Implicațiile sharentingului (publicării timpurii a pozelor sau informațiilor cu cei mici de către părinți pe internet) făcut incorect se pot extinde pe perioade lungi de timp și pot schimba structura interioară a copilului, mai ales în ceea ce privește identitatea.

„Weekend Adevărul“ a discutat cu psihoterapeutul Andreea Simona Diaconescu despre efectele sharentingului asupra copiilor din punct de vedere emoțional și psihologic, dar și despre modul în care părinții ar trebui să îi implice în luarea deciziilor atunci când postează informații despre ei online.

„Weekend Adevărul“: Cum afectează fenomenul de sharenting dezvoltarea psihologică a copiilor?

Andreea Diaconescu: Postarea fotografiilor cu copii când sunt mici și ulterior mai mari are un impact foarte mare asupra înțelegerii intimității personale a lor, asupra înțelegerii interacțiunilor sociale și mai ales asupra identității. Copiii pot vedea acele fotografii pe măsură ce cresc și pot dezvolta o imagine negativă din cauza faptului că au fost share-uite, pot dezvolta sentimente de jenă, de rușine. Nu se simt confortabil că parte din intimitatea lor a fost împărtășită pe rețelele de socializare și a putut fi văzută de alți oameni. De asemenea, la vârste mari și în funcție de conținutul care este postat, unii copii pot simți marea presiune de a păstra imaginea creată în mediul online. Adică, dacă postăm foarte multe situații de succes cu copilul nostru, copilul ar putea resimți presiunea de a se ridica la acel nivel și de a avea tot timpul rezultate pozitive, bune.

Cu alte cuvinte, le-ar fi greu, dacă nu imposibil, să gestioneze și eșecul…

Da, le-ar fi destul de greu să accepte și să gestioneze eșecul, identificându-se cu această imagine creată în mediul online.

Stima de sine scăzută

Iar din punct de vedere emoțional, cum i-ar afecta această expunere atât de timpurie și, în unele cazuri, chiar exagerată?

Din punct de vedere emoțional, cred că s-ar putea confrunta cu o stimă de sine scăzută, cu dificultăți în a-și dezvolta identitatea, pentru că nu au spațiu pentru a și-o explora. În acest caz, fie se vor retrage dacă imaginile îi fac să se simtă stânjeniți sau rușinați, fie se identifică cu acea persoană postată în mediul online. De asemenea, pot exista situații în care copiii ar putea dezvolta stări de anxietate legat de această expunere: ce vor zice ceilalți, cum va fi afectată imaginea lor socială.

Cum credeți că amprenta sau identitatea digitală timpurie le afectează viața socială, inclusiv la vârstele copilăriei, dar poate și mai târziu, în adolescență, care oricum este o etapă de dezvoltare destul de complicată?

Această amprentă sau identitate digitală timpurie îi va însoți pe tot parcursul vieții, mai ales dacă expunerea este constantă, și va avea implicații asupra relațiilor lor sociale, stărilor emoționale și asupra formării identității. Astfel, copilului îi va fi destul de greu să-și exprime adevărata identitate și va căuta tot timpul să facă pe plac celorlalți, să se conformeze cu părerile lor, pierzând astfel posibilitatea de a-și exprima propriile păreri și propriul sine autentic. De asemenea, pot fi implicații inclusiv în viața personală și în cea profesională. Dacă această expunere este constantă și pe termen lung, acești copii ar putea întâlni mai târziu persoane care au deja o imagine formată despre ei. Deci crește riscul de a fi subiectul unor prejudecăți.

Există o anumită vârstă sau etapă de dezvoltare în care sharentingul devine cumva mult mai problematic pentru copil?

Cred că în perioada adolescenței și poate chiar mai devreme, în cea a preadolescenței. În preadolescență ar putea să devină mai problematic, deoarece copilul devine conștient despre ce se întâmplă și despre impactul acestui sharing asupra vieții lui. Ar putea apărea sentimentul de revoltă împotriva acestui compartament de sharing al părinților sau, din contră, nevoia de a copia acest comportament, de a se duce ei în zona în care încep să posteze foarte mult, să se expună foarte mult în mediul online ok.

Comunicare constantă

Știm că uneori, chiar și în cazul fotografiilor cu copii, pot apărea comentariile negative sau cyberbullyingul. Ce efect are tot acest fenomen asupra lor, indiferent de vârstă?

Un efect al cyberbullyingului este acela de a se duce constant în mediul online și de a monitoriza activitatea, de a dezvolta stări de teamă legată de percepția pe care ceilalți și-o fac despre el, despre imaginea lui personală, cum este văzut în mediul social. Este important să avem grijă la partea de cyberbullying, dar și la efectele pe care această expunere le au în viața de zi cu zi în mediul copilului. Ca părinți, trebuie să discutăm cu el și să vedem ce se întâmplă în viața lui, să aflăm dacă anumiți copii râd de el sau dacă a fost victima bullyingului în mediul lui social. De asemenea, cred că este important ca noi, părinții, să facem ceva împotriva cyberbullyingului și chiar să îi învățăm pe copii că pot exista acțiuni: putem bloca persoana respectivă, putem raporta.

De la ce vârstă ar fi indicat să îi implice pe copii în decizia de a posta?

Cred că de la orice vârstă ar trebui să fie mai atenți. Este foarte important să vorbim cu copiii și să le cerem acordul în ceea ce privește materialul, conținutul care îi implică și pe ei. La copiii mici putem totuși să vedem niște semne: poate nu vor să facă poze, poate se ascund și atunci trebuie să respectăm lucrul ăsta, chiar dacă copilul nu poate să ne spună direct că nu se simte confortabil să fie fotografiat sau postat. Iar în cazul copiilor mari, cred că e foarte important să discutăm și să le cerem acordul, pentru că, făcând asta, îi vom învăța în primul rând valoarea intimității și importanța impunerii unor limite personale.

Și a consimțământului…

Într-adevăr. Cred că ar fi indicat ca părinții să înceapă să vorbească constant cu copiii de la vârste mici, dar cred că un acord foarte clar din partea copilului să primească în jurul vârstei de 8-10 ani. Dar și până atunci cred că este important ca părintele să fie atent la ce postează, să se gândească dacă lucrul ăsta va avea un impact negativ sau nu asupra copilului peste o perioadă de timp, poate chiar să se întrebe cum ar fi pentru ei dacă ar fi un copil și ar vedea peste câțiva ani poza aceea cu ei în mediul online. Cred că realizările copiilor sau faptul că suntem mândri de ei, indiferent cum sunt, e un lucru pe care ar trebui să îl spunem dincolo de mediul online și de ceea ce alegem să postăm sau nu. Ba mai mult, aș adăuga aici legat de postarea în momentele importante și aș atrage un pic atenția că s-ar putea ca de multe ori să evităm să ne conectăm cu momentul respectiv sau cu copilul, fiind foarte preocupaţi de tendința aceasta de a face poze, de a împărtăși cu alții, de a posta.

Deci cumva să nu le răpească momentul sau să le altereze amintirea despre acel moment.

Da, pentru că practic nu vor mai fi conectați la ceea ce se întâmplă în momentul respectiv și vom rămâne cu imaginea respectivă, având ca efect și diminuarea intensității și importanței dimensiunii emoționale din momentul prezent. Deci se întrerupe acel flux emoțional care te scoate din moment, cumva te duce într-un alt mediu, cel online.

Dar de partea cealaltă, copiii cum ar trebui să abordeze această problemă? Poate unora le este rușine să le spună părinților că nu vor să posteze imagini cu ei.

Copiii le abordează în modul lor de multe ori, chiar dacă nu foarte direct. Cum spuneam, copiii de vârste mici care nu vor să mai facă poze încearcă să fugă atunci când văd că li se fac poze. Adolescenții pot avea un comportament mult mai reactiv la ideea de a li se face poze și de a fi postați și chiar să intre într-un conflict cu părinții. Și cred că pentru a gestiona bine această relație și capacitatea copilului de a pune limite e important ca noi, părinții, să învățăm să vorbim deschis cu ei mai des, să le punem limite clare, să ascultăm ceea ce au de spus, să ținem cont de limitele lor. Acest lucru va fi mult mai ușor și pentru copii dacă sunt învățaţi cu o relație directă cu părintele și dacă de-a lungul timpului se formează un mediu în care ei știu că pot exprima ceea ce simt și trăiesc și aceste lucruri le sunt acceptate. Îi putem ajuta să pună limitele astea și în mediile externe, la școală sau în cadrul diferitelor activități pe care le fac, astfel, dacă sunt pozați își pot susține punctul de vedere legat de acest aspect sau pot veni mult mai ușor să vorbească despre o situație cu care nu a fost de acord, iar părintele poate interveni.