Comunicate
The List Estates: valoarea proprietăților tranzacționate a crescut cu peste 80% în 2025
Compania a intermediat tranzacții de 11,5 milioane de euro, exclusiv în zona de nord a Capitalei.
The List Estates, agenție imobiliară boutique specializată în proprietăți premium și de lux, a înregistrat în 2025 o creștere de peste 80% a valorii proprietăților tranzacționate, ajungând la 11,5 milioane de euro. Deși volumul de locuințe noi nu acoperă cererea, iar tranzacțiile au scăzut cu aproximativ 8.5%, agenția s-a concentrat pe locuințe tip boutique, exclusiv în zona de nord a Bucureștiului, profilul cumpărătorului pe acest segment fiind diferit față de cel general.
Creștere într-un context de piață selectiv
Evoluția vine într-un an marcat de prudență în piața rezidențială, în care deciziile de achiziție au fost mai bine fundamentate, poziționare clară și standarde ridicate de calitate. În acest context, The List Estates a mizat pe o strategie concentrată pe proiecte rezidențiale boutique și pe segmentul de case.
„Abordarea noastră pornește de la ideea că o tranzacție imobiliară nu este doar despre preț sau timing, ci despre încredere, claritate și decizii corecte pe termen lung. Ne concentrăm pe relații, nu pe volum, și pe servicii integrate care simplifică procesul pentru client, astfel încât locuința să rămână un beneficiu, nu o sursă de stres.” Claudia Negru, CEO The List Estates
Agenția are în prezent un portofoliu de aproximativ 50 de ansambluri rezidențiale și a fost implicată în vânzarea unor proiecte din nordul Capitalei, precum Epique Home (vile sustenabile în zona Erou Iancu Nicolae – Pipera), Harmony Homes (aproximativ 40 de vile în proximitatea școlilor internaționale din Pipera), Megarosa Pipera, un ansamblu boutique de apartamente situat în apropierea Cambridge School, precum și Harmony Gardens (case în Balotești, concepute ca proiect de comunitate, cu piscină și loc de joacă).
Profilul cererii: cumpărători maturi, orientați spre eficiență și comunitate
Cea mai mare parte a cererii gestionate de agenție provine din segmentul de vârstă 30–45 de ani, format din manageri, profesioniști din IT, design, antreprenoriat și domenii creative. Este o categorie aflată într-o etapă matură a vieții, cu venituri peste medie și cu nevoi clare legate de locuire: spațiu, eficiență energetică, costuri de întreținere predictibile și proximitate față de școli private, magazine, parcuri și infrastructura zonei de nord.
Pe subzona Pipera, interesul este puternic corelat cu accesul la școlile internaționale și facilitățile premium, în timp ce proiectele de tip casă atrag în special familii care prioritizează grădina, siguranța și ideea de comunitate. Eficiența energetică și calitatea construcției au devenit criterii decisive în procesul de achiziție.
Tendințe pentru 2026
Pentru 2026, The List Estates anticipează un număr mai redus de lansări rezidențiale noi comparativ cu anii anteriori, dar cu un accent pe proprietăți bine poziționate și adaptate cererii reale.
Piața se îndreaptă către dezvoltări mai nișate, cu un grad mai mare de personalizare și cu focus pe calitate și sustenabilitate, în detrimentul ansamblurilor de mari dimensiuni.
Agenția pregătește lansarea vânzărilor unui proiect boutique de apartamente chiar în zona centrală a Bucureștiului și un alt proiect de apartamente pe care le va vinde în exclusivitate în Pipera, Voluntari.
The List Estates este o companie imobiliară 100% românească, bazată pe servicii personalizate, expertiză reală și relații construite pe termen lung. Agenția este activă în special pe zona de nord a Bucureștiului, deține un portofoliu de 50 ansambluri rezidențiale, majoritatea tip boutique și se remarcă atât prin cota de piață cât și prin abordarea modernă și umană a domeniului real-estate.
Comunicate
Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa
Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv la transformarea business-ului local într-unul dintre cele mai dinamice din regiune.
Remus Florian, Director General Oriflame România și Moldova, este promovat în poziția de Vicepreședinte și General Manager Oriflame Polonia & România. Totodată, Remus va coordona și piețele strategice din regiune – România, Ucraina, Portugalia și Cehia.
Izabela Sobstyl, Country Marketing & Sales Support Director Oriflame Romania & Moldova, preia rolul de Deputy General Manager Oriflame România, consolidând echipa locală de leadership și continuând strategia de creștere.
REMUS FLORIAN – de la vânzări la leadership regional: un parcurs construit cu oameni, viziune și curaj
Remus Florian conduce Oriflame România din 2018, cu peste 20 de ani de experiență în industria frumuseții. Sub conducerea sa, compania a intrat într-o nouă dinamică de creștere, înregistrând cinci ani consecutivi de expansiune, transformări majore în business și investiții semnificative în oameni și leadership. Recunoscut ca un „game changer” și un lider orientat spre acțiune, Remus a coordonat unul dintre cele mai importante programe de instruire și dezvoltare ale Oriflame – formând lideri independenți, antreprenori agili și echipe performante.
Absolvent al Facultății de Drept, a fost numit și „avocatul care a decis să pledeze pentru frumusețe” – activând în trei companii de beauty, inclusiv Coty și Avon România, de la reprezentant de vânzări până la manager zonal.
Remus crede profund în puterea valorilor, în rolul esențial al femeilor în societate și în capacitatea oamenilor de a-și construi propriul succes atunci când li se oferă contextul, încrederea și instrumentele potrivite.
„Totul începe și se termină cu oamenii. În trecut era suficient să faci lucrurile bine. Astăzi trebuie să anticipezi viitorul, să înțelegi schimbarea și să fii mereu cu câțiva pași înainte,” spune Remus. „Brandurile care nu se transformă, dispar.”
Noua sa poziție marchează nu doar o promovare, ci și o recunoaștere internațională a leadershipului construit în România.
IZABELA SOBSTYL – strateg internațional, creator de branduri și lider cu un drive excepțional
Cu peste 15 ani de experiență internațională în marketing, media, vânzări și dezvoltare de brand, Izabela Sobstyl este genul de lider care nu doar urmează trendurile, ea le transformă în rezultate.
Originară din Polonia și stabilită în România la începutul anilor 2020, Izabela a acumulat experiență valoroasă în echipa regională și globală Oriflame, activând în Stockholm, Varșovia și Istanbul, unde a coordonat planificarea comercială pentru Europa, apoi ca Global Brand & Sales Support Manager. În ultimii ani, Izabela a fost unul dintre arhitecții creșterii pieței locale, contribuind la poziționarea României drept cea mai dinamică piață Oriflame din Europa.
În noua sa poziție de Deputy General Manager, Izabela va avea un rol-cheie în definirea direcției strategice a companiei, în accelerarea inovației și în consolidarea unui brand modern, relevant și profund conectat la stilul de viață al noilor generații: “Oriflame este o oportunitate reală pentru tânăra generație. Îmbină lucrurile pe care tinerii deja le stăpânesc – social media, TikTok Lives, linkuri de recomandare, affiliate marketing – cu posibilitatea de a cumpăra și de a conduce un business complet online, direct din aplicația Oriflame sau de pe website. Oriflame oferă produse de înaltă calitate, training, instrumente digitale inteligente și un sistem simplu prin care poți câștiga sau cumpăra cu discount – fără investiții inițiale și fără stocuri de gestionat. Faptul că Oriflame a devenit hashtag-ul #1 în trending la categoria beauty pe TikTok demonstrează conexiunea puternică a brandului cu Generația Z. Dincolo de frumusețe, Oriflame democratizează antreprenoriatul – iar fiecare produs adăugat în coș susține un antreprenor local, posibil un tânăr la început de drum în business.”
Un nou capitol pentru Oriflame România
Aceste promovări evidențiază rolul tot mai important pe care România îl joacă în cadrul business-ului global Oriflame, valoarea strategică a pieței locale și nivelul ridicat de încredere construit în timp în expertiza liderilor români la nivel de grup.
Oriflame continuă să investească în oameni, inovație și brand, rămânând un jucător relevant într-o industrie în continuă transformare – un brand cool, vibrant și curajos, care își construiește viitorul prin lideri autentici și echipe cu viziune.
sursa: stiricompanii.ro
Comunicate
Comunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
Comunicate
Paradoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
Accesibilitatea locuirii în România, cea mai favorabilă din UE
Într-un climat economic în care inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare, cea mai riscantă decizie financiară a momentului nu este investiția, ci pasivitatea. Datele economice arată clar: banii ținuți cash, în conturi sau „la saltea”, pierd valoare de la o lună la alta, în timp ce piața imobiliară și refinanțarea creditelor oferă una dintre puținele forme reale de protecție a capitalului în 2026.
România se află într-un paradox economic rar: Deși inflația rămâne ridicată, accesibilitatea locuirii este mai bună decât în 2019, iar raportul dintre venituri, dobânzi și rate lunare favorizează deciziile active, nu așteptarea.
Inflația penalizează economisirea pasivă
Într-un mediu inflaționist, economiile neinvestite nu sunt neutre, ci se devalorizează constant. Puterea de cumpărare a banilor scade, iar amânarea deciziilor financiare înseamnă, în termeni reali, pierdere de capital.
„Așa cum am susținut mereu în analizele mele pentru publicațiile economice, piața imobiliară nu trebuie privită prin prisma fricii, ci a oportunității matematice. În ianuarie 2026, ne aflăm într-un punct unic: avem salarii aproape duble față de 2019, dar acces la dobânzi mai mici decât atunci. A ține banii ‘la saltea’ într-un context de inflație ridicată este cea mai sigură metodă de a pierde capital. Banii trebuie să circule. Investiția într-o refinanțare care îți reduce rata și îți eliberează lichiditate lunară este cea mai sănătoasă formă de igienă financiară. Practic, te folosești de contextul bancar pentru a-ți proteja munca.” (Claudiu Trandafir, economist si fondator OferteBancare.ro)
Salarii mai mari, dobânzi mai mici, efort financiar redus
Analiza comparativă 2019–2026 indică o realitate greu de ignorat. Salariul mediu net aproape s-a dublat față de 2019, în timp ce dobânzile fixe disponibile astăzi sunt sub nivelurile considerate „bune” în urmă cu șapte ani. Chiar dacă prețurile pe metru pătrat au crescut, efortul lunar pentru plata unei rate raportat la venit este mai mic în prezent, iar accesul la creditare este mai eficient din punct de vedere matematic.
Analiza în oglindă: 2019 vs. 2026 (Date BNR/INS)
Conform datelor statistice, raportul dintre venituri și costul locuirii s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii 7 ani:
- Salarii: Salariul mediu net a crescut cu peste 80% (de la ~3.100 RON în ianuarie 2019 la peste 5.700 RON în prezent).
- Dobânzi: În ianuarie 2019, o dobândă fixă „bună” era de 5.7% – 6%. Astăzi, băncile se bat în oferte de refinanțare cu dobânzi fixe ce pornesc de la 4.59%.
- Imobiliare: Deși prețul pe metru pătrat a crescut (media națională de la ~1.250€ la ~1.950€), efortul financiar pentru plata ratei raportat la salariul mediu este mai mic în 2026.
Atât în 2019, cât și în 2026, mediul economic este marcat de riscuri interne și externe, însă experiența arată că perioadele de incertitudine pot genera oportunități pentru cei care acționează strategic.
În 2019, instabilitatea legislativă internă, tranziția de la ROBOR la IRCC și tensiunile politice s-au suprapus peste un context internațional dominat de războiul comercial SUA–China, Brexit și încetinirea economiei europene.
În 2026, principalele amenințări sunt inflația, care erodează economiile pasive, și un context extern tensionat, caracterizat de conflicte regionale, instabilitate geopolitică și reconfigurarea piețelor de energie, cu impact direct asupra costurilor și deciziilor economice.
Refinanțarea – scut împotriva inflației
Pentru românii cu credite contractate în ultimii ani, refinanțarea devine una dintre cele mai eficiente forme de „igienă financiară”. Mutarea unui credit cu dobândă variabilă ridicată către o dobândă fixă mai mică poate genera economii lunare de 900–1.000 de lei, bani care altfel ar fi pierduți prin inflație.
„În perioadele inflaționiste, deciziile financiare nu mai sunt despre curaj sau frică, ci despre calcule corecte. În 2026, contextul bancar permite optimizarea costurilor prin refinanțare și repoziționarea inteligentă a creditelor. Cine își analizează datele și acționează informat își poate proteja capitalul chiar și într-un mediu economic tensionat.” (Claudiu Trandafir, economist și fondator OferteBancare.ro)
În 2026, inflația pedepsește pasivitatea. Deciziile financiare calculate – refinanțarea și investițiile imobiliare – devin instrumente esențiale de protejare a capitalului.
OferteBancare.ro este o platformă dezvoltată de Claudiu Trandafir, economist si expert financiar cu o experienta in piata financiar-bancara de peste 25 de ani. Platforma oferăeducație financiară, compararea transparentă a ofertelor de credit și instrumente digitale atât pentru clienți, cât șipentru brokeri, facilitând decizii informate și corecte. Prinservicii integrate – de la consultanță financiară la imobiliare, proiectare și construcții – OferteBancare.ro îșipropune să aducă transparență, încredere și valoareadăugată în relația dintre clienți, brokeri și bănci.
-
Actualitateacum 22 de oreReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum o ziAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Uncategorizedacum 3 zileMai mult confort, mai puțin efort: curățenia de după sărbători cu Dyson
-
Actualitateacum 19 oreImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum o ziAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum 16 oreComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Comunicateacum o ziÎngrijire completă pentru pori dilatați: Hidratare și curățare în același timp
-
Comunicateacum o ziJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




