Connect with us

Sanatate

Dureri menstruale severe? Adenomioza poate fi afectiunea ce le cauzeaza!

Publicat

pe

Dureri menstruale severe? Adenomioza poate fi afectiunea ce le cauzeaza!

Adenomioza se numara printre cele mai frecvente afectiuni ginecologice ce apar in randul femeilor, mai ales dupa varsta de 30 de ani. Daca te confrunti cu dureri menstruale intense, sangerari abundente si senzatia ca „ceva nu este in regula”, atunci este foarte posibil ca adenomioza sa cauzeze aceste simptome.

 Ce este si care sunt simptomele adenomiozei?

Ceea ce este bine de stiut este faptul ca adenomioza apare in momentul in care tesutul ce captuseste interiorul uterului (endometrul) incepe sa creasca in peretele muscular al uterului.

In fiecare luna, tesutul se ingroasa, sangereaza si se elimina la fel ca si in cazul endometrului, insa fiind “prins” in muschi, nu are unde sa se duca. Printre principalele simptome ale adenomiozei se numara durerile menstruale intense, menstruatiile abundente, durerile din timpul actului menstrual, balonare, senzatie de presiune pelvina, dar si oboseala accentuata.

Stabilirea unui diagnostic si metodele de tratament

Stabilirea diagnosticului de adenomioza poate fi destul de dificila, deoarece este confundata deseori cu endometrioza si cu fibromul uterin. Medicul ginecolog poate recomanda efectuarea unei ecografii transvaginale, a unei RMN pelvin sau a unei examinari clinice.

Diagnosticul definitiv se va stabili doar prin analizarea tesutului uterin dupa o histerectomie, insa in marea majoritate a cazurilor, medicii suspecteaza faptul ca pacientele se confrunta cu adenomioza pe baza simptomelor si a investigatiilor imagistice.

In ceea ce priveste metodele de tratament, nu exista un tratament care sa vindece in totalitate adenomioza, insa exista variante prin care se pot ameliora simptomele. Spre exemplu, administrarea tratamentelor hormonale (contraceptive, dispozitive intrauterine cu progesteron, agonisti de GnRH)  se dovedeste a fi eficienta in acest sens. In cazurile severe, cand alte tratamente nu functioneaza, se poate recomanda efectuarea unei histerectomii.

O intrebare ce apare deseori in randul pacientelor este reprezentata de fertilitate. Totusi, desi adenomioza nu inseamna in mod automat infertilitate, totusi poate ingreuna conceptia, mai ales daca vorbim despre un caz sever. Daca te numeri printre femeile ce isi doresc sa devina mame in viitorul apropiat si te confrunti cu simptomele enumerate mai sus, atunci este indicat sa apelezi la ajutor de specialitate.

Concluzionand, putem observa faptul ca adenomioza nu reprezinta doar o menstruatie mai dureroasa, ci o afectiune medicala ce necesita a fi tratata corespunzator. Daca te-ai regasit in simptomele prezentate, nu ezita sa soliciti o opinie medicala! Este deosebit de important sa iti asculti corpul atunci cand iti “vorbeste” si sa iti pui sanatatea intotdeauna pe primul loc!

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sanatate

De ce țipă copiii cu autism și cum îi putem ajuta

Publicat

pe

De

De ce țipă copiii cu autism și cum îi putem ajuta

Țipetele unui copil cu autism pot fi copleșitoare, mai ales pentru un părinte care își dorește doar liniște și înțelegere. În spatele acelor momente aparent greu de gestionat nu se ascunde neapărat o criză, ci o formă de comunicare. Copilul nu vrea să „facă nazuri”, ci încearcă să transmită ceva ce, în acel moment, nu poate exprima altfel.

Autismul schimbă felul în care un copil percepe lumea. Mulți copii cu tulburări de spectru autist au dificultăți senzoriale — unele sunete îi dor, luminile puternice îi derutează, atingerile îi pot speria. În plus, anxietatea este un companion constant: necunoscutul, schimbările bruște sau lipsa rutinei îi pot face să simtă că pierd controlul. Iar când nu pot pune în cuvinte ceea ce simt, țipetele devin singura lor ancoră.

Când țipătul este o formă de comunicare

Pentru unii copii, țipătul este pur și simplu o modalitate de a spune „am nevoie de ajutor”, nu doar un comportament. Mulți nu au încă instrumentele de comunicare verbală — nu pot exprima că îi doare ceva, că sunt obosiți sau că ceva îi deranjează. Țipetele pot fi, deci, mesaje codificate. Ca părinți, e important să ne întrebăm: Ce vrea copilul meu să-mi spună acum? Uneori e foame, alteori e disconfort, alteori doar suprastimulare.

Ce poți face când copilul țipă

Primul pas este calmul tău. Copilul simte energia ta mai repede decât orice cuvânt. Dacă reacționezi cu furie sau panică, intensifici haosul interior pe care el îl trăiește deja. Respiră, lasă spațiu și observă: unde e sursa disconfortului? Zgomot? Lumini? O situație care s-a schimbat brusc?

Apoi, caută alternative. Copiii cu autism răspund bine la imagini, rutine și predictibilitate. Poți folosi un panou vizual pentru activitățile zilnice, iar în situații stresante – un „colț liniștit”, un spațiu sigur unde copilul știe că se poate retrage. Țipetele nu se „corectează” prin pedeapsă, ci se reduc prin înțelegere și comunicare funcțională.

Sprijin pe termen lung

Terapia comportamentală aplicată (ABA) și logopedia ajută enorm. Prin exerciții consecvente, copilul învață pas cu pas cum să exprime dorințe, emoții, nevoi. Pentru unii, sistemele vizuale precum PECS (imagini sau carduri de comunicare) pot fi un început excelent.

Dar la fel de important este sprijinul pentru părinți. Un părinte epuizat sau copleșit are nevoie de resurse, de comunitate, de oameni care știu prin ce trece. Aici intervine rolul platformei PeopleDevelop.ro — un spațiu unde găsești specialiști în dezvoltare personală și parenting, cursuri, ghiduri și ateliere gândite să te susțină. Pentru că atunci când tu înveți să rămâi calm, copilul tău învață că lumea poate fi un loc mai sigur.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Sanatate

Procedura FaceTite este alternativa inovativă dintre produsele și liftingul chirurgical

Publicat

pe

De

Procedura FaceTite este alternativa inovativă dintre produsele și liftingul chirurgical

Cu timpul, conturul feței începe să-și piardă fermitatea, linia mandibulară devine mai puțin definită, iar pielea din zona gâtului coboară treptat, însă chirurgia facială avansează și ea. Schimbările pielii prin care trecem nu se datorează doar trecerii timpului, ci și scăderii naturale a producției de colagen și elastină. Pentru mult timp, soluția standard a fost liftingul facial chirurgical, o intervenție invazivă, cu o perioadă lungă de recuperare și rezultate bune, dar nu întotdeauna naturale.

Astăzi, tehnologia FaceTite vine ca un răspuns adaptat femeii moderne. Este o procedură minim-invazivă, cu rezultate comparabile unui lifting clasic, dar.. fără bisturiu.

Ce trebuie să știi despre procedura estetică FaceTite

Procedura FaceTite a fost lansată în jurul anului 2011, fiind dezvoltată de compania InMode, un lider în tehnologii estetice minim invazive. A fost introdusă pe piață drept o alternativă sigură și eficientă la liftingul facial chirurgical, folosind tehnologia RFAL (Radio-Frequency Assisted Lipolysis), dezvoltată pentru a remodela și tonifia pielea din interior, prin intermediul energiei termice controlate. Procedura constă în introducerea sub piele a unei canule fine, care livrează energie radiofrecventă direct între straturile dermice și adipoase.

Această energie încălzește și lichefiază celulele adipoase, care pot fi eliminate ulterior, în timp ce stimulează în mod natural producția de colagen și elastină. În urma unei proceduri estetice FaceTite, obții un efect de lifting vizibil, piele mai fermă și contur facial definit. Toate aceste rezultate sunt obținute fără tăieturi sau cicatrici.

Pentru cine este recomandat tratamentul FaceTite?

În cadrul clinicii dr. Dali, experții noştri recomandă proceduri FaceTite persoanelor cu laxitate ușoară spre moderată a pielii, care nu doresc (sau nu pot) să recurgă la o intervenție chirurgicală clasică. Printre zonele cel mai frecvent tratate se numără:

  • linia mandibulară (jawline);
  • bărbia dublă;
  • obrajii cu pierdere de volum;
  • zona gâtului;
  • pliurile nazolabiale.

În schimb, echipa noastră NU recomandă procedura estetică FaceTite persoanelor cu piele foarte laxă, cu exces de piele sever, sau cu boli de colagen, care afectează vindecarea și tonusul pielii.

Diferența dintre FaceTite și celelalte tratamente estetice și chirurgicale faciale

Procedura FaceTite versus liftingul chirurgical clasic:

  • Liftingul facial implică anestezie generală, spitalizare, tăieturi, cicatrici și o perioadă de recuperare ce poate depăși 2-3 săptămâni.
  • Cu FaceTite, intervenția se face cu anestezie locală, nu implică incizii vizibile și permite revenirea rapidă la activitățile zilnice.
  • Deși liftingul chirurgical are rezultate pe termen mai lung, pentru majoritatea pacienților FaceTite oferă un echilibru perfect între eficiență și confort post-procedură.

Procedura FaceTite versus HIFU (High Intensity Focused Ultrasound)

  • HIFU este tot o tehnologie non-invazivă, dar acționează mai superficial.
  • FaceTite permite o penetrare de până la 4 mm, cu un profil termic de încă 1 mm, stimulând colagenul în profunzime.
  • Rezultatele HIFU pot fi mai subtile și mai lente, în timp ce FaceTite oferă o remodelare vizibilă după 1-2 săptămâni.

Procedura FaceTite versus Morpheus 8 (microneedling cu radiofrecvență)

  • Ambele folosesc radiofrecvență, dar Morpheus 8 lucrează prin piele, fără introducerea unei canule.
  • FaceTite acționează mai adânc și mai precis pe grăsimea subcutanată, topind-o și reconturând fizic zona.
  • Pentru pacienții cu depozite vizibile de grăsime la nivelul feței sau bărbiei, FaceTite este mai eficient.

La ce rezultate te poți aștepta?

În urma procedurii chirurgicale estetice FaceTite, efectele sunt vizibile începând cu primele două săptămâni, dar se intensifică pe măsură ce colagenul este produs treptat. Procedura are  rezultate optime la 3-6 luni de la intervenție. Datorită caracterului minim invaziv, tratamentul nu lasă urme vizibile, iar pacienții încep să observe:

  • reducerea pielii lăsate;
  • dispariția bărbiei duble;
  • redefinirea conturului mandibular;
  • netezirea ridurilor profunde.

Rezultatele pot dura între 3 și 5 ani, în funcție de stilul de viață, calitatea pielii și rutina de îngrijire ulterioară.

Concluzie

Dacă ai început să observi semnele vizibile ale îmbătrânirii, dar nu dorești o intervenție chirurgicală clasică, FaceTite este alternativa medicală pe care îți recomandăm să o iei în calcul.

La clinica Dr. Dali din București, procedura este efectuată de medici cu experiență în liposculptură facială, cu tehnologie de ultimă generație și protocoale personalizate pentru fiecare pacient. Procedura NU implică tăieturi, nu necesă recuperare de durată și oferă un efect de lifting vizibil și armonios.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Sanatate

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Publicat

pe

De

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă puțini știu că nu întotdeauna provine dintr-o alimentație săracă în fier. În numeroase cazuri, problema reală este digestivă: organismul nu mai poate absorbi corect fierul din alimente, din cauza inflamației intestinale, disbiozei, gastritei atrofice sau bolii celiace. În aceste situații, suplimentele clasice nu aduc rezultate, iar valorile de feritină rămân scăzute în ciuda tratamentului.

În acest articol, explicăm de ce absorbția fierului depinde de sănătatea intestinului, care sunt cauzele medicale ale malabsorbției de fier, cum se corelează microbiomul intestinal cu metabolismul fierului și ce analize pot identifica un deficit „ascuns”.

Deficitul de fier nu înseamnă întotdeauna „nu mănânc suficient”

Fierul este un element esențial pentru formarea hemoglobinei și transportul oxigenului către țesuturi. Deși un aport alimentar scăzut poate contribui la apariția anemiei, absorbția fierului depinde în mod direct de starea tractului digestiv. La nivel global, peste 1,2 miliarde de persoane prezintă anemie feriprivă, iar studiile arată că în peste o treime dintre cazuri, dieta este adecvată, însă există probleme de absorbție intestinală.

Mucoasa intestinală, aciditatea gastrică și echilibrul microbiomului sunt factori esențiali pentru transformarea fierului în forma sa activă și pentru transportul său către sânge. Așadar, chiar și o dietă bogată în surse de fier nu garantează o absorbție eficientă dacă există inflamație digestivă sau dezechilibru bacterian.

Cum se absoarbe fierul în organism

Pentru ca fierul din alimente să ajungă acolo unde trebuie, adică în sânge și apoi în celule, organismul urmează un proces atent controlat, care începe în stomac și continuă în intestinul subțire. Dacă ar fi să-l comparăm cu un circuit de transport, stomacul este gara de plecare, iar duodenul și jejunul (primele segmente ale intestinului subțire) sunt principalele stații unde fierul „se îmbarcă” spre sânge.

În această etapă, celulele intestinale (numite enterocite) folosesc mici „transportoare” specializate, similare unor porți cu acces controlat. Unul dintre ele este DMT1, care preia fierul în forma sa activă (numită Fe²⁺) și îl transferă în interiorul celulei. De aici, o altă proteină numită ferroportină acționează ca o „ieșire spre circulație”, eliberând fierul în sânge.

Întregul proces este reglat fin de hepcidină, un hormon produs de ficat, care este un fel de „paznic al porților”. Când organismul are suficient fier sau când există inflamație, hepcidina crește și „închide poarta” ferroportinei, pentru a limita absorbția. Acesta este motivul pentru care, în inflamațiile cronice intestinale sau în infecții, valorile de fier pot fi scăzute, chiar dacă alimentația este corectă.

Fierul se găsește în două forme principale:

  • fier hemic, din carne, pește sau ouă, care se absoarbe ușor (aproximativ 20–30% din cantitatea ingerată);
  • fier non-hemic, din legume, cereale și semințe, care are o absorbție mai scăzută (sub 10%) și necesită acid gastric și vitamina C pentru a deveni biodisponibil.

Aici intervine o problemă frecvent ignorată, și anume aciditatea gastrică. În condiții normale, acidul gastric are rolul de a menține fierul într-o formă solubilă, „pregătită” pentru a fi absorbită. Când aciditatea este scăzută (de exemplu, din cauza tratamentelor antiacide, a gastritei sau a infecției cu Helicobacter pylori), fierul rămâne într-o formă inactivă, greu de procesat.

Pe termen lung, și inflamațiile intestinale pot perturba acest mecanism. Mucoasa inflamată nu mai funcționează ca o barieră selectivă, iar organismul reacționează prin creșterea hepcidinei, reducând intenționat absorbția fierului ca mecanism de protecție. Astfel apare un paradox frecvent întâlnit în practică: pacientul are alimentație echilibrată, dar continuă să aibă deficit de fier.

Intestinul poate deveni cauza reală a deficitului de fier

De multe ori, pacienții cu valori scăzute ale fierului își pun întrebarea: „Dar eu mănânc bine, de ce tot am anemie?” Răspunsul, de cele mai multe ori, nu este în farfurie, ci în modul în care organismul procesează ceea ce primește. Există mai multe afecțiuni digestive care pot împiedica absorbția normală a fierului, chiar și atunci când aportul alimentar este corect.

Stomacul are rolul de „preparator chimic” al fierului. Acidul gastric ajută la transformarea fierului alimentar în forma sa activă, ușor de absorbit. În gastrita atrofică, o inflamație cronică în care celulele care secretă acid și factor intrinsec se distrug treptat,  acest proces se blochează. Pe măsură ce aciditatea scade, fierul rămâne într-o formă oxidată (Fe³⁺), dificil de absorbit.

În plus, aceeași afecțiune poate reduce și absorbția vitaminei B12, ceea ce explică de ce uneori pacienții cu gastrită atrofică prezintă anemie mixtă (feriprivă + megaloblastică). Mulți pacienți ajung la medic cu valori scăzute ale feritinei și hemoglobinei, deși alimentația este normală.

În boala celiacă, glutenul determină o reacție imună anormală, care inflamează și deteriorează vilozitățile intestinale. Dacă ne imaginăm mucoasa intestinală ca pe o pânză fină plină de pliuri (vilozități), în celiacie aceste pliuri se aplatizează, iar suprafața de absorbție se reduce dramatic.

Deoarece duodenul este zona principală unde se absoarbe fierul, inflamația celiacă duce inevitabil la malabsorbție. Chiar și cantități mici de gluten (pâine, sosuri, cereale ascunse) pot menține inflamația și pot împiedica refacerea rezervelor de fier. Abia după eliminarea completă a glutenului, în 6–12 luni, feritina tinde să revină la normal, în funcție de aderența la dieta fără gluten și severitatea inițială.

Analize recomandate în deficitul de fier

Identificarea cauzei este esențială pentru tratament. Pe lângă hemoleucogramă, sunt utile:

  • Feritină serică – indicatorul cel mai sensibil al rezervelor de fier (<30 ng/mL sugerează deficit).
  • TIBC și saturația transferinei – arată cât de bine este transportat fierul în organism.
  • Vitamina B12 și folat – pentru diagnostic diferențial.
  • Test Helicobacter pylori și anticorpi anti-transglutaminază (celiachie).
  • Calprotectină fecală – pentru depistarea inflamației intestinale.

Dacă valorile rămân scăzute în ciuda tratamentului, e indicată o evaluare gastroenterologică completă, inclusiv a microbiomului intestinal.

Concluzie

Deficitul de fier nu este întotdeauna o problemă de alimentație, ci adesea un semnal al unei disfuncții digestive care împiedică absorbția corectă. Corectarea unui deficit de fier nu înseamnă doar administrarea de suplimente. În spatele unei feritine scăzute se pot ascunde mecanisme complexe care țin de microbiom, secreția gastrică, integritatea mucoasei și chiar de echilibrul hormonal sau imun.

O evaluare gastro-nutrițională completă, care integrează analizele de laborator, istoricul digestiv și statusul microbiotei, este cea mai sigură cale pentru a trata cauza, nu doar efectul. Dacă te confrunți cu oboseală persistentă, valori scăzute ale feritinei sau tulburări digestive, poti să te programezi pentru o evaluare medicală completă la Dr. Roxana Voica, medic gastroenterolog şi nutriţionist.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist” Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”
Actualitateacum 58 de minute

Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”

Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu...

„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane „Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
Actualitateacum 6 ore

„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane

Expert în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia specială a...

Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă
Actualitateacum 11 ore

Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi, pentru prima dată în istorie, un text propus de grupul parlamentar de extremă...

Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice
Actualitateacum 16 ore

Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice

Rusia continuă să lovească sistematic infrastructura energetică a Ucrainei, într-o campanie menită să lase țara fără electricitate și căldură în...

Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii
Actualitateacum 21 de ore

Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii

La zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015 și s-a soldat...

GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj
Actualitateacum 24 de ore

GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj

Oferirea unui cadou nu ar trebui să fie un gest făcut din obligație, ci o formă de a transmite emoție,...

Experiențe care apropie familiile și creează amintiri autentice Experiențe care apropie familiile și creează amintiri autentice
Actualitateacum 24 de ore

Experiențe care apropie familiile și creează amintiri autentice

Într-o lume în care tehnologia și ritmul alert al vieții ne separă adesea de cei dragi, momentele petrecute împreună devin...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro