Actualitate
Alegeri în Germania, exit-poll: social-democrații îi devansează la limită pe conservatori, dar ambele partide vor să conducă viitorul guvern
Rezultatele alegerilor parlamentare federale din Germania sunt strânse, așa cum era de așteptat, dar partidul de centru-stânga a găsit suficiente argumente pentru a revendica victoria. În primul rând, social-democrații (SPD) îi conduc pe rivalii conservatori din CDU/CSU cu aproximativ un punct procentual, potrivit ultimului exit-poll actualizat realizat de Infratest pentru postul TV ARD, care se bazează atât pe estimări, cât și pe numărătoarea parțială a voturilor.
Scorul era, duminică seară târziu strâns, dar relativ clar: 25,7% pentru SPD și 24,5% pentru CDU/CSU. Verzii, un aliat preferat al SPD, sunt pe locul trei, cu 13,8%, în vreme ce Democrații Liberi (FDP), preferații conservatorilor pentru o coaliție, au venit pe patru cu 11,7%. În al doilea rând, social-democrații au reușit să își îmbunătățească cu 4,5% scorul de acum patru ani. În acest timp, conservatorii au obținut cel mai prost rezultat din istoria modernă și au scăzut cu 8% sau mai mult față de scrutinul din 2017. Dacă rezultatele exit-poll-urilor se confirmă, Olaf Scholz are o șansă mare să devină cancelar FOTO: EPA Nu în ultimul rând, analiza electorală a arătat că nu mai puțin de 1.390.000 de votanți CDU/CSU au ales SPD în aceste alegeri, o lovitură spectaculoasă dată de social-democrați, sau poate în mod special de candidatul lor pentru postul de cancelar, Olaf Scholz, un centrist care s-a dovedit a fi un succesor mai credibil al Angelei Merkel, în comparație cu rivalul conservator Armin Laschet. Unele argumente pot conta mai puțin, din punct de vedere pragmatic, dar sunt importante pentru că demonstrează ascensiunea stângii la acest scrutin, în contrast cu semi-eșecul asumat al conservatorilor. SPD a și revendicat de altfel în mod răspicat postul de cancelar și formarea guvernului, cea mai posibilă alianță în acest caz fiind una cu Verzii și cu Democrații Liberi (FDP) – liberalii germani. Într-o dezbatere televizată după scrutin, Scholz a apreciat că rezultatele arată „un mandat clar” pentru un guvern condus de SPD. Dar negocierile se anunță complicate, mai ales că duminică seară, oficialii CDU/CSU au anunțat că în vreme ce rezultatele reprezintă „o pierdere amară” în raport cu 2017, conservatorii mai au încă o șansă la formarea coaliției, împreună cu aceiași Verzi și FDP. „Nu a fost întotdeauna cazul ca partidul care a venit pe primul loc să dea cancelarul”, a spus Armin Laschet. Atât Verzii cât și FDP, partidele arbitru, și-au lăsat opțiunile deschise în privința formei viitorului guvern, deși primii ar prefera un guvern SPD, iar ceilalți un executiv condus de CDU/CSU. Liderul FDP a sugerat de fapt că primele discuții ar trebui purtate între FDP și Verzi, care să aleagă apoi cu cine să discute, social-democrații sau conservatorii. Teoretic, o coaliție din care să facă parte atât SPD cât și CDU/CSU este posibilă, dar ambele partide au sugerat că nu își mai doresc așa ceva. Armin Laschet vrea să preia fotoliul de cancelar de la Angela Merkel.
Șansele sale nu sunt foarte mari acum. Un lucru cert este că indiferent de cine va conduce guvernul, politica Germaniei, internă și externă, nu se va schimba radical, așa cum au explicat pentru Libertatea comentatorii români. Dacă aceasta va fi totuși mai orientată spre susținerea afacerilor sau spre protejarea mediului, asta rămâne de văzut în funcție de forma coaliției ce va rezulta din negocieri. În 2017, negocierile s-au prelungit foarte mult, iar noul guvern a fost instalat abia la șase luni după alegeri. Și acum, tratativele se anunță îndelungate. Până atunci, Angela Merkel va rămâne în postura de cancelar interimar.
O analiză Infratest pentru ARD a arătat că Uniunea CDU/CSU a pierdut voturi către aproape toate partidele prezente în parlament. Astfel, CDU/CSU a pierdut nu mai puțin de 1.390.000 de voturi către rivalii de centru-stânga din SPD, 830.000 de voturi către Verzi și 47.000 de voturi către FDP – liberalii germani. ORA 21.15: Social-democrații își măresc avansul Ultimele proiecții ale exit-poll-ului Infratest pentru ARD arată că SPD conduce cu 25,5%, urmat de CDU/CSU cu 24,5% și de Verzi cu 13,8%. FDP, liberalii germani, ar fi adunat 11,7%, în vreme ce AfD, extrema dreaptă – 10,9%. Die Linke, stânga radicală, este creditat cu 5%. Dacă scorul va fi confirmat de rezultatele oficiale, atunci argumentul SPD pentru conducerea guvernului are o forță mai mare.
ORA 21.00: Stânga câștigă alegerile regionale din Berlin și Mecklenburg – Pomerania Inferioară Două alegeri regionale au avut loc în paralel cu cele pentru parlamentul federal. În Berlin, Verzii și social-democrații sunt umăr la umăr în exit-poll-uri și vor forma coaliția din parlamentul de la Berlin, cel mai probabil alături de stânga radicală (Die LInke). În prezent, coaliția de guvernare din capitlă este formată de aceleași partide. În Mecklenburg – Pomerania Inferioară, SPD a câștigat în mod clar cu 39% din voturi, în creștere cu 30,6% față de alegerile din 2016. ORA 20.45: AfD (extrema-dreaptă), al doilea partid în estul Germaniei Comentatorii germani spun că Alternativa pentru Germania (AfD), partidul de extremă dreapta care militează împotriva migrației și care în timpul pandemiei s-a pronunțat împotriva restricțiilor COVID, pare să-și fi atins pragul maxim de creștere, după ce a obținut în jur de 10-11% în exit-poll-uri, 1-2% mai puțin față de 2017. Totuși, AfD i-a depășit pe conservatori și a devenit al doilea partid în preferințele alegătorilor din estul Germaniei, după social-democrați. Scorul pentru parlament în estul Germaniei. AfD, cu 21%, după SPD (23%), dar înaintea CDU/CSU (17%) ORA 20.30: Partidele-arbitru își mențin toate opțiunile pe masă Verzii și Democrații Liberi (FDP) ar putea decide cum va arăta viitoarea coaliție de guvernare. Și nu se grăbesc să spună cu cine vor să intre la guvernare. Co-liderul Verzilor, Robert Habeck, a declarat pentru ZDF că ar prefera o coaliție care „se potrivește” cu nevoile pentru vremurile actuale. El a spus că Verzii vor să guverneze și că se simt mai aproape de SPD, dar sunt gata să negocieze o coaliție și cu CDU/CSU. Secretarul general al FDP, Volker Wissing, a declarat la rândul său că orice variantă de coaliție este posibilă. „Vrem să guvernăm”, a spus și Wolfgang Kubicki, vicepreședintele partidului, pentru ARD. FDP are o preferință clară pentru o „coaliție Jamaica” cu CDU/CSU și cu Verzii, a spus Kubicki. El nu a exclus însă o „coaliție semafor” cu SPD și cu Verzii. Numele coalițiilor se referă la culorile fiecărui partid.
ORA 20.15: Ambii candidați majori la postul de cancelar cred că au o șansă să conducă guvernul Rezultatele strânse le-au oferit celor doi candidați la postul de cancelar oportunitatea de a anunța, amândoi, că sunt gata să conducă viitorul guvern. „Un vot pentru CDU/CSU este un vot împotriva unui guvern federal condus de stânga”, a declarat Armin Laschet, candidatul blocului conservator. „De aceea, vom face tot ce ne stă în putere pentru a forma guvernul federal sub conducerea CDU/CSU. pentru că Germania are acum nevoie de o coaliție pentru viitor, care va moderniza țara”, a spus Laschet. La rândul lui, candidatul social-democrat Olad Scholz a anunțat că este mulțumit de rezultat. „Este un mare succes”, a mai spus social-democratul, adăugând că rezultatul a arătat clar că oamenii vor o schimbare în guvern și că „vor ca viitorul cancelar să fie Olaf Scholz”.
ORA 20.00: Social-democrații au un mic avans în ambele exit-poll-uri Exit-poll-ul actualizat al ARD le oferă social-democraților un mic avantaj în cursa cu conservatorii. SPD – 24.9% CDU/CSU – 24.7% Verzii: 14.8% AfD: 11.3% FDP: 11.2% Die Linke: 5.0% Și exit-poll-ul ZDF spune că social-democrații sunt în față: SPD – 25,8% CDU/CSU – 24,2% Verzii – 14,7% FDP – 11,8% AfD – 10,1% Die Linke – 5% ORA 19.35: SPD revendică victoria și îl vor pe Scholz cancelar Secretarul general al SPD, Lars Klingbeil, a declarat că partidul său are un mandat clar pentru a forma coaliția. „SPD are un mandat clar pentru a guverna. Vrem ca Olaf Scholz să fie cancelar”, a spus Klingbeil după exit-poll. Klingbeil a vorbit despre un „succes nebun” pentru SPD, potrivit Deutsche Welle. Prin comparație, conservatorii au avut un discurs ceva mai reținut. Secretarul-general al CSU, aliatul bavarez al CDU, Markus Blume, a declarat că Uniunea a avut un succes în sensul că a împiedica un viraj spre stânga în alegeri. „Mulți considerau că CDU/CSU a pierdut, în ultimele săptămâni, iar noi am spus mereu că scorul va fi unul strâns. Iar acum, dintr-o dată, avem un foto finish”, a spus Blume. „Lucrul decisiv este că acum nu există – potrivit exit-poll-urilor – o majoritate pentru o alianță de stânga”, a spus el. Secretarul general al CDU Paul Ziemiak și-a arătat dezamăgirea. „Pierderile sunt amare, în comparație cu ultimele alegeri din 2017”, când CDU/CSU a avut mai bine de 30% din voturi, a spus el. El a declarat că partidul său speră totuși că va putea conduce o coaliție cu Verzii și liberalii din FDP. ORA 19.20: Alt exit-poll arată un mic avans pentru social-democrați Exit-poll-ul comandat de ZDF este un pic diferit față de cel al ARD și îi creditează pe social-democrați cu o victorie la limită. Cum arată rezultatele acestui exit-poll: SPD (centru-stânga) – 26% CDU/CSU (centru-dreapta) – 24% Verzi (ecologiști) – 14,5% FDP (liberali) – 12% AfD (extrema dreaptă) – 10% Die Linke (stânga radicală) – 5% ORA 19.15: Conservatorii, în scădere Exit-poll-urile arată egalitate, dar dinamica poate spune ceva despre evoluția partidelor sau măcar despre felul în care au performat în campania electorală. Relevant este că SPD a câștigat 4,5% în raport cu alegerile de acum patru ani, în vreme ce CDU/CSU au pierdut 7,9%. Și Verzii au câștigat – 6,1% față de 2017, în vreme ce AfD și FDP au obținut un scor relativ asemănător cu acum patru ani.
ORA 19.00: Egalitate, potrivit primului exit-poll Primul sondaj efectuat la ieșirea de la urne arată că cele mai mari partide sunt umăr la umăr în lupta pentru formarea guvernului de la Berlin. Cum arată rezultatele exit-poll-ului ARD: CDU/CSU (centru-dreapta) – 25% SPD (centru-stânga) – 25% Verzi (ecologiști) – 15% FDP (liberali) – 11% AfD (extrema dreaptă) – 11% Die Linke (stânga radicală) – 5% ORA 18.35: Primul exit-poll vine la ora 19.00, ora României Presa germană scrie că primele sondaje efectuate la ieșirea de la urne vor fi date publicității la ora locală 18.00 (19.00, ora României). Deocamdată, ce știm este că prezența urne ar putea să o depășească pe cea din 2017. Până la ora 14.00, votase 36,5% din populația eligibilă. În 2017, până la aceeași oră, votaseră 41,1% dintre alegători. Diferența vine de la voturile poștale. Mai bine de 40% din voturi vor fi anul acesta prin corespondență, comparat cu 28,6% în 2017. În 2017, prezența totală la urne a fost de 76,2%.
ORA 17.15: Ce a însemnat Merkel pentru România, ce așteptăm de la succesorul ei Angela Merkel a înțeles poziționarea României la frontierea UE și a NATO, iar mandatul ei a însemnat mult pentru România. În plus, important a fost și exemplul de stabilitate și adeziune la un sistem de valori liberal. Indiferent de cine va fi viitorul cancelar, politica Germaniei nu se va schimba radical. Pentru succesor, problema fundamentală nu va fi însă să păstreze soliditatea și coeziunea UE, ci să îi apere valorile. Iar dosarele nerezolvate încă de Merkel sunt multe și dificile, spun comentatorii politici consultați de Libertatea. Răspunsurile complete ale experților la cele mai importante întrebări despre alegerile din Germania.
ORA 17.00: Ce coaliții sunt posibile? Niciun partid nu mai poate guverna de unul singur de multă vreme în Germania. În ultimii opt ani, ultimele două mandate ale Angelei Merkel, creștin democrații (CDU/CSU) și social-democrații (SPD) au format un guvern de coaliție. Acum însă, două partide nu mai sunt suficiente, din simplul fapt că împreună, scorul lor nu mai depășește 50%. Dacă așa cum spun sondajele, SPD va fi câștigătorul, atunci social-democrații vor trebui să aleagă cu cine să se alieze. Analiștii cred că SPD ar putea forma o coaliție cu Verzii. Cine ar fi al treilea partid însă? Există varianta Democraților Liberi (FDP), liberalii germani, și cea mai puțin probabilă a stângii radicale – Die Linke. Există însă și posibilitatea unei coaliții între SPD-CDU/CSU și FDP. ORA 16.15: S-a schimbat ceva în sondaje pe ultima sută de metri? Olaf Scholz pare a fi în continuare în cea mai bună poziție pentru a prelua fotoliul de cancelar, dar rivalul său, creștin-democratul Armin Laschet s-a bucurat de o creștere a popularității în ultimele zile, inclusiv mulțumită unui apel făcut de Merkel, dar și a susținerii anunțate de tabloidul Bild. Totuși, numărul mare de voturi poștale deja trimise face ca eventualul câștig al candidaților de pe urma ultimelor zile de campanie să fie minim. ORA 15.15: Cozi la secțiile de votare în Berlin La Berlin, cozile din fața secțiilor de votare sunt mari, asta în condițiile în care a existat deja un număr record de voturi prin corespondență, scrie Deutsche Welle. Rămâne de văzut câți oameni se vor prezenta la urne. În 2017, prezența a fost de 76,2%, iar în 2013 – 71,5%.
ORA 14.40: Laschet și-a împăturit buletinul de vot incorect Pe rețelele sociale din Germania se vorbește despre cum și-a împăturit buletinul de vot candidatul CDU/CSU pentru fotoliul de cancelar. Cam incorect. El a făcut-o astfel încât toți privitorii puteau vedea ce anume a bifat pe listă, scrie Deutsche Welle. Teoretic, conform regulilor privind secretul votului postate pe site-ul Comisiei Electorale, alegătorii trebuie să împăturească buletinul în așa fel încât „votul să poată fi identificat”. ORA 13.15: Pentru ce votează românii din Germania? Pe lângă alegerile generale, în capitala Germaniei au loc azi și alegeri locale, dar și un referendum unde se supune la vot exproprierea companiilor imobiliare care deţin mai mult de 3.000 de locuințe, scrie Doina Proorocu, într-o corespondență pentru Libertatea. E și problema care pare să-i frământe cel mai tare pe zecile de mii de români din capitala Germaniei, într-un oraș în care mai mult de 80% din populație stă în chirie, iar prețurile pentru închirierea unei locuințe au crescut cu aproape 50% în ultimii cinci ani, potrivit Euronews. Marian are 34 de ani, lucrează în construcții și e de 9 ani în Germania. Cea mai mare problemă cu care se confruntă momentan e găsirea unei locuințe, pentru că face o navetă de 3 ore în fiecare zi. Și-ar dori un apartament de două camere, dar nu își permite să dea 1.200 de euro chirie cu un salariu de 1.800 de euro. „Dacă mai ești și cu familie, cu soție și copil, ăsta e faliment total. Mai bine stai în stradă decât să dai banii ăștia”, spune el revoltat. Vrea să voteze pentru expropriere, deși se teme că legea nu va trece, cum s-a întâmplat și cu plafonarea chiriilor (n.r.: Senatul Berlinului a impus un plafon pentru chirii, dar acesta a fost anulat în trecut de Curtea Constituțională). În cazul lui, plafonarea aducea o scădere a chiriei de la 470 la 400 de euro. A avut însă noroc că firma Vonovia nu i-a cerut banii înapoi. La alegerile parlamentare se gândește să voteze cu social-democrații, cu Olaf Scholz (63 de ani, actualul vicecancelar german și ministru de Finanțe), despre care are cea mai bună părere până acum. Și-ar dori însă o schimbare în politicile legate de ajutoarele sociale: „Nu îmi convine, ca plătitor de impozite și taxe, ca alții să primească bani degeaba, stând acasă.” „Pe mine mă interesează să mi se ofere niște avantaje ca emigrant aici – ceva ce în ultima vreme vedem din ce în ce mai rar”, spune răspicat acesta. Mai mult despre ce își doresc românii din diaspora de la alegerile din Germania.
ORA 12.15: Când vom afla primele rezultate, când vom afla forma noului guvern Aproximativ 60,4 milioane de alegători au timp până la ora 18:00 (19.00, ora României) să îşi aleagă deputaţii, iar aproximativ 40% dintre aceştia erau încă indecişi cu câteva zile înainte de vot, care este crucial pentru cea mai mare economie europeană. Este puţin probabil ca publicarea primelor estimări la ieşirea de la urne, la ora 16:00 GMT, să aducă mai multă claritate: mulţi alegători, printre care şi Angela Merkel, au ales votul prin corespondenţă, care nu este inclus în această primă fotografie a alegerilor, scrie AFP, citată de Agerpres. Negocieri lungi vor fi necesare în următoarele luni pentru a forma viitoarea echipă guvernamentală, chiar cu riscul de a paraliza Europa până în primul trimestru al anului 2022. Ce spun ultimele sondaje Peste 60 de milioane de cetăţeni sunt așteptați azi la urne în Germania pentru a alege parlamentul federal al țării, într-o luptă strânsă între principalele partide – cel social-democrat (SPD) și conservator (CDU/CSU). Sondajele de opinie arată că SPD este cotat cu prima șansă în acest scrutin, adunând, potrivit ultimelor analize, 25% din voturi. Pe locul doi se situează Uniunea – alianța creștin-democraților cu creștin-socialii bavarezi, creditată cu aproximativ 22% din voturi. Pe locul trei vor veni cel mai probabil Verzii, creditați acum cu 15% din voturi, odinioară aflați pe primul loc în sondaje. Atât Democrații Liberi (FDP), liberali, cât și Alternativa pentru Germania (AfD), extrema dreaptă, se situează undeva în jurul pragului de 10-11%. Ultimul partid care va intra în parlament este Die Linke, stânga radicală, creditată acum cu aproximativ 6%.
În total, 47 de partide sunt înregistrate la aceste alegeri, inclusiv grupări precum „Partidul pentru schimbare, vegetarieni şi vegani” sau „The urbans. O petrecere hip-hop”. Cele mai multe nu ating pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament. Prezența la vot Germania a avut o prezenţă la vot extrem de ridicată până în anii 80, peste 90% din electorat votând la nivel naţional şi peste 80% la alegerile de land. Dar rata a scăzut semnificativ odată cu primele alegeri în toată Germania, în 1990. La alegerile federale din 2009, doar 70,9% dintre alegători s-au prezentat la urne. Rata a crescut la 76,2 la sută în 2017, potrivit agenției DPA, citate de Agerpres. Din 2009, alegătorii pot vota prin corespondenţă de la domiciliu, fără a fi nevoiţi să justifice motivul. Proporţia votanţilor prin corespondenţă a crescut semnificativ de-a lungul deceniilor, de la mai puţin de 5% la 28,6% la alegerile pentru Bundestag din 2017. Prea mulți aleși În prezent, legea electorală prevede doar un total de 598 de locuri în parlament. Cu toate acestea, din cauza distribuţiei complicate a mandatelor după alegeri, acest număr este de obicei depăşit. Cu un total de 709 deputaţi, Bundestagul este în prezent cel mai mare din istoria Republicii Federale Germania. O comisie de reformă trebuie să găsească o soluţie la această problemă până la jumătatea anului 2023. Cu toate acestea, numărul de circumscripţii va rămâne neschimbat la 299 pentru alegerile din 2021. Doi oameni pentru funcția de cancelar Cursa pentru postul de cancelar al Germaniei se duce între doi oameni: social-democratul Olaf Scholz și conservatorul Armin Laschet. Cei doi candidați cu șanse mari la șefia cancelariei, social-democratul Scholz și conservatorul Laschet, au încercat amândoi să o emuleze pe Merkel, pentru a-și asigura succesul în campanie. Singurul lucru clar, pe care comentatorii l-au remarcat în mai multe rânduri, este că indiferent de numele noului cancelar, politica Germaniei nu va suferi o schimbare radicală. Sfârșitul erei Merkel După un deceniu și jumătate, epoca Angelei Merkel la șefia guvernului de la Berlin a ajuns la final. Și pentru că ea singură a ales să nu participe la scrutinul de duminică, asta înseamnă că va deveni primul cancelar care părăsește puterea din propria voință. Dacă negocierile pentru formarea unui nou guvern se întind dincolo de 17 decembrie, Merkel ar putea deveni și cel mai longeviv lider modern al țării. Merkel se retrage de la guvernare la 67 de ani, într-un moment în care nivelul său de popularitate este la cote mari în Germania și în alte colțuri ale lumii. Într-adevăr, un sondaj Pew Research în 16 țări din întreaga lume a arătat că 77% dintre cei chestionați au încredere în Merkel personal și 79% au o părere pozitivă despre Germania. Conta de încredere acordată lui Merkel o depășește pe cea acordată altor lideri globali precum Joe Biden, Emmanuel Macron, Vladimir Putin sau Xi Jinping, e de părere site-ul de specialitate Politico.
Sursa foto: https://google.com
Pentru a susține jurnalismul independent, aveți linkul de donații mai jos:
DONEAZĂ PENTRU JURNALISMUL INDEPENDENT
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 3 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 3 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Comunicateacum 2 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Comunicateacum o ziHidroizolații bituminoase profesionale: ghid pas cu pas pentru siguranta cladirii tale
-
Stirea zileiacum 2 zileCauciucuri si masini in centrul stirii zilei – ce se intampla pe drumurile Romaniei
-
Comunicateacum 2 zileOriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa
-
Uncategorizedacum 2 zileHONOR Magic8 Pro pus la încercare de fotografi profesioniști în condiții extreme
-
Sanatateacum 2 zileFlora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele




