Uncategorized
Mihaela Nistor: Specialistul de top care dezvăluie secretele posturii corecte în România
Descoperă cum îți poți transforma sănătatea prin echilibru și mers!
- Cine este Mihaela Nistor? Mihaela Nistor este un om pasionat de ceea ce face, care se bucură ori de câte ori reușește să facă bine pacienților ei și din acest motiv mi s-a potrivit foarte bine meseria pe care am ales-o și business-ul pe care l-am dezvoltat, perfectionat și îl conduc.
- Ce meserie ai?
Sunt fiziokinetoterapeut cu specializare în Posturologie. Practic sunt unul dintre puținii specialiștii din România pentru care descoperirea și aprecierea dezechilibrelor posturale a devenit un deziderat.Am terminat Facultatea de Medicina – Universitatea Transilvania, sectia: Balneofiziokinetoterapie și recuperare.Nu m-am oprit însă aici și am dorit să mă perfecționez, de aceea, am făcut mai multe cursuri de specializare.- în 2014 în Italia, Sensor Medica a organizat un curs de de baropodometrie și stabilometrie pe care l-am urmat si absolvit .- În 2017 în Germania, Schein Orthopadie m-a pregatit intens pentru o nouă abordare, iar în 2019, la București, am urmat Cursul Postuniversitar de Perfecționare în Posturologie (Universitatea Titu Maiorescu). Cursurile au fost susținute de specialiști cu renume în posturologie Pierre Marie Gagey, “Părintele Posturologiei” (Franța), Dr. Tiron Ștefan, Președinte fondator al Societații Române de Posturologie, Dr Quercia PatriK, Secretar de stat al “International society of Proprioceptive Disorders” (Franța), Dr Marino Alfredo, Președinte al Asociației Italiene de Posturologie Clinică și Dr. Cezar Iontamedic stomatolog și posturolog.- Am urmat apoi, în 2021, un curs de Posturologie Clinică la Cluj-Napoca și un curs de specializare în 2022, organizat de catre Capron Podologie Paris-Franta.
- Cum și de unde a început povestea centrului de analiză posturală? De ce ai ales asta?
M-a fascinat dintotdeauna să analizez pozițiile statice și mersul oamenilor cu care interacționam în mediile obișnute și totodată să încerc să ajut oamenii să își recapete sănătatea și echilibrul. Și de aceea am decis, împreună cu prietena mea, dr. Emilia Comșa (Medic de famile si medic de recuperare) să deschidem cabinetul de Analiză Posturală.După câțiva ani am preluat eu integral business-ul deoarece Emilia a ales să se axeze pe ozonoterapie și să devină medic specialist de recuperare.Apoi, în luna iunie 2019, am câștigat programul Romania START-UP PLUS și am obținut un proiect de 40.000 euro și din resurse proprii am investit în cabinet peste 50.000 euro, reușind să aduc cea mai modernă și completă aparatură dedicată analizei posturale.
- Ce este posturologia?
POSTUROLOGIA se refera la „stiinta posturii” – adică analizează felul in care stam, în care ne deplasăm.Este o ramură a medicinii clinice utilizată în țările moderne pentru a analiza cele mai mici devieri de la o postură normală și a găsi soluții terapeutice prin intermediul unor metode simple și neinvazive cu ajutorul unor echipamente dedicate (platforma baropodometrice -banda/covor cu mii de senzori, scanere și camere video integrate într-un software performat).Studii în posturologie efectuate la nivel global arată că 90% dintre copii și adulți au deformări la nivelul coloanei vertebrale (scolioză, lordoză sau cifoză) și deformări la nivelul membrelor inferioare (picior plat, picior valg, Genu Valgum “genunchi în X”, Genu Varum “genunchi în paranteză”).Studierea și observarea posturii întregului corp poate descoperi cauzele primare care provoacă deficiențe osteo-articulare, caracterizate prin dureri sau poziții defectuoase și totodată ne îndrumă pentru a putea găsi soluții terapeutice, cauzale și nu doar simptomatice.Astfel, atât la adulți cât și la copii, reducerea activității fizice, poziția incorectă la birou, utilizarea prelungită a computerului și a telefonului mobil sau tabletei, duc în timp la scăderea tonusului muscular paravertebral (mușchii spatelui) și al membrelor inferioare, având ca și consecință deformarea coloanei vertebrale (scolioză, cifoza, etc).
- Echipa Posturo Dinamic
Din echipa Posturo-Dinamic fac parte:-> Mihaela Nistor: Absolvent al Universității Transilvania Brașov, Facultatea de MedicinăFiziokinetoterapie si recuperare cu Specializarea în posturologie. Cursuri de formare profesională la Capron – Podologie Paris- Franta, Sensor Medica -Italia, Schein Orthopadie-Germania.-> Ana Maria Fudulu: Absolvent al Universității Transilvania Brașov, Facultatea de Medicină Fiziokinetoterapeut cu specializarea în posturologie, Bandajare neuromusculară si manipulare fasciala.-> Ioana Becheanu: Absolvent al Universității Transilvania Brașov, Facultatea de MedicinăSpecializarea: Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Fiziokinetoterapeut cu Specializarea în recuperare pediatrică ortopedică și neurologică-> Alina Drochioiu: persoana care te întâmpină la recepție, cea căreia îi poți pune orice întrebare despre analiza posturală și îți va răspunde cu calm și îți va explica, pas cu pas, toate etapele.-> Alina Petrescu: Absolvent al Universității Transilvania Brașov, Facultatea de Drept, Curs de formare profesională la Capron Podologie Franța, specialist în comunicare și coordonare activitate de promovare.
- Ce servicii sunt oferite în cabinetul de analiză posturală?
Serviciile oferite sunt cele de analiză posturală, iar prin colaborarea noastră cu medici specialiști, cu kinetoterapeuți și alți specialiști în sănătate, integrarea unei abordări multi-disciplinare pentru rezolvarea problemelor de mers și postură.Etapele Analize Posturale sunt: Testul de mers (Analiza mersului), Analiza Statică (Analiza presiunilor plantare), Analiza stabilometrica (Examenul echilibrului), Scannerul bipodalic (Studiul boltei plantare), Analiza posturală prin imagini (măsurători cu ajutorul sistemului de camere video pentru a verifica dacă sunt deficiențe la nivelul corpului: cifoză, lordoză, scolioză, etc.). În urma evaluarii posturale efectuate, specialistii noștri vor recomanda: kinetoterapie, exerciții sportive și, unde este cazul, purtarea de Talonete Ortopedice Personalizate.
- Ce tehnologie folosiți în cabinet? Detalii despre aparatură
Am investit în cel mai complet sistem medical de la Sensor Medica (Italia) format dintr-o platformă baropodometrică (covor) cu mii de senzori, scanner podometric și camere video, prin care se efectuează o analiză posturală globală integrată prin intermediul unui software performant.Astfel sunt vizualizate presiunile exercitate pe talpă, indicând centrul de greutate corporal, deplasarea presiunilor în timpul mersului, imaginea piciorului în sarcină (obținută prin scanare) pentru a studia bolta plantară, iar interpretarea rezultatelor de către mine și colegii mei va pregăti un plan pentru rezolvarea următoarelor patologii – picior plat, valg sau cav, genunchi în X sau paranteză, fasciita plantară, membre inegale, monturi, dureri de spate, dureri de genunchi, scolioză, etc.Cabinetul medical de Analiza Posturală este singurul centru din Brașov și din centrul țării care beneficiază de acest sistem actual și performant.
- Ce inseamnă si la ce ajută Talonetele Ortopedice Personalizate?
Talonetele Ortopedice Personalizate sunt dispozitive medicale, personalizate pentru forma și dimensiunea tălpilor picioarelor fiecărui pacient. Aceștea se realizează pe baza examenului baropodometric static și dinamic, a examenului de scanare corporală integrală și a evaluării posturale (videografice).Rezultatele analizei posturale ale fiecărui pacient se expediază automat către Centrul de Ortopedie, partener, cu sediul la Roma și Centrul de Cercetare și Producție al acestuia. Acolo, specialiștii examinează problemele posturale ale pacientului și realizează Talonete Ortopedice Personalizate pentru fiecare pacient.Toate modelele de talonete sunt realizate din materiale de înaltă calitate, sunt flexibile și pot fi introduse ușor în orice tip de încălțăminte. În compoziția acestor materiale intră și elemente ortopedice care pot varia ca dimensiune și conținut, pentru a produce corecțiile necesare in diferite zone ale piciorului.Materialul de acoperire al talonetelor este compus din microfibra antialergică, antibacteriană, antiperspiranta și antialunecare, confortabilă și plăcută la atingere.
- Când trebuie să apeleze un pacient la serviciile dvs și de ce să o facă?
Oricând, dar în special când există probleme evidente de mers și de postură, când pacienții suferă de dureri de picioare, de spate, genunchi, șold.În urma testului de analiză posturală vom identifica dacă problemele sunt cauzate de postura greșită și putem oferi soluții reale și eficiente.De asemenea, exista o recomandare a societatilor internationale orto-pediatrice ca toți copiii după vârsta de 4 ani să efectueze un astfel de examen postural pentru a identifica în faze incipiente problemele de postură și mers, când posibilitaile terapeutice sunt mai eficiente și ușor de implementat, scopul fiind de a beneficia de o dezvoltare armonioasa!Mersul este o componenta foarte importanta in viata unui om. Un mers incorect poate produce probleme în tot organismul.în cazul unei„călcături” asimetrice, se pot modifica fortele de la nivelul soldurilor, genunchilor si gleznelor, si, de asemenea, pot aparea probleme la nivelul coloanei vertebrale, deoarece fortele se transmit asimetric, si corpul incearca sa-si gaseasca poziția de echilibru.Toți copii ar trebui sa faca minim o evaluare la Analiza Posturala pe an deoarece “ochiul” specialistului împreună cu rezultatele obiective ale analizei posturale identifică cele mai fine modificari și asimetrii la nivelul corpului care pot scăpa atenției părintelui .
- Cele mai frecvente probleme cu care se confruntă pacienții care vin la clinică
Cel mai des pacienții se confruntă cu dureri inexplicabile de picioare, glezne, spate, genunchi. În urma analizei posturale, de cele mai multe ori se identifică probleme de aliniament care au ca efect dezechilibre în restul corpului și care, în timp, se acutizează și generează durere.
- Ce vârste au pacienții cu cele mai grave probleme?
Nu putem da un interval de vârstă. Există copii cu probleme grave de postură și există persoane adulte care ajung la cabinetul nostru după o suferință veche manifestată prin dureri.
- Cum identificăm o postură greșită?
În primul rând este nevoie de o analiză vizuală a posturii pentru a ne da seama dacă există probleme de postură. Puneți persoana să stea cu spatele la perete, relaxată, și apoi să meargă înainte și înapoi pe o linie imaginară.Verificați apoi următoarele aspecte: Umerii sunt aliniați corect? Gleznele sunt căzute în interior? Are un mers vicios? Are deformări la nivelul genunchilor? Călcâiul este pe aceeasi linie cu gamba?Dacă unul dintre aceste aspecte este identificat se recomandă o analiză posturală profesională.
- Sfaturi pentru cei care vor să aibă o postură corectă
Să fie în permanență atenți la modul în care merg și la poziția în care stau. Să facă mișcare cât mai multă mișcare și să își dezvolte simetric toate grupele de mușchi care să îi ajute să meargă și să stea corect.De asemenea, atenție la postura pe care o au la birou, atât copii, cât și adulții. Să acorde atenție mobilierului ergonomic care să permită ajustarea ușoară și găsirea poziției corecte.Să nu petreacă timp îndelungat cu tableta și telefonul în mână. Să facă pauze dese în care să facă mișcare.
- Planuri
Înainte de a vorbi despre planurile noastre, cred că este interesant să vă spun câteva dintre lucrurile frumoase pe care le-am făcut în ultimul timp.Unul dintre proiectele cu care ne mândrim și care ne aduce încontinuu satisfacții este ”Creștem copii drepți ca brazii”.Am pornit de la ideea că identificare timpurie a problemelor de postură și de mers are cele mai mari beneficii și cele mai bune rezultate în timp și ne-am hotărât să oferim, gratuit, analize primare de analiză posturală copiilor din Brașov.Ne-am deplasat în numeroase grădinițe și școli și am analizat sute de copii. Am identificat numeroase probleme și am consiliat părinții copiilor și cadrele didactice în legătură cu pașii următori care trebuie urmați. Am trăit momente extraordinare alături de copii și ne-am bucurat de faptul că am reușit să integrăm prin joc analizarea posturii acestor copii și să atragem atenția asupra posibilelor probleme!Am mers de asemenea și către zona sportivă și am fost prezenți la Brașov Running Festival unde am consiliat alergătorii în legătură cu modul în care își pot îmbunătăți performanțele sportive.Anul acesta împlinim 11 ani de activitate și ne mândrim cu faptul că am reușit să verificăm postura a peste 18.000 de pacienți (din toata tara: Brasov, Covasna, Mures, Oradea, Cluj, Bacau, Bucuresti,…) și am găsit soluții pentru ameliorarea problemelor cu care aceștia se confruntă.Fie i-am ajutat cu talonete ortopedice personalizate, fie am gândit un plan multidisciplinar bazat pe kinetoterapie, sport, osteopatie etc. Faptul că ne aflăm în relații de colaborare cu medici din diferite ramuri medicale: ortopezi, pediatri, medici de familie, reumatologi, medici de recuperare, oftalmologi, stomatologi cu specializare în ortodonție, centre de kinetoterapie, osteopati, chiropracticieni, medici sportivi, ne face să putem recomanda cele mai bune tratamente pentru ameliorarea suferințelor pacienților noștri.Unul dintre momentele frumoase și interesante a fost prezența noastră la Conferința de Asistență de prim ajutor adresată medicilor de familie, în cadrul căreia Dr. Liviu Muntean (ortoped pediatru) a subliniat importantă analizei posturale timpurii.Planurile noastre sunt să fim în continuare în avangarda analizei posturale și să încercăm să aducem beneficiile acestui tip de analiză către cât mai mulți pacienți. Ne dorim ca problemele cauzate de o postură greșită să fie conștientizate și oamenii să apeleze cu încredere la noi pentru rezolvarea acestora.
Uncategorized
Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
| Galaxy Z Flip8 | ||
| Ecran | Ecran principal | 6,9 inch FHD+*Dynamic AMOLED 2X120 Hz Rată de refresh adaptivă (1–120 Hz)(1080 x 2520) 400 ppiVision Booster |
| *Măsurată pe diagonală, dimensiunea ecranului principal al Galaxy Z Flip8 este de 6,9 inch în dreptunghiul complet și de 6,8 inch ținând cont de colțurile rotunjite; suprafața vizibilă efectivă este mai mică din cauza colțurilor rotunjite și a orificiului camerei. | ||
| Ecranul de acoperire | Ecran Super AMOLED de 4,1 inch*Rată de refresh de 60/120 Hz948 x 1048, 342 PPIVision Booster | |
| *Măsurată pe diagonală, dimensiunea ecranului de acoperire al modelului Galaxy Z Flip8 este de 4,1 inch în forma dreptunghiulară completă; suprafața vizibilă efectivă este mai mică din cauza colțurilor rotunjite și a orificiului pentru cameră. | ||
| Dimensiuni și greutate | În stare pliată | 75,4 x 85,7 x 13,1 mm |
| Desfăcut | 75,4 x 166,9 x 6,1 mm | |
| *Grosimea modelului Galaxy Z Flip8 în stare desfăcută nu include rama ecranului principal. | ||
| Greutate | 180 g | |
| Cameră | Cameră frontală | Cameră selfie de 10 MPF2.2, dimensiunea pixelului: 1,12 μm, câmp vizual: 85˚ |
| Cameră duală spate | Cameră cu unghi larg de 50 MPAutofocalizare Dual Pixel, stabilizare optică a imaginii (OIS), F1,8, dimensiunea pixelului: 1,0 μm, câmp vizual (FOV): 85˚, zoom optic de 2x | |
| Cameră ultra-grandangulară de 12 MPF2.2, dimensiunea pixelului: 1,12 μm, câmp vizual (FOV): 123˚ | ||
| AP | Exynos 2600 | |
| Memorie și stocare | 12 GB memorie cu 512 GB stocare internă12 GB memorie cu 256 GB spațiu de stocare intern | |
| *Capacitatea de stocare disponibilă depinde de software-ul preinstalat. Opțiunile de memorie pot varia în funcție de piață. | ||
| Baterie | Baterie dublă de 4.300 mAh (tipică) | |
| *Valoare tipică testată în condiții de laborator de către o terță parte. Valoarea tipică reprezintă valoarea medie estimată, luând în considerare abaterea capacității bateriei dintre eșantioanele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală este de 4.174 mAh pentru Galaxy Z Flip8. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, obiceiurile de utilizare și alți factori. | ||
| Încărcare | Încărcare prin cablu*: Până la 55% încărcare în aproximativ 30 de minute cu un adaptor de 25 W și un cablu USB-C de 3 A**Încărcare rapidă fără fir la 15 W***Wireless PowerShare**** | |
| *Încărcarea prin cablu este compatibilă cu QC2.0 și AFC. Rezultatele provin din testele interne efectuate în laboratoarele Samsung, realizate cu un adaptor de călătorie de 25 W, atunci când bateria era descărcată complet (0%), cu toate serviciile, funcțiile și ecranul oprite. Viteza reală de încărcare poate varia în funcție de utilizarea efectivă, condițiile de încărcare și alți factori.**Adaptorul de alimentare de 25 W se vinde separat. Utilizați numai încărcătoare și cabluri aprobate de Samsung.***Încărcarea wireless este compatibilă cu WPC.****Funcția Wireless PowerShare este limitată la smartphone-urile Samsung sau ale altor mărci care dispun de încărcare wireless WPC Qi. Este posibil să nu funcționeze cu anumite accesorii, huse sau dispozitive ale altor mărci. Poate afecta recepția apelurilor sau serviciile de date, în funcție de mediul de rețea. | ||
| Rezistență la apă | IP48 | |
| *Pe baza condițiilor de testare în laborator pentru scufundare în apă dulce la o adâncime de până la 1,5 metri, timp de până la 30 de minute. Nu se recomandă utilizarea la plajă sau la piscină. Clătiți reziduurile/uscați dispozitivul dacă este ud. Rezistența la apă a dispozitivului nu este permanentă și se poate diminua în timp din cauza uzurii normale. | ||
| Sistem de operare | Android 17One UI 9 | |
| Rețea și conectivitate | 5G*, LTE**, Wi-Fi 7***, Bluetooth® v5.4 | |
| *Necesită o conexiune optimă la rețeaua 5G, disponibilă pe anumite piețe. Verificați disponibilitatea și detaliile la operatorul dvs. de telefonie mobilă. Vitezele de descărcare și de streaming pot varia în funcție de furnizorul de conținut, conexiunea la server și alți factori.**Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de piață și de operator. Viteza reală poate varia în funcție de piață, de operator și de mediul de utilizare.***Disponibilitatea rețelei Wi-Fi 7 poate varia în funcție de piață, de furnizorul de rețea și de mediul de utilizare. Necesită o conexiune optimă și un router Wi-Fi TBD. | ||
| Culori | Graphite, Cream, Pink*[Exclusiv pe Samsung.com] Mint** | |
| *Disponibilitatea culorilor poate varia în funcție de piață, regiune sau operator.**Culori disponibile exclusiv online, numai pe Samsung.com. | ||
Uncategorized
Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?
HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.
București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni, ziua de lucru începe înainte de răsărit și se încheie mult după programul clasic. Fie că lucrează pe șantiere, în centre logistice, în echipe de intervenție sau petrec ore întregi pe teren, aceștia au nevoie de un smartphone care să țină pasul cu ritmul lor.
HONOR 600 Smart 5G a fost creat exact pentru astfel de utilizatori. Cu o baterie de 7.700 mAh, rezistență sporită și un buton dedicat funcțiilor AI, dispozitivul oferă autonomie de până la trei zile și performanță constantă chiar și în cele mai solicitante condiții de lucru.
Construit pentru activități solicitante
Fie că este utilizat în depozite, pe șantiere sau în timpul intervențiilor pe teren, HONOR 600 Smart 5G este proiectat pentru a face față provocărilor activităților profesionale desfășurate în condiții dificile.
Telefonul beneficiază de Cushioning and Fall Protection Architecture, concepută pentru absorbția șocurilor și protecția împotriva loviturilor și căderilor accidentale. Această tehnologie i-a adus certificarea SGS Premium Performance și calificativul 5-Star All-round Drop Resistance, după efectuarea a numeroase teste care au inclus căderi de la înălțimi de până la 2,5 metri.
Pentru utilizarea în exterior, dispozitivul beneficiază și de certificare IP64, care oferă protecție împotriva prafului și a stropilor de apă întâlniți frecvent în activitatea de zi cu zi, fie că este utilizat în ploaie sau în medii cu mult praf.
În plus, algoritmul Wet-hand Touch asigură funcționarea ecranului chiar și cu mâinile umede, astfel încât utilizatorii pot răspunde la apeluri, realiza fotografii sau accesa informații importante fără întreruperi.
Până la trei zile de autonomie cu o singură încărcare
Pentru utilizatorii care petrec multe ore pe teren, autonomia este una dintre cele mai importante caracteristici ale unui smartphone.
HONOR 600 Smart 5G integrează o baterie de 7.700 mAh, concepută să ofere autonomie de până la trei zile, în scenarii care includ navigație GPS, apeluri, aplicații profesionale, schimb de mesaje și documentarea activităților. Astfel, utilizatorii nu mai depind permanent de baterii externe sau de căutarea unei prize între două intervenții.
Datorită arhitecturii avansate și sistemului inteligent de administrare a energiei, bateria oferă o durată de viață de până la șase ani, contribuind la menținerea performanței pe termen lung.
Sistemul de monitorizare a temperaturii asigură performanțe stabile la temperaturi cuprinse între -30°C și 50°C, atât în condiții de frig extrem, cât și în medii cu temperaturi ridicate.
Atunci când bateria trebuie reîncărcată, tehnologia 45W HONOR SuperCharge reduce semnificativ timpul necesar alimentării. Astfel, chiar și o pauză scurtă dintre două activități este suficientă pentru a obține energia necesară continuării programului de lucru.
Asistență inteligentă la o singură apăsare
În mediile de lucru dinamice, fiecare secundă contează. HONOR 600 Smart 5G este prevăzut cu un buton dedicat, separat de butonul de pornire, care oferă acces rapid la funcțiile AI.
În configurația standard, o dublă apăsare deschide instantaneu camera foto, chiar și atunci când telefonul este blocat.
Această funcție permite documentarea rapidă a lucrărilor din teren, fotografierea echipamentelor sau a eventualelor probleme tehnice, înregistrarea dovezilor de livrare și transmiterea actualizărilor vizuale către colegi și clienți.
Butonul AI poate fi configurat în funcție de preferințele utilizatorului. Astfel, o apăsare simplă poate lansa aplicațiile utilizate cel mai frecvent, iar o apăsare prelungită oferă acces la funcții precum HONOR AI, AI Settings Agent, AI Photos Agent, AI Translation și AI Creation.
Aceste instrumente permit traducerea instantanee a instrucțiunilor de lucru, editarea fotografiilor pentru rapoarte și pregătirea documentației direct de pe telefon, contribuind la eficientizarea activităților de zi cu zi.
MagicOS 10 și instrumente AI integrate
Cu MagicOS 10, bazat pe Android 16, HONOR 600 Smart 5G oferă integrare cu Google Gemini, Magic Portal și Circle to Search.
Telefonul include și instrumente avansate de editare a imaginilor, precum AI Outpainting, AI Upscale și AI Cutout. Aceste funcții simplifică pregătirea materialelor vizuale pentru rapoarte și comunicarea cu clienții, fără a fi necesară utilizarea altor dispozitive.
Performanță constantă pe întreaga durată a programului
HONOR 600 Smart 5G este echipat cu platforma Snapdragon® 4 Gen 4 Mobile Platform, care oferă o experiență fluidă în utilizarea aplicațiilor profesionale, a instrumentelor de comunicare și de navigație.
Tehnologia HONOR RAM Turbo combină 4 GB memorie RAM cu până la 8 GB memorie extinsă, ceea ce permite utilizarea simultană a mai multor aplicații fără întreruperi, chiar și în timpul unor programe de lucru foarte încărcate.
Spațiul de stocare de până la 256 GB oferă suficient loc pentru fotografii, videoclipuri, documente și fișiere de proiect.
Capacitatea de stocare permite salvarea a pentru peste 150.000 de fotografii la rezoluție înaltă, ceea ce permite echipelor din teren, inspectorilor sau altor profesioniști să documenteze activitatea zilnică fără a fi nevoiți să șteargă constant fotografii și fișiere sau să le transfere pe alte dispozitive.
Culori, preț și disponibilitate
HONOR 600 Smart 5G este disponibil în culorile Velvet Black și Meteor Silver, în configurația 4 GB + 128 GB. Dispozitivul poate fi achiziționat prin rețeaua partenerilor oficiali HONOR, la un preț recomandat de 1.799 lei.
Mai multe informații despre HONOR 600 Smart 5G sunt disponibile pe pagina oficială a produsului:
https://www.honor.com/ro/phones/honor-600-smart-5g/.
Uncategorized
Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat
- 49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor
- 32% dintre românii care pleacă în vacanță își fac griji în privința animalelor de companie rămase acasă
- 46% folosesc camere de supraveghere ca să își protejeze locuința cât sunt plecați
București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru ce rămâne acasă. În această perioadă, locuințele rămân mai mult timp nesupravegheate, iar cea mai mare grijă pentru persoanele plecate în vacanță sunt spargerile – 49% dintre respondenți (studiu Xiaomi, iulie 2026, eșantion: 1012). Preocupările însă nu se opresc la siguranța casei, ci includ și grija pentru animalele de companie. Conform studiului realizat de Xiaomi, 32% dintre români își fac griji pentru animalele care rămân acasă, de cele mai multe ori singure, astfel că 46% dintre ei folosesc camera de supraveghere pentru a monitoriza bunăstarea animalelor de companie.
Pornind de la această realitate, Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time”, prin care arată cum tehnologia poate reduce grijile cotidiene și le poate oferi utilizatorilor mai mult timp pentru ei și ceea ce contează cu adevărat, indiferent dacă pleacă în vacanță, rămân acasă sau au grijă de animalele lor de companie.
„Me Time is Xiaomi Time” are în centru ideea că tehnologia poate prelua o parte din responsabilitățile cotidiene și propune patru categorii care răspund celor mai frecvente nevoi, în special din perioada verii: Home Security, pentru monitorizarea și protejarea locuinței; Pet Care, pentru a rămâne conectat cu animalele de companie chiar și de la distanță; Vacation Companion, cu dispozitive care îmbunătățesc experiența călătoriilor; și Home Care, cu soluții inteligente care simplifică activitățile de zi cu zi, pentru mai mult timp liber, liniște și relaxare acasă.
În perioada 24 – 26 iulie, Xiaomi invită iubitorii de animale la Xiaomi Pet Café, în ParkLake Shopping Center din București
Conceptul campaniei vine aproape de consumatori în weekend-ul 24 – 26 iulie, când sunt așteptați, cu mic, cu mare și cu necuvântătoarele lor dragi la Xiaomi Pet Café, activare specială organizată în ParkLake Shopping Center, din București. În acest spațiu, vor putea descoperi produsele din campanie, vor testa scenarii reale de utilizare, se vor distra și se vor bucura de o serie de surprize. Xiaomi Pet Café va fi activă în intervalul orar 12:00 – 20:00, în toate cele trei zile și va fi amplasată în proximitatea magazinului Xiaomi din incinta ParkLake Shopping Center.
Iubitorii de animale sunt invitați să descopere poveștile unor căței și pisici aflați în căutarea unei familii și, poate, să plece acasă cu un nou prieten. Alături de Xiaomi, la Xiaomi Pet Café vor fi prezenți partenerii Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Asociația TNR – Capturare Sterilizare Eliberare, care vor facilita adopțiile și vor împărtăși vizitatorilor sfaturi utile pentru îngrijirea animalelor de companie pe timpul verii. ASPA va participa vineri, 24 iulie, între orele 12:00 și 16:00, iar Asociația TNR va fi prezentă pe întreaga durată a activării, 24–26 iulie.
Ecosistemul Xiaomi oferă soluții pentru o diversitate de nevoi din viața de zi cu zi, inclusiv pentru monitorizarea de la distanță a locuinței sau a animalelor de companie. De aceea, consumatorii care vor vizita activareavor descoperi reduceri la o varietate de produse selectate special pentru campanie: de la camere de supraveghere și senzori inteligenți la iluminat conectat și soluții dedicate îngrijirii și hrănirii animalelor de companie, smartphones, electrocasnice mici și mari și multe altele.
În plus, acest ecosistem preia responsabilitățile unui pet sitter pentru animalele de companie rămase singure acasă, iar cei care doresc să aibă un astfel de ajutor, îl vor putea „angaja” și prin intermediul platformei OLX, care este partener pentru o componentă creativă a campaniei.
Discount de 20% la o selecție de produse Xiaomi
În perioada 20 – 31 iulie, toate produsele incluse în campania „Me time is Xiaomi time” beneficiază de o reducere de 20%, disponibilă în Xiaomi Store, din ParkLake Shopping Center, precum și pe www.mi.com/ro.
În categoria Home Security, utilizatorii vor putea opta pentru soluții avansate de monitorizare a casei, precum Xiaomi Outdoor Camera BW300, disponibilă la 199 lei (de la 249 lei) sau Xiaomi Smart Camera C500 Pro, la 191 lei (de la 239 lei). Pentru Pet Care, Xiaomi propune produse care îi ajută pe proprietari să aibă o mai bună grijă de animalele lor, inclusiv Xiaomi Smart Pet Food Feeder 2, care va fi disponibil cu preț redus de 319 lei (de la 399 lei) sau Xiaomi Smart Pet Care Air Purifier, disponibil la 447 lei (față de 559 lei). Categoria Vacation Companion include produse concepute pentru călătorii fără griji, precum Xiaomi Aluminium Frame Luggage 26” redus la 799 lei de la un preț fără discount de 999 lei. Iar pentru un plus de confort acasă, categoria Home Care reunește dispozitive inteligente precum Xiaomi Robot Vacuum X20 Max, disponibil la 2.079 lei (de la 2.599 lei) sau Xiaomi Smart Air Purifier Elite, la 1.279 lei (de la 1.599 lei), oferind utilizatorilor soluții accesibile pentru o locuință mai curată, mai eficientă și mai conectată.
Oferta completă este disponibilă pe www.mi.com/ro și în magazinul fizic Xiaomi situat în ParkLake Shopping Center din București.
-
Actualitateacum 3 zile„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
-
Actualitateacum 3 zileRomânul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
-
Actualitateacum 2 zileParadoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
-
Breakingacum 3 zileFilmul „The Odyssey” cu Matt Damon a depășit „Oppenheimer” la debutul global și a devenit cea mai de succes lansare a lui Christopher Nolan
-
Actualitateacum 2 zileUcraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
-
Actualitateacum 2 zileEugen Tomac îi critică pe liderii politici care „încearcă să pozeze în salvatori”: „Au avut poziții identice cu ale Kremlinului”
-
Actualitateacum 2 zileMinistrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget
-
Breakingacum 3 zileIon Cristoiu – Să punem capăt ipocriziei și s-o spunem: Guvernul demis Bolojan va rămâne la Palatul Victoria până în 2028





