În seara de 1 Septembrie 2023, în cadrul Festivalului George Enescu la Sala Palatului, din seria intitulată „Mari orchestre ale lumii” a avut loc primul concert susținut de Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse, dirijată de Christian Badea. Orchestra a avut susținerea muzicală și a Corului Academic Radio, sub bagheta dirijorului Ciprian Țuțu.De asemenea, solistul a fost cunoscutul violonist francez Renaud Capuçon. În program, publicul a audiat lucrări aparținând compozitorilor George Enescu, Camille Saint-Saëns și Maurice Ravel.
Concertul a debutat cu poemul vocal-simfonic „Isis” al lui George Enescu.
După această lucrare amplă și destul de solicitantă, a urmat interpretarea a două opusuri romantice de mare efervescență din repertoriul violonistic-al treilea Concert în si minor pentru vioară și orchestră op 61 de Camille Saint Saens și dificila și deosebit de fermecătoare Rapsodie de concert „Tzigane” de Maurice Ravel.
Ca amănunt de culoare, trebuie să vă amintesc dăruit de destinul Concertului pentru vioară și orchestră în si minor, unul dintre cele mai cântate opusuri ce se află și în prezent la loc de cinste, în repertoriul marilor concertiști.
Concertul în si minor pentru vioară a fost compus în 1880 și dedicat prietenului său virtuozul spaniol Pablo de Sarasate, care l-a și interpretat public în același an. Este o lucrare de mare suflu melodic, în care contrastul de caracter dintre teme, deși bine marcat, ocupă un loc secundar.
În interpretarea solistului Renaud Capuçon. am sesizat acea etalare a elementului liric, printr – o tehnică superioară a mâinii drepte ce a asigurat cantabilitatea și acea prospețime pe durata a tuturor celor trei părți.Mai mult decât atât , elementele îmbogățite sonor au avut parte de o armonie tonală neconvențională, tipică scriiturii acestui genial compozitor.
Debutul concertului debutează cu „motivul Crucii” – „kreuz-motiv” ce au dat o alură de eroism părții Allegro non troppo.
Cu o energie și hotărâre determinată de materialul sonor, solistul Renaud Capuçon. a etalat atât în pasaggile de virtuozitate cât și înspre tema secundă deosebit de luminoasă o paletă amplă de nuanțe ierarhizate.
După dezvoltarea scurtă, repriza a adus temele inversate dar și etalarea finalului părții prin dificilul punct de orgă existent care se suprapune pe o progresie armonică realizată de către vioara solistă ce a încheiat partea cu arpegiile strălucitoare și pline de dramatism ale tonalității si minor.
Partea a doua-Andantino quasi allegretto, a debutat într-o notă de fuziune romantică, cu o temă caracteristică, cu profil legănatîn stil de siciliană.De altfel, scriitura quasi camerală, cu intervenții și preluări ale unor instrumente soliste din orchestră (clarinet, flaut și oboi) au dat acea joie de vivre acestei splendide părți secunde.
Finalul scânteietor e practic mișcarea cea maiamplă a concertului. A debutat cu o introducere Molto moderato în stil pur improvizatoric urmată de finalul
propriu-zis Allegro non troppo, într-o formă de sonată mai specială deoarece are trei teme: cele două contrastante obișnuite și – după o nouă punte – o a treia temă în stil de coral, rarefiată și poetică în
nuanțe mici. De reținut e aspectul cerut de maestrul Christian Badea ce respectă ediția princeps și care constă în faptul că:viorile orchestrei cântă cu surdină iar cea solistă are indicația „dolcissimo.”
Calitatea interpretării, avântat dar de asemenea riguros alcătuite a materialului sonor din această parte a treia a avut un moment de metamorfozare într-un coral majestuos, intonat de orchestră în fortissimo.
Schimbarea de caracter a avut efect în sensul că Tema a doua a revenit după acest amplu coral,complet modificată, cu rol de concluzie, dar și schimbare de caracter, deoarece acum e rapidă și energică.
În ansamblu, Concertul numărul 3 în si minor pentru vioară și orchestră de Camille Saint Saens trebuie apreciată mereu când este prezentată într – o asemenea manieră, fiind o lucrare popularizată care pare simplă, dar în realitate este plină de surprize iar utilizarea frecventă a viorii în registrul acut i-a conferit îndeosebi dde această dată, în dese momente un aer eterat, aproape transcendent.
Prestația sigură și rafinată a violonistului francez Renaud Capuçon. s-a
bucurat de succes, astfel justificând atât onorariul imens acordat cât și ovațiile publicului prezent în această seară la Sala Palatului.
De altfel, consider că am avut astfel privilegiul de a fi asistat, în transmisie televizată de TVR Cultural a acestui Concert.
Solistul francez de talie mondială Renaud Capuçon a știut să îmbine într-o manieră absolut personală idealul de a cânta în stil romantic întruchipat pentru el mai ales de inovația și melodicitatea franceză, cu cele mai nobile trăsături ale spiritului său: claritate și eleganță în exprimare, echilibru în modelarea formelor ample, un simț sigur al măsurii, noblețe și elevație în toate manifestările voinței creatoare.
Am admirat în Rapsodia de Concert „Tzigane” de Ravel dramatismul grav al unei muzici colorate, cu tentă etnică și elemente impresioniste, plină de clocotul revoluționar al geniului romantic cu care se înrudește.
Artistul a oferit publicului ca piesă de bis Meditația din opera Thais de Massenet, cu acel sound caracteristic „air sur l’archet”, pe deplin reliefat peste acompaniamentul atmosferic al orchestrei care a făcut să pulseze emoțional prestația concertistică a serii.
După o binemeritată pauză, am ascultat cu plăcere, în interpretarea orchestrei simfonice din Toulouse condusă de maestrul român Christian Badea o altă capodoperă a literaturii muzicale universale Simfonia nr. 3 cu orgă de Camille Saint-Saëns.
Poate deja că întrebați de e anume este prezent în conștiința publicului meloman de pretutindeni figura și moștenirea compozitorului Camille Saint Saens.
Trebuie să vă aduc aminte că a lăsat moștenire un număr considerabil de lucrări, (concerte de pian, de vioară și de violoncel, celebra « Introducere și Rondo capriccioso », « Dans macabru », « Carnavalul animalelor », « Jota Aragonese », cîteva lucrări camerale și, mai presus de toate, « Samson și Dalila»). De asemenea, numele lui Saint-Saens este mai popular astăzi decît cele ale unor contemporani de-ai săi precum Halevy și Gounod, Massenet și d’lndy, Chabrier și Duparc și mulți alții, atît de celebri la Paris in timpul vieții sale.
Terminată în 1886, dedicată memoriei lui Franz Liszt decedat în același an, Simfonia nr. 3 cu orgă de Camille Saint-Saëns este o capodoperă a vieții sale, totodată și un punct culminant al istoriei simfonismului francez. Lucrarea se compune din două părți ample, rezultate și ele din contopirea a cîte două secțiuni distincte, legate toate prin firele unei tematici comune, ea constituind astfel întruchiparea măiestrită a unui model original de simfonie romantică. După o scurtă introducere lentă, în care solistul, apoi grupul flautelor, prefigurează tema principală a părții întîi, orchestra de coarde intonează moto-ul întregii lucrări. Această e o melodie care începe aidoma celebrului imn gregorian Dies irae (Ziua mîniei, simbol muzical al supremei judecăți, al celei mai aspre pedepse și al inevitabilității supliciuluj), și care, după primele cinci note citate din străvechea melodie liturgică, se continuă cu p turnură cromatică descendentă nu mai puțin definitorie pentru profilul ei.
Integrată inițial în figurația de șaisprezecimi a coardelor, această temă-cheie urmează să evolueze pe parcursul părții l (Allegro moderato) sub felurite aspecte ritmico-melodice și în cele mai variate situații dramaturgice.
Punctul de atracție al simfonie a fost apariția orgii care și-a făcut intrarea după o pauză generală, în cadru! acelei ample secțiuni concluzive (Poco adagio) care poate fi privită drept partea a doua a unui ciclu simfonic tradițional în patru părți. De altfel, am remarcat acel acompaniament simplu și modest, cu o melodie suavă, intonată la unison, în pianissimo, subordonată de plenul orchestrei de coarde. Prima secțiune a părții a doua a avut funcțiunea unui scherzo al ciclului tetrapartit.
Această parte a semănat surprinzător cu partea I-a: același do minor, aceeași măsură de 6/8 și în același Allegro moderato. De altfel, am putut remarca momentul mânios al «dies irae» de-a dreptul necruțător care a avut tăria suficient și inteligent dozată de a răsuna și la sfîrșitul acestei secțiuni.
Orga a avut rolul de a reapare după o pauză generală de mare efect, într-o ipostază cu totul nouă: cu un măreț acord de do major care a prevestit un final apotetic. Într-adevăr, după cîteva măsuri de maestoso, orchestra de coarde a intonat motto-ul simfoniei, transpus în do major, metamorfozat într-un imn luminos al izbăvirii. Această temă, investită de data aceasta cu un pregnant ritm de anapest. A generat un avîntat fugato, care apoi a reapărut și în coda triumfătoare a finalului, de fapt constituind concluzia înălțătoare a întregii simfonii.
O consider din capul locului ca fiind simfonia de tipul «per aspera ad astm» sau «de la întuneric la lumină”, una dintre capodopeele lui Camille l Saint-Saëns care continuă tradiția simfoniilor în do minor de Ludwig van Beethoven (nr. 5, 1808) și Johannes Brahms (nr. 1, 1876), care culminează și ele în cîte un final luminos în do major.
Ca lucrare de organizare ciclică, axată pe repetatele și variatele apariții ale unui nucleu tematic generator — tip de simfonie apărut și dezvoltat în secolul al XIX lea, sub influența directă a muzicii de program și îndeosebi a poemului simfonic—, ea se înscrie, alături de Simfonia în re minor de compozitorul belgian Cesar Franck(1888), pe linia inaugurată de inovativ ul compozitor francez Hector Berlioz în Simfonia fantastică (1880).
De asemenea, bisul nu a mai fost transmis în direct, dar l-am audiat la Radio România Cultural. Pot afirma că a fost pe deplin revelator, în sensul că arhicunoscuta uvertura a operei Carmen de George Bizet a constituit alegerea perfectă, într-o consonanță cu spiritul francez al întregii seri, dar și cu tradiția reputației orchestre din Toulouse
Mulțumindu-vă pentru atenție, închei această cronică, cu speranța că voi asista, din postura de muzician și jurnalist profesionist (chiar dacă nu am fost acreditat din motive neelucidate de către actuală nouă conducere a Festivalului Internațional George Enescu) și la alte concerte cu adevărat demne de a fi evocate.
Sursa foto :https //google.com
Acest eveniment se bucură de susținerea și promovarea Ziarului Nationalul.ro, iar prezentarea acestei cronici de concert a fost realizată de către domnul profesor. dr. Daniel Mihai, redactor al platformei BPNews. Toate drepturile rezervate!
