Connect with us

Actualitate

Un fost viceministru al apărării din Rusia, anchetat pentru fraudă. Ce acuzații i se aduc

Publicat

pe

Comitetul rus de anchetă a deschis un dosar de fraudă împotriva unui fost viceministru al apărării, Pavel Popov, cel mai recent caz dintr-o serie de anchete anticorupţie.

Putin la Parcul Patriot. FOTO Captura The Guardian

Este cea de-al treilea dosar care vizează un înalt responsabil din Ministerul Apărării în legătură cu construirea unui parc militar tematic, transmite Reuters, citată de Agerpres.

General-maiorul Vladimir Şesterov şi Viaceslav Ahmedov, directorul Parcului Patriot cu tematică militară, de lângă Moscova, au fost reţinuţi anterior, în această lună, sub suspiciunea de fraudă.

„Popov, responsabil cu dezvoltarea, întreţinerea şi funcţionarea Parcului Patriot, s-a îmbogăţit pe seama acestuia”, a declarat, joi, Comitetul de anchetă.

Popov e acuzat că a păgubit Parcul Patriot în interes personal

Parcul Patriot, o atracţie turistică majoră, expune o amplă colecţie de armament sovietic şi rusesc.

Începând din 2021, Popov a direcţionat diverse materiale de construcţie de la Parcul Patriot spre propria casă pentru lucrări de instalaţii, potrivit anchetatorilor.

Mai multe proprietăţi deţinute de Popov şi membri de familie, proprietăţi în valoare totală estimată la peste 500 milioane de ruble (5,47 milioane de dolari), sunt verificate în prezent în cadrul anchetei, au spus investigatorii.

Popov se alătură astfel celor mulților oficiali care, începând din aprilie, au fost implicaţi în cel mai amplu val de scandaluri de corupţie care a lovit armata rusă şi Ministerul Apărării.

În mai, curând după primele arestări, preşedintele Vladimir Putin l-a înlocuit surprinzător pe ministrul Serghei Şoigu, aflat de mulţi ani în funcţie, cu economistul Andrei Belousov, în ceea ce a fost considerată o măsură de a asigura o gestionare mai strictă a vastului buget militar al Rusiei şi de eliminare a risipei şi corupţiei

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan

Publicat

pe

SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan

Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, vor călători sâmbătă în Pakistan pentru a relua negocierile menite să pună capăt războiului cu Iran, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Witkoff și Kushner merg sâmbătă în Pakistan FOTO EPA-EFE

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Vicepreședintele JD Vance, care s-a alăturat lui Witkoff și Kushner în discuțiile de pace cu oficiali iranieni la începutul acestei luni, în Islamabad, nu va merge în Pakistan, dar va „rămâne în așteptare” pentru a se alătura negocierilor.

„Steve și Jared vor pleca mâine în Pakistan pentru a asculta poziția iranienilor”, le-a spus Leavitt jurnaliștilor la Casa Albă, potrivit POLITICO. „Președintele, vicepreședintele și secretarul de stat vor rămâne aici, în Statele Unite, pentru a primi actualizări, iar vicepreședintele, din câte înțeleg, este în așteptare și este pregătit să plece în Pakistan dacă vom considera că este o utilizare necesară a timpului său.”

Leavitt a sugerat că Statele Unite și Iranul sunt mai aproape de un acord, însă a refuzat să ofere detalii atunci când a fost întrebată dacă administrația Donald Trump a primit o propunere de pace din partea liderilor iranieni.

„Cu siguranță am văzut unele progrese din partea iraniană în ultimele zile”, a spus ea.

Disponibilitatea Iranului de a relua negocierile cu SUA marchează o schimbare de poziție față de începutul săptămânii, când Teheranul a refuzat să-și trimită echipa de negociere la Islamabad, în semn de protest față de blocada americană asupra Strâmtoarea Ormuz. La câteva ore după aceea, Trump a prelungit blocada pe termen nedeterminat, fiind de acord totodată să extindă armistițiul dintre cele două țări.

Noile discuții au loc în contextul în care Trump și oficialii administrației sale indică faptul că războiul ar putea dura mai mult decât sugerase inițial președintele, atunci când a început în februarie. Întrebat despre calendarul încheierii conflictului, Trump le-a spus jurnaliștilor joi: „Nu mă grăbiți.”

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Trump a mai sugerat că ar fi dispus să tolereze, „pentru o perioadă”, creșterea prețurilor la combustibil provocată de conflict, în schimbul împiedicării Iranului de a obține o armă nucleară. Deja, benzina este cu aproximativ un dolar pe galon mai scumpă decât înainte de izbucnirea conflictului, un semnal îngrijorător pentru republicani înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, notează publicația.

Mai devreme, vineri, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a continuat să amenințe cu noi lovituri asupra țintelor iraniene și a declarat că SUA au „tot timpul din lume” pentru a-și atinge obiectivele în Iran.

Vizita anterioară a lui Vance la Islamabad a reprezentat negocierile la cel mai înalt nivel între liderii SUA și Iran de la Revoluția Islamică din 1979. Totuși, Vance s-a întors din acea deplasare fără rezultate concrete, insistând că orice acord trebuie să includă un angajament din partea Iranului de a nu urmări capacitatea de a construi o armă nucleară.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Vladimir Putin pierde teren în sondaje. Popularitatea liderului rus scade pentru a șaptea săptămână consecutiv

Publicat

pe

Vladimir Putin pierde teren în sondaje. Popularitatea liderului rus scade pentru a șaptea săptămână consecutiv

Indicatorii de popularitate ai președintelui rus Vladimir Putin sunt în scădere pentru a șaptea săptămână la rând, pe fondul nemulțumirilor legate de războiul din Ucraina, restricțiilor de internet și problemelor economice, potrivit unui nou sondaj.

Vladimir Putin. FOTO: Profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Datele arată că rata de aprobare a liderului de la Kremlin a coborât la aproximativ 65,6%, cel mai scăzut nivel de dinaintea invaziei din 2022, în timp ce nivelul de încredere a scăzut la circa 71%, potrivit sondajului realizat de institutul rus VTSIOM și citat de Agerpres. În același timp, aproximativ un sfert dintre ruși declară că nu au încredere în Putin sau nu îi aprobă activitatea.

Scăderea este pusă pe seama mai multor factori, inclusiv oboseala populației față de conflictul din Ucraina și lipsa unor progrese semnificative pe front, dar și a restricțiilor privind accesul la internet și a presiunilor economice resimțite la nivel intern.

Tot mai puțini ruși îl mai indică pe Putin drept politician preferat, proporția acestora reducându-se semnificativ față de anii anteriori. În paralel, sondajele arată că atât electoratul moderat, cât și cel naționalist îl percep din ce în ce mai mult ca pe un lider mai slab.

Nemulțumirea este amplificată și de restricțiile asupra platformelor online, inclusiv blocarea unor rețele sociale, măsuri pe care Kremlinul le justifică prin motive de securitate. Liderul rus a susținut recent că aceste limitări sunt necesare pentru prevenirea atentatelor și protejarea populației.

În plus, reducerea aparițiilor publice ale lui Putin și contextul internațional tensionat contribuie la percepția unei conduceri mai rezervate, în timp ce presa de opoziție susține că autoritățile au intensificat măsurile de securitate în jurul liderului de la Kremlin.

Cine îl apreciază pe Vladimir Putin în Europa

Un sondaj global al Gallup International realizat în perioada octombrie-decembrie 2025, a analizat opinia publicului din 61 de țări despre cinci lideri politici și o personalitate religioasă: Donald Trump, Vladimir Putin, Xi Jinping, Benjamin Netanyahu și Papa Leon.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Sprijinul pentru președintele rus Vladimir Putin rămâne extrem de limitat pe continent. Singura țară europeană în care liderul de la Kremlin are sprijin pozitiv este Serbia.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai

Publicat

pe

Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai

Un val de aer rece asociat unui jet polar va afecta România începând de luni, 27 aprilie, când țara noastră va ajunge într-o zonă de interacțiune între un ciclon activ și un anticiclon, anunță ANM. Meteorologii avertizează că urmează o perioadă cu vreme schimbătoare, intensificări ale vântului și oscilații termice până la începutul lunii mai. Până atunci, valorile termice vor fi în creștere în sudul, sud-estul și parțial în centrul țării.

Un val de aer rece asociat unui jet polar va afecta România. FOTO: Freepik

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit specialiștilor, vineri, 24 aprilie, vântul se mai domolește, însă vor continua intensificările locale, cu viteze de 45–55 km/h în Maramureș, Transilvania, Moldova și Oltenia.

Valorile termice vor fi în creștere în sudul, sud-estul și parțial în centrul țării, în timp ce în restul regiunilor vor rămâne apropiate de cele înregistrate în ziua anterioară. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, iar ploile vor apărea izolat și vor fi slabe. La altitudini mari sunt posibile precipitații mixte, cu șanse mai ridicate în nordul Carpaților Orientali, potrivit Administrația Națională de Meteorologie.

Situația se schimbă din nou în weekend. „La sol ne vom afla la zona de contact dintre un activ ciclon și un anticiclon”, transmit meteorologii.

Cum va fi vremea în weekendul 25-26 aprilie

Astfel, din noaptea de sâmbătă spre duminică până luni dimineață, gradientul baric și termic se va intensifica, pe fondul unui ciclon care traversează Câmpia Rusă și al unui anticiclon poziționat în zona Arhipelagului Britanic, concomitent cu coborârea jetului polar peste estul Europei.

În aceste condiții, duminică, 26 aprilie, vântul va sufla din nou cu putere în toată țara, cu rafale de 45–60 km/h și local 70–80 km/h, în special în Transilvania și Moldova. La munte, viteza vântului va ajunge la 80–120 km/h.

Din punct de vedere termic, vremea se va încălzi treptat până duminică, atunci când în sud și sud-est temperaturile vor atinge frecvent 23–24 de grade și izolat 25 de grade în Lunca Dunării. De luni, însă, pătrunderea unei mase de aer polar dinspre nord va aduce o nouă răcire.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prognoza de 1 Mai: ploi și temperaturi sub normal

Pentru perioada 30 aprilie – 3 mai, care coincide cu minivacanța de 1 Mai, vremea va fi instabilă, caracterizată de un blocaj de tip Omega în troposfera medie. Acesta favorizează transportul aerului umed dinspre Marea Mediterană către România.

În aceste condiții, sunt așteptate ploi în cea mai mare parte a țării și temperaturi diurne modeste, sub valorile normale pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între 10 și 17 grade.

Meteorologii atrag însă atenția că prognozele pe termen mai lung de 5–7 zile au un grad ridicat de incertitudine, astfel că evoluția vremii în minivacanța de 1 Mai poate suferi modificări, existând șanse pentru condiții mai favorabile.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan
Actualitateacum 3 ore

SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan

Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, vor călători sâmbătă în Pakistan pentru a relua negocierile menite...

Vladimir Putin pierde teren în sondaje. Popularitatea liderului rus scade pentru a șaptea săptămână consecutiv Vladimir Putin pierde teren în sondaje. Popularitatea liderului rus scade pentru a șaptea săptămână consecutiv
Actualitateacum 9 ore

Vladimir Putin pierde teren în sondaje. Popularitatea liderului rus scade pentru a șaptea săptămână consecutiv

Indicatorii de popularitate ai președintelui rus Vladimir Putin sunt în scădere pentru a șaptea săptămână la rând, pe fondul nemulțumirilor...

Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai
Actualitateacum 15 ore

Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai

Un val de aer rece asociat unui jet polar va afecta România începând de luni, 27 aprilie, când țara noastră...

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
Actualitateacum 22 de ore

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului

Un bancher italian, pasionat de artă și cu o inteligență ieșită din comun, este considerat arhitectul din umbră al Europei...

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers
Actualitateacum o zi

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers

Un accident grav a avut loc joi seară pe DJ 106S, în localitatea Daia din județul Sibiu. Un băiat de...

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă
Actualitateacum o zi

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă

Dragă cititorule… aranjarea mesei poate schimba complet experiența de servire, fie că vorbim despre o masă festivă acasă, un brunch...

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT
Actualitateacum o zi

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

Miniștrii PSD și-au dat joi, la ora 14.00, demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan.  PSD a deținut șase portofolii în...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro