România deține rezerve importante de cupru, dar povestea marilor sale exploatări a fost legată adesea de poluarea lăsată în urmă de vechile uzine și mine metalice și de costurile exploatării zăcămintelor.

Cele mai vechi mine de cupru de pe teritoriul actual al României datează din Antichitate și ar fi fost conduse de romani, arată istoricii. Un astfel de centru minier a funcționat la Baia de Aramă, fiind favorizat de descoperirea zăcămintelor de cupru nativ.

Zăcăminte de cupru nativ au fost identificate în numeroase locuri din România , cele mai bogate fiind la Ostra (Suceava) și Bălan (Harghita) în Carpații Orientali, la Baia de Aramă (Mehedinți) și Moldova Nouă (Caraș – Severin) în Carpații Meridionali, la Vețel (Hunedoara – video), Ruschița (Caraș-Severin) în Munții Poiana Ruscă, la Baia de Arieș (Alba) și în împrejurimile sale din Munții Apuseni, la Altân Tepe (Tulcea) în Munții Măcinului.

Habsburgii au continuat exploatarea zăcămintelor de cupru nativ și al altor metale neferoase, ca plumbul și zincul, în Munții Banatului, la Rusca Montană (video) și în Apuseni, iar primele mari topitorii de cupru au fost înființate la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Prima mare topitorie de cupru, ridicată în Apuseni

Una dintre cele mai cunoscute uzine a fost construită atunci la Zlatna, unde erau topite și prelucrate minereurile metalice extrase din munții care înconjoară orașul minier din Apuseni.

Topitoria din Zlatna a fost inaugurată în 1747, fiind cea mai veche din Transilvania. Tot din secolul al XVIII-lea datează și topitoriile din Baia de Arieș și Certejul de Sus, unde erau prelucrate minereuri de cupru, aur, argint, plumb, zinc și alte metale neferoase.

În anii ‘60, vechea uzină din Zlatna a fost transformată într-un combinat metalurgic, iar în deceniile următoare ajunsese la aproape 10.000 de salariați și producea 15.000 de tone de cupru pe an, dar și alte produse metalurgice și chimice. Zlatna devenise însă unul dintre cele mai poluate orașe din Europa.

Grădinile cu zarzavaturi și pădurile din jurul Zlatnei erau pârjolite în urma ploilor care aduceau depuneri de acid sulfuric, iar numeroși localnici sufereau de afecțiuni pulmonare și ale căilor respiratorii din cauza emisiilor de gaze care conțineau plumb și cadmiu. Cu probleme la fel de grave se confruntau locuitorii din zona Copșa Mică, și Baia Mare, unde erau prelucrate astfel de minereuri.

Rezidurile metalurgice provenite de la uzinele de cupru erau depozitate pe sol, ca zgură și cenușă cu conținut mare de metale grele, ori ajungeau în aer, prin coșurile uzinelor, odată cu topirea concentratelor cuproase.

Uzinele și minele din orașul Zlatna (video) au dus, timp de mai multe decenii, la poluarea apelor Ampoiului cu plumb, zinc, cadmiu și cianuri, recunoșteau oficialii uzinei. Autoritățile comuniste aruncau vina pe cei care au construit vechea topitorie, cu peste două secole în urmă.

„Vina o poartă întâi de toate cei care au amplasat întreprinderea în acest topoclimat de adăpost care nu permite circulaţia curenţilor de aer şi dispersarea gazelor în atmosferă. Din 1747 atmosfera din Zlatna e viciată de reziduuri gazoase care conţin bioxid şi trioxid de sulf, cadmiu, arsenic, plumb şi zinc. Aşadar, două secole de poluare”, informa revista Flacăra, în 1987.

În anii ’90, după două secole de activitate industrială, la combinatul din Zlatna a intrat în programul de restructurare, iar până în anii 2000 uzinele sale au fost închise. În orașul Zlatna din Alba au rămas o mulțime de construcții industriale abandonate, care amintesc de epoca metalurgică a așezării.

Cea mai mare dintre ele este fostul turn de evacuare a gazelor, de la combinatul din Zlatna. Coșul înalt de peste 200 de metri a fost construit la sfârșitul în numai două luni, în 1986, pentru noua uzină de cupru din Zlatna.

Orașele cuprului din anii de comunism

În primele decenii ale secolului XX, marile zăcăminte de cupru ale României nu au fost exploatate intens. România producea circa 1.500 de tone anual, minereul fiind extras de la Altân Tepe în Dobrogea, dar pentru că randamentul minelor era redus, explorările și extracția de cupru au fost neglijate.

Mina de cupru de la Altân Tepe a fost deschisă în 1903, după ce în secolul al XIX-lea, zăcămintele bogate de cupru din localitatea tulceană au fost exploatate sporadic. A funcționat în mai multe perioadă în secolul XX, fiind extinsă în anii ‘80, dar închisă apoi în 2003, când ultimii 30 – 40 de angajați ai vechii exploatări au fost disponibilizați.

În primii ani de comunism, zăcămintele de minereuri polimetalice (Cupru, Zinc și Plumb) au fost reevaluate, iar exploatările au fost extinse și grăbite și din dorința sovieticilor de a beneficia din plin de resursele României, controlate prin companiile româno-sovietice numite „sovromuri”.

Unele rapoarte arătau că România avea zăcăminte importante de cupru, care puteau fi exploatate.

„Depozitele de cupru puteau cu ușurință să satisfacă nevoile industriei românești, dar statul român și companiile din industrie au preferat să dezvolte potențialul petrolier al țării, aproape ignorând exploatările de cupru. În consecință, până la începerea celui De-al Doilea Război Mondial, în România nu s-a pus accentul pe exploatarea cuprului”, informa un raport din 1954 al Agenției Centrale de Informații (CIA), din Statele Unite ale Americii.

După desființarea sovromurilor, de la mijlocul anilor ‘50, statul român a continuat să extindă exploatările miniere de metale neferoase. Au fost deschise noi mine și cariere metalice, dar și uzine destinate prelucrării minereului, în care munceau mii de români.

Zăcăminte de cupru au fost exploatate la Ostra și Bălan, în Carpații Orientali, la Moldova Nouă, Baia de Aramă și Sasca Montană în Carpații Meridionali, la Deva, Vețel și Ruschița, în Munții Poiana Ruscă, la Baia de Arieș, Roșia Poieni, Baia Mare, Cavnic, Iacobeni, Leșu Ursului și Baia Mare în Apuseni, la Altân Tepe în Dobrogea.

Prima mare mină de cupru

Una dintre marile mine metalice bazată pe producția de cupru a fost înființată în anii ‘60, pe malul Dunării, la Moldova Nouă (Caraș-Severin).

„Au trecut întâi geologii, care au scormonit măruntaiele pământului şi au hotărât ca în 1965 să se deschidă (istoricii spun: să se redeschidă) minele de cupru, de banatite, zăcăminte cu conţinut redus, însă atât de diversificat, alături de cupru: pirită, fier, magnetită, seleniu, molibden, argint. Am intrat intr-o dimineaţă în uzina care nu a făcut nici un stop din 1965. În uzină e zgomot, piatra scrâşneşte, maşinile o aşchiază nemilos, o macină. Ies zilnic din gurile ude 20 de tone de metal, intre care şi fierul prins ca părul măciucă de tamburii magnetizaţi”, informa revista Flacăra, în 1978.

Orașul Moldova Nouă ajunsese în anii ‘80 la o populație de peset 20.000 de oameni, iar un sfert dintre ei munceau în minerit. Exploatarea a fost închisă la începutul anilor 2000, lăsând în urmă grave probleme de mediu nerezolvate.

Oamenii se plâng de praful nociv de la vechile halde și iazuri care poluează zona când este purtat de vânt și care ajunge și în localitățile sârbești de pe celălalt mal al Dunării. Deși minele și uzinele au fost închise, zăcămintele metalice de la Moldova Nouă sunt departe de a fi epuizate.

Apuseni cuprinde cea mai mare rezervă de cupru

De la sfârșitul anilor ‘70, în imediata vecinătate a fostului mare centru aurifer Roșia Montană, la circa 1.000 de metri altitudine, a început amenajarea carierei cuprifere Roșia Poieni, a cărui zăcământ a fost estimat la 900.000 de tone de cupru, respectiv 60 la sută din rezerva de cupru exploatabilă a României.

Combinatul minier al cuprului de la Roșia Poieni a fost înființat pe munte, într-un loc despre care presa vremii arăta că ar fi fost indicat de Nicolae Ceaușescu, în timp ce călătorea cu elicopterul deasupra Apusenilor.

„Începând din 1977, când a apărut Decretul prezidenţial privind înfiinţarea Combinatului cuprifer Roşia Poieni, mii de muncitori, mineri, şoferi, constructori, excavatorişti, mecanici, geologi şi specialişti de clasă dau bătălia înverşunată cu munţii pentru a le smulge metalul, pentru a se încadra în timpul prevăzut”, informa România Liberă, în 1982.

Mai multe sate din țara moților (regiunea etnografică din Apuseni) au fost strămutate pentru a face loc carierei care avea să devină cea mai mare din România, uzinei și instalațiilor sale, iar altele, ca Geamăna, au fost înghițite complet de haldele și iazurile de steril.

„Sute de oameni, majoritatea din Ţara Moţilor, care au format nucleul colectivului noului combinat, au muncit cu dăruire la construirea obiectivului de investiții. De la Roşia-Poieni se vor extrage anual circa 15 milioane tone de minereu cuprifer. Până la ora actuală pentru decopertarea zăcămîntului s-au excavat și evacuat aproape 39 milioane de tone de pământ și rocă. Un adevărat munte a fost mutat din loc de către oameni”, informa România liberă, în 1984, înainte de începerea producției.

Combinatul Minier al Cuprului de la Roșia Poieni – Abrud, devenit din 2002 Cupru Min Abrud, avea peste 4.000 de angajați în anii ‘80. După 1990, industria minieră a intrat în declin, reducându-și drastic activitatea.

„Restructurarea mineritului a adus și în Abrud, la fel ca și în alte zone miniere ale țării, sărăcie, prin desființarea locurilor de muncă (dacă în 1990 se înregistrau la societate 2.900 de locuri de muncă, actual sunt 540, reprezentând 18,62 la sută), procesul restructurării neasigurând alternative viabile pentru crearea altor locuri de muncă în locul celor desființate pentru absorbția personalului disponibilizat, acesta migrând în mare parte în țări străine în căutarea unui mijloc de trai”, informa societatea Cupru Min.

În 2017, în urma exploatării carierei Roșia Poieni, a fost înregistrată cea mai mare cantitate anuală de cupru de la înființarea companiei în 2002 până atunci: circa 8.000 de tone.

Carierele din Munții Metaliferi, închise în anii 2000

În Munții Metaliferi, parte a Apusenilor, mai multe proiecte miniere de exploatare a cuprului au început în anii ‘80. Unul dintre ele s-a derulat pe durata a două decenii, la Valea Arsului – Hunedoara (video), cuprinsă în perimetrul minier Barza.

Zăcământul de cupru a fost exploatat la suprafață de la începutul anilor ‘80, după ce cuprul a fost exploatat inițial în subteran.

„Au venit din subteran cu galeriile la zăcământ, ieşind prin suitori cu lucrările miniere. Munţii au fost puşcaţi, iar apoi a rămas minereu care conţine aur şi cupru şi care s-a exploatat la suprafaţă. Tot materialul mergea la Uzina de Preparare Barza, unde era prelucrat, iar concentratul rezultat era trimis la uzina din Baia Mare. Prin anii 2000 au fost închise minele de aur şi, odată cu ele, şi exploatarea cupriferă din Valea Arsului. Zăcământul există şi acum, dar probabil nu a mai fost rentabil din punct de vedere al unităţilor miniere. Probabil, În momentul când au făcut nişte calcule, au văzut cheltuielile mari în raport cu cererea de pe piaţă”, povesteşte fostul inginer minier.

Din 2004, cariera a intrat în conservare, în timp ce minele de aur din vecinătatea ei au fost închise.

În 1979, după cercetări geologice îndelungate, statul român a hotărât deschiderea uneia dintre cele mai mari cariere miniere din România, în comuna Certeju de Sus din Hunedoara, aflată la 20 de kilometri de municipiul Deva.

Cariera minieră Coranda (video) din Munții Metaliferi a însemnat măcinarea și mutarea dealului pe care erau așezate satele Bocșa Mare și Bocșa Mică din Hunedoara și împrejurimile lor, pentru a putea fi exploatate, la suprafață, zăcămintele de minereuri de aur și argint, cu conținut de cupru, zinc, fier, magneziu și sulf.

În anii ’80, cariera minieră Coranda s-a extins pe mai mult de 60 de hectare, cu trepte de 10 – 15 metri. Aici lucrau excavatoarele cu cupe de peste patru metri cubi şi foreze uriașe, își amintesc localnicii, iar basculantele de 40 de tone erau folosite pentru transportul minereului la buncărele funicularului şi a sterilului la halde.

Cariera minieră Coranda (video) și minele metalice din vecinătatea ei au intrat în declin după 1990, iar până la mijlocul anilor 2000 și-au încetat activitatea. Costurile mari de producţie, tehnologiile învechite şi mai puţin performante, lipsa potenţialului economic la vremea respectivă şi epuizarea zăcămintelor s-au numărat printre motivele care au dus la închiderea unităţilor miniere şi la disponibilizarea a mii de salariaţi.

Cercetările geologie au continuat în Munții Apuseni și Metaliferi și au dus la conturarea unor mari câmpuri miniere de aur, argint și cupru. Peste 200.000 de tone de cupru și cel puțin 100 de tone de aur au fost estimate perimetrul minier Rovina – Colnic – Valea Gârzii, în zona Brad din Hunedoara.

Proiectul de la Rovina (video) a fost contestat de organizațiile de mediu, fiind blocat în prezent, în urma unor sentințe în instanță.

În Munții Banatului, zăcămintele de la Moldova Nouă, gestionate de Moldomin, sunt estimate la 500.000 de tone de cupru, respectiv circa 30 la sută din rezerva României.

Avantajele și dezavantajele exploatării resurselor de minereuri polimetalice

Raportul „Strategia României pentru resurse minerale neenergetice, orizont 2035”, publicat de Ministerul Economiei, enumeră câteva din avantajele resurselor polimetalice (Cupru, Plumb, Zinc) din România.

Există o bază de materii prime cu termene de epuizare relativ îndelungate, constând în resurse relativ importante cantitativ și calitativ, cu compoziţie chimică diversă. Există resurse apreciabile de minereu și mine ale căror metode de deschidere şi pregătire se pot adapta pentru introducerea tehnologiilor moderne de exploatare.

„Există acumulări minerale cu conținuturi ridicate ce pot fi exploatate rentabil. Sunt zone miniere renumite în exploatarea istorică a zăcămintelor de minereuri polimetalice, critice în contextul cererii de metale pentru proiectele de energie regenerabilă și industria de auto-motive. Există posibilitatea amplasării unor linii moderne de prelucrare pe vechile situri ecologizate. Un alt punct forte al acestor resurse este asocierea în general a mineralelor polimetalice cu alte elemente secundare, auro-argentifere, minerale critice, etc., iar prin procesarea metalurgică a concentratelor polimetalice se pot obţine unele metale critice. Minele sunt situate în zone monoindustriale în care consultările comunitare sunt favorabile activităţilor de exploatare minieră, iar administrarea zăcămintelor importante de minereuri polimetalice printr-o entitate al cărui unic acționar este Ministerul Economiei”, arată „Strategia României pentru resurse minerale neenergetice, orizont 2035”.

Potrivit aceluiași raport, condiţiile de extracţie sunt dificile, corpurile de minereu fiind aflate la mare adâncime. Exploatarea generează o poluare accentuată a apei şi solurilor, ceea ce necesită fonduri extinse de mediu. În cazul unei eventuale redeschideri a minelor închise, infrastructura (reţele de lucrări miniere, amplasamente pentru incinte, utilităţi şi uzine de preparare, căi de acces) nu mai există.

Alte puncte slabe ale rezervelor metalice sunt conţinutul redus de substanţă minerală utilă a unor zăcăminte, lipsa industriei post-extragere, industria metalurgică-pirometalurgică și-a restrâns/sistat activitatea și faptul că nu mai există instalaţii tehnologice pentru prelucrarea minereului cuprifer, acestea au fost demolate.

„Piaţa minereurilor neferoase înregistrează un trend crescător, iar reluarea activităţii miniere poate avea consecinţe pozitive asupra comunităţilor din zonele tradiţional monoindustriale. Există posibilitatea realizării unor concentrări tehnologice de tipul: o uzină de preparare – mai multe zăcăminte. Alte oportunități sunt dezvoltarea unei infrastructuri pentru exploatarea minereurilor polimetalice, adecvată atât din perspectiva tehnologiilor moderne de exploatare-prelucrare cât şi a măsurilor de protecţie a mediului și necesitatea îmbunătățirii eficienței materialelor”, arată raportul.

Riscurile derulărilor acestor exploatări sunt abundenţa şi diversitatea ofertei pe plan mondial, apariţia pe piaţă a unor materiale sintetice care înlocuiesc produsele tradiţionale, riscul unei percepţii sceptice din cauza impactului asupra mediului și problemele cauzate de poluare.