În cadrul Seriei Mari Orchestre ale lumii, în seara de 8 Septembrie 2023 a concertat Orchestra Simfonică din Göteborg, la Sala Palatului începând cu ora 19:30. Dirijor a fost maestrul spaniol Gustavo Gimeno, iar solista acestui concert a fost tânăra violonistă Alena Baeva.

În program au fost lucrări de György Ligeti, George Enescu și Piotr Ilici Ceaikovski.

Prima lucrare a serii interpretată de ansamblul scandinav a fost Concertul românesc pentru orchestră a compozitorului maghiar György Ligeti. 

Acest opus orchestral aparţine primei perioade din creaţia lui György Ligeti, din timpul studiilor acestuia la Conservatorul din Budapesta.

Cu toate că se caracterizează prin accesibilitate datorat elementelor diatonice şi etnologie specifice folclorului transilvănean, lucrarea finalizată în 1951 nu a fost pe placul autorităților și a cenzurii comuniste maghiare, care a considerat-o „prea modernă” şi a interzis interpretarea sa în public.

De altfel, prima audiție a avut loc abia în anul 1971, în epoca unui regim comunism „cu faţă umană” şi după plecarea definitivă a compozitorului Ligeti din Ungaria.

Cele patru părți care alcătuiesc unitar acest opus care se cântă fără întrerupere. Grupate câte două, segmentele
constitutive urmează modelul lent-repede provenit din alcătuirea csardas-ul tradiţional maghiar (cu prima secțiune de Lassu cu tentă rapsodică și quasi improvizatorică).

De altfel, am remarcat naturalețea frazării acestui ansamblu în desele momente în care se exprimă și se expun elemente din
muzica populară românească, pe care Ligeti o cunoştea din copilăria şi adolescenţa petrecute la Târnăveni, orașul său natal, şi Cluj.

Pe măsură ce conținutul muzical avansează, stilul interpretativ a respectat indicațiile originale, în acest fel Concertul încheindu-se cu un dans animat, de tipul Ciocârliei.

Intrat de curând în repertoriul curent al marilor ansambluri de pretutindeni, Concertul românesc este o creație pe cât de atractivă, pe atât de puțin reprezentativă pentru creația lui Ligeti, care a devenit ulterior unul dintre cei mai importanți compozitori ai așa intitulate avangarde europene din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

***

A urmat interpretarea opusului enesciană
Capriciul român pentru vioară și orchestră, orchestrat și finalizat de către reputatul om de cultură și promotor al muzicii culte românești-Cornel Țăranu.
Astfel că, demn de amintit este acest aspect definitoriu. Dintre numeroasele schițe ale maestrului George Enescu la lucrări rămase neterminate, cele destinate unui capriciu românesc pentru vioară și orchestră i-au atras atenția în mod deosebit academicianului Cornel Țăranu, un veritabil compozitor și specialist consacrat în muzica enesciană, care a contribuit decisiv la reconstituirea și
lansarea oratoriului Strigoii și a Simfoniei a V-a.
În prefața partiturii, Cornel Țăranu și regretatul violonist și pedagog de talie Internațională Sherban Lupu, primul interpret al lucrării, afirmă: „Lucrarea a fost
concepută în patru părţi: prima – Ben moderato, a doua mai mişcată, având un ritm de Horă, a treia Lento,iar finalul Allegro vivace. „(Cornel Țăranu)

În final a rezultat o lucrare amplă, de aproximativ 25 de minute, foarte importantă pentru cultura noastră muzicală, fiind singura lucrare concertantă pentru vioară şi orchestră de Enescu”.

În acest Caprice Roumain, Enescu-violonistul „merge înapoi la rădăcinile sale, la o lume de mare puritate folcloristică şi simplitate muzicală, nu fără asemănări cu Rapsodiile sale, în acelaşi timp
înregistrând pentru posteritate arta pierdută a interpretării violonistice de virtuozitate a lăutarilor români” (Sherban Lupu)

Demn de remarcat este faptul că acest opus a întrat în repertoriul solistic datorită conlucrării dintre cei doi mari oameni de cultură români Cornel Țăranu și Sherban Lupu, cei care practic au salvat de la uitare schițele lui George Enescu datând din perioada 1925 şi 1949 ce conţin pagini complet orchestrate sau doar detalii de armonie, nuanţe, indicaţii de tempo şi orchestraţie pentru anumite linii melodice.

George Enescu fiind unul dintre cei mai cultivați și apreciați violoniști ai secolului XX-lea, ne-a lăsat o singură versiune de concert dedicată viorii a acestui Caprice Roumain.

Compusă pentru vioară și orchestră, această lucrare continuă direcția exprimată cu succes în Sonata III pentru vioară și pian, „dans le caractère populaire roumain”.

De asemenea, în interpretarea solistei Alena Baeva s-a pus în evidență acel tip de virtuozitate frustă a viorii, brodată pe sunete și alura improvizațională ( așa cum este sugerat și de titlul Capriciu) a muzicii tradiționale.

Ansamblul Orchestrei din Goteborg a încercat și reușit să se ridice la înălțime, din moment ce rolul de însoțitor al „tarafului” a revenit de această dată orchestrei.

Acest portret stilizat al unui imaginar lăutar român pe care îl auzim în prezent în programele de concert a fost posibil și datorită compozitorului Cornel Țăranu, cel care a restaurat și completat opusul cvadripartit, pornind de la doar 20 de pagini orchestrate în manuscris și dintr-o a patra parte care a existat doar la nivelul unor schițe.

Nu în ultimul rând, munca de reconstituire a virtuozității părții solistice a viorii lui Enescu – prin adăugarea de ornamente care îmbogățesc atât dimensiunea expresivă, cât și cea tehnică – s-a petrecut în virtutea contribuției decisive a Maestrului și violonistului Sherban Lupu, cel care a susținut în primă audiție, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani această lucrare cu adevărat inedită.

Alena Baeva, violonistă cu dublă cetățenie, rusească și luxemburgheză, în vârstă de 38 de ani e câștigătoarea a Premiului I și a nouă Premii Speciale la Concursul Internațional de Vioară Henryk Wieniawski în 2001 și Premiul I la Concursul Internațional de vioară solo T. Wronski de la Varșovia pentru violoniști sub 30 de ani în 2000. În 2005, ea a fost finalistă și laureată la Concursul Regina Elisabeta. Pe 2 iunie 2007, Alena Baeva a fost declarată câștigătoarea premiului I al celui de-al III-lea Concurs Internațional de Muzică Sendai, la secțiunea vioară.

Solista a interpretat cu mare aplomb și sensibilitate, dovedind faptul că este considerată una dintre cele mai interesante, versatile și fascinante violoniste active pe scena mondială. Printre cele mai importante proiecte
ale sale amintesc debuturile sale cu Alte Oper Frankfurt,Ensemble Resonanz, Göteborgs Symfoniker,Orchestra Filarmonicii din Hong Kong, Orchestra
Filarmonicii din New York, Orchestra Națională din Lyon și Orchestra Națională a Capitoliului din Toulouse, precum și colaborări alături de ansambluri
importante precum Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen, ale Orchestrei Filarmonice Regală și Orchestra Tonkünstler.

Solista beneficiază în prezent de un parteneriat artistic valoros cu dirijorul Paavo Järvi, prin care concertează
alături de Estonian Festival Orchestra, Orchestra Filarmonică din New York, Orchestra Simfonică NHK din
Tokyo și Orchestra Tonhalle din Zürich. Baeva se bucură, de asemenea, de colaborări regulate cu dirijori de renume mondial precum Teodor Currentzis, Charles Dutoit, Marek Janowski și Tomáš Netopil.

Baeva abordează un repertoriu vast și în plină expansiune, incluzând marile de concerte pentru vioară,precum și lucrări mai puțin cunoscute, semnate de compozitori precum Bacewicz, Karaev și Karłowicz.

Solista a interpret acest concert pe o superbă vioară Nicolo Gagliano (1767), pusă la dispoziție de către Reinhold Wurt Music Foundation

Născută în Kazahstan, Baeva a studiat la Moscova, în Franța, Elveția și Israel. Impresionant e faptul că la vârsta de 16 ani, a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional Henryk Wieniawski, ediția a XII-a  din 2001 și Marele Premiu la Concursul Internațional Niccolò Paganini de la Moscova din 2004.

Ropotele de aplauze ale auditorului au convins-o pe violonistă să acorde ca bis o piesă miniaturală contemporană cu reminiscențe folclorice din spațiul balcanic.

***

După o binemeritată pauză a urmat o tulburătoare și expresivă versiune interpretativă a Simfoniei numărul 4 în fa minor a lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Considerat în istoria muzicii ca fiind primul compozitor rus „profesionist” – aşa cum se autointitula el însuşi –P. I. Ceaikovski rămâne unul dintre muzicienii atinși de aripa geniului a cărui operă rămâne de neînţeles în absenţa biografiei.
În 1877- anul compunerii Simfoniei a IV-a, Ceaikovski-a traversat câteva dintre cele mai importante şi dramatice episoade ale vieţii sale. A fost anul în care a cunoscut-o pe protectoarea şi prietena sa intimă
Nadejda von Meck, dar şi momentul cu consecinţe aproape fatale al căsătoriei cu fosta sa elevă, Antonina Miliukova. În mijlocul dezastrului, însă, Ceaikovski a compus trei dintre cele mai apreciate creaţii ale sale, în trei genuri diferite: Simfonia a IV-a, opera Evgheni Oneghin cât şi Concertul pentru vioară şi orchestră.

Această simfonie, în versiunea finală redată pe scena Sălii Palatului de către Orchestra Filarmonicii suedeze din Goteborg a respectat în cele mai fine detalii atât schimbarea radicală a gândirii componistice orchestrale ceaikovskiene, în
direcţia unei personalizări şi psihologizări masive a discursului muzical cât și acea expresie individualizată aproape singulară
şi dincolo de orice cutume formale sau pudori care au şocat într-atât, încât chiar şi cei mai apropiați susţinători şi prieteni ai compozitorului s-au abţinut, în primă instanţă, de la exprimarea opiniilor.

Acest context explică, poate, de ce Simfonia a IV-a a fost tradusă de compozitor în termeni concreți, cvasiprogramatici, mai mult decât oricare alta.

Piotr Ilici Ceaikovski a numit semnalul iniţial „…destinul… acea putere fatală care împiedică atingerea fericirii. Nu se poate face nimic, decât să i te supui şi să te
lamentezi zadarnic”.

Pleiada de melodii şi pasajele liniştite şi solare în imensa Sală a Palatului au avut darul să răsune și chiar să personifică acea exclamare a bucuriei care, în sfârşit se iveşte asemenea unui vis dulce şi plăpând… „o imagine umană luminoasă şi fulgurantă”, care se risipesc apoi în faţă unui destin aproape implacabil, caracterizând atât simfonia cât mai ales viața tumultoasă a compozitorului.

Așa cum a lăsat scris P. I. Ceaikovski în schițele sale,  simfonia respectă acest citat devenit emblematic :„Nu există paradis… pluteşti pe mare până când te împresoară şi te înghite în abisurile ei”.

M-au fascinat atât pregătirea finalului triumfător, care pare să învingă destinul nemilos, reiterat aici drept prim punct culminant,  cât și acea excelentă concepție unitară, rod al unei discipline și eficiențe maxime ale instrumentiștilor conduși impecabil de către maestrul dirijor spaniol Gustavo Gimeno.

Asemenea momente de triumf și bucurie pură mi-au reamintit, într-o cheie mult mai directă decât la simfoniile lui Ludwig van Beethoven, geniul care invocă într-o enormă „Odă a bucuriei” sentimentul plin de bonomie al fraternității planetare ca atingere a fericirii supreme.

De altfel, momentul final al simfoniei este centrat pe traseul melodic al unui cântec popular rusesc, contrapus când într – o notă melancolic şi resemnată, când cu expresie dramatică şi amenințătoare, într-un fel de prezentare a unui marș august imperial, cu trimiteți în literatura rusească intitulat „Pe câmp un mesteacăn era”.

Fiind îndelung ovaționați la scenă deschisă, instrumentiștii scandinavi au oferit ca bis savuroasa piesă Trepak a aceluiași compozitor rus (transmisă și de data aceasta în direct de către postul TVR Cultural), care a fost pe deplin revelator, în sensul că a constituit alegerea perfectă, într-o consonanță cu muzicalitatea și spiritul programului acestei inspirate seri.

Valul de entuziasm și ropotele de aplauze ale publicului au încununat această superbă seară de 8 Septembrie 2023  dovedind caracterul universal al muzicii culte cât și standardul înalt oferit melomanilor, în cadrul acestei a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu.

***

Mulțumindu-vă pentru atenție, închei această cronică, cu speranța că voi asista, din postura de muzician și jurnalist profesionist (chiar dacă nu am fost acreditat din motive neelucidate de către actuală nouă conducere a Festivalului Internațional George Enescu) și la alte concerte cu adevărat demne de a fi evocate.

Sursa foto :https //google.com

Acest eveniment se bucură de susținerea și promovarea Ziarului Nationalul.ro, iar prezentarea acestei cronici de concert a fost realizată de către domnul profesor. dr. Daniel Mihai, redactor al platformei BPNews. Toate drepturile rezervate!