Evanghelia din aceasta duminica ne vorbeste despre doua evenimente care s-au petrecut imediat dupa Nasterea Domnului Iisus Hristos: fuga in Egipt, in urma indemnului ingerului adresat Dreptului Iosif, pentru a proteja viata Pruncului sfant si a Maicii Sale, amenintati de mania lui Irod, iar al doilea eveniment relatat de Evanghelie aminteste de punerea in aplicare a crudei porunci a lui Irod, de a ucide pe toti pruncii din Betleem si imprejurimi, cu intentia de a ucide astfel si pe Pruncul Iisus, Care a fost cinstit de magii de la Rasarit ca fiind un mare Imparat.

Sfintii Parinti au randuit ca aceasta dramatica pericopa evanghelica sa fie citita imediat dupa Nasterea Domnului, pentru a ne face sa intelegem starea de decadere si pacat a lumii in care S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu. Observam, asadar, ca Mantuitorul Iisus Hristos Se naste intr-o lume plina de rautate, intr-o lume a contrastelor si contradictiilor, pentru ca, pe de o parte, magii de la Rasarit, recunoscand prin steaua minunata nasterea unui Povatuitor, a unui Imparat, au strabatut cale lunga pana in Iudeea, pentru a se inchina Pruncului Hristos, iar Irod, regele patriei in care S-a nascut Fiul lui Dumnezeu, se dovedeste a fi capabil de o cruzime fara limite, din dorinta patimasa de a-L ucide pe Cel vestit de magi ca fiind un mare Imparat.

Aceste contraste nu pot aparea decat intr-o lume cazuta, coplesita de pacat si acoperita de intuneric: cei de aproape nu-L primesc pe Hristos, insa cei de departe Ii aduc daruri; tara natala nu prezinta siguranta, insa exilul in tara straina il ajuta pe Pruncul Iisus sa scape cu viata.

După ce magii au ajuns la Betleem şi s-au închinat dumnezeiescului Prunc, i-au oferit Acestuia daruri de aur, smirnă şi tămâie: aurul pentru a omagia demnitatea Sa regală; smirna pentru moartea Sa jertfelnică, iar tămâia pentru a cinsti dumnezeirea Sa. Evanghelistul Matei povesteşte cum prin intermediul magilor popoarele păgâne s-au închinat Mântuitorului Hristos, cum Pruncul Iisus era ameninţat cu moartea de regele Irod şi cum Dumnezeu, prin intermediul Dreptului Iosif şi al Mariei, are grijă de Pruncul Iisus.

Evanghelia din aceasta duminica ne vorbeste despre doua evenimente care s-au petrecut imediat dupa Nasterea Domnului Iisus Hristos: fuga in Egipt, in urma indemnului ingerului adresat Dreptului Iosif, pentru a proteja viata Pruncului sfant si a Maicii Sale, amenintati de mania lui Irod, iar al doilea eveniment relatat de Evanghelie aminteste de punerea in aplicare a crudei porunci a lui Irod, de a ucide pe toti pruncii din Betleem si imprejurimi, cu intentia de a ucide astfel si pe Pruncul Iisus, Care a fost cinstit de magii de la Rasarit ca fiind un mare Imparat.

Sfintii Parinti au randuit ca aceasta dramatica pericopa evanghelica sa fie citita imediat dupa Nasterea Domnului, pentru a ne face sa intelegem starea de decadere si pacat a lumii in care S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu. Observam, asadar, ca Mantuitorul Iisus Hristos Se naste intr-o lume plina de rautate, intr-o lume a contrastelor si contradictiilor, pentru ca, pe de o parte, magii de la Rasarit, recunoscand prin steaua minunata nasterea unui Povatuitor, a unui Imparat, au strabatut cale lunga pana in Iudeea, pentru a se inchina Pruncului Hristos, iar Irod, regele patriei in care S-a nascut Fiul lui Dumnezeu, se dovedeste a fi capabil de o cruzime fara limite, din dorinta patimasa de a-L ucide pe Cel vestit de magi ca fiind un mare Imparat.

Aceste contraste nu pot aparea decat intr-o lume cazuta, coplesita de pacat si acoperita de intuneric: cei de aproape nu-L primesc pe Hristos, insa cei de departe Ii aduc daruri; tara natala nu prezinta siguranta, insa exilul in tara straina il ajuta pe Pruncul Iisus sa scape cu viata.

Fuga în Egipt a Sfintei Familii a fost prefigurată cu mult înainte
Sfântul Ioan Hrisostom subliniază caracterul tipologic al istoriei lui Israel care se conjugă cu istoria vieţii Mântuitorului: „… Ducerea în Egipt şi întoarcerea din Egipt a poporului iudeu şi a patriarhului Iacov a fost o prefigurare a ducerii şi întoarcerii Fecioarei din Egipt. Iudeii s-au dus în Egipt ca să scape de moarte; îi ameninţa foametea; Pruncul S-a dus, tot ca să scape de moarte; Îl ameninţa ura lui Irod. Ducându-se iudeii în Egipt, au scăpat de foamete; ducându-Se Pruncul, a sfinţit, prin venirea Lui, toată ţara. Iată cum, prin fapte de mică însemnătate, Se descoperă dumnezeirea“. Aşadar, Iisus recapitulează întreaga istorie a mântuirii şi desăvârşeşte adevăratul statut de Fiu al lui Dumnezeu.

Iisus, Noul Moise
Însă trebuie să subliniem şi diferenţa: în timpul Exodului lui Israel din Egipt era vorba de un eveniment răscumpărător din partea lui Dumnezeu faţă de Israel, în timp ce Iisus, ca Fiu chemat din Egipt, este Răscumpărătorul şi Mântuitorul lumii. Am ajuns astfel să descifrăm scopul teologic al acestei interpretări: Iisus este Noul Moise şi îndură aceeaşi soartă: este persecutat şi trebuie să fugă. Însă conţinutul teologic nu se opreşte: la întoarcerea lui Iisus în Palestina, s-a împlinit o profeţie a Scripturii care spune: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“. Citarea este preluată din profetul Osea, iar, iniţial, se referea la ieşirea lui Israel din Egipt: „Israel este fiul Meu, întâi-născutul Meu“. Evanghelistul Matei aplică profeţia Persoanei Mântuitorului, deoarece, potrivit credinţei generalizate în iudaism, timpul lui Mesia ar fi reactualizat timpul lui Moise. Evanghelistul, aşadar, afirmă că Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu prin excelenţă, care are parte de aceeaşi soartă ca şi poporul pe care a venit să-l mântuiască. Valoarea istorică a episodului despre „Fuga în Egipt“ constă mai ales în această asemănare de destin dintre Mesia – Hristos şi poporul Său. Iisus, în calitatea Sa de Fiu, trebuia să împlinească „o ieşire“, exodul Său. Potrivit sensului mai profund al textului, exodul sau ieşirea lui Iisus nu a fost din Egipt spre Ţara Făgăduinţei, ci din lumea aceasta la Tatăl. Dacă în episodul despre închinarea magilor era prefigurată pătimirea Sa, în cel al Fugii în Egipt este prefigurată învierea Sa.

Istorisirea evanghelică nu reflectă numai ceea ce s-a întâmplat în momentul naşterii Mântuitorului, ci şi situaţia în care trăia Biserica atunci când a fost scrisă Evanghelia după Matei. Una dintre acuzaţiile iudeilor împotriva creştinilor era aceasta: că Iisus practicase magia, artă pe care ar fi învăţat-o în Egipt. Relatarea Evanghelistului Matei respinge hotărât această acuzaţie, demonstrând că Iisus, deşi fusese în Egipt, această şedere a fost pe când era prunc. Avem de a face, aşadar, cu o istorisire apologetică.

Cruzimea regelui Irod, în special spre sfârşitul vieţii sale, devenise proverbială, chiar şi la Roma: „Este mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul lui!“. În ultimii ani de viaţă a poruncit să fie ucişi trei dintre fiii săi şi a emis un decret prin care hotăra să fie eliminaţi iudeii cu cea mai mare influenţă în societate. Măsurile luate de regele Irod faţă de „regele Iudeilor, Cel ce S-a născut“, nu vizau eliminarea unui pretendent la tronul său, cât mai ales evitarea unor posibile dispute în Iudeea. Din acest punct de vedere, relatarea Evanghelistului Matei este verosimilă din perspectivă istorică.

Uciderea pruncilor nevinovaţi din Betleem se datorează furiei lui Irod. Trebuie subliniată insistenţa textului evanghelic asupra „tuturor“ pruncilor din Betleem şi din „tot“ cuprinsul lui (Matei 2, 16). Acest masacru absurd al pruncilor din Betleem trebuie pus în legătură, pe de o parte, cu toate crimele lui Irod cel Mare, iar pe de altă parte, cu tradiţia iudaică care vorbeşte de uciderea tuturor pruncilor evrei, poruncită de Faraonul Egiptului, pentru a preveni ameninţarea reprezentată de naşterea lui Moise. Uciderea pruncilor nevinovaţi nu este neverosimilă din punct de vedere psihologic; este neverosimilă din punct de vedere istoric. Asemenea tuturor oamenilor ameţiţi de puterea lumească, Irod îşi cunoaşte numai interesul personal şi nu-l interesează persoanele nevinovate. Referirea la plânsul şi jalea Rahelei, mama triburilor lui Iosif şi Veniamin, arată profunzimea durerilor pe care uciderea copiilor nevinovaţi a produs-o în sufletul tuturor mamelor. Însăşi strămoaşa lor plânge cu ele, potrivit profeţiei din Ieremia. La care „masacrare“ se referă Sfântul Matei? Adevărata ucidere pe care o prefigurează cea a pruncilor din Betleem este uciderea oamenilor nevinovaţi în anul 70 d.Hr., odată cu distrugerea Ierusalimului: „Sângele Său asupra noastră şi asupra copiilor noştri“.

Întoarcerea în pământul lui Israel
Intervenţia lui Dumnezeu are scopul de a-i porunci lui Iosif să se stabilească la Nazaret. La moartea lui Irod cel Mare, regatul său a fost împărţit între cei trei fii ai săi: Arhelau a moştenit provinciile Iudeea, Samaria şi Idumeea; Irod Antipa a primit Galileea şi Pereea, iar Filip, partea răsăriteană şi de nord a Galileei. Cel mai brutal dintre ei a fost Arhelau. Această situaţie este reflectată perfect în istorisirea Evanghelistului Matei. Dreptul Iosif, din motive de siguranţă, a mers să trăiască la Nazaret. Cu siguranţă, Nazaretul a fost locul copilăriei şi adolescenţei lui Iisus, Care este, în general, recunoscut drept „Iisus Nazarineanul“.

Evanghelistul Matei nu spune nimic în legătură cu cea mai mare perioadă din viaţa lui Iisus, anii trăiţi la Nazaret. Şi aici, Maria, mama Lui, este alături de El. Această perioadă este determinată de o viaţă simplă, trăită într-un sat micuţ din Galileea. Fecioara Maria împărtăşea cu Fiul Său toate momentele vieţii de zi cu zi. Cele mai vechi reprezentări ale Fecioarei Maria, din catacombe, o înfăţişează împreună cu Fiul ei. Fecioara Maria este caracterizată de faptul că este Maica Domnului şi că ea împărtăşeşte viaţa de comuniune cu Fiul Său.

Evanghelia acestei duminici

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că nu sunt”.

După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului”.

 După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt,
Şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului“.
Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.
Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.
Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.”

***

Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe