Actualitate
EXCLUSIV Jonathan Tetelman, unul dintre cei mai mari tenori ai lumii, este căsătorit cu o româncă VIDEO
Considerat unul dintre cei mai mari tenori ai planetei, americanul Jonathan Tetelman (35 de ani), este căsătorit de o lună cu o româncă. Nunta a avut loc în Statele Unite la începutul lui iulie 2024, iar cei doi au împreună o fetiță în vârstă de doi ani și șase luni.
Jonathan Tetelman și soția sa Andreea FOTO Facebook
Andreea Gheorghe este
aleasa inimii lui Jonathan Tetelman, iar cei doi sunt împreună de
câțiva ani.
”Soția celebrului tenor
este originară din județul Argeș, iar cei doi s-au căsătorit în
vara acestui an în America. Pe 30 ianuarie 2025, Jonathan Tetelman
va susține un concert extraordinar la Filarmonica Pitești”, a
declarat pentru ”Adevărul” Gabriel Niță, managerul
Filarmonicii Pitești.
”Adevărul” a aflat că
soția româncă a lui Jonathan Tetelman este originară din comuna
argeșeană Băbana, aflată la câțiva kilometri de municipiul
Pitești. Cei doi s-au căsătorit pe 7 iulie în localitatea New Hope din statul Pennsylvania.
Jonathan Tetelman a avut
în 2022 un concert foarte apreciat la Opera Națională din
București.
În vârstă de 35 de ani,
Jonathan Tetelman este la ora actuală unul dintre cei mai apreciați
tenori de pe glob. În stagiunea 2023-2024, Jonathan Tetelman a
debutat și pe scena faimoasei Metropolitan Opera din New York, în
rolul lui Ruggero în nemuritoarea ”La rondine”, a lui Puccini.
Tot pe scena Metropolitan
Opera, Jonathan Tetelman a interpretat și rolul lui Pinkerton din
celebra ”Madama Butterfly” de Puccini, produsă la Met de Anthony
Minghella.
Prestigiosul cotidian
american ”The New York Times” a spus despre Jonathan Tetelman că
este ”un star total”.
Cunoscutul tenor american
a avut până acum partituri importante pe mari scene ale lumii, de
la Covent Garden, San Francisco Opera și Houston Grand Opera, până
la Gran Teatre del Liceu, Deutsche Oper Berlin sau Teatro del Maggio
Musicale Fiorentino, pe această ultimă scenă fiind alături de
marele Placido Domingo.
Jonathan Tetelman a
concertat și alături de soprana Angela Gheorghiu la Bruxelles și
Paris.
În 2022, apreciatul
tenor și-a lansat primul său album la Deutsche Grammophon,
album intitulat ”Arias”.
Iar albumul de debut a avut mare succes. BBC Music Magazine a numit
discul ”pur și simplu o senzație”, în timp ce The New Yorker
l-a comparat pe Jonathan Tetelman cu regretatul Alfredo Kraus.
De la DJ la tenor
Absolvent al Manhattan
School of Music, Jonathan Tetelman are o poveste de viață demnă de
un film.
Originar din Chile,
Jonathan Tetelman a fost adoptat de o familie de americani. Când
avea 8 ani, vocea sa deosebită a atras atenția unui profesor local
de muzică. Iar acel profesor i-a recomandat să aplice pentru Corul
de băieți de la Princeton, unde Jonathan și-a început formarea ca
și artist de muzică clasică.
Imaginea 1/5:
Jonathan Tetelman 01 foto Facebook jpg
Timp de patru ani, ca
adolescent, Jonathan Tetelman a făcut parte dintr-o trupă rock.
După aceea a revenit la marea sa pasiune, muzica clasică,
redescoperindu-și voicea, de această dată ca bariton.
În timpul facultății și
cu un viitor nesigur și multă presiune, Jonathan Tetelman a luat
din nou o pauză, ajungând să lucreze timp de trei ani ca DJ
într-un club din Manhattan.
Și în cei trei ani în
care a fost DJ, Jonathan Tetelman a realizat cât de mult îi lipsesc
opera și provocările de a învăța muzica și de a încarna un
personaj.
Iar atunci s-a gândit:
”De ce mă mint singur? Dacă vreau să fiu un artist de operă,
trebuie măcar să încerc”.
Iar Jonathan
Tetelman a încercat, a revenit la marea sa pasiune, s-a reinventat
ca tenor, și-a finalizat studiile și a început să aibă o carieră
la vârf în lumea operei. O stea se năștea. O stea care continuă
să strălucească în mod constant.
Actualitate
Olanda, eliminată de la Mondial! Maroc s-a calificat în optimi după ce a produs șocul la penalty-uri. Ratări incredibile
Maroc a produs o nouă surpriză la Cupa Mondială 2026 și a eliminat Olanda în optimi, după o victorie dramatică la loviturile de departajare, scor 3-2. După 120 de minute de joc, tabela arăta 1-1.
Olanda a fost eliminată de la Mondial Foto/Imago
Conștiente de miza uriașă a confruntării, cele două formații au început partida cu multă atenție. Olanda a controlat posesia în prima repriză, însă marocanii s-au dovedit mai periculoși în fazele de atac, profitând de contraatacuri rapide și de fazele fixe.
Portarii au fost oamenii primei reprize
Bart Verbruggen și Yassine Bounou au avut intervenții decisive, păstrând tabela intactă până la pauză, în ciuda ocaziilor create de ambele echipe.
După reluare, ritmul jocului a crescut, iar selecționata Olandei a reușit să deschidă scorul. Intrat de pe bancă, Weghorst a avut un impact imediat, contribuind la faza din care Summerville a reușit o acțiune spectaculoasă din lateral. Deși și-a pierdut aproape echilibrul, acesta a trimis decisiv în fața porții, iar Cody Gakpo a împins mingea în plasă pentru 1-0.
După 1-1, calificarea în optimi s-a decis la penalty-uri
Când părea că Olanda se îndreaptă spre calificare, Maroc a lovit în finalul timpului regulamentar. Talbi a centrat excelent din partea stângă, iar Issa Diop a reluat cu capul pentru egalarea care a trimis partida în prelungiri.
Cele două reprize suplimentare au adus ocazii importante la ambele porți, însă nici Olanda, nici Maroc nu au găsit golul decisiv. Astfel, calificarea s-a decis la loviturile de departajare. La penalty-uri, marocanii au gestionat mai bine presiunea și s-au impus cu 3-2, obținând calificarea în faza următoare a Cupei Mondiale din 2026 și provocând una dintre cele mai mari dezamăgiri pentru fotbalul olandez din ultimii ani.
Olanda – Maroc, 1-1 (2-3 la loviturile de departajare)
Olanda: Koopmeiners (GOL), J. Kluivert (ratare), Weghorst (GOL), Q. Timber (ratare), Summerville (ratare);
Maroc: El Aynaoui (ratare), Rahimi (GOL), Talbi (GOL), Hakimi (ratare), Saibari (GOL).
Actualitate
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”
O imagine cu patru cuburi de gheață vândute cu aproape cinci dolari într-un supermarket a devenit virală pe internet, adunând sute de comentarii ironice. Mulți internauți s-au arătat uimiți de prețul cerut pentru „apă înghețată”, în timp ce alții au explicat că produsul este special.
Oferta Aldi la cuburi de gheață a stârnit controverse. Sursa: Reddit. com
„Aldi vinde patru cuburi de gheață cu cinci dolari”, a fost mesajul publicat pe Reddit care, alăturat unei imagini cu oferta din supermarket, a stârnit un val de reacții și controverse în rândul internauților din Statele Unite.
Mulți s-au amuzat de prețul cerut pentru ceea ce părea, la prima vedere, doar „apă înghețată”, în timp ce alții au explicat că este vorba despre gheață transparentă, pregătită special pentru cocktailuri. În câteva ore de la publicare, mesajul a devenit viral, strângând peste 1.400 de comentarii pe un grup al platformei. O altă postare asemănătoare a adunat și ea mii de reacții în câteva zile.
„Nu sunt niște cuburi de gheață obișnuite. Sunt înghețate!”, a scris unul dintre utilizatori, într-un comentariu apreciat de mii de oameni.
„Eu le cumpăr dezghețate și apoi le îngheț acasă. E mult mai ieftin”, a scris un alt internaut.
Altcineva a continuat gluma.
„Mi-am instalat în bucătărie un dozator de gheață dezghețată”, a adăugat acesta.
Unii americani au privit oferta ca pe o formă de opulență dusă la absurd.
„Nu există realitate în care să fiu suficient de bogat încât să-mi pese cât de transparentă este gheața și să fac cumpărături la Aldi. Servitorii mei ar aduce-o direct din Antarctica”, a comentat un alt internaut.
Explicații pentru oferta de cuburi înghețate
Unii americani au încercat însă să explice că prețul nu este chiar atât de absurd, deoarece cuburile sunt mari, perfect transparente și sunt destinate băuturilor servite în pahare de whisky sau cocktailurilor speciale. Obținerea lor presupune o înghețare lentă și direcționată, astfel încât aerul și impuritățile să nu rămână captive în interiorul gheții.
„Gheața transparentă este un tip aparte de gheață. Eu nu aș plăti pentru ea, dar există”, a arătat un utilizator.
Altcineva a explicat că produsul are clienți.
„Dacă îți plac whisky-ul sau cocktailurile și ai încercat să faci acasă asemenea cuburi mari și clare, înțelegi de ce costă cinci dolari și de ce, de fapt, este destul de ieftin”, adaugă acesta.
Un internaut a relatat că a lucrat în industria barurilor din New York, iar prepararea gheții perfect transparente este migăloasă: apa trebuie înghețată controlat, într-un recipient izolat, iar blocul rezultat este apoi tăiat manual în cuburi.
Gheața din supermarket, mai bună decât cea din congelator
Alți internauți au susținut că gheața produsă acasă nu este întotdeauna de calitate. Un utilizator a spus că frigiderul său face bile de gheață ușor mirositoare, iar alții au povestit despre cuburi cu miros de mucegai, usturoi sau chiar miros corporal.
Efectele uimitoare ale luminii soarelui, arătate de un om de știință. Momentul când trebuie privit astrul
„Avertizez pe toată lumea despre gheața mea cu aromă de usturoi. Cred că a preluat mirosul de la niște pâine cu usturoi și nu și-a mai revenit niciodată”, a scris unul dintre ei.
Un alt american a întrebat ce s-ar întâmpla dacă pachetul s-ar topi pe drumul spre casă. Cineva i-a răspuns că gheața se poate păstra între două pungi obișnuite cu cuburi.
„Trebuie să cumpăr o pungă de gheață ca să țin înghețate pungile cu gheață?”, a întrebat un alt internaut.
„Da, mai cumpără încă două pungi de gheață”, i-a comentat altcineva.
Cum poate fi obținută gheața perfectă
Altcineva a explicat că gheața transparentă se poate obține acasă destul de ușor, dacă apa este înghețată controlat, de sus în jos, pentru ca aerul dizolvat să nu rămână prins în cuburi.
„Este ușor să obții gheață transparentă, iar cheia este, în mare parte, eliminarea aerului dizolvat din apă și înghețarea ei de sus în jos. Dacă pui apă într-un termos izolat sau într-o ladă frigorifică mică, fără capac, și o introduci în congelator, partea de sus va îngheța, în timp ce apa de la bază va rămâne lichidă. Poți ridica apoi stratul înghețat, care va fi foarte clar. De aceea, gheața de pe lacuri este adesea destul de transparentă”, a explicat acesta.
El a adăugat că o altă variantă este să fierbi apa și să o lași să se răcească, astfel încât să rămână mai puține bule de aer atunci când îngheață.
Cuburile de gheață care se topesc lent
Potrivit paginii oficiale de vânzare a retailerului, produsul este listat simplu drept „ALDI Ice Cubes 4ct”, la prețul de 4,99 dolari pentru o cutie de 11,6 uncii (329 de grame), disponibilă începând din 1 iulie în magazinele din Statele Unite. Oferta face parte din categoria „ALDI Finds”, dedicată produselor introduse temporar în supermarketuri, adesea în cantități limitate.
Pe ambalaj, cuburile sunt prezentate ca „Crystal Clear Frozen Ice Cubes”, adică gheață perfect transparentă, cu dimensiunea de circa 1,8 inch (4,5 centimetri). Eticheta le descrie drept „ultra pure” și „slow melting”, adică gheață foarte pură, concepută să se topească lent. Potrivit informațiilor publicate despre produs, cuburile sunt realizate din apă purificată prin osmoză inversă, un procedeu de filtrare folosit pentru îndepărtarea mineralelor și a altor impurități din apă.
Producătorul arată că aceste cuburi nu sunt destinate umplerii unui pahar cu suc, ci băuturilor servite individual, ca whisky-ul, Old Fashioned-ul (cocktail clasic pe bază de whisky, zahăr și bitter) sau alte cocktailuri. Cuburile mari se topesc mai încet decât gheața mărunțită, reducând diluarea băuturii, iar transparența lor are mai ales un rol estetic.
Actualitate
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
Un bărbat de 31 de ani din judeţul Cluj a fost arestat preventiv sub acuzaţia de ultraj, după ce, încătuşat fiind, i-a lovit pe poliţiştii care interveniseră pentru a aplana un scandal în care era implicat.
Bărbat cu cătușe FOTO: Adevărul (arhivă)
Intervenţia echipajului poliţiei a avut loc, duminică, în municipiul Dej, după ce o femeie a solicitat sprijinul autorităţilor, reclamând că fiul ei de 31 de ani face scandal. Poliţiştii l-au găsit pe bărbat manifestându-se agresiv şi sub influenţa băuturilor alcoolice. El a devenit recalcitrant când poliţiştii au încercat să-l calmeze, înjurându-i şi ameninţându-i pe aceştia.
„Întrucât comportamentul său prezenta un pericol, poliţiştii au procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia. Pe timpul conducerii acestuia către autospeciala de poliţie, bărbatul a devenit agitat şi a continuat să adreseze injurii şi ameninţări poliţiştilor, lovindu-l cu capul în zona feţei pe unul dintre poliţişti şi cu piciorul pe celălalt poliţist„, transmit oficialii Poliţiei Cluj.
În prima fază, bărbatul a fost internat involuntar la Psihiatrie, iar luni, pe numele lui, Judecătoria Dej a emis mandat de arestare preventivă pentru ultraj.
-
Comunicateacum 21 de oreTRICIA CONSULTING SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „Digitalizareasocietatii TRICIA CONSULTING SRL”
-
Sanatateacum 2 zileDieta FODMAP: Alimente permise vs. alimente de evitat
-
Sanatateacum 2 zileToxina botulinică: mituri vs realitate. Ce face de fapt Botox-ul și ce nu face
-
Tehnologieacum 2 zileTest poligraf în sistemul bancar: un instrument pentru evaluarea integrității angajaților
-
Actualitateacum 20 de oreDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Actualitateacum 19 ore
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol
-
Socialacum o ziSindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală
-
Breakingacum 19 oreIstoria relației dintre „Televiziunea Poporului” și „președintele ales”, de la prima până la ultima apariție. Cum a ajuns să fie interzis Călin Georgescu pe postul care l-a promovat intens timp de un an și jumătate





