Connect with us

Actualitate

Igiena orală la copii. Ce trebuie să știe orice părinte

Publicat

pe

Igiena orală la copii. Ce trebuie să știe orice părinte

Igiena orală reprezintă o componentă esențială a sănătății copiilor și un aspect pe care orice părinte ar trebui să-l ia în considerare. Educația și practicile de igienă orală care încep de la o vârstă fragedă constituie investiții în sănătatea viitoare a copiilor, contribuind la formarea unor obiceiuri durabile care vor influența pozitiv calitatea vieții lor pe termen lung. Neglijarea impactului tratamentelor stomatologice profilactice asupra sănătății orale a celor mici poate avea consecințe severe pe termen lung, fiind un factor de risc principal pentru afecțiunile stomatologice.

 

Menținerea unei bune igiene orale

 

O bună igienă orală la copii presupune adoptarea și menținerea unor practici de îngrijire orală sănătoase și evitarea factorilor de risc cunoscuți pentru afecțiunile orale. Printre altele, medicii stomatologi atrag atenția asupra importanței efectuării periajului dentar de minimum două ori pe zi, preferabil dimineața și seara, folosind o periuță de dinți potrivită vârstei lor și pastă de dinți cu fluor. De asemenea, se recomandă:

– folosirea aței dentare (odată ce spațiile dintre dinți permit, este recomandată folosirea atei dentare sub supravegherea părinților pentru a îndepărta resturile alimentare și placa dentară)

– menținerea unei alimentații sănătoase (se recomandă limitarea consumului de zahăr și alimente bogate în carbohidrați);

– evitarea obiceiurilor nocive, precum suptul degetului sau folosirea suzetei după o anumită vârstă;

– educarea copiilor privind importanța igienei orale (contribuie la formarea unor obiceiuri responsabile).

 

Importanța tratamentelor profilactice

 

Tratamentele profilactice în stomatologie joacă un rol crucial în menținerea sănătății orale și prevenirea problemelor dentare viitoare. La copii, tratamentele profilactice permit medicului stomatolog să monitorizeze evoluția și sănătatea dinților aflați în curs de dezvoltare, ceea ce facilitează efectuarea unor intervenții în faze incipiente, în cazul existenței oricăror probleme. De asemenea, investiția în tratamente profilactice poate reduce costurile pe termen lung asociate cu tratamentele complexe și restaurative necesare în cazul problemelor dentare avansate.

 

Controalele regulate la stomatolog 

 

Efectuarea controalelor regulate la un cabinet stomatologic copii este esențială pentru evaluarea și menținerea sănătății dinților, oferind specialiștilor oportunitatea de a identifica potențialele probleme dentare în stadii incipiente. Prin examinări periodice, se poate interveni prompt în cazul cariilor, anomaliilor de dezvoltare sau a altor afecțiuni. 

 

Ce tratamente profilactice sunt necesare la copii?

 

La fel ca în cazul adulților, copiii sunt predispuși la dezvoltarea cariilor dentare, o afecțiune care apare chiar și după menținerea unor obiceiuri sănătoase de igienă orală, în condițiile neglijării controalelor stomatologice. Pentru evitarea cariilor dentare, se recomandă efectuarea la intervale de 6-12 luni a unui detartraj profesional, un tratament ce presupune îndepărtarea plăcii bacteriene și a depunerilor de tartru de pe dinți. 

 

În plus, pe lângă detartraj, copiii pot avea nevoie, în scop preventiv, de:

– fluorizare dentară (presupune aplicarea de fluor pe dinți, cu scopul întăririi smalțului dentar și prevenirea formării cariilor);

– sigilarea fisurilor (procedura implică aplicarea unui strat protector pe suprafețele dinților molari pentru a preveni acumularea de resturi alimentare și formarea cariilor în zonele mai dificil de curățat).

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Șine de cale ferată, furate bucată cu bucată timp de un an pe ruta Lugoj–Timișoara

Publicat

pe

Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de furturi de pe şantierele de cale ferată din cele două judeţe. Prejudiciul se ridică la peste 50.000 de euro.

FOTO: Poliția Română

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj – Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat.

Din cercetările efectuate de către poliţişti, a reieşit că începând din anul 2025 şi până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum şi alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj – Timişoara.

FOTO: Poliția Română

În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier. De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril şi 4 role membrană bituminoasă. Practic, polițiștii spun că a fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro.

Șase persoane au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj, în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane

Publicat

pe

Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed către Iran și Rusia, ignorând în mod deschis sancțiunile impuse de Statele Unite, relatează The Wall Street Journal.

Dronă Shahed/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit datelor vamale chineze, firmele din China expediază sute de containere cu astfel de componente către fabrici din Iran și Rusia. Printre acestea se numără compania Xiamen Victory Technology, care comercializează motoare Limbach L550 – un element-cheie în construcția dronelor Shahed-136, utilizate de Rusia în atacurile asupra orașelor ucrainene.

Pe site-ul companiei, imaginea unei drone de tip Shahed apare alături de sloganul: „Soluții inovatoare pentru motoare aeronautice”.

Ocolirea sancțiunilor și rețele de intermediere

Pentru o perioadă, exportatorii chinezi au declarat intenționat date false privind anumite transporturi, în încercarea de a eluda sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană. Totuși, potrivit oficialilor americani din Departamentul Trezoreriei și experților în armament, în multe cazuri aceste practici au devenit mai puțin sofisticate, fiind aplicate chiar și fără astfel de măsuri de acoperire.

Foști oficiali americani afirmă că China funcționează de mult timp ca punct de tranzit pentru componente fabricate în SUA și Europa, redirecționate ulterior către fabrici de drone din Iran și Rusia. În prezent, tot mai multe dintre aceste piese sunt produse direct în China, inclusiv în unități mici de producție care nu se tem de sancțiunile occidentale.

O investigație a Departamentului Trezoreriei SUA arată că aproape toate componentele de origine americană și europeană erau redirecționate prin distribuitori autorizați către comercianți din China continentală sau Hong Kong, care ulterior le trimiteau către Iran și Rusia.

Plățile erau realizate, în mod obișnuit, prin companii-paravan create în Hong Kong, utilizate pentru a ascunde destinația finală a transporturilor.

Rețele comerciale și sancțiuni

În 2024, Trezoreria SUA a impus sancțiuni împotriva unei rețele de companii-fantomă din Hong Kong legate de Hamed Dehghan, un comerciant din Teheran considerat furnizor-cheie pentru programele iraniene de drone și rachete. La un an distanță, o nouă rețea de firme din Hong Kong ar fi preluat rolul de intermediar.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Autoritățile chineze au închis ochii la acest flux, chiar și atunci când rolul lor a fost documentat în repetate rânduri în rapoarte publice și în cadrul regimurilor de sancțiuni”, a declarat fostul oficial al Trezoreriei SUA Miad Maleki, care a condus programele de sancțiuni din cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC).

Organizația britanică Conflict Armament Research, specializată în investigarea traficului ilegal de arme, a raportat o creștere semnificativă a utilizării componentelor fabricate în China în dronele de tip Shahed.

Datele vamale chineze sugerează că firmele locale sunt din ce în ce mai dispuse să comercializeze deschis componente pentru drone, în pofida sancțiunilor impuse de SUA și UE.

Potrivit oficialilor americani actuali și foști, Washingtonul nu poate opri complet acest flux comercial, obiectivul principal fiind în schimb creșterea costurilor și dificultăților logistice pentru Iran și Rusia.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi

Publicat

pe

Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.

Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.

Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.

„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.

Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.  

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat

„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.

Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.

Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.

„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.

Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.

În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.

„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.

Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.

În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.

„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.

De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

Șine de cale ferată, furate bucată cu bucată timp de un an pe ruta Lugoj–Timișoara

Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de furturi de pe şantierele...

Actualitateacum 9 ore

China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane

Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed...

Actualitateacum 15 ore

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi

Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat,...

Actualitateacum 21 de ore

Ucraina crește intensitatea atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti

Trupele ucrainene accelerează ritmul  atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti, a declarat marţi preşedintele Volodimir...

Actualitateacum o zi

Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, lansează un mesaj dur la adresa unor lideri liberali...

Actualitateacum o zi

Ecografia testiculară la copii: investigația simplă care poate face diferența dintre timpuriu și prea târziu

Ecografia testiculară este o metodă de investigație imagistică modernă care, prin intermediul ultrasunetelor, oferă imagini în timp real ale testiculelor. ...

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026 Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026
Actualitateacum o zi

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026

Siguranța pacienților și a personalului medical începe cu decizii corecte, luate în spatele ușilor închise ale biroului administrativ. Alegerea unor...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro