Actualitate
„Casa regilor” din Myanmar: luxul generalilor într-o țară devastată de război și represiune
Naypyidaw, capitala buncăr a Myanmarului, este un oraș aproape pustiu, construit pentru liderii militari care se tem de invazii și care trăiesc în lux în timp ce țara suferă. De la lovitura de stat din 2021, generalii au consolidat controlul, iar frica și războiul civil domină viețile milioanelor de oameni din afara zidurilor capitalei.
Imaginea 1/5:
Naypyidaw, capitala buncăr a Myanmarului FOTO: X/ @Jan34733995
În Naypyidaw, traficul este aproape inexistent chiar și în plin sezon electoral. Numele orașului înseamnă „Casa regilor”, dar realitatea este departe de un palat: este un vast buncăr pentru generalii care conduc Myanmarul de mai bine de jumătate de secol. Cu o configurație defensivă și întinderi uriașe, orașul a fost gândit pentru a proteja membrii juntei și pentru a crea un stat totalitar cu aer tropical.
După 50 de ani de dictatură militară și un deceniu de liberalizare relativă, lovitura de stat din 2021 a readus frica în țară. Generalul Min Aung Hlaing și camarazii săi s-au baricadat în Naypyidaw, în timp ce întreaga țară se confruntă cu penurii, bombardamente și atacuri cu drone. În această atmosferă, generalii locuiesc în vile luxoase, departe de oamenii pe care îi reprimă de zeci de ani, relatează New York Times.
Capitala pustie și segregată
Orașul este împărțit strict: zona militară, hotelurile, ministerele și parlamentul se află la câțiva kilometri unul de altul. Zonele oficiale sunt aproape goale, mai ales după lovitura de stat. „Îmi place Naypyidaw, dar oamenilor care se mută din Yangon s-ar putea să nu le placă”, a declarat generalul Zaw Min Tun, purtătorul de cuvânt al juntei. „Dar noi suntem soldați. Noi trebuie să trăim aici. Suntem obișnuiți cu locuri mult mai dificile decât Naypyidaw”.
Populația oficială de un milion de oameni este, în mare parte, fictivă. Funcționarii publici obligați să se mute aici au primit locuințe modeste, vopsite în culori diferite în funcție de minister: verde pentru agricultură, albastru pentru sănătate. În schimb, vilele generaliștilor sunt luxoase, dotate cu stații de încărcare pentru mașini electrice și sculpturi vegetale.
Reprimarea politică și cultura fricii
Liga Națională pentru Democrație (NLD), partidul care a câștigat ultimele două alegeri, a fost desființată de comisia electorală controlată de junte. Liderul Aung San Suu Kyi se află la închisoare, undeva în Naypyidaw. Victoriile NLD din 2015 și 2020 au inclus și capitala, unde electoratul era format din funcționari publici și familiile ofițerilor militari. Pentru generali, victoria NLD era de neconceput, iar lovitura de stat a fost justificată prin presupuse fraude electorale, deși observatorii internaționali au confirmat că alegerile au fost corecte.
Un exemplu tragic este cel al rapperului Phyo Zeya Thaw, ales în parlament în 2015 și ulterior condamnat la moarte de junta în 2022 pentru versurile sale politice.
Lux în mijlocul dezastrului
Naypyidaw a fost construit abia acum două decenii, dar s-a degradat rapid după lovitura de stat. Hotelurile sunt aproape goale, singurii oaspeți fiind consilieri militari străini și afaceriști dispuși să facă comerț cu un regim sancționat internațional. Bulevardele largi sunt aproape pustii, iar o cireadă de bovine poate traversa străzile fără niciun pericol. Grădina zoologică a rămas cu animale slăbite, iar atracțiile principale sunt un tigru alb și o pereche de lei letargici.
Când un cutremur a lovit regiunea centrală în martie anul trecut, mii de oameni au murit și sute de clădiri au fost avariate, inclusiv în Naypyidaw. Multe familii ale funcționarilor au rămas fără locuințe, iar angajatele Ministerului Agriculturii trăiesc acum în adăposturi din bambus. În paralel, junta a inaugurat cea mai mare statuie din marmură a lui Buddha din lume, de peste 18 metri înălțime și 5.000 de tone, în valoare de aproape 30 de milioane de dolari, în timp ce jumătate din populația țării trăiește în sărăcie.
Capitala nu este impenetrabilă
La est de Naypyidaw se văd munții Shan, iar războiul civil continuă pe cealaltă parte a lanțului muntos. Drone militare folosite de rebeli au survolat orașul, iar în prima zi a alegerilor generale din 2025-26 o bombă a explodat lângă o școală transformată în secție de votare. Nimeni nu a fost rănit. A doua zi, rebeli au preluat controlul unei porțiuni din autostrada care leagă Naypyidaw de Mandalay. Capitala-fortăreață a generalilor nu este, așadar, invulnerabilă.
Actualitate
Tragedie feroviară în Thailanda, după ce o macara s-a prăbușit peste un tren. Zeci de morți și răniți
O macara a căzut peste un tren de pasageri în nord-estul Thailandei. Cel puțin 12 persoane au murit. Aproape 200 de oameni se aflau în tren.
Tren implicat într-un accident feroviar în Thailanda FOTO: X
O macara de construcții a căzut miercuri peste un tren de pasageri în nord-estul Thailandei, potrivit Mediafax. Accidentul a provocat numeroase victime și cel puțin 12 persoane au murit, au declarat oficialii.
Macaraua, care era folosită pentru a construi o cale ferată de mare viteză suspendată, a căzut peste trenul în mișcare. Garnitura călătorea de la Bangkok spre provincia Ubon Ratchathani.
Trenul lovit a deraiat și a luat foc, conform Departamentului de Relații Publice al orașului Nakhon Ratchasima.
Departamentul a transmis pe Facebook că incendiul este sub control și că salvatorii caută persoanele blocate în tren.
Ministrul Transporturilor, Piphat Ratchakitprakan, a declarat că cel puțin 12 persoane au fost ucise și că 195 de persoane se aflau la bordul trenului. El a spus că a ordonat o anchetă asupra accidentului.
Actualitate
Cine și în ce condiții poate primi vouchere de vacanță în 2026
Legea 141/2025 privind acordarea voucherelor de vacanță a venit cu o serie de modificări pentru 2026, limitându-se numărul categoriilor de beneficiari și simplificându-se condițiile de utilizare.
Nu toți bugetarii pot primi vouchere de vacanță în 2026. Foto arhivă
Pentru mulți bugetari, anul 2026 va marca astfel fie pierderea accesului la voucherele de vacanță, fie o utilizare mai flexibilă a acestora, în funcție de nivelul veniturilor și de noile prevederi legale.
Voucherele de vacanță sunt tichete valorice (sub formă de carduri) acordate angajaților (bugetari și nu numai, în anumite condiții) pentru a-și plăti servicii turistice exclusiv în România (cazare, mese, pachete) la unități afiliate, oferind beneficii fiscale (scutiri parțiale de taxe), și sunt emise de firme specializate (Sodexo, Up, Edenred etc.), reprezentând un sprijin pentru turismul intern, dar cu reguli stricte de utilizare (termen de valabilitate, modalitate de decontare).
Bugetarii vor putea primi și în 2026 vouchere de vacanță, valoarea acestora menținându-se la 800 de lei, după cum stabilește legea privind reforma fiscal-bugetară, apărută în vară. Totuși, pentru că pragul salariului de la care se acordă s-a redus, anul acesta vor fi mai puțini beneficiari ai acestor vouchere.
Astfel, potrivit legii, instituțiile publice pot acorda angajaților și anul acesta vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei.
Însă, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, voucherele se pot acorda doar angajaților cu salarii de bază lunare nete de până la 6.000 de lei. Așadar, toți cei care au salarii nete peste această valoare și care au beneficiat până acum de vouchere nu vor mai avea dreptul la ele anul acesta.
Regulile aplicabile în 2025 stabileau că se acordă vouchere de vacanță angajaților cu salarii de bază nete de până la 8.000 de lei.
„Instituțiile publice (…), indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 800 lei, în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, personalului ale cărui salarii de bază lunare nete sunt de până la 6.000 lei”, se precizează în legea sus-amintită.
În schimb, legea elimină condiția anterioară din OUG 8/2009 legată de utilizarea voucherelor de 800 de lei pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate, pentru pachete de servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 de lei.
Cu alte cuvinte, cei ce vor primi anul acesta vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei nu vor mai fi nevoiți ca, la utilizarea lor, să pună și ei aceeași valoare la plata pachetelor turistice cu valoarea de cel puțin 1.600 de lei.
Procedura de acordare a voucherelor de vacanță implică, în general, depunerea unei cereri sau a unei declarații scrise de către salariat la angajator, în termenul stabilit (de exemplu, 30 de zile de la publicarea regulamentului pentru 2025), angajatorul procesând apoi cererea și emițând voucherele, de obicei pe suport electronic (card), care pot fi folosite doar pentru servicii turistice la unități afiliate, fără a se da rest, iar valoarea poate fi proporțională pentru angajații part-time.
Turismul din România, care se baza covârșitor pe turiștii locali și care era sprijinit de voucherele de vacanță, se confruntă cu un declin abrupt, spun specialiștii din domeniu.
Încă de anul trecut, valoarea suportată de stat s-a micșorat de la 1.600 lei la 800 lei, iar pentru a primi în continuare cei 800 lei (din care, în final, rămân 640 după plata taxelor) beneficiarii trebuie să se angajeze în scris că vor veni cu un aport de cel puțin 800 lei.
Dezinteresul pentru acest mecanism se vede deja în cifrele de la Ministerul Finanțelor, prezentate de către Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).
„Situația este îngrijorătoare pentru turismul din România, deoarece voucherele de vacanță au reprezentat un mecanism esențial pentru susținerea industriei ospitalității. Scăderea drastică a acestora, la pachet cu majorarea TVA, creează un șoc economic pentru mii de operatori din domeniu, afectând în lanț angajații, furnizorii și comunitățile locale”, avertiza ANAT la jumătatea anului trecut.
Actualitate
Ilie Bolojan, care a preluat interimatul la Educație, a anunţat când va fi numit un nou ministru
Ilie Bolojan, care
a preluat interimatul la Ministerul Educației, a anunțat când va veni Guvernul cu
o propunere pentru un nou ministru, care să preia portofoliul și să continue
activitatea în domeniul educației, inclusiv pregătirea bugetului și gestionarea
reformelor necesare în sistem.
Ilie Bolojan a anunţat când va fi numit un nou ministru la Educaţie. FOTO: Inquam/George Calin
Premierul Ilie
Bolojan a explicat, într-un interviu acordat marţi, 13 ianuarie, pentru TVR1,
că demisia ministrului Educaţiei, Daniel David, s-a suprapus cu perioada de
sărbători, ceea ce a determinat Guvernul să opteze, momentan, pentru varianta
clasică de interimat, în locul unei schimbări rapide.
„Demisia domnului ministru David s-a suprapus cu perioada
de final de an, deci cu partea de sărbători. Aveam două posibilităţi: să găsim
o formulă rapidă sau să recurgem la varianta clasică, existând un interimat. Am
mers pe această a doua variantă, în aşa fel încât până la sfârşitul acestei
luni să venim cu o propunere pentru un ministru care să preia acest portofoliu
al educaţiei, în aşa fel încât împreună cu ceilalţi colegi din guvern să poată
lucra la pregătirea bugetului care ar urma să fie adoptat în a doua jumătate a
lunii februarie”, a precizat
premierul.
Bolojan a subliniat
că viitorul ministru ar putea fi fie un tehnocrat, fie un om politic, iar
conducerea PNL va analiza variantele înainte de a face o propunere oficială.
„În aceşti ani dificili nu este foarte uşor să ai
responsabilităţi ale unor domenii care au trecut prin restructurări, cum a fost
cel al educaţiei, şi în care ai responsabilităţi principale, de deciziile tale
uneori depinzând zeci de mii de oameni care lucrează în aceste sisteme sau şi
mai mulţi. Dar convingerea mea este că vom găsi o propunere bună, în aşa fel
încât un om care are o autoritate să preia acest portofoliu important pentru
viitorul ţării noastre”, a
explicat Ilie Bolojan, care i-a mulţumit lui Daniel David pentru activitatea sa
și pentru efortul depus, subliniind dificultățile funcției de ministru în
această perioadă.
„În momentul în care ajungi ministru sau premier şi vii
cu o autoritate, cum a venit şi domnul David, practic îţi pui credibilitatea la
bătaie, anii de muncă în care ţi-ai format o anumită imagine, iar în condiţiile
în care trebuie să iei măsuri care nu sună bine – aşa cum am fost noi puşi în
situaţia să facem anul trecut – rişti ca această credibilitate să îţi fie
afectată. Dar nu pentru că ai făcut ceva nelalocul lui, ci pentru că ai venit
ministru într-un moment care nu este foarte potrivit, când datorită deficitelor
foarte mari în care am ajuns, e nevoie să corectezi lucruri, să faci economii
şi să reaşezi lucrurile într-o altă dinamică. Asta a făcut şi domnul ministru
David”, a mai spus
premierul.
-
Actualitateacum 2 zileBijuterii care spun o poveste: ce să alegi pentru evenimente speciale
-
Actualitateacum 2 zileFiul fostului şah al Iranului îndeamnă forţele de securitate să se alăture poporului
-
Actualitateacum 2 zileHoroscop luni, 12 ianuarie. Peștii nu sunt în cea mai bună formă emoțională, Berbecii au nemulțumiri la muncă
-
Actualitateacum 3 zileAcordul comercial UE-Mercosur. Cine sunt câștigătorii, perdanții și obstacolele dinaintea celui mai mare acord comercial încheiat vreodată de UE
-
Breakingacum 2 zile“Într-un fel sau altul, Groenlanda va fi a noastră”
-
Breakingacum o zi-40 grade Celsius. Ciclonul polar amenință România
-
Breakingacum 2 zileRomânii au venituri tot mai mici de la un trimestru la altul, iar cheltuielile mănâncă peste 85% din bani
-
Actualitateacum 2 zileA început Australian Open 2026. Când intră în concurs singura româncă prezentă în calificări




