Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii, care ne prezintă Pilda samarineanului milostiv, este o Evanghelie a milostivirii și a vindecării. Ea este pentru noi toți un îndemn la fapte bune, la lucrare izvorâtă din iubire milostivă și săvârșită cu bucurie pentru mântuirea altora. În acest mod dobândim astfel și propria mântuire, deoarece harul iubirii milostive a Lui Iisus Hristos unește spiritual pe cel ce ajută cu cel ce este ajutat. Untdelemnul și vinul folosite pentru vindecarea celui rănit și căzut între tâlharii care l-au lăsat mai mult mort decât viu au o semnificație liturgică : vindecare de păcate și binecuvântare a vieții.
Potrivit învățăturii Sfintei Scripturi și dogmelor Bisericii Ortodoxe, noi credem că , din nesfârșita Sa iubire milostivă, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca lumea să aibă viață. „Caci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ev. Sf. Ap. Ioan Capitolul 17,versetul 3).
Lucrarea sfântă și sfințitoare în care este celebrată în modul cel mai intens iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni sau Filantropia divină se realizează în Sfânta Liturghie euharistică. Așadar , centrul Sfintei Liturghii a Bisericii este Filantropia divină , iar iubirea divină celebrată devine iubire divină comunicată, împărtășită celor care o celebrează.
Evanghelia Duminicii a XXV-a dupa Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) Lc. 10, 25-37
În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-l și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai raspuns; fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând , a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături.De asemenea și un levit, ajungând în acel loc, venind și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a facut milă și, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Deci care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi să faci și tu asemenea.”
***
Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această zi de 12 Noiembrie care coincide cu Duminica a XXV-a după Rusalii să fie citită Evanghelia care conține Pilda samarineanului milostiv rostită de Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind o tâlcuire a tainei mântuirii neamului omenesc și un îndreptar pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin în parte.
Întrucât lectura acestei Evanghelii precede începutul Postului Nașterii Domnului, Pilda samarineanului milostiv ne ajută să ne pregătim pentru această perioada, să înțelegem semnificația ei duhovnicească, a postului unit cu rugăciunea și cu milostenia, ca urcuș interior al sufletului în comuniunea Sfințilo, ccei care împlinesc voia Lui Dumnezeu. Prin toate acestea ne pregătim să primim în „peștera” sufletului nostru pe Hristos Iisus Dumnezeu – Cel Care Se naște duhovnicește în viața fiecărui creștin potrivit credinței și iubirii sale față de Dumnezeu și de oameni.
Pilda pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia de astăzi are capacitatea de a ne arăta însăși taina mântuirii neamului omenesc. Omul care cobora de la Ierusalim spre Ierihon și a căzut între tâlhari, fiind dezbrăcat, rănit și lăsat aproape mort, reprezintă neamul omenesc care din pricina păcatelor a căzut în multe patimi, adevărați tâlhari răpitori și ucigași de suflete. Coborârea de la Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu. Astfel, omul păcătos decade, devine aproape mort sufletește și coboară spre moarte biologică, pentru că „plata pacatului este moartea” (Rom. 6, 23). Totuși, el trebuia să fie ajutat „pe calea vieții”, adică în cursul istoriei mântuirii, de către preoții și leviții Vechiului Testament. Însă aceștia au devenit cu timpul învățători formaliști și ritualiști ai Legii Vechi, fiind incapabili să unească adevarul credinței cu iubirea milostivă, ca să aducă omului căzut în boala păcatului harul care-l vindecă și îi dăruiește viața veșnică .
Samarineanul milostiv, aparent un simplu călător sau pelerin, după cum ne spune Evanghelia, era considerat de evrei ca fiind un străin. De fapt, toți samarinenii erau considerați inferiori evreilor fiind de alt neam și de altă credință, adică înstrăinați de credință mozaică, iudaică din cauza unor influențe străine și, ca atare, disprețuiți de iudei, cu toate că locuiau în regiuni vecine cu ei. Dar tocmai aici se descoperă înțelesul tainic al pildei, și anume că cel care are milă de omul rănit este un călător străin, diferit ca neam și credință, nu un prieten sau conațional al celui rănit. Chiar mai mult decât atât, călătorul milostiv este cineva de la care un evreu nu se aștepta niciodată să primească vreun ajutor. Așadar, ceea ce distinge pe samarineanul acesta călător de preotul și levitul Legii Vechi este milostivirea sau bunătatea sufletului său. În acest sens Evanghelia spune: „I s-a facut milă de cel rănit aproape de moarte” (Lc. 10, 33). A mers spre el, l-a ridicat din locul în care fusese lăsat de tâlhari, i-a legat rănile și a turnat pe ele untdelemn și vin, apoi l-a așezat pe asinul său și l-a dus la o casă de oaspeți. Această faptă bună a Samarineanului milostiv, adică a Mantuitorului Hristos, înseamnă ridicarea naturii umane căzută în păcat și rănită de patimi. Hristos Domnul o unge cu untdelemnul Botezului (Sfântul și Marele Mir) care se dăruiește omului spre vindecare de păcat și creștere spirituală.
Iar vinul turnat pe răni înseamnă vinul Sfintei Euharistii, adică Sângele Domnului, pe care omul îl primește în Sfânta Împărtășanie dimpreună cu Trupul Domnului „spre vindecarea sufletului și a trupului”, „spre iertarea păcatelor și viața veșnică”.
Casa de oaspeți în care se vindecă omul rănit de tâlhari reprezintă Biserica. Calatorul samarinean care a salvat pe omul cazut între talhari a dăruit doi dinari celui care era gazda casei de oaspeți, și i-a zis: „Ai grijă de el si, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da” (Lc. 10, 35). Cei doi dinari au fost tâlcuiți de unii Sfinți Părinți ai Bisericii ca fiind Vechiul și Noul Testament care se oferă umanității spre vindecare și mântuire de păcate „în casa de oaspeți” care este Biserica. Acești doi dinari pot simboliza și cele două porunci ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Cuvintele „când mă voi întoarce, îți voi da” se refera la a doua venire a Mântuitorului Hristos. Atunci El va răsplăti din belșug celor care în casa de oaspeți a lui Dumnezeu, adică în Biserică, s-au ostenit, cu timp și fără timp, pentru mântuirea oamenilor, pentru vindecarea și ridicarea lor din păcate și pentru dobândirea vieții veșnice.
Întrucât casa de oaspeți în care se vindecă cei răniți de pacate și patimi reprezintă Biserica, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „Biserica nu este tribunal în care oamenii sunt judecați,ci spital în care ei se vindecă.”
Evanghelia de astăzi, 12 Noiembrie, ne arată așadar că tocmai un samarinean de la care niciunul dintre iudei nu se aștepta să-i facă vreun bine sau să-i fie de vreun folos săvârșește binele în mod dezinteresat. Fără a pretinde vreo recompensă sau vreo laudă, el săvârșește fapta bună doar pentru că îi este milă de omul suferind, doar pentru că este milostiv ca Dumnezeu Cel milostiv.
După ce a rostit Pilda samarineanului milostiv, Mantuitorul Iisus Hristos i-a cerut învățătorului de Lege să spună care dintre cei trei oameni pomeniți înainte poate fi considerat aproapele celui căzut între tâlhari. Iar acesta a raspuns: „Cel care a făcut milă cu el” (cf. Lc. 10, 37). Auzind acest răspuns, Mântuitorul îi spune învățătorului de Lege: „Mergi să faci și tu asemenea” (Lc. 10, 37). Prin urmare, Evanghelia de astazi nu se mărginește la descrierea unui gest frumos, ci ea este și un indemn clar și ferm la acțiune, la fapta cea bună: „Mergi să faci și tu asemenea!”
Acest îndemn al Mântuitorului, care este de fapt concluzia practică a Pildei samarineanului milostiv, a fost urmat de Biserică încă de la începuturile sale. Astfel se explică opera filantropică sau lucrarea caritabilă a Bisericii de-a lungul istoriei și a timpurilor. Numele de Bunul samarinean a fost dat mai ales unor spitale. Deci, Samarineanul milostiv simbolizează iubirea lui Hristos și lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii. Dar nu numai lucrarea Bisericii înțeleasă ca instituție, ci si cea a fiecărui creștin în parte. Aproapele este, așadar, orice om care ajută pe semenul sau, dar și orice om care se află în nevoi și așteaptă ajutorul celorlalți oameni, indiferent de neam, rang, funcție sau vârstă. În consecință, fiecare om poate deveni chipul milostiv al Bunului Samarinean, al milostivirii Mântuitorului Iisus Hristos, după cum prin fiecare om Hristos Domnul poate arăta iubirea Sa în lume, dacă inima fiecarui om devine milostivă.
Deci, samarinean milostiv este orice om care ajută pe semenul său aflat în situații dificile. Aproapele nostru nu este însă întotdeauna cel ce ne este nouă apropiat prin înrudire sau prin apropiere geografică sau fizică. Mulți părinți nu mai sunt cu adevărat aproapele pentru copiii lor pe care i-au abandonat, după cum mulți copii nu mai sunt aproapele pentru părinții lor pe care i-au părăsit și nu îi mai ajuta. Mulți oameni, care erau cândva prieteni apropiați unii cu alții, s-au înstrăinat cu timpul unii de alții și au devenit indiferenți sau chiar ostili unii față de alții. Deci problema aproapelui nu este una de ordin spațial, ci una de ordin spiritual.
De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu ne-am așteptat să ne ajute. Evanghelia ne arată, așadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, starea socială sau vârstă are o valoare eternă și unică. Fiecare om poate să devină mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cel cazut sau suferind.
În istoria poporului român, pentru a răsplăti rugăciunile multe ale celor care au suferit sau au dorit să împlinească un act de dreptate sau un ideal nobil ca libertatea sau unitatea națională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar și prin oameni străini de neamul nostru. De pilda, România Mare s-a realizat mai ales prin conducători ai României precum regele Ferdinand si regina Maria, care nu aveau deloc sânge romanesc în venele lor. Când Dumnezeu voiește ca să ridice și să ajute un popor, lucrează prin cine voiește El, când voiește și cum voiește, ca noi să învățăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar și oameni străini de neamul nostru.
Așadar, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un străin, un om de la care nu te aștepți să primești ajutor, astfel încât harul lui Dumnezeu ne surprinde când lucrează prin el. De ce? Ca să nu ne punem nădejdea prea mult în oamenii cunoscuti, ci mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face dintr-un străin un prieten pentru noi, în timp ce un prieten al nostru a devenit pentru noi un indiferent sau chiar un dușman. Fiecare dintre noi poate fi aproapele cuiva dacă devine mâinile iubirii milostive a Lui Dumnezeu pentru oamenii aflați în nevoi.
Unii oameni ajung la disperare pentru că nu mai simt pe nimeni ca fiind aproapele lor, deși mulți oameni se află în vecinătate cu ei. Nu mai au pe cineva apropiat ca să-i încurajeze când sunt dezorientați sau neputincioși. Unii, din nefericire se dau răului, își pierd cumpătul și chiar își curmă zilele daca nu i-a ajutat nimeni la timpul potrivit, cu rugăciunea și cu prezența smerită și milostivă lângă ei.
Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să fim, dupa posibilități, aproapele celui ce are nevoie de ajutorul nostru. În ultimii ani, Biserica Ortodoxă a intensificat opera de caritate, a înființat cantine pentru săraci, cămine pentru copii și case pentru bătrâni, chiar unități medicale pentru bolnavi, iar prezența preoților de caritate se face simțită în spitale, în armată, în penitenciare, toate reprezentând o lucrare de Bun samarinean. Totuși, nevoia de ajutor fiind foarte mare, această activitate a Bisericii trebuie amplificată pentru a răspunde mai adecvat la îndemnul permanent al Mântuitorului Iisus Hristos: „Mergi să faci și tu asemenea!”
În … loc de concluzii
Evanghelia care conține Pilda samarineanului milostiv nu este doar o istorioaraă frumoasă, ci ea este pentru noi toti un program, un îndemn la fapte bune, iar dacă lucrăm cu iubire și bucurie pentru mântuirea altora, lucrăm și pentru propria noastră mântuire, deoarece harul iubirii milostive a Lui Hristos unește pe aproapele care ajută cu aproapele care este ajutat.
Desigur, putem rosti predici frumoase despre iubirea de Dumnezeu și de aproapele, dar limbajul faptelor bune săvârșite în situații concrete, fapte izvorâte din iubire sinceră, smerită și milostivă este mai convingător decât orice vorbire pentru oamenii aflați în nevoi, răniți de patimi, suferinzi de boală, sărăcie sau singurătate. Este necesar și totodată îmbucurător faptul că Biserica Ortodoxă organizează multe programe de ajutorare a acestora și împreună cu reprezentanții Statul și cu diferite instituții sau organizații pot și reușesc să contribuie la alinarea suferinței acestor semeni de ai noștri.
Astfel mulți oameni vor simți că Bunul samarinean nu este o pildă din trecut, ci este iubirea lui Hristos lucrătoare și în prezent. Numai așa, fiecare dintre noi poate deveni un slujitor al Domnului în „casa Lui de oaspeți”. Iar dacă în adăpostul milostivirii Lui vindecătoare „am cheltuit” sau am ajutat mai mult decât ni s-a cerut, Dumnezeu Preamilostivul ne va dărui nouă din belșug bucuria harului Său, la a Doua Venire a Sa, când va judeca toate persoanele și popoarele după criteriul iubirii milostive arătate oamenilor aflați în nevoi.
Putem spune că Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii este o Evanghelie a milostivirii și a vindecării. Iar iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu-Tatăl, arătată în iubirea milostivă a lui Iisus Hristos față de toți oamenii și împărtășită Bisericii și lumii întregi prin Duhul Sfânt, ne îndeamnă să arătăm și noi iubire milostivă față de toți oamenii, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră.
***
Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:
https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW
Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile și cuvintele de învățătură ale IPS Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române dar și cu ajutorul vechilor cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate. Rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe.
