Actualitate
Harta noilor drumuri expres așteptate în România. Doar două șosele rapide pot fi inaugurate până în 2027
Deși în urmă cu peste un deceniu, statul român plănuia construcția a peste 2.400 de kilometri de drumuri expres, succesul acestor proiecte a întâmpinat greutăți. În 2026, doar un tronson de 11 kilometri ar putea fi inaugurat. În 2027, situația va fi asemănătoare.
DEx 12 Craiova – Pitești. FOTO: DRDP Craiova
Mai puțin de 150 de kilometri de drumuri expres au fost construiți în România, însă următorii patru ani ar putea dubla rețeaua drumurilor naționale rapide. În urmă cu un deceniu, planurile de dezvoltare a infrastructurii rutiere vizau construcția a 2.400 de kilometri de drumuri expres.
Dex12 Craiova – Pitești, singurul drum expres complet
Cu timpul, investițiile au fost prioritizate, iar drumurile expres nu s-au mai regăsit printre proiectele vitale.
Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești, în lungime de 122 de kilometri, a fost finalizat în 2025, fiind singura șosea națională de mare viteză realizată complet.
Lista drumurilor expres din România mai cuprinde două segmente care însumează 15 kilometri, din DEx16 Arad – Oradea – A3, și un tronson de cinci kilometri al DEx4 Turda – Dej, folosit ca drum de legătură între Autostrada Transilvania (A3) și DN1 (Turda – Cluj-Napoca).
În 2026, rețeaua drumurilor rapide din România va fi completată cu un singur segment de drum expres: cei 11 kilometri ai DEx6 Brăila – Galați, aflați în șantier, care vor completa Podul peste Dunăre de la Brăila (doi kilometri), finalizat în 2023.
„Dunărea mai aproape: dăm în circulație DEx Brăila – Galați (10,76 km) în prima jumătate a anului, maximizând utilitatea Podului suspendat de la Brăila”, a informat recent Cristian Pistol, managerul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Până în 2029, potrivit estimărilor platformei 130km.ro, care monitorizează proiectele mari de infrastructură rutieră, rețeaua drumurilor expres va fi completată cu aproximativ 170 de kilometri. În 2026 ar trebui finalizat DEx6 Brăila – Galați (11 kilometri), a cărui inaugurare era inițial așteptată în 2025.
În 2027 are termen de finalizare segmentul de 11 kilometri din DEx14 Oar – Satu Mare, pentru care contractul de execuție a fost semnat în octombrie 2025. În 2028 este estimată finalizarea a două tronsoane (loturile 1 și 2), care însumează 73 de kilometri, din DEx16 Arad – Oradea, între Oradea și Chișineu Criș. Pentru lotul 3, Chișineu Criș – Arad (47 de kilometri), și drumul de legătură spre zona industrială Arad Vest (2,9 kilometri), perioada de finalizare a rămas incertă. Contractele pentru toate loturile au fost semnate, însă rămâne neclar când vor începe efectiv lucrările pe teren.
Premierul Ilie Bolojan amintea recent că ordinul de începere a lucrărilor a fost împins până în primăvara anului 2027, din cauza supracontractării masive în proiectele de investiții.
„Este un proiect important pentru partea de vest a României, dar a cărui începere nu suntem în situația să o discutăm în perioada imediat următoare. Înțeleg din discuțiile pe care le-am avut cu colegii care conduc CNAIR că există o intenție a constructorilor de a începe lucrările pe cheltuiala lor mai devreme”, adăuga premierul.
În 2029 este așteptată finalizarea DEx6 Focșani – Brăila, în lungime de 74 de kilometri. Contractul semnat la sfârșitul anului 2025 are o durată de 42 de luni, din care șase luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției.
Master Planul din 2015 viza peste 2.400 de kilometri
Harta drumurilor de mare viteză din România, conturată prin Master Planul General de Transport, aprobat de Guvernul României la 25 februarie 2015, cuprindea peste 2.400 de kilometri de drumuri expres plănuite, șosele rapide privite ca o alternativă mai ieftină și mai simplificată la construcția de autostrăzi.
În 2021, planurile au fost actualizate și prioritizate prin Programul Investițional de Dezvoltare a Infrastructurii de Transport 2021–2030.
În noua formă a documentelor care vizau investițiile în infrastructura rutieră au fost incluse, în scenariul de referință, doar câteva drumuri expres: DEx 12 Pitești – Craiova, DEx 6 Brăila – Galați, Podul peste Dunăre de la Brăila, DEx 4 drumul de legătură A3 – Tureni și Someș Expres (A14) Satu Mare – Oar.
Scenariul de referință viza, în total, 16 șosele de mare viteză, majoritatea autostrăzi, pentru care finanțarea era asigurată. Drumurile expres incluse în acest scenariu au fost finalizate sau se află în execuție.
Drumuri expres prioritare pentru următorii ani
În același program erau menționate alte 27 de sectoare rutiere prioritare, însumând peste 2.500 de kilometri, majoritatea de autostradă, dar și câteva drumuri expres.
Pe lista proiectelor prioritare se regăseau, în sud, drumul expres Giurgiu – București (DX Transdanubium), cu o lungime de 55 de kilometri, drumul expres București – Alexandria (Danubius Express), de 70 de kilometri, continuat de tronsonul Alexandria – Craiova, cu o lungime de 125 de kilometri, precum și DEx16 Arad – Oradea, de 134 de kilometri.
În zona Bucovinei și Moldovei, printre priorități se regăseau drumul expres Suceava – Siret (Moldova Express), de 41 de kilometri, care va conecta rețeaua internă la frontiera de nord, și drumul expres Focșani – Brăila (Milcovia Express), cu o lungime de 86 de kilometri.
În sud-vestul și vestul României au fost plănuite drumul expres Craiova – Calafat (Tracia Express), de 78,7 kilometri, și drumul expres Drobeta-Turnu Severin – Calafat (Tracia Express), de 72,8 kilometri, ambele până la ieșirea din țară spre Bulgaria, pe podul Calafat – Vidin, precum și drumul expres Drobeta-Turnu Severin – Caransebeș – Lugoj (Danubius Express), de 142 de kilometri. Proiectele Timișoara – Moravița (Banat Express), cu o lungime de 88 de kilometri, și Craiova – Filiași – Drobeta-Turnu Severin (Danubius Express), de 104 kilometri, completează coridoarele de transport care vor lega România de Serbia.
În nord-vest, rețeaua Someș Expres vizează tronsoanele Cluj-Napoca – Dej, de 75 de kilometri, Dej – Baia Mare – Halmeu, de 95,2 kilometri, și Baia Mare – Satu Mare, de 55 de kilometri. Au mai fost considerate prioritare Bypass-ul Brașov Nord, cu o lungime de 20 de kilometri, drumul expres Buzău – Brăila (Muntenia Express), de 98 de kilometri, și drumul expres Măcin – Tulcea – Constanța (Dobrogea Express), de 188 de kilometri, care include și un drum de acces către Delta Dunării.
Drumurile expres, variante mai simple ale autostrăzilor
Drumurile expres au fost considerate de specialiști o soluție eficientă, dar mai puțin costisitoare decât autostrăzile, pentru a asigura o circulație rapidă și sigură în regiunile cu trafic mediu sau în creștere din România.
Costul și termenul de realizare estimat pentru drumurile expres oferă avantaje unor astfel de proiecte, însă, spre deosebire de autostrăzi, aceste șosele au de obicei două benzi pe sens, fără bandă de urgență continuă, un profil transversal mai îngust și dotări tehnice mai simple, aspecte care reduc cheltuielile de execuție, dar și nivelul de siguranță față de o autostradă.
Potrivit normativului pentru proiectarea drumurilor expres, publicat în 2013 de CNAIR (atunci CNADNR) aceste șosele rapide sunt drumuri naționale, rezervate exclusiv circulației autovehiculelor care nu deservesc proprietăți riverane. Accesul pietonilor, bicicliștilor, mașinilor agricole și al altor vehicule lente este interzis.
Drumurile expres sunt proiectate cu cel puțin două benzi pe sens, separate printr-un spațiu median, iar traseele lor nu intersectează la nivel nicio altă cale de comunicație. Intrarea și ieșirea mașinilor sunt permise doar prin noduri rutiere special amenajate, prin relații de viraj la dreapta.
Conform prevederilor Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 45/1998, vitezele de proiectare pentru drumurile expres sunt stabilite în funcție de relief: 120 km/h în regiunile de șes, 100 km/h în regiunile de deal și 80 km/h în regiunile de munte.
Actualitate
Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l păstra într-o stare excelentă zi de zi. De asemenea, spălatul poate fi dăunător și pentru față dacă se face în exces, cu apă fierbinte sau cu un săpun ce usucă epiderma.
Termenul de over-cleaning face referire la situația în care unele persoane se spală pe piele și pe păr prea des și folosesc, probabil fără să-și dea seama, produse cosmetice de îngrijire prea agresive. Acest obicei poate afecta pielea deoarece este redusă bariera naturală lăsând-o vulnerabilă la deshidratare; aceasta devine mai sensibilă, iar scalpul are tendința de a produce mai mult sebum. Spălarea excesivă mai ales cu apă fierbinte poate îndepărta uleiurile naturale din piele și astfel ea poate fi mai ușor iritată. În cazul părului, spălările frecvente fac părul mai fragil, predispus la rupere.
Dușurile cu apă fierbinte sau băile lungi și frecvente cu apă la o temperatură destul de ridicată, pot duce la amețeli, la scăderea tensiunii arteriale și la afectarea barierei hidrolipidice a pielii. În mod normal se face o baie pe zi, dar nu se stă un timp îndelungat în apă. Pentru baie se recomandă folosirea unor produse cosmetice de marcă:
- Săpun vegetal care este bun și pentru pielea sensibilă cu unt de Shea și vitamina E
- Săruri de baie Epson care conțin magneziu cu efect benefic asupra corpului
- Gel de duș cu ingrediente vegane
- Mască de față pentru revitalizare și relaxare facială
- Lumânări parfumate cu arome de lavandă și lemn de santal pentru a crea o atmosferă plăcută și confortabilă.
Din rutina de curățare a fiecărei femei face parte și igiena intimă, care are un rol important în menținerea sănătății. Majoritatea femeilor știu că este necesar un duș cel puțin o dată pe zi, schimbarea lenjeriei intime și folosirea unor produse pentru spălat – pentru o senzație de prospețime. Cu toate acestea ele nu cunosc efectele acestora asupra microbiomului genital și nici faptul că există accesorii pentru igiena intimă.
Fiecare femeie își stabilește o rutină de igienă intimă pe baza preferințelor personale și folosește pentru aceasta anumite produse cosmetice (geluri, emulsii) care au caracteristici speciale:
- Curăță blând pielea și oferă o senzație de prospețime
- Mențin pH-ul natural al pielii
- Reduc simptomele cauzate de afecțiuni și infecții vaginale
- Inhibă dezvoltarea bacteriilor și al agenților patogeni
- Reduc senzația de iritație și usturime
- Nu produc niciun disconfort, lasă la final o senzație confortabilă
- Mențin o igienă intimă corectă și echilibrată.
Întotdeauna, pentru igiena intimă, cosmeticele folosite trebuie să fie de calitate superioară, pentru că pielea din zonele intime este mai sensibilă și are un pH mai ridicat decât în alte părți ale corpului uman. De asemenea, pielea intră în contact cu substanțe ce pot duce la dezvoltarea bacteriilor și infecțiilor fungice, își modifică microbiota în perioada ciclului menstrual și are o permeabilitate mai mare. Zona intimă este mai sensibilă și necesită o igienă optimă și o hidratare mai bună.
În fiecare an, apar noi produse cosmetice de brand, care sunt testate dermatologic și sunt adecvate pentru o igienă intimă corectă. Acestea includ:
- Gel de curățare calmant
- Gel de îngrijire pentru pielea iritată
- Cremă fluidă de spălare intimă cu acid lactic
- Gel intim răcoritor și protector pentru igiena intimă
- Cremă fluidă de spălare intimă cu acid lactobiotic
- Gel de curățare spumant
- Gel intim antibacterian
- Emulsie de spălare intimă
- Gel de duș intim prebiotic
- Cremă fluidă de curățare intimă cu acid hialuronic
- Spray de curățare pentru pielea sensibilă și igiena intimă.
O înțelegere rea a igienei intime poate duce la utilizarea inadecvată a cosmeticelor și chiar la evitarea lor. Asta va afecta sănătatea prin proliferarea agenților patogeni și va crește riscul de a avea un nivel anormal al pH-ului. Toate acestea cresc în final riscul de apariție al unor infecții vaginale și ale unor dezechilibre ale microbionului, sau chiar la apariția bolilor cu transmitere sexuală.
Actualitate
Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata a aproximativ jumătate de miliard de euro pentru doze de vaccin anti-COVID comandate, dar refuzate ulterior.
„Ajunge jaful din pandemie: nu românii trebuie să plătească, ci cei responsabili!”, a transmis Claudiu Târziu, subliniind că această situație reprezintă o continuare a deciziilor netransparente și păguboase luate în perioada crizei sanitare, decizii care riscă să fie decontate acum de contribuabili.
Liderul Acțiunii Conservatoare consideră inacceptabil ca populația să suporte consecințele unor contracte încheiate fără o evaluare realistă a nevoilor reale ale României și cere identificarea și tragerea la răspundere a celor care au semnat acorduri dezavantajoase pentru statul român.
„Românii nu pot fi obligați să plătească pentru greșelile sau complicitățile altora. Este momentul ca adevărul despre achizițiile din pandemie să fie spus până la capăt și cei vinovați să răspundă”, a adăugat europarlamentarul.
Declarația sa vine în contextul mai larg al dezbaterilor europene privind contractele de achiziție a vaccinurilor și lipsa de transparență în negocierile dintre Comisia Europeană și marii producători farmaceutici. Claudiu Târziu susține că România trebuie să își apere ferm interesele și să refuze plata unor sume care nu reflectă realitățile din teren.
Poziția exprimată de liderul conservator a generat reacții puternice în spațiul public, readucând în atenție subiectul gestionării pandemiei și al responsabilității politice pentru deciziile care au avut un impact major asupra bugetului public și asupra încrederii cetățenilor în instituții.
Actualitate
Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai frecvent site-ul propriu ca instrument de informare în relația cu clienții și partenerii. În acest context, comunicarea comercială începe să includă elemente de optimizare a conținutului și de prezentare structurată a informațiilor, astfel încât acestea să fie ușor de găsit și de înțeles.
Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) este unul dintre serviciile utilizate în procesele de digitalizare, deoarece vizează atât componenta tehnică a site-ului, cât și modul în care sunt furnizate informațiile comerciale. Aceste servicii pot contribui la vizibilitatea în mediul online și la accesibilitatea conținutului public, fără a depinde de campanii publicitare cu durată limitată.
Rolul site-ului în comunicarea comercială
În numeroase industrii, site-ul companiei este consultat de clienți înaintea primului contact direct. Acest lucru se întâmplă în special în zona B2B, unde informarea necesită frecvent clarificări suplimentare, prezentări de servicii, descrieri tehnice sau chiar documentație. În astfel de situații, site-ul funcționează ca un spațiu de informare neutru, disponibil constant și accesibil fără constrângeri geografice sau de program.
Comunicarea prin intermediul site-ului poate reduce timpul alocat pentru explicații repetate, poate acelera procesele de selecție și poate oferi transparență asupra portofoliului comercial. În acest sens, optimizarea pentru motoarele de căutare este utilizată pentru a structura informațiile astfel încât acestea să fie indexabile, lizibile și ușor accesibile publicului interesat.
Servicii SEO disponibile în Timișoara
Pe piața din Timișoara funcționează companii și profesioniști independenți care oferă servicii de optimizare SEO. Aceste servicii includ elemente precum auditarea site-ului, analizarea structurii de conținut, adaptarea paginilor la limbajul motoarelor de căutare, organizarea informațiilor comerciale și implementarea unor criterii tehnice ce facilitează indexarea.
Printre opțiunile existente pe piața locală se află și furnizori care oferă servicii specializate pentru companii din diverse domenii. Un exemplu este o agentie seo Timisoara (theserpwizards.com) care pune la dispoziția firmelor servicii dedicate optimizării site-urilor pentru motoarele de căutare. Astfel de servicii sunt orientate către structura tehnică, paginație, prezentare și clarificarea informațiilor care pot fi de interes pentru potențialii clienți sau parteneri.
Componentele unui astfel de serviciu pot include:
• audit tehnic al site-ului
• analiză de indexare
• structurarea conținutului
• optimizarea paginilor de servicii
• adaptarea descrierilor comerciale
• organizarea datelor pentru căutare
• clarificarea informațiilor accesibile publicului
Aceste activități diferă de publicitatea clasică prin aceea că nu au o durată limitată de afișare și nu presupun un cost variabil per afișare sau per click.
Relevanța în mediul B2B
Procesele de achiziție în mediul B2B includ frecvent etape de documentare prealabilă, în care potențialul client sau partener analizează informații tehnice, condiții de ofertare sau specificații. În acest context, accesul la informație prin intermediul site-ului poate facilita selecția inițială și poate reduce barierele de comunicare.
Pentru companii care operează în industrii în care produsele sau serviciile necesită explicații detaliate, optimizarea conținutului devine o componentă utilă a comunicării. Ea nu înlocuiește contactul comercial, dar îl poate preceda și poate clarifica o parte din elementele necesare procesului decizional.
Companii din sectoare variate folosesc optimizarea SEO
Serviciile SEO sunt utilizate de companii din sectoare diferite, deoarece adaptarea site-ului pentru informare poate fi relevantă atât în industrii tehnice, cât și în servicii, logistică, producție sau comerț. În aceste sectoare, site-ul poate conține descrieri de servicii, cataloage de produse, date tehnice, informații despre capacitate, contact și portofoliu.
Companiile pot utiliza optimizarea site-ului și în procesul de prezentare către piețe noi, în special atunci când urmăresc extinderea logică în afara zonei locale. În astfel de cazuri, vizibilitatea în mediul online poate contribui la accesibilitatea informațiilor, fără a implica costuri suplimentare de distribuție.
Disponibilitate și accesibilitate a serviciilor
Serviciile de optimizare SEO sunt furnizate fie ca ofertă dedicată, fie ca parte a unor pachete mai largi de digitalizare sau marketing digital. În Timișoara există atât furnizori specializați, cât și agenții full-service și profesioniști independenți cu competențe în zona tehnică.
Pentru companii, selecția furnizorului depinde de necesitățile interne, de nivelul de digitalizare, de capacitatea operațională și de portofoliul de proiecte existente. Astfel, optimizarea SEO poate fi utilizată ca instrument suplimentar în comunicarea comercială, fără să înlocuiască celelalte forme de interacțiune de business.
-
Comunicateacum 3 zileSfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?
-
Lifeacum 3 zileStejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux
-
Comunicateacum 3 zileDe ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor
-
Uncategorizedacum 2 zileevomag încheie 2025 cu afaceri de 54 milioane de euro și estimează pentru anul acesta venituri de peste 60 milioane de euro
-
Sanatateacum o ziRemodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție
-
Uncategorizedacum 21 de oreIncalzire cu aer conditionat – ce trebuie sa stii si cand este o solutie eficienta
-
Comunicateacum 13 oreOriflame: Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”
-
Uncategorizedacum 19 ore96% dintre negocierile din 2025 s-au încheiat cu împăcarea părților, într-un timp mediu de doar 13 zile




