Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Ce reprezintă dragonii înaripați prezinți pe unele clădiri din vestul României FOTO

Publicat

pe

Ce reprezintă dragonii înaripați prezinți pe unele clădiri din vestul României FOTO

Un doctor în istorie descifrează pentru cititorii „Adevărul” modul cum a ajuns o clădire de pe cel mai important bulevard din Arad să aibă pe fațadă reprezentarea dragonilor, a leului și ciorchinelui de strugure.

Istoricul spune că sunt simboluri ezoterice prin excelență FOTO Antoniu Martin

Cert este faptul
că moștenirea cavalerească medievală și-a pus amprenta pe Aradul modern. Astfel,
putem vedea simboluri specifice unor ordine medievale pe cele mai importante
clădiri ale orașului de pe Mureș.

Destinul edificiului de pe Bulevardul Decebal nr.17 a fost strâns legat de cel al fostului Gimnaziu Superior Regal din Arad, actualul Colegiu Național «Moise Nicoară».  Actuala clădire a Colegiului Național «Moise Nicoară» din Arad a fost finalizată în 1873, de către arhitectul Josef Diecher, care a mai realizat importante edificii și în Budapesta. Așa cum se cunoaște, pe baza documentelor din Arhivele Naționale Maghiare, la dotarea Gimnaziului Superior Regal au contribuit mai multe organizații și asociații: Fundația Sigismund Bohus, Fundația Orczi, Fundația Fenyes Feher, Fundația Andrenyi și nu în ultimul rând Fundația Szechenyi. Aceasta
din urmă a fost una dintre cele mai reprezentative societăți de binefacere și
de cultură de pe tot teritoriul Ungariei, denumirea fiindu-i dată după numele
omului politic maghiar Istvan Szechenyi, care și-a pus amprenta în mod
definitoriu asupra evoluției societății maghiare din a doua jumătate a
secolului XIX”
, spune doctorul în istorie Antoniu Martin.

Acesta mai
precizează că filiala arădeană a Fundației Szechenyi s-a implicat și ea activ
în multiple proiecte comunitare. Edificată în forma actuală la sfârșitul
secolului al XIX-lea, clădirea de pe Bulevardul Decebal nr 17, care inițial a
fost locuința călugărului bavarez ajuns aici la începutul anilor 1700, dispune
pe fațada principală de o simbolistică cu totul particulară.

Astfel,
întâlnim aici, privind din partea superioară, doi grifoni, sau dragoni
înaripați, a căror prezență poate fi explicată prin faptul că se dorea asumarea
unei anume continuități între ceea ce a reprezentat Ordinul Dragonului,
importantă confrerie medievală, care așa cum se cunoaște avea și un «cerc
interior» unde erau prezervate cunoștințe cu caracter inițiatic și ezoteric. Mergând
mai jos cu privirea, observăm un alt simbol cu conotații deosebite, anume capul
de leu, care, în limbaj inițiatic sugerează puterea și demnitatea. Leul, în
ipostaza de animal înaripat, a fost asociat în iconografia creștină cu
evanghelistul Marcu. Între cele două reprezentări de mai sus, mai putem
identifica și reprezentarea «scoicii». Scoica ca simbol poate fi considerată ca
având însușiri taumaturgice, dar în primul rând este asociată cu fecunditatea,
cu nașterea, cu ideea de reînviere și călcare pe moarte”
, specifică Antoniu
Martin.

Simboluri care apațin mai multor culturi 

De asemenea, la
baza acestei veritabile scenografii de pe fațada clădirii, se mai poate
vizualiza «rodia». Acest fruct originar din Orientul Mijlociu este înconjurat
de o aură de mister și simbolism.

Rodia
întruchipează în esență dragostea și fertilitatea, dar și belșugul, bogăția și
primăvara. Pe de altă parte în accepțiune creștină, rodia este asociată cu
crucificarea lui Hristos și sărbătoarea Paștelui, fiind un simbol al învierii,
al renașterii naturii și al nemuririi.

În Vechiul Testament se preciza că rodia
era unul dintre fructele permise în sanctuarul Templului Sfânt, deoarece
aceasta rămânând intactă datorită proprietăților sale, simboliza și
incoruptibilitatea. Avem așadar în reprezentările de mai sus un tablou
ezoteric, care conține simboluri de natură sincretică, aparținând mai multor
culturi și sisteme spirituale ale omenirii.

„Probabil că
mesajul pe care au dorit să-l transmită cei care au edificat imobilul era acela
că orașul Arad a avut, are și trebuie să păstreze valențe multicultural.
Aceasta nu doar la nivel societal, general ci și în ceea ce privește educația,
formarea noilor generații. Cum astfel se explică prezența dragonilor înaripați
cu cozile încolăcite pe fațada din spatele clădirii Colegiului Național «Moise
Nicoară» din Arad ? Avem în acest caz de a face cu o reprezentare extraordinară
care poate sugera legături de ordin ancestral: cozile încolăcite ale dragonilor
întruchipează toiagul lui Moise din pustie, dar și Caduceul lui Hermes
Trismegistus, părintele ezoterismului antic”
, încheie doctorul în istorie.

Comentarii Facebook

Actualitate

Cinci concluzii după prima zi a summitului Trump-Xi de la Beijing

Publicat

pe

Statele Unite și China au convenit să își consolideze relațiile de cooperare în cadrul summitului desfășurat joi la Beijing, într-o întâlnire cu miză ridicată între două puteri care s-au confruntat în ultimii ani pe teme precum comerțul, tehnologia, drepturile omului și securitatea.

Donald Trump și Xi Jinping/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Discuțiile dintre președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping au fost marcate de un ton conciliant și de apeluri la stabilitate strategică.

Iată principalele concluzii desprinse din comunicatul oficial publicat de partea chineză:

1. O nouă formulă pentru relația SUA–China

Xi Jinping a declarat că cele două state au convenit să construiască o „relație constructivă China–SUA bazată pe stabilitate strategică”.

Potrivit liderului chinez, acest nou cadru ar urma să ghideze relațiile bilaterale în următorii ani și să combine cooperarea cu o „competiție controlată”, în care diferențele dintre cele două puteri să rămână gestionabile.

Analiștii spun că formularea sugerează o perioadă de „stabilitate administrată”, menită să evite escaladarea tensiunilor care au marcat relația bilaterală în ultimii ani.

2. Progrese înaintea summitului

Xi a afirmat că negocierile pregătitoare desfășurate miercuri în Coreea de Sud între oficialii economici ai celor două state au avut rezultate „echilibrate și pozitive”.

Delegația americană a fost condusă de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, iar partea chineză de vicepremierul He Lifeng.

Detalii concrete privind eventuale acorduri comerciale nu au fost făcute publice.

3. Apel pentru cooperare mai profundă

Președintele chinez a cerut consolidarea canalelor de comunicare diplomatică și militară între Washington și Beijing.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Xi a spus că cele două state ar trebui să aprofundeze cooperarea în domenii precum comerțul, agricultura și turismul.

Comentariile vin într-un context în care ambele economii încearcă să reducă impactul tensiunilor comerciale și al restricțiilor tehnologice reciproce.

4. Taiwan rămâne punctul cel mai sensibil

Liderul chinez a folosit cele mai ferme declarații în privința Taiwanului, pe care l-a descris drept „cea mai importantă problemă din relațiile chino-americane”.

„Dacă este gestionată corect, relația bilaterală poate continua. Dacă este gestionată greșit, există riscul unei coliziuni sau al unui conflict”, a avertizat Xi Jinping.

Tema Taiwanului rămâne una dintre cele mai sensibile în relația dintre Washington și Beijing, în condițiile în care China consideră insula parte a teritoriului său, iar SUA continuă să îi ofere sprijin militar și politic.

5. Discuții și despre Ucraina și Orientul Mijlociu

Potrivit comunicatului chinez, cei doi lideri au abordat și conflictul din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina și situația din Peninsula Coreeană.

Nu au fost oferite detalii despre eventuale înțelegeri privind aceste dosare.

Xi Jinping a declarat că Beijingul dorește menținerea „impulsului pozitiv” în relația bilaterală și a transmis că China rămâne deschisă investițiilor și colaborării economice cu Statele Unite.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Se preconiza că războiul din Iran, care a declanșat o criză energetică globală, va ocupa un loc central în discuțiile de astăzi.

În timpul zborului spre Beijing la bordul Air Force One, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pentru Fox News că Washingtonul dorește ca Beijingul să adopte o atitudine proactivă în soluționarea conflictului cu Iranul.

Totuși, acest subiect a fost practic absent astăzi, potrivit declarației Ministerului de Externe al Chinei privind întâlnirea dintre Trump și Xi.

Declarația a dedicat secțiuni comerțului și Taiwanului, dar nu și Iranului – deși a menționat că cei doi președinți au „schimbat opinii” cu privire la „situația din Orientul Mijlociu”, printre alte probleme internaționale.

SUA doresc ajutorul Chinei pentru a readuce Iranul la masa negocierilor, în timp ce China a jucat în tăcere rolul de pacificator în culise, fără a se implica în conflict.

Donald Trump este însoțit la Beijing de o importantă delegație de afaceri, din care fac parte lideri ai unor mari companii americane, inclusiv Elon Musk și Jensen Huang. Se pare că Elon Musk, directorul executiv al Tesla, și-a adus fiul, X Æ A-Xii, la Beijing. Cei doi au fost văzuți plimbându-se prin Sala Mare a Poporului.

Băiatul în vârstă de 6 ani, poreclit X, a mai făcut o apariție publică rară anul trecut, când Musk l-a luat cu el la o întâlnire cu Trump la Casa Albă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Astăzi, influența politică se construiește digital, în timp real”

Publicat

pe

Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Astăzi, influența politică se construiește digital, în timp real”

Într-un amplu interviu acordat revistei Careers & Business România, Daniel Cîrnu — unul dintre pionierii marketingului digital din România și CEO al Digital Politic® — vorbește despre transformarea profundă a comunicării politice în era digitală, despre impactul inteligenței artificiale și despre modul în care notorietatea online poate influența decisiv imaginea unui politician.

Cu peste 20 de ani de experiență în marketing digital și mai bine de un deceniu dedicat comunicării politice, Daniel Cîrnu a participat, în calitate de consultant, la numeroase campanii electorale desfășurate în România — prezidențiale, parlamentare și locale. În interviu, acesta explică faptul că politica modernă nu mai poate exista fără o strategie digitală coerentă și fără o înțelegere profundă a modului în care funcționează presa online, rețelele sociale și algoritmii platformelor digitale.

„Politicienii trebuie să înțeleagă că imaginea lor se construiește zilnic”

În cadrul interviului, Daniel Cîrnu subliniază faptul că mulți oameni politici încă tratează comunicarea online doar ca pe o anexă a campaniei electorale, deși aceasta a devenit principalul canal prin care alegătorii își formează percepțiile.

„Astăzi, un politician este căutat pe Google înainte să fie ascultat într-un discurs. Oamenii verifică informații, caută articole, urmăresc reacțiile din social media și își formează rapid o opinie”, explică acesta.

Potrivit specialistului, reputația online a devenit un element esențial în orice strategie electorală modernă, iar diferența dintre succes și eșec poate fi făcută de viteza cu care o echipă de comunicare reacționează în mediul digital.

AI-ul schimbă radical marketingul politic

Un alt subiect important abordat în interviu este utilizarea inteligenței artificiale în campaniile politice. Daniel Cîrnu susține că AI-ul transformă deja modul în care sunt create mesajele, analizate datele și distribuit conținutul politic.

Acesta vorbește despre automatizarea proceselor de content, optimizare SEO și distribuție media, dar și despre noile instrumente de analiză a sentimentului public și monitorizare în timp real a presei și rețelelor sociale.

„În următorii ani, avantajul competitiv îl vor avea cei care folosesc inteligent tehnologia, fără să piardă componenta umană și autenticitatea mesajului”, afirmă CEO-ul Digital Politic®.

Experiență acumulată în cele mai importante campanii politice

Interviul surprinde și parcursul profesional al lui Daniel Cîrnu, care a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase proiecte în zona de comunicare digitală și publishing online.

Prin agenția Digital Politic®, acesta coordonează servicii integrate de marketing politic digital, de la managementul reputației online și publishing politic până la monitorizare media, creare de conținut și strategii AI dedicate campaniilor electorale.

Totodată, în interviu sunt abordate și subiecte precum:

  • greșelile frecvente făcute de politicieni în online;
  • diferența dintre notorietate și influență;
  • rolul presei online în construcția imaginii publice;
  • importanța autenticității în comunicarea politică;
  • evoluția marketingului politic în România.

Interviul integral poate fi citit aici: https://careers-business.ro/daniel-cirnu-despre-marketing-politic-strategie-digitala-si-construirea-influentei-online/

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Șeful Vămilor, Mihai Savin, reținut de DNA într-un dosar de fals și uz de fals. Alți doi funcționari din Galați, implicați în dosar

Publicat

pe

Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, ar fi fost reținut de procurorii DNA într-un dosar de fals și uz de fals, în care este investigată emiterea retroactivă a unui ordin de misiune, potrivit unor surse judiciare.

Savin Mihai, șeful Autorității Vamale FOTO: inquam photos

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Anchetatorii ar viza modul în care ar fi fost emis retroactiv un ordin de misiune, document care ar fi fost folosit ulterior pentru a justifica o deplasare oficială și pentru a susține o contestație privind suspendarea permisului de conducere al unui angajat din cadrul instituției. În același dosar au mai fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului său și un funcționar din Galați, potrivit Antena3. 

În urmă cu aproximativ o lună, un consilier din cadrul instituției și un oficial AVR s-ar fi deplasat către Galați, fiind opriți în trafic în județul Ialomița de polițiștii rutieri, după ce ar fi circulat cu viteză și ar fi folosit nejustificat semnalele speciale de avertizare.

În urma controlului, consilierul ar fi rămas fără permis, neputând prezenta documente care să justifice legal utilizarea girofarului.

Ulterior, anchetatorii suspectează că ar fi fost întocmit retroactiv un ordin de misiune, care ar fi fost depus ca probă în instanță, în încercarea de a justifica caracterul oficial al deplasării și de a „salva” permisul suspendat.

În același dosar ar mai fi fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului președintelui AVR și un funcționar din Galați, verificările fiind derulate de procurorii anticorupție inclusiv la sediul instituției.

Mihai Savin, numit la conducerea Autoritatea Vamală Română la finalul lunii ianuarie. 

Anterior, acesta a fost director în cadrul Apa Nova Bucureşti/Veolia România, director general la Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (iulie 2019 – ianuarie 2020), director general la Compania Muncipala Managementul Transportului, Bucuresti (martie 2020 – iulie 2020), director general la Termoficare Prahova, Ploieşti (martie 2022 – noiembrie 2022).

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească exact împrejurările în care ar fi fost emis documentul și persoanele implicate.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

Cinci concluzii după prima zi a summitului Trump-Xi de la Beijing

Statele Unite și China au convenit să își consolideze relațiile de cooperare în cadrul summitului desfășurat joi la Beijing, într-o...

Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Astăzi, influența politică se construiește digital, în timp real” Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Astăzi, influența politică se construiește digital, în timp real”
Actualitateacum 4 ore

Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Astăzi, influența politică se construiește digital, în timp real”

Într-un amplu interviu acordat revistei Careers & Business România, Daniel Cîrnu — unul dintre pionierii marketingului digital din România și...

Actualitateacum 8 ore

Șeful Vămilor, Mihai Savin, reținut de DNA într-un dosar de fals și uz de fals. Alți doi funcționari din Galați, implicați în dosar

Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, ar fi fost reținut de procurorii DNA într-un dosar de fals și uz de...

Actualitateacum 14 ore

Omul care a stârnit fascinația pentru Vestul Sălbatic american. A fost o legendă vie, capabil să ucidă un urs doar cu un cuțit

Wild Bill Hickok a fost un adevărat simbol al Vestului Sălbatic american. Pistolar, șerif, cercetaș, jucător profesionist de poker și...

Actualitateacum 21 de ore

„Vreau la mami!” – Primele cuvinte ale băiețelului găsit în pădurile Sibiului după două nopți de coșmar

Știți care au fost primele cuvinte pe care băiețelul de 5 ani le-a spus salvatorilor? „Vreau la mami”. A confirmat chiar...

Actualitateacum o zi

Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”

Calvarul unei familii care a crezut în cele relatate de fiica de doar 12 ani, luptând în instanță vreme de...

Cum optimizezi profilul Google Business pentru rezultate maxime în 2026? Cum optimizezi profilul Google Business pentru rezultate maxime în 2026?
Actualitateacum o zi

Cum optimizezi profilul Google Business pentru rezultate maxime în 2026?

Dimineața, înainte să se dezmorțească bine orașul, cineva caută pe telefon un dentist aproape, o cafenea deschisă, un service care...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro