. Atmosfera a fost fantastică, iar pentru adversari va fi foarte greu să joace aici. Nu facem calcule, dar evident că există și o miză financiară. Important este să continuăm acest drum și să arătăm că merităm să fim în grupele europene.”
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 3 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Comunicateacum 2 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Comunicateacum 3 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 3 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv
-
Comunicateacum 3 zileÎngrijire completă pentru pori dilatați: Hidratare și curățare în același timp
-
Stirea zileiacum 2 zileCauciucuri si masini in centrul stirii zilei – ce se intampla pe drumurile Romaniei




