Actualitate
Tensiuni multiple în coaliția bicefală PNL-PSD pe marginea proiectelor amânate din PNRR
Noile tensiuni în coaliția bicefală PSD-PNL au darul de a se repercuta negativ în societatea românească.Așa cum se prezintă, viziunile și interesele PNL și PSD sunt total opuse și fiecare partid va dori să-și fidelizeze electoratul și în această situație delicată,ceea ce va duce la amplificarea conflictelor existente în această coaliție hibrid.Discuțiile au loc în cerc restrâns la nivelul liderilor din primul eșalon al celor două partide și nu s-a luat deocamdată nicio decizie în acest sens.
Astfel, liderul opoziției și al PSD Marcel Ciolacu nu dorește să preia guvernarea dacă România ratează tranșa a treia de bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Contextul actual
PSD, în general, și, ministrul Muncii, Marius Budăi, în principal, cer de aproape un an renegocierea procentului de maximum 9,4% din PIB alocat pensiilor, despre care susțin că ar împiedica viitoare creșteri ale acestor venituri. Social-democratul a susținut în numeroase ocazii că România e deja aproape de 9,4% din PIB, în timp ce Opoziția, prin USR, a arătat că pensiile pe bază de contributivitate și cele speciale ar ajunge la doar 8,35% din PIB. De altfel, premierul Nicolae Ciucă a punctat că în negocierile cu Comisia Europeană s-a ajuns la o concluzie preliminară că acest plafon ar putea fi înlocuit cu „un indicator de disciplină financiară”, după ultima vizită la Bruxelles, de la finalul lunii octombrie.
Poziții ireconciliabile sau… interese comune
La ora actuală sunt o sumedenie de semne de întrebare cu privire la „rotativa” din vară, atunci când social-democrații vor fi la butoanele puterii. Liberalii dau de înțeles că s-ar putea amâna pentru la toamnă, din cauza războiului din Ucraina, în timp ce liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că nu vrea să preia o guvernare din care să lipsească sursa de finanțare din PNRR.Neînțelegerile sunt legate și de reforma pensiilor militarilor și polițiștilor, dar și generate de tensiunile cauzate de neîndeplinirea jaloanelor de care sunt legate tranșele de bani din PNRR.
De altfel, social-democrații sunt destul de îngrijorați de faptul că Banca Mondială a cerut ca pensiile militarilor și polițiștilor să fie calculate după o formulă de calcul care prevede 45% din ultimele 12 luni sau 65% din venitul mediu din întreaga carieră.
Rotativa guvernamentală s-ar putea să nu se mai producă în luna mai, susțin surse din ambele partide mari aflate la guvernare. Dacă liberalii avansează ideea că rotativa s-ar putea amâna pentru luna septembrie, liderul PSD Marcel Ciolacu are propriul motiv pe care-și fondează supărarea și o eventuală amânare, au explicat surse anonime din partid pentru Ziarul Nationalul.ro.
Scurt istoric
Reamintesc amănuntul esențial care se leagă de acest nou măr al discordiei. România a trimis tranșa a doua din PNRR spre decontare spre Comisia Europeană la finalul lunii decembrie a anului trecut, 2022. Aceasta este în valoare de 3,2 miliarde de euro. Depunerea cererilor a fost însă condiționată de fiecare dată de îndeplinirea unor jaloane pe care România și le-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.Următoarea cerere de plată este estimată pentru acest debut de primăvară. Printre temele care sunt urgente și vor trebui să găsească rezolvare, ca să se facă plata, se află cea legată de reforma pensiilor, problemă gestionată de către PSD prin ministrul muncii și protecției sociale, domnul Marius Budăi.
Probleme vechi… reactualizate
Proiectul reformării pensiilor creează tensiuni și în interiorul PSD. Ministrul Muncii-Marius Budăi-a fost acuzat de către colegii de partid că nu a gestionat problema, iar proiectul de lege privind pensiile speciale depus în Parlament are mari lacune.
Mai precis, Banca Mondială a propus pentru calcularea pensiilor militarilor și polițiștilor o cotizare cu un procent de 45% pe ultimele 12 luni de activitate sau de 65% din venitul mediu din întreaga carieră. Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege în acest sens care a intrat în dezbaterea Senatului României.
Dar, prima problemă întâmpinată la nivelul Coaliției a fost generată de faptul că PNL nu susține nici înpprezent modul de calculare a pensiilor militarilor și polițiștilor iar Marius Budăi nu a reușit să-i convingă pe aceștia să-i susțină proiectul.
De asemenea, mergând pe firul încâlcit și deloc prietenos al acestor grupări politice identificăm o altă problemă a reformei legii pensiilor. Aceasta are o directă conexiune cu acțiunea de eliminare a regimului de pensii speciale și impunerea unei cotizări a procurorilor și judecătorilor la sistemul de pensii.
Pe surse, liderii PSD i-ar fi reproșat ministrului Muncii, în ultima ședință de partid că nu a reușit să găsească soluția prin care să poată fi reduse pensiile magistraților. De asemenea social-democrații se arată nemulțumiți de faptul că Ministerul Muncii ar fi redactat prost proiectul de lege.
Reforma pensiilor este unul dintre obiectivele, jaloanele incluse în PNRR care trebuiau îndeplinite încă de la sfârșitul anului trecut. Cu toate acestea, guvernul a obținut o amânare până în luna mai 2023.
De precizat este amănuntul conform căruia România trebuie să trimită cel târziu în luna iunie cea de-a treia cerere de plată care este în valoare de 3,1 miliarde de euro. Aceasta trebuie însoțită obligatoriu de documentația aferenta îndeplinirii a 55 de ținte și jaloane. De remarcat este că cererile de plată pot fi trimise doar dacă au fost îndeplinite jaloanele pe care Guvernul și le-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Declarații spumoase
Liderul PSD Marcel Ciolacu a insistat pe tema PNRR și le-a atras atenția miniștrilor prezenți la ședința Biroului Permanent al partidului că riscă să „fie percepuți principalii responsabili pentru ratarea țintelor din PNRR”. „Cine vorbește este perceput drept responsabil de problemă. Comunicare excesivă ar putea dăuna PSD.”
De altfel, deloc surprinzător, liderul PSD Marcel Ciolacu le-a cerut miniștrilor PSD să rezolve toate problemele cu jaloanele din PNRR,” pentru a avea un avantaj și a putea ataca miniștrii PNL”, a transmis un vicepreședinte, sub protecția anonimatului, în exclusivitate pentru Ziarul Nationalul.ro.
Domnul Marcel Ciolacu și-a avertizat miniștrii să comunice „strict pe domeniul său” și să evite să își asume jaloane neîndeplinite de alți colegi din Guvern.
Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, a precizat că nu se pune problema încercării de amânare a implementării reformei pensiilor speciale și că ministrul Marius Budăi și premierul ar urma să mai discute cu Banca Mondială despre forma finală a raportului care stă la baza principiilor pentru proiectul de lege aflat deja în procedură parlamentară.
În contrapondere, la rândul său, Florin Cîțu, fost premier și actual senator PNL, susține că legea privind reforma pensiilor speciale ar trebui să fie publicată în Monitorul Oficial până în luna mai. „Așa scrie în PNRR. Nu poți merge mai departe. Pentru că jaloanele și țintele sunt în cascadă. Nu poți să alegi ce faci și ce nu, ca la fonduri europene. Așa a fost gândit PNRR”, a explicat Cîțu, liberal care era la șefia Guvernului când a fost pregătit PNRR-ul.
Acum domnia sa este senator în Comisia de buget-finanțe, structură care a cerut o amânare a discuției pe proiect de două săptămâni. De asemenea, senatorul PNL susține că e așteptat la Comisia de buget-finanțe impactul bugetar al acestei reforme, pentru că Guvernul nu a trecut acest detaliu, în condițiile în care prin PNRR e urmărit un indicator clar.
În loc… de concluzie
În urma unor schimbări ale legislației europene, realizate cu acordul instituțiilor de la Bruxelles, statele membre ale UE își pot modifica părți din planurile de redresare și reziliență până la data de 30 aprilie. De altfel, unui stat membru al UE precum ducatul de Luxemburg deja i-au fost acceptate modificările, mai degrabă de natură tehnică, încă de la jumătatea lunii ianuarie.
Sursa foto :https://google.com
Sinteza acestui material a fost realizat de către Daniel Mihai redactor-șef al platformei media independente Criteriul National și jurnalist al Ziarului Nationalul.ro
Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:
https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW
Actualitate
Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l păstra într-o stare excelentă zi de zi. De asemenea, spălatul poate fi dăunător și pentru față dacă se face în exces, cu apă fierbinte sau cu un săpun ce usucă epiderma.
Termenul de over-cleaning face referire la situația în care unele persoane se spală pe piele și pe păr prea des și folosesc, probabil fără să-și dea seama, produse cosmetice de îngrijire prea agresive. Acest obicei poate afecta pielea deoarece este redusă bariera naturală lăsând-o vulnerabilă la deshidratare; aceasta devine mai sensibilă, iar scalpul are tendința de a produce mai mult sebum. Spălarea excesivă mai ales cu apă fierbinte poate îndepărta uleiurile naturale din piele și astfel ea poate fi mai ușor iritată. În cazul părului, spălările frecvente fac părul mai fragil, predispus la rupere.
Dușurile cu apă fierbinte sau băile lungi și frecvente cu apă la o temperatură destul de ridicată, pot duce la amețeli, la scăderea tensiunii arteriale și la afectarea barierei hidrolipidice a pielii. În mod normal se face o baie pe zi, dar nu se stă un timp îndelungat în apă. Pentru baie se recomandă folosirea unor produse cosmetice de marcă:
- Săpun vegetal care este bun și pentru pielea sensibilă cu unt de Shea și vitamina E
- Săruri de baie Epson care conțin magneziu cu efect benefic asupra corpului
- Gel de duș cu ingrediente vegane
- Mască de față pentru revitalizare și relaxare facială
- Lumânări parfumate cu arome de lavandă și lemn de santal pentru a crea o atmosferă plăcută și confortabilă.
Din rutina de curățare a fiecărei femei face parte și igiena intimă, care are un rol important în menținerea sănătății. Majoritatea femeilor știu că este necesar un duș cel puțin o dată pe zi, schimbarea lenjeriei intime și folosirea unor produse pentru spălat – pentru o senzație de prospețime. Cu toate acestea ele nu cunosc efectele acestora asupra microbiomului genital și nici faptul că există accesorii pentru igiena intimă.
Fiecare femeie își stabilește o rutină de igienă intimă pe baza preferințelor personale și folosește pentru aceasta anumite produse cosmetice (geluri, emulsii) care au caracteristici speciale:
- Curăță blând pielea și oferă o senzație de prospețime
- Mențin pH-ul natural al pielii
- Reduc simptomele cauzate de afecțiuni și infecții vaginale
- Inhibă dezvoltarea bacteriilor și al agenților patogeni
- Reduc senzația de iritație și usturime
- Nu produc niciun disconfort, lasă la final o senzație confortabilă
- Mențin o igienă intimă corectă și echilibrată.
Întotdeauna, pentru igiena intimă, cosmeticele folosite trebuie să fie de calitate superioară, pentru că pielea din zonele intime este mai sensibilă și are un pH mai ridicat decât în alte părți ale corpului uman. De asemenea, pielea intră în contact cu substanțe ce pot duce la dezvoltarea bacteriilor și infecțiilor fungice, își modifică microbiota în perioada ciclului menstrual și are o permeabilitate mai mare. Zona intimă este mai sensibilă și necesită o igienă optimă și o hidratare mai bună.
În fiecare an, apar noi produse cosmetice de brand, care sunt testate dermatologic și sunt adecvate pentru o igienă intimă corectă. Acestea includ:
- Gel de curățare calmant
- Gel de îngrijire pentru pielea iritată
- Cremă fluidă de spălare intimă cu acid lactic
- Gel intim răcoritor și protector pentru igiena intimă
- Cremă fluidă de spălare intimă cu acid lactobiotic
- Gel de curățare spumant
- Gel intim antibacterian
- Emulsie de spălare intimă
- Gel de duș intim prebiotic
- Cremă fluidă de curățare intimă cu acid hialuronic
- Spray de curățare pentru pielea sensibilă și igiena intimă.
O înțelegere rea a igienei intime poate duce la utilizarea inadecvată a cosmeticelor și chiar la evitarea lor. Asta va afecta sănătatea prin proliferarea agenților patogeni și va crește riscul de a avea un nivel anormal al pH-ului. Toate acestea cresc în final riscul de apariție al unor infecții vaginale și ale unor dezechilibre ale microbionului, sau chiar la apariția bolilor cu transmitere sexuală.
Actualitate
Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata a aproximativ jumătate de miliard de euro pentru doze de vaccin anti-COVID comandate, dar refuzate ulterior.
„Ajunge jaful din pandemie: nu românii trebuie să plătească, ci cei responsabili!”, a transmis Claudiu Târziu, subliniind că această situație reprezintă o continuare a deciziilor netransparente și păguboase luate în perioada crizei sanitare, decizii care riscă să fie decontate acum de contribuabili.
Liderul Acțiunii Conservatoare consideră inacceptabil ca populația să suporte consecințele unor contracte încheiate fără o evaluare realistă a nevoilor reale ale României și cere identificarea și tragerea la răspundere a celor care au semnat acorduri dezavantajoase pentru statul român.
„Românii nu pot fi obligați să plătească pentru greșelile sau complicitățile altora. Este momentul ca adevărul despre achizițiile din pandemie să fie spus până la capăt și cei vinovați să răspundă”, a adăugat europarlamentarul.
Declarația sa vine în contextul mai larg al dezbaterilor europene privind contractele de achiziție a vaccinurilor și lipsa de transparență în negocierile dintre Comisia Europeană și marii producători farmaceutici. Claudiu Târziu susține că România trebuie să își apere ferm interesele și să refuze plata unor sume care nu reflectă realitățile din teren.
Poziția exprimată de liderul conservator a generat reacții puternice în spațiul public, readucând în atenție subiectul gestionării pandemiei și al responsabilității politice pentru deciziile care au avut un impact major asupra bugetului public și asupra încrederii cetățenilor în instituții.
Actualitate
Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai frecvent site-ul propriu ca instrument de informare în relația cu clienții și partenerii. În acest context, comunicarea comercială începe să includă elemente de optimizare a conținutului și de prezentare structurată a informațiilor, astfel încât acestea să fie ușor de găsit și de înțeles.
Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) este unul dintre serviciile utilizate în procesele de digitalizare, deoarece vizează atât componenta tehnică a site-ului, cât și modul în care sunt furnizate informațiile comerciale. Aceste servicii pot contribui la vizibilitatea în mediul online și la accesibilitatea conținutului public, fără a depinde de campanii publicitare cu durată limitată.
Rolul site-ului în comunicarea comercială
În numeroase industrii, site-ul companiei este consultat de clienți înaintea primului contact direct. Acest lucru se întâmplă în special în zona B2B, unde informarea necesită frecvent clarificări suplimentare, prezentări de servicii, descrieri tehnice sau chiar documentație. În astfel de situații, site-ul funcționează ca un spațiu de informare neutru, disponibil constant și accesibil fără constrângeri geografice sau de program.
Comunicarea prin intermediul site-ului poate reduce timpul alocat pentru explicații repetate, poate acelera procesele de selecție și poate oferi transparență asupra portofoliului comercial. În acest sens, optimizarea pentru motoarele de căutare este utilizată pentru a structura informațiile astfel încât acestea să fie indexabile, lizibile și ușor accesibile publicului interesat.
Servicii SEO disponibile în Timișoara
Pe piața din Timișoara funcționează companii și profesioniști independenți care oferă servicii de optimizare SEO. Aceste servicii includ elemente precum auditarea site-ului, analizarea structurii de conținut, adaptarea paginilor la limbajul motoarelor de căutare, organizarea informațiilor comerciale și implementarea unor criterii tehnice ce facilitează indexarea.
Printre opțiunile existente pe piața locală se află și furnizori care oferă servicii specializate pentru companii din diverse domenii. Un exemplu este o agentie seo Timisoara (theserpwizards.com) care pune la dispoziția firmelor servicii dedicate optimizării site-urilor pentru motoarele de căutare. Astfel de servicii sunt orientate către structura tehnică, paginație, prezentare și clarificarea informațiilor care pot fi de interes pentru potențialii clienți sau parteneri.
Componentele unui astfel de serviciu pot include:
• audit tehnic al site-ului
• analiză de indexare
• structurarea conținutului
• optimizarea paginilor de servicii
• adaptarea descrierilor comerciale
• organizarea datelor pentru căutare
• clarificarea informațiilor accesibile publicului
Aceste activități diferă de publicitatea clasică prin aceea că nu au o durată limitată de afișare și nu presupun un cost variabil per afișare sau per click.
Relevanța în mediul B2B
Procesele de achiziție în mediul B2B includ frecvent etape de documentare prealabilă, în care potențialul client sau partener analizează informații tehnice, condiții de ofertare sau specificații. În acest context, accesul la informație prin intermediul site-ului poate facilita selecția inițială și poate reduce barierele de comunicare.
Pentru companii care operează în industrii în care produsele sau serviciile necesită explicații detaliate, optimizarea conținutului devine o componentă utilă a comunicării. Ea nu înlocuiește contactul comercial, dar îl poate preceda și poate clarifica o parte din elementele necesare procesului decizional.
Companii din sectoare variate folosesc optimizarea SEO
Serviciile SEO sunt utilizate de companii din sectoare diferite, deoarece adaptarea site-ului pentru informare poate fi relevantă atât în industrii tehnice, cât și în servicii, logistică, producție sau comerț. În aceste sectoare, site-ul poate conține descrieri de servicii, cataloage de produse, date tehnice, informații despre capacitate, contact și portofoliu.
Companiile pot utiliza optimizarea site-ului și în procesul de prezentare către piețe noi, în special atunci când urmăresc extinderea logică în afara zonei locale. În astfel de cazuri, vizibilitatea în mediul online poate contribui la accesibilitatea informațiilor, fără a implica costuri suplimentare de distribuție.
Disponibilitate și accesibilitate a serviciilor
Serviciile de optimizare SEO sunt furnizate fie ca ofertă dedicată, fie ca parte a unor pachete mai largi de digitalizare sau marketing digital. În Timișoara există atât furnizori specializați, cât și agenții full-service și profesioniști independenți cu competențe în zona tehnică.
Pentru companii, selecția furnizorului depinde de necesitățile interne, de nivelul de digitalizare, de capacitatea operațională și de portofoliul de proiecte existente. Astfel, optimizarea SEO poate fi utilizată ca instrument suplimentar în comunicarea comercială, fără să înlocuiască celelalte forme de interacțiune de business.
-
Comunicateacum 3 zileSfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?
-
Lifeacum 3 zileStejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux
-
Comunicateacum 3 zileDe ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor
-
Uncategorizedacum 2 zileevomag încheie 2025 cu afaceri de 54 milioane de euro și estimează pentru anul acesta venituri de peste 60 milioane de euro
-
Sanatateacum o ziRemodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție
-
Uncategorizedacum 21 de oreIncalzire cu aer conditionat – ce trebuie sa stii si cand este o solutie eficienta
-
Comunicateacum 13 oreOriflame: Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”
-
Uncategorizedacum 19 ore96% dintre negocierile din 2025 s-au încheiat cu împăcarea părților, într-un timp mediu de doar 13 zile




