Connect with us

Actualitate

Cele mai noi titluri de la Chilli Games vin la FAVBET!

Publicat

pe

Cele mai noi titluri de la Chilli Games vin la FAVBET!

Transformă timpul tău pe favbet.ro într-o experiență de neuitat cu o nouă selecție de jocuri de la Chilli Games. Te așteaptă 19 noi sloturi cu tematici variate, care oferă șanse egale tuturor jucătorilor, datorită certificatelor internaționale de joc echitabil.

Pentru a te bucura de noile titluri Chilli Games, folosește filtrul de furnizor din secțiunea Casino a site-ului. Sigur vei găsi ceva pe gustul tău. Îți plac sloturile care au cărțile ca simboluri? Caută Book of Life. Ești pasionat de jocurile tip shooter? Atunci aruncă o privire peste Close Combat. În total, ai la dispoziție 19 jocuri din care poți alege, fiecare cu tematică unică.

1. Book of Sam

2. Book of Life

3. Forest Story

4. Koala Sam

5. Cabaret Wild

6. Close Combat

7. ViruSlot

8. Crazy Box

9. Yummy Yummm

10. The Great Pearl Deluxe

11. Crazy Hot 20.

12. Fruit Deluxe 3×3

13. Steam Machines

14. Valhalla

15. Mighty Sailor Deluxe

16. Halloween Witch House

17. Catch A Melon

18. Fruit magic

19.  Crazy Hot

Și nu totul se rezumă la tematici! Sloturile Chilli Games oferă jucătorilor 9 modele de jocuri cu diferite niveluri de volatilitate, cu funcții interesante, mecanici de joc și simboluri integrate. Jocurile bonus și rotirile gratuite adaugă și mai multă distracție jocului clasic.

„Suntem încântați să prezentăm jocurile noastre utilizatorilor uneia dintre cele mai mari platforme de divertisment din România. Am lucrat din greu la fiecare lansare și la fiecare mecanică de joc, pentru a ne asigura că jucătorii obțin experiența premium, care este de mult timp standardul pentru toate produsele FAVBET”, a declarat Chilli Games într-un comunicat.

Chilli Games este o echipă de dezvoltare în plină ascensiune, care a ajuns rapid un furnizor de încredere pe piața de jocuri moderne. Produsele sale oferă o experiență unică de iGaming, datorită conținutului divers, al premiilor și al ușurinței de utilizare.

Furnizorul oferă o gamă largă de sloturi pentru toate gusturile, precum și o interfață de joc intuitivă și ușor de utilizat, atât în versiunile web, cât și în cele mobile. Majoritatea jocurilor Chilli Games sunt acum disponibile exclusiv pentru jucătorii favbet.ro.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

„Lecția de morală a unui privilegiat”: postarea lui Godină după revenirea de la Survivor, taxată de internauți

Publicat

pe

„Lecția de morală a unui privilegiat”: postarea lui Godină după revenirea de la Survivor, taxată de internauți

Polițistul-influencer Marian Godină a vorbit despre experiența de a reveni acasă după participarea la Survivor România 2026 și despre cum este să își reia viața obișnuită. El a comparat situația României cu Republica Dominicană, însă mesajul a fost criticat în online.

Marian Godină FOTO Facebook

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Am petrecut trei luni mâncând zilnic două linguri de orez și una de fasole, având de îmbrăcat doar două tricouri și două perechi de pantaloni scurți. În tot timpul ăsta m-am spălat doar în mare, fără niciun fel de detergent sau deodorant. În unele dimineți fierbeam niște apă de cocos și o beam pe post de ceai, deși era oribilă. Nu am avut telefon, internet, Facebook, Instagram. Nimic”, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.

El a povestit că, atât cât a stat de vorbă cu locuitorii din Republica Dominicană, a aflat că „nici ei nu o duceau foarte bine, cu niște salarii situate între 300 și 500 de euro considerate mari și cu prețuri ca la noi sau chiar mai mari”.

Polițistul a vorbit apoi despre cum a fost să se întoarcă acasă după această aventură.

„Mi s-a părut incredibil ca dimineața să apăs pe un buton și să se umple o cană cu cafea proaspătă și aromată, să deschid frigiderul de unde să-mi pot lua tot ce vreau eu, iar apoi să-mi beau cafeaua uitându-mă pe internet. În primele zile acasă, am mers la un restaurant ca să îmi îndeplinesc poftele pe care le tot avusesem. Mi-am comandat o ciorbă de fasole cu afumătură cu ceapă roșie, iar ca desert niște papanași. De băut mi-am luat o sticlă de apă minerală foarte rece”, a povestit el.

Godină a adăugat că, până la restaurantul unde a luat masa, a mers cu mașina proprie și haine curate.

„Făcusem înainte un duș cu apă fierbinte și mă spălasem cu gel de duș, iar când am ieșit m-am șters cu un prosop enorm, alb și parfumat. În timp ce mâncam ciorba, fără să îmi doresc asta, am auzit discuția dintre doi bărbați de la o masă alăturată, cu mult mai îmbelșugată decât a mea, iar unul dintre ei spunea așa: «Au distrus ăștia tot, aici nu mai e de trăit»”, a conchis el.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mesajul, criticat în online

Postarea a strâns mai multe comentarii, însă nu toate au fost de laudă. Unii dintre internauți l-au criticat pe Marian Godină, numindu-l privilegiat.

„Postarea asta este o mostră perfectă de cum o experiență personală, privilegiată, este transformată într-o lecție de morală pentru cei care îndrăznesc să fie nemulțumiți (…) Să vii tu, după trei luni de «simplitate» într-o insulă, și să tragi concluzia că oamenii sunt nerecunoscători pentru că au apă caldă și cafea la un buton, este, în cel mai bun caz, o naivitate. În cel mai rău caz, este o insultă”, se arată într-un comentariu.

„Băi Godină, dacă ai avea pensie 1281 după 40 ani de muncă, cum ai trăi? Mare ipocrit mai ești! Sunt două Românii, unii mor de foame și alții huzuresc”, se arată în alt comentariu.

Altul a adăugat: „Cred că nu ai văzut și partea nașpa a României! Sunt copii care dorm flămânzi care nu au apă potabilă (la mine în sat e rețea de apă dar e mereu tulbure), hrană de proastă calitate, acces la școală și tehnologie minim și cel mai important trăind cu un salariu minim pe economie câte 3 persoane la sfârșit de lună luând undeva la 500 €”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

O altă utilizatoare l-a îndemnat să privească lucrurile și dintr-o altă perspectivă:

„Să facem și exercițiul invers: ne ducem în Suedia, Japonia, alte țări așezate și trăim acolo o perioadă. Țări care poate au fost mai barbare și mai distruse decât țara noastră. Și poate vedem cât de departe pot fi față de noi, DATORITĂ EDUCAȚIEI CONSTANTE. Și atunci, putem ajunge la concluzia: suntem încă niște sălbatici față de ce am fi putut fi. O zic cu ciudă. Și NU pro confort tâmp. Să apreciem, dar să ne și mobilizăm”, se arată în comentariu.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Trump agită din nou apele, cu o imagine AI cu el și membri ai Cabinetului în bazinul simbolic de la Lincoln Memorial, vandalizat în aceeași zi

Publicat

pe

Trump agită din nou apele, cu o imagine AI cu el și membri ai Cabinetului în bazinul simbolic de la Lincoln Memorial, vandalizat în aceeași zi

O serie de imagini
generate cu AI, publicate de Donald Trump, a stârnit controverse, mai ales că
una dintre ele, în care e alături de membri importanţi ai cabinetului său, doar
în costume de baie, a apărut chiar în ziua în care bazinul de la Lincoln
Memorial a fost vandalizat.

Donald Trump, în lacul de reflecţie de la Lincoln Memorial. FOTO: Truth/Donald Trump

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Președintele Donald
Trump a provocat noi controverse după ce a publicat, pe
platforma Truth Social, mai multe imagini generate cu ajutorul inteligenței
artificiale. Printre acestea s-a remarcat o fotografie neobișnuită în care
liderul american apare relaxându-se în bazinul de reflecție de la Lincoln
Memorial, alături de membri ai Cabinetului său.

Imaginea, postată
fără explicații la ora 23:03, îl arată pe Trump zâmbind, cu degetul mare
ridicat în semn de OK, în timp ce stă întins pe un șezlong gonflabil auriu,
plasat în mijlocul bazinului al cărui rol este unul pur estetic și simbolic, fiind
conceput tocmai pentru a accentua monumentalitatea celebrului Lincoln Memorial
(de unde şi numele de bazin de reflecţie – n.r.).

Alături de el apar
vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul de
interne Doug Burgum, surprinși în ipostaze similare. În cadru este prezentă și
o femeie neidentificată, posibil generată tot cu ajutorul inteligenţei
artificiale, purtând ochelari de soare și un costum de baie în carouri alb-albastru.

Distribuirea acestei
imagini vine într-un moment în care bazinul de reflecție se află într-un amplu
proces de reabilitare, după ce lucrările au fost accelerate la inițiativa lui Donald
Trump și sunt coordonate de Doug Burgum, având o valoare estimată la 1,5 milioane
de dolari. Proiectul vizează remedierea infiltrațiilor din fundația de granit a
bazinului, prin aplicarea unui strat industrial nou, descris drept „albastru
steag american”, menit să refacă și să etanșeze structura.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Donald Trump a folosit această ocazie pentru a relua
criticile la adresa administrațiilor anterioare, pe care le consideră
responsabile pentru degradarea bazinului în care se oglindeşte impresionantul Lincoln
Memorial, şi a promis că întregul sit va fi complet restaurat până la
aniversarea a 250 de ani a Statelor Unite, pe 4 iulie.

„Secretarul de Interne Doug Burgum și cu mine lucrăm la
repararea absolut murdarului Reflecting Pool dintre Lincoln Memorial și
Washington Monument. Această lucrare trebuia făcută de administrația Biden, dar
Sleepy Joe
(„Somnorosul Joe” –
sintagmă folosită frecvent de Trump la adresa lui Joe Biden – n.r.) nu știe ce înseamnă «CURAT» sau întreținere
corespunzătoare – Președintele și Secretarul știu!”,
a scris Donald Trump.

În aceeași serie de
postări, Trump a distribuit și alte imagini, inclusiv una care sugerează că
bazinul se afla într-o stare precară în timpul mandatului fostului președinte
Barack Obama, precum și altele care ilustrează modul în care ar urma să arate
zona după finalizarea lucrărilor.

FOTO: Truth/Donald Trump

Contextul în care
au fost publicate imaginile amplifică însă controversele. Tot vineri, zona
Reflecting Pool a fost vandalizată cu un graffiti de mari dimensiuni, pe care
era inscripționat „86 47”.

Mesajul a stârnit
interpretări diverse, numărul „86”, utilizat frecvent pentru a indica
eliminarea sau scoaterea din uz, fiind văzut de unii republicani drept o
posibilă amenințare codificată la adresa președintelui.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Situația este cu
atât mai sensibilă cu cât apare la scurt timp după inculparea fostului director
FBI, James Comey, într-un dosar legat de o postare din social media de anul
trecut, în care a publicat o imagine cu scoici aranjate astfel încât să formeze
„8647”, interpretată de autorități ca un mesaj cu potențial amenințător.

Autoritățile americane
au intervenit rapid după incidentul de vandalizare. Potrivit unui purtător de
cuvânt al poliției parcurilor naționale, zona a fost securizată și acoperită
pentru a permite curățarea, iar o anchetă este în curs pentru a stabili
circumstanțele exacte ale incidentului.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Frână pe piața imobiliară. Majorarea TVA și teama de criză au prăbușit volumul creditelor ipotecare

Publicat

pe

Frână pe piața imobiliară. Majorarea TVA și teama de criză au prăbușit volumul creditelor ipotecare

Pe fondul scăderii puterii de cumpărare și al îngrijorărilor tot mai accentuate privind o nouă criză economică globală, românii devin tot mai reticenți în a contracta credite ipotecare. Această tendință începe să se reflecte atât în dinamica pieței imobiliare, cât și în evoluția creditării.

Creditarea a scăzut dramatic. Foto arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Volumul creditelor ipotecare acordate anual de băncile din România, inclusiv refinanțările, a crescut de aproape trei ori între 2021 și 2025. Totuși, după majorarea TVA la 21% la 1 august 2025, s-a înregistrat o scădere de 6% într-un interval de șapte luni, potrivit datelor raportate de Banca Națională a României. Potrivit acestor date, piața imobiliară traversează, la rândul ei, o perioadă de contracție, vizibilă în scăderea numărului de tranzacții cu locuințe.

Tendința a început în septembrie 2025, la o lună după eliminarea cotei reduse de TVA de 9% și majorarea cotei standard de la 19% la 21%. Datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) arată că în 2024 au fost tranzacționate aproape 169.000 de locuințe, cu 6,6% mai multe decât în 2023, însă în 2025 numărul a scăzut cu 5,4%, la aproape 160.000.

În primele opt luni din 2025, piața a avut o evoluție similară cu cea din 2024, cu o ușoară creștere de 0,4%, până la aproape 106.000 de tranzacții. Însă din septembrie 2025, numărul tranzacțiilor a scăzut lunar comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, între septembrie 2025 și martie 2026 au fost tranzacționate 84.242 de locuințe, în scădere cu 15,8% față de cele 100.097 din intervalul similar anterior.

Pe de altă parte, în primele șapte luni ale anului, numărul de potențiali cumpărători care au contactat vânzătorii a crescut cu 2%, însă între august 2025 și martie 2026 s-a înregistrat o scădere anuală de 8%.

Evoluția creditelor ipotecare în raport cu tranzacțiile

Scăderea tranzacțiilor se reflectă și în dinamica creditării. Potrivit BNR, valoarea creditelor noi și de refinanțare a crescut de la 21 miliarde lei în 2021 la 58,2 miliarde lei în 2025. Totuși, după majorarea TVA, tendința s-a inversat: în primele opt luni din 2025 s-au acordat credite în valoare de 39,7 miliarde lei (+29,6% față de 2024), dar în perioada septembrie 2025 – februarie 2026 valoarea acestora a scăzut la 26,9 miliarde lei, cu 6,3% mai puțin față de perioada similară anterioară.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

O parte importantă a volumului de credite ipotecare provine din refinanțări, strategie utilizată atunci când dobânzile noi sunt mai mici decât cele existente. Dacă se analizează soldul total al creditelor pentru locuințe – care reflectă mai fidel creditele noi – creșterea este mult mai modestă.

Astfel, deși volumul creditelor noi și refinanțărilor a crescut cu 177% între 2021 și 2025, soldul total a avansat cu doar 16,5%, de la 100,7 miliarde lei la 117,3 miliarde lei. Diferența de peste 7 miliarde lei reprezintă aproximativ 12% din totalul creditelor ipotecare acordate în 2025.


Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”

Reprezentanții platformei imobiliare spun că o treime dintre cei interesați de achiziția unei locuințe au amânat sau au renunțat la decizie după modificările fiscale din 2025, deși interesul rămâne prezent, mulți așteptând condiții mai bune de finanțare.

Dobânzile, relativ stabile

În ciuda scăderii creditării în a doua parte a lui 2025, dobânzile au avut variații limitate. Indicele IRCC a atins 5,99% în 2024 și 6,06% în 2025. Dobânda anuală efectivă (DAE) a fost de 7,41% în 2022, 7,9% în 2023, 7,79% în 2024 și 7,48% în 2025.

Un sondaj din octombrie 2025 arată că 22% dintre potențialii cumpărători au amânat achiziția din cauza creșterii TVA, iar 11% au renunțat complet. În total, o treime dintre respondenți și-au schimbat planurile.

Un alt sondaj, din decembrie 2025, indică faptul că 43% dintre respondenți se așteptau la scăderea dobânzilor în 2026, tendință reflectată parțial și în datele BNR de la începutul anului.

Inflația și contextul global influențează deciziile

Așteptările privind dobânzile au fost susținute inițial de prognozele BNR privind scăderea inflației, ceea ce ar fi permis reducerea dobânzii de politică monetară (6,5% din august 2024). Însă izbucnirea conflictului din Iran, la 28 februarie 2026, a dus la scumpirea carburanților și la revizuirea în creștere a prognozelor de inflație.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Inflația a ajuns la 9,87% în martie 2026, a opta lună consecutivă de creștere, iar pragul de 10% ar putea fi depășit. BNR a revizuit prognoza pentru finalul anului 2026 la 3,9% (±2%), însă această țintă devine incertă în actualul context geopolitic.

Costul vieții și impactul asupra pieței

Toate aceste evoluții au loc într-un context în care costul vieții rămâne un factor esențial în deciziile de cumpărare. Indexul Storia arată că orașele cu prețuri imobiliare mai ridate sunt și cele unde locuitorii percep costul vieții ca fiind mai ridicat.

De exemplu, Cluj-Napoca are cel mai mare scor imobiliar (53,47), dar un scor scăzut privind costul vieții (55,44). Bucureștiul se situează pe locul doi ca prețuri (32,29), cu o percepție medie a costului vieții (59,51). În schimb, orașe precum Sibiu, Râmnicu Vâlcea sau Brașov oferă un echilibru mai bun între prețuri și percepția costurilor.

În general, acolo unde prețurile sunt mai mari, presiunea resimțită de locuitori nu se limitează la locuințe, ci se extinde asupra întregului cost de trai. În același timp, prețurile reflectă și accesul la infrastructură, transport și servicii — factori tot mai importanți în decizia de achiziție.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

„Lecția de morală a unui privilegiat”: postarea lui Godină după revenirea de la Survivor, taxată de internauți „Lecția de morală a unui privilegiat”: postarea lui Godină după revenirea de la Survivor, taxată de internauți
Actualitateacum 4 ore

„Lecția de morală a unui privilegiat”: postarea lui Godină după revenirea de la Survivor, taxată de internauți

Polițistul-influencer Marian Godină a vorbit despre experiența de a reveni acasă după participarea la Survivor România 2026 și despre cum...

Trump agită din nou apele, cu o imagine AI cu el și membri ai Cabinetului în bazinul simbolic de la Lincoln Memorial, vandalizat în aceeași zi Trump agită din nou apele, cu o imagine AI cu el și membri ai Cabinetului în bazinul simbolic de la Lincoln Memorial, vandalizat în aceeași zi
Actualitateacum 10 ore

Trump agită din nou apele, cu o imagine AI cu el și membri ai Cabinetului în bazinul simbolic de la Lincoln Memorial, vandalizat în aceeași zi

O serie de imagini generate cu AI, publicate de Donald Trump, a stârnit controverse, mai ales că una dintre ele,...

Frână pe piața imobiliară. Majorarea TVA și teama de criză au prăbușit volumul creditelor ipotecare Frână pe piața imobiliară. Majorarea TVA și teama de criză au prăbușit volumul creditelor ipotecare
Actualitateacum 17 ore

Frână pe piața imobiliară. Majorarea TVA și teama de criză au prăbușit volumul creditelor ipotecare

Pe fondul scăderii puterii de cumpărare și al îngrijorărilor tot mai accentuate privind o nouă criză economică globală, românii devin...

Până unde poate merge răzbunarea unei femei înşelate: şi-a drogat soţul şi l-a castrat cu un cuţit după ce a adormit Până unde poate merge răzbunarea unei femei înşelate: şi-a drogat soţul şi l-a castrat cu un cuţit după ce a adormit
Actualitateacum 23 de ore

Până unde poate merge răzbunarea unei femei înşelate: şi-a drogat soţul şi l-a castrat cu un cuţit după ce a adormit

Un caz de violență domestică dusă la extrem a avut loc în Italia, unde o femeie este acuzată că și-a...

Curățenia de vară la FCSB: Gigi Becali se descotorosește de șapte jucători importanți. Lista plecărilor s-a mărit Curățenia de vară la FCSB: Gigi Becali se descotorosește de șapte jucători importanți. Lista plecărilor s-a mărit
Actualitateacum o zi

Curățenia de vară la FCSB: Gigi Becali se descotorosește de șapte jucători importanți. Lista plecărilor s-a mărit

După decăderea propriei formații, Gigi Becali a spus că vrea să facă schimbări importante în lotul celor de la FCSB, la finalul sezonului actual....

O dronă rusească a pătruns în spaţiul aerian al României. MApN a ridicat avioane F-16 O dronă rusească a pătruns în spaţiul aerian al României. MApN a ridicat avioane F-16
Actualitateacum o zi

O dronă rusească a pătruns în spaţiul aerian al României. MApN a ridicat avioane F-16

Forțele ruse au lansat un nou val de atacuri asupra infrastructurii civile ucrainene din zona Dunării, în noaptea de vineri...

Rădăcinile ascunse ale Europei: de unde provin, de fapt, strămoșii și limbile europenilor de astăzi Rădăcinile ascunse ale Europei: de unde provin, de fapt, strămoșii și limbile europenilor de astăzi
Actualitateacum 2 zile

Rădăcinile ascunse ale Europei: de unde provin, de fapt, strămoșii și limbile europenilor de astăzi

Cercetătorii au descifrat originea europenilor: triburile nomade care, în urmă cu 8.500 de ani, au declanșat un genocid continental, dar...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro