Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Noi dezvăluiri în cazul crimei de la Brăila. Procurorii au aflat de ce a fost ucisă doctoriţa stomatolog. Ce noi acuzaţii i se aduc lui Maricel Mihai

Publicat

pe

Răsturnare de
situaţie şi schimbare a încadrării juridice a faptei în cazul uciderii
doctoriţei stomatolog din Brăila în cabinetul său. Luni, procurorii au anunţat
că s-a renunţat la acuzaţia de omor calificat cu premeditare, după ce a fost
descoperit mobilul crimei.

Ce noi acuzaţii i se aduc lui Maricel Mihai în dosarul crimei de la Brăila. Foto: captură video

Luni, procurorii
Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au anunţat că, după ce s-a descoperit
motivul
pentru care doctorița stomatolog din Brăila a fost ucisă în propriul
cabinet, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în cazul. Astfel, s-a
renunţat la acuzaţia de omor calificat cu premeditare, iar Maricel Mihai, suspectul
arestat în acest dosar, este acuzat de omor calificat pentru a înlesni sau a
ascunde săvârşirea altei infracţiuni. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a
intrat în cabinetul femeii pentru a-i sustrage telefonul şi cardul bancar,
fiind înarmat cu un obiect ascuţit, posibil cuţit, şi a sfârşit prin a-i lua
viaţa.

De asemenea, s-a
dispus „extinderea urmăririi penale şi a
acţiunii penale faţă de inculpatul M.M pentru săvârşirea infracţiunilor de
tâlhărie calificată (…) efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
(…) şi accesul ilegal la un sistem informatic”
, informează Antena 3.

„În fapt, s-a reţinut că inculpatul M.M a comis, la data
de 16.07.2024, infracţiunea de omor calificat în varianta agravată «pentru a
înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni», când inculpatul a pătruns,
fără drept, în cabinetul victimei, înarmat cu un obiect tăietor-înţepător
(posibil cuţit), a comis infracţiunea de tâlhărie calificată, în variantele
agravatelor «prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau
paralizante» şi ,«prin violare de domiciliu sau sediu profesional», sustrăgând
victimei, prin violenţă extremă, telefonul mobil, precum şi cardul bancar, pe
care l-a folosit la bancomatele altor bănci, efectuând operaţiuni de retragere în
numerar”,
susțin procurorii.

Prin încheierea din
data de 13.08.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul
Tribunalului Brăila, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul
Brăila şi s-a dispus prelungirea arestării preventive a lui Maricel Mihai pe o
perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.08.2024 până la data de
18.09.2024, inclusiv, potrivit anchetatorilor.

„Cercetările continuă prin administrarea tuturor
mijloacelor de probă apreciate a fi concludente, pertinente şi utile cauzei, cu
respectarea dreptului la apărare şi a celorlalte principii fundamentale ale
procesului penal”,
au mai
transmis procurorii. 

Vă reamintim că
medicul stomatolog Marina Gavril a fost descoperită moartă în cabinetul său din
Brăila în seara de 16 iulie, prezentând multiple lovituri de cuţit.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Europei de la Cotroceni: „România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”

Publicat

pe

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei, în care a vorbit despre beneficiile apartenenței României la Uniunea Europeană, despre provocările actuale, dar și despre situația politică internă, reafirmând că țara va avea „un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”.

Președintele României, Nicușor Dan. FOTO: captură video Facebook

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Sărbătorim azi Ziua Europei, mâine Ziua Independenței. Sunt două momente legate între ele, sunt legate de destinul occidental al României”, așa și-a început președintele mesajul dedicat Zilei Europei, la Palatul Cotroceni.

Nicușor Dan a evidențiat că principalul merit al construcției europene este menținerea păcii pe continent.

„Uniunea Europeană a însemnat, în primul rând, pace în Europa. Pacea aduce prosperitate și pacea nu este de la sine înțeleasă, așa cum vedem în războiul care se desfășoară lângă noi”, a spus acesta.

Președintele a punctat că cei aproape 20 de ani de apartenență la UE au adus României modernizare și creșterea nivelului de trai. Potrivit acestuia, salariul mediu din România s-a triplat în această perioadă și a ajuns la aproximativ 80% din media europeană.

Totodată, șeful statului a recunoscut că persistă probleme serioase, precum inegalitățile sociale și corupția.

„Există o corupție care îi sfidează pe români și mai ales pe românii cu venituri mici. Însă, dacă tragem linie, după 20 de ani românii o duc mult mai bine decât o duceau acum 20 de ani”, a afirmat Nicușor Dan.

Pentru a-și susține argumentele, președintele a prezentat mai multe date privind contribuția netă a Uniunii Europene la dezvoltarea României.

Potrivit acestuia, România a contribuit cu 36 de miliarde de euro la bugetul european și a primit 110 miliarde de euro, ceea ce înseamnă un beneficiu net de 74 de miliarde de euro. Din această sumă, 45 de miliarde de euro au fost direcționate către agricultură și dezvoltarea satelor românești.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De asemenea, Nicușor Dan a menționat că fondurile europene au permis construcția sau modernizarea a 4.000 de kilometri de drumuri și au finanțat restaurarea unor obiective de patrimoniu precum biserici, mănăstiri, cetăți, castele și muzee.

În discursul său, președintele a susținut că dezbaterea despre Europa trebuie purtată într-o manieră realistă și argumentată, nu prin sloganuri.

„Trebuie să vorbim despre Europa altfel decât cu lozinci, să ieșim din logica în care în loc de dezbatere avem lozinci, pentru că, din păcate, Europa este un subiect care divizează societatea noastră și, în loc de dezbatere, cum am spus, avem lozinci”, a transmis acesta.

Nicușor Dan a recunoscut că Uniunea Europeană a făcut și greșeli, oferind ca exemple renunțarea la energia nucleară, dependența de gazul rusesc, neglijarea industriei de apărare și unele politici de mediu pe care le-a considerat excesiv de ambițioase.

Cu toate acestea, președintele a subliniat că forța Uniunii Europene constă tocmai în capacitatea sa democratică de a dezbate și corecta aceste decizii.

Referindu-se la poziția României în UE, șeful statului a spus că țara trebuie să își apere mai ferm interesele și să construiască alianțe solide în interiorul blocului comunitar.

„Suntem în momentul în care România e credibilă, știe să acționeze în cadrul Uniunii Europene, știe să facă alianțe pentru a-și susține politicile și, deci, știe să-și apere interesele așa cum alte țări din Uniune o fac”, a punctat acesta.

Pe plan extern, Nicușor Dan a reiterat sprijinul României pentru consolidarea parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, dar și pentru aderarea Republicii Moldova la UE.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În ceea ce privește situația politică internă, președintele a anunțat că a finalizat o primă rundă de consultări cu liderii partidelor pro-occidentale și reprezentanții minorităților naționale. „Reafirm, România va avea un guvern pro-occidental, într-un termen rezonabil”, a declarat acesta. Conform președintelui, există deja consens asupra unor obiective majore precum aderarea la OCDE, menținerea traiectoriei fiscale asumate și pregătirea bugetului pentru anul 2027.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

De ce nu ne putem opri din mâncat chipsuri, dulciuri sau fast-food. „Mâncarea a devenit o soluție rapidă pentru stres și anxietate”. Care sunt soluțiile

Publicat

pe

Chipsurile, dulciurile, băuturile carbogazoase sau produsele de tip fast-food nu sunt greu de refuzat doar pentru că „nu avem voință”. Un studiu recent arată că alimentele ultraprocesate pot modifica răspunsul creierului la recompensă, favorizând pofta intensă, mâncatul compulsiv și pierderea controlului asupra cantității consumate. Ce soluții practice există pentru a ieși din acest cerc vicios?

Sursă foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mâncatul emoțional: o reacție mai veche decât conștientizăm

O meta-analiză recentă publicată în revista Appetite a analizat date din 40 de studii și de la peste 14.000 de participanți. Cercetătorii au descoperit că persoanele care își gestionează mai greu emoțiile tind să mănânce mai des pe fond emoțional – stres, anxietate, singurătate, frustrare sau oboseală.

Psihoterapeutul cognitiv-comportamental Laura Găvan explică pentru „Adevărul” că problema nu e foamea propriu-zisă: „Mâncatul compulsiv este, în multe cazuri, mai puțin despre mâncare și mai mult despre emoții. Nu apare pentru că ne este neapărat foame fizică, ci pentru că ne este greu să stăm cu anumite stări inconfortabile. Mâncarea devine o formă rapidă de reglare emoțională atunci când nu avem alte strategii la îndemână”.

De ce se întâmplă asta? Pentru că, în absența altor metode de calmare, creierul găsește în mâncare o soluție imediată. „Oferă o senzație de confort rapid, reduce temporar tensiunea interioară. Pentru câteva minute, emoția pare mai suportabilă sau chiar dispare complet”, detaliază specialista.

Un studiu publicat în februarie 2026 în revista Pharmacological Research arată efecte cerebrale similare dependențelor de droguri sau alcool. Aceste alimente – chipsuri, dulciuri, fast-food – stimulează excesiv sistemul de recompensă al creierului (dopamina), generând poftă intensă, consum repetat și dificultăți în a ne opri din asta.

„Alimentele ultraprocesate sunt deosebit de eficiente tocmai pentru că dau confort imediat. Dar efectul e de scurtă durată. Emoția revine, deseori amplificată, însoțită de vinovăție sau rușine. Se creează un cerc repetitiv: emoție negativă – mâncare – calm temporar – emoție + vinovăție – poftă mai mare”, continuă Laura Găvan.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mai precis, combinat cu efectul neurologic, creierul cere din nou din ce l-a liniștit pe moment, chiar dacă știm clar că nu face bine.

De unde pornește problema: lecțiile din copilărie

Psihoterapeutul subliniază că aceste mecanisme se formează adesea în copilărie. „Dacă mâncarea a fost folosită pentru a liniști, recompensa sau crea apropiere emoțională („Mănâncă ciocolățica și-ți trece”), creierul înregistrează un mesaj simplu: mâncarea calmează. Ca adult, reacția devine automată, nu mai e o alegere conștientă, ci un răspuns reflex la disconfort”.

Iar meta-analiza confirmă prevalența, respectiv 20-45% adulți și aproximativ 30% adolescenți mănâncă emoțional, chiar și fără tulburări clinice. Așadar, nu e o problemă rară sau patologică, e umană.


Cine plătește la prima întâlnire? Detaliul care îți arată dacă relația voastră are sau nu viitor

De ce „disciplina de fier” nu funcționează

Mâncatul compulsiv e adesea redus la „lipsă de voință” sau „disciplină slabă”, dar Laura Găvan contrazice acest lucru: „Nu lipsa disciplinei e problema principală, ci intensitatea emoțiilor și limitarea alternativelor de reglare. Autocontrolul scade exact în momentele critice – oboseală, stres maxim – când mâncatul emoțional apare cel mai des”.

Restricțiile dure („Nu mai mănânc dulciuri niciodată!”), continuă aceasta, eșuează tocmai pentru că ignoră cauza emoțională. „Creierul, privat de „anestezic”, găsește alte ieșiri – sau explodează în „derapaje” majore”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Soluții practice: de la reacție automată la alegere conștientă

1. Observația – primul pas esențial

„Primul pas e observarea impulsului: «ce simt acum? e foame fizică sau emoție?» Diferența între reacție automată și alegere conștientă se face aici”, spune Găvan. Pauză de 10 secunde înainte de a lua punga de chipsuri poate schimba totul.

2. Alternative imediate la mâncare

  • Pauze reale: 5 minute respirație profundă sau plimbare.
  • Mișcare: 10 genuflexiuni, stretching – descarcă tensiunea fizic.
  • Exprimare: Notează emoția („Sunt furios/furioasă pe X”) sau vorbește cu cineva.
  • Toleranță activă: „Stau cu starea asta 5 minute, fără să o anesteziez”.

3. Schimbarea perspectivei

„Mâncatul compulsiv nu e eșec personal, ci semnal. Psihicul încearcă să rezolve stări pentru care nu cunoaște încă soluții mai bune”,  după cum afirmă specialista. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

4. Reeducarea pe termen lung

Construiește ritualuri noi: ceai cald la stres, muzică la oboseală, apelează un prieten atunci când te simți singur/ă. „Schimbarea vine din capacitatea de a înțelege și gestiona emoțiile, nu din control rigid sau autoflagelare”, concluzionează Laura Găvan.

Mâncatul emoțional nu afectează doar silueta – erodează relația cu propria persoană. Ieșirea din această capcană înseamnă mai mult autocontrol, claritate emoțională și libertate. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Predoiu laudă intervenția polițiștilor după capturarea criminalului din Bihor

Publicat

pe

Cătălin Predoiu a
transmis felicitări structurilor MAI și voluntarilor implicați în capturarea
bărbatului suspectat de uciderea adolescentei de 18 ani în localitatea Parhida,
județul Bihor.

Cătălin Predoiu şi-a felicitat subordonaţii. FOTO: Inquam/George Călin

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ministrul
Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis vineri seara un mesaj de
apreciere pentru structurile implicate în operațiunea de capturare a bărbatului
suspectat că a ucis-o pe eleva de 18 ani în localitatea bihoreană Parhida,
precum și pentru cetățenii care au participat voluntar la acțiunea de căutare.

„Transmit aprecierea şi mulţumirile mele şi ale
conducerii Ministerului Afacerilor Interne tuturor structurilor implicate în
operaţiunea desfăşurată astăzi, în judeţul Bihor, în urma căreia persoana
bănuită de comiterea faptei de omor din localitatea Parhida a fost prinsă.
Operaţiunea demonstrează capacitatea structurilor MAI de a acţiona integrat,
rapid şi eficient, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Bihor. Poliţiştii, jandarmii, poliţiştii de frontieră,
echipajele Inspectoratului General de Aviaţie, structurile din teren şi
voluntarii mobilizaţi au lucrat coordonat, folosind toate resursele disponibile
pentru localizarea persoanei. În acelaşi timp, transmit condoleanţe familiei
îndurerate de tragicul eveniment”,
a afirmat Cătălin Predoiu, potrivit mesajului postat de MAI pe Facebook.

Ministerul
Afacerilor Interne a publicat, de asemenea, o înregistrare video cu imagini din
timpul operațiunii de capturare a suspectului.

Potrivit datelor
transmise de MAI, operațiunea a presupus o mobilizare extinsă de forțe și mijloace,
cu participarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean
Bihor, a jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor și a
polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de
Frontieră Oradea, alături de alte structuri ale Poliției Române și voluntari.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În teren au fost
instituite filtre rutiere, au fost desfășurate acțiuni de scotocire și căutare,
iar autoritățile au utilizat inclusiv drone, câini de urmă, binocluri cu
termoviziune și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul
MAI.

Suspectul, un
bărbat în vârstă de 39 de ani din Parhida, a fost localizat în jurul orei
18.10, cu sprijinul elicopterului IGAv, într-un lan de rapiță, la aproximativ
un kilometru de locul faptei.

Într-o înregistrare
video publicată de IPJ Bihor, acesta își recunoaște fapta imediat după
prindere, la aproximativ șase ore de la declanșarea operațiunii. Bărbatul a
declarat în fața polițiștilor și a martorilor că a ucis-o pe adolescenta de 18
ani, lovind-o în mod repetat cu un briceag în zona gâtului.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Europei de la Cotroceni: „România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei, în care a vorbit despre beneficiile apartenenței României...

Actualitateacum 9 ore

De ce nu ne putem opri din mâncat chipsuri, dulciuri sau fast-food. „Mâncarea a devenit o soluție rapidă pentru stres și anxietate”. Care sunt soluțiile

Chipsurile, dulciurile, băuturile carbogazoase sau produsele de tip fast-food nu sunt greu de refuzat doar pentru că „nu avem voință”....

Actualitateacum 15 ore

Predoiu laudă intervenția polițiștilor după capturarea criminalului din Bihor

Cătălin Predoiu a transmis felicitări structurilor MAI și voluntarilor implicați în capturarea bărbatului suspectat de uciderea adolescentei de 18 ani...

Actualitateacum 21 de ore

Kelemen Hunor respinge ideea alegerilor anticipate: „Deschid uşa mai larg extremiştilor”. Soluția UDMR

Kelemen Hunor pledează pentru refacerea majorităţii pro-europene PSD-PNL-USR-UDMR-minorităţi şi avertizează că alegerile anticipate ar accentua instabilitatea politică şi ar favoriza...

Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței
Actualitateacum 22 de ore

Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței

Vremea călduroasă vine la pachet cu o atmosferă relaxantă, în care distracția și planurile de vacanță iau locul momentelor de...

Actualitateacum o zi

Mircea Lucescu înființase un nou business chiar la începutul anului 2026. Cine a preluat, acum, afacerea de care nu a mai apucat să se bucure marele antrenor

Cel mai titrat antrenor din istoria României, Mircea Lucescu, s-a stins din viață pe data de 7 aprilie 2026, la vârsta...

Actualitateacum o zi

Cum vor fi aleși viitorii directori de școli. Ministerul Educației introduce probe eliminatorii și evaluări digitale în noua metodologie

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un nou proiect de metodologie pentru organizarea concursurilor de directori și...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro