Breaking
DIICOT va deschide un dosar de siguranță națională
Parchetul General s-a sesizare din oficiu pentru infracțiuni electorale și de spălare a banilor, pentru finanțarea campaniei electorale în cazul candidatului independent Călin Geoergescu. Potrivit surselor Gândul, dosarul a fost dat în lucru unui procuror din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică. Sursele citate au mai precizat că și DIICOT va deschide un dosar privind infracțiuni care țin de siguranța națională.
Reamintim că președintele Klaus Iohannis a declasificat documente prezentate de la CSAT, și anume, rapoartele SRI despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu.
Ascensiunea lui Călin Georgescu în sondaje ar fi fost determinată de o campanie coordonată de creștere a popularității, amplificată cu două săptămâni înainte de data scrutinului, în special pe TikTok, care a reușit să-i asigure victoria în primul tur, potrivit documentelor declasificate de Klaus Iohannis.
„Solicitare adresată procurorului șef DIICOT – în raport de indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența structurii specializate de parchet, conform art.11 din OUG nr.78/2016
În continuarea comunicatului de presa din data 4 decembrie 2024, facem următoarele precizări:
În urma desecretizării și analizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de Președinte al României, astăzi, 5 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislației electorale și săvârșirea altor infracțiuni conexe.
Cercetările vizează indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni electorale care ar fi influențat procesul de vot, prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat. Sesizarea vizează, totodată, și infracțiuni de spălare a banilor în legătură cu posibile nelegalități legate de proveniența și utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susținătorii săi.
De asemenea, sesizarea are ca obiect și comiterea unor infracțiuni informatice de competența parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activități în mediul online care au implicat crearea și utilizarea unor conturi false, menite să influențeze opțiunile alegătorilor, acțiuni care au avut potențialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral.
În cadrul aceluiași demers, s-a solicitat procurorului-șef al DIICOT să efectueze o analiză proprie a informațiilor existente din perspectiva sesizării din oficiu, în raport de indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența structurii specializate de parchet, conform art.11 din OUG nr.78/2016″, se arată în comunicatul trimis de Parchet.
CITEȘTE ȘI:
Parchetul Înaltei Curți, după desecretizarea CSAT: Analizăm elementele de natură să determine declanșarea unei INVESTIGAȚII penale
Breaking
Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții
Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.
Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Anunțul Poliției Olt
„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.
Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan
Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.
„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.
Breaking
Tom Skerritt, starul din Top Gun și Alien, a murit la vârsta de 93 de ani
Tom Skerritt, actorul versatil care, de-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, a interpretat roluri memorabile în producții precum „Top Gun”, „Picket Fences”, „M*A*S*H” și „Alien”, a încetat din viață. Familia sa a confirmat vestea pentru publicația Deadline. Starul avea 93 de ani.
În rolurile secundare, Skerritt a rămas adesea memorabil datorită prezenței sale discrete, dar puternice, și a zâmbetului său molipsitor. În serialul „Picket Fences”, însă, el a deținut rolul principal, șeriful Jimmy Brock, interpretare pentru care a fost recompensat cu un premiu Emmy.
Breaking
Daniel Zamfir anunță că a început „deuserizarea” ministerului Economiei. Publică fotografii și vorbește de „termite-consilieri”
Noul ministru al Economiei, Daniel Zamfir, a transmis un mesaj pe Facebook, în care anunță, într-o manieră ironică, „desuserizarea ministerului”, o referire evidentă la plecarea foștilor demnitari USR din cadrul Excutivului, odată cu învestirea Guvernului Niculescu.
În cadrul aceleiași postări, Zamfir continuă ironiile și îi numește pe predecesorii săi din USR o „armată de termite-consilieri”. Amintim că funcția de ministru al Economiei și Digitalizării din guvernul demis a fost ocupată de USR-istul Irineu Darău, vizat într-un scandal de corupție la vârful Guvernului, în care a fost anchetat și fostul vicepremier, Oana Gheorghiu.
„Deuserizarea ministerului continua.
O armata de termite-consilieri si consilieri onorifici-pleaca acasa”, scrie Daniel Zamfir.
Surse Gândul: Irineu Darău, vizat într-un dosar de corupție, în care ar fi fost implcată Oana Gheorghiu
Amintim că în luna iunie 2026, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început audierile în dosarul pentru fapte de corupție posibil săvârșite de vicepremierul Oana Gheorghiu în favoarea grupului german Schwarz.
Surse Gândul au afirmat, la acel moment, că ancheta viza și audierea miniștrilor Irinel Darău și Radu Miruță, care ar fi cunoscut aspectele cele mai importante legate de cazul Schwarz.
Cei doi demnitari ar fi fost la curent cu detalii privind semnarea unui proiect de hotărâre de guvern, care a fost șters apoi de pe site-ul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în decembrie 2025.
Documentul ar fi cuprins punctele de vedere de la avizatori (printre care și Ministerul Justiției și Finanțelor), inclusiv al ADR și semnătura lui Radu Miruță.
USR s-a retras în opoziție
Comitetul politic al USR a decis cu doar câteva zile înaintea votului de învestitură pentru Guvernul Niculescu să nu voteze noul Cabinet și să se retragă în opoziție.
Conducerea partidului și-a menținut poziția de a nu vota un Executiv ce include Partidul Social Democrat și a subliniat că este „împotriva învestirii Guvernului PSD – Luca Niculescu”.
-
Stirea zileiacum 3 zileSwitchfoot vine în România! Tu ți-ai luat biletul? 🤘
-
Uncategorizedacum 3 zileCu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB
-
Breakingacum 3 zileÎncă un cap de porc, descoperit la firma asociată cu Marius Lulea, după incidentul de la domiciliu. Ce acuză cofondatorul AUR
-
Actualitateacum 3 zile„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
-
Uncategorizedacum 3 zileAircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi
-
Anunturiacum 3 zilePariază mai ușor ponturi de la experți cu Bet Slip-ul de la biletu-zilei.com
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Actualitateacum 3 zileGigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”





