Connect with us

Actualitate

Instituția publică din România care face profit 3.5 milioane de lei. Cum reușește un institut de cercetare să concureze cu mediul privat

Publicat

pe

Instituția publică din România care face profit 3.5 milioane de lei. Cum reușește un institut de cercetare să concureze cu mediul privat

În nordul extrem al României se află probabil singura instituție publică din România care face profit. Ba mai mult, asemeni unei societăți comerciale îl investește în dezvoltare. A încheiat anul cu 3.5 milioane de lei în conturi și a derulat investiții de peste 4 milioane de euro. 

Muzeul Stațiunii de Cercetare de la Popăuți FOTO Ionică Nechifor

În România, există o instituție publică total atipică. Și nu neapărat prin obiectul de activitate, ci mai ales prin faptul că este o instituție publică, care reușește să încheie anul 2024 pe profit. Este vorba despre Stațiunea de Cercetare a Ovinelor și Caprinelor Popăuți, din județul Botoșani. Instituția are în momentul de față, în conturi 3.5 milioane de lei. Și asta după ce mai bine de două decenii s-a zbătut în ruină și datorii. Soluția salvatoare, pe lângă salvarea de datorii, a fost organizarea ca în mediul privat, cu investiții, producție și mai apoi reinvestirea profitului în noi dotări și tehnologii. În anul 2025, stațiunea de cercetare se pregătește să investească și în distribuția produselor obținute în ferma zootehnică, chiar înființarea propriilor magazine. Profitul obținut va fi reinvestit în cercetare. 

O stațiune de cercetare unicat în România salvată de la ruină

Stațiunea de cercetare de la Popăuți, din județul Botoșani, are o vechime de aproape un secol și este bazată pe intervenții și cercetare în domeniul ovinelor și caprinelor. În anii 80, cercetătorii de la Popăuți au reușit prin încrucișări genetice, începute cu câteva decenii înainte, să dea naștere unei noi rase de oaie. Este vorba despre karakul de Botoșani, o încrucișare între oaia karakul din zona Uzbekistanului și Astrahanului cu țurcană, o rasă autohtonă. De-a lungul deceniilor, rasa a fost ameliorată și îmbunătățită, prin cercetare, cu noi varietăți de culoare la pielicele.

Pielicele de karakul FOTO Adevărul

De altfel, cea mai importantă resursă a oii karakul de Botoșani este pielicica, de o frumusețe aparte, remarcată inclusiv la târgurile de profil la nivel internațional.  În plus, carnea de karakul este considerată o delicatesă în lumea arabă fiind deosebit de căutată la export. Mai bine de două decenii, după 1990 stațiunea a fost mult subfinanțată și a intrat în ruină. Abia supraviețuia, acumulând datorii uriașe. În anul 2017, stațiunea a primit un ajutor nesperat de la Guvern. Practic, datoriile în valoare de 1.5 milioane de lei au fost efectiv plătite din fonduri guvernamentale. În plus, stațiunea a primit bani pentru plata utilităților. A fot momentul zero în dezvoltarea stațiunii.

Investiții mari și strategii de dezvoltare ca în mediul privat

Stațiunea era pe zero în 2017 dar trebuiau găsite soluții pentru a nu ajunge din nou în aceeași situație. Având în vedere că instituția de cercetare care avea numeroase oi karakul dar și peste 1000 de hectare de teren, s-a decis o investiție paralelă, pentru ca cele două domenii să se completeze. În primul s-a investit într-o bază experimentală agricolă. S-au achiziționat utilaje moderne prin proiecte și apoi a fost cultivat terenul cu grâu, orz și rapiță. „A profitat de faptul că aveam o suprafață de teren considerabilă și am reușit să creem acele loturi experimentale. Lucrurile au mers bine, fiind o metodă de a obține fonduri proprii, dar și furaje la animale”, precizează Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare de la Popăuți.

berbeci din rasa karakul FOTO Adevărul

Au fost accesate proiecte de peste patru milioane de lei, iar banii investiți în dotări agricole. Așa s-a ajuns la producții foarte bune și competitivitate. Așa a apărut și profitul. Propriu-zis, sectorul vegetal alimenta pe cel zootehnic. Animalele aveau hrană de calitate, din producție proprie, fără să fie făcute cheltuieli suplimentare, iar restul din recoltă era vândut pentru a obține fonduri necesare reabilitării stațiunii. De-a lungul a patru ani au fost reaparate corpuri de clădire, construit un muzeu, dotat laboratoare. Se mergea pe principiul producție-profit-reinvestire.

Ionică Nechifor FOTO Cosmin Zamfirache

Baza vegetală aduce cele mai mari venituri. Este baza pentru cercetările în zootehnie. Am lucra la refacerea şi dotarea laboratoarelor de cercetare. Şi în primul rând vorbim de laboratorul de ameliorare şi genetică, laboratorul de reproducţie şi bineînţeles de laboratorul fito-sanitar. Această complementaritate, vegetal-zootehnic cred că a fost unul dintre secrete. În plus reinvestirea banilor obținuți.”, spune Ionică Nechifor. Așa s-a ajuns la un profit, la finele anului 2024, de 3.5 milioane de lei. Banii vor fi investiți mai departe în cercetare. „Este un excedent care ne ajută ca la anul să putem face investiții, să îmbunătățim activitatea. ”, adaugă Ionică Nechifor. 

Magazine proprii și cercetare

De la anul, Stațiunea de Cercetare de la Popăuți va investi și în distribuție. Adică va avea magazine în care-și va desface produsele, legate mai ales de ferma zootehnică a stațiunii, cu oi karakul de Botoșani. „Aceste magazine ne vor ajuta să suplimentăm și mai mult veniturile și vom oferi produse proaspete, de calitate”, adaugă Nechifor. Totodată, în cercetare se urmărește realizarea celor două linii noi ale rasei, specializate în lapte și carne, tocmai pentru a diversifica și mai mult oferta. 

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Publicat

pe

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, pentru că e depistat de obicei târziu. Cauzele apariției bolii nu sunt cunoscute, iar simptomele sunt vagi și ușor de ignorat, spun medicii.

FOTO Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ce este cancerul de pancreas și cum apare

,,Cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, în mare parte pentru că este descoperit prea târziu. Pancreasul este un organ situat profund în abdomen, iar modificările care apar la nivelul lui pot evolua mult timp fără semne specifice de boală”, explică dr. Irina Anghel, medic specialist oncolog.

Până acum, cercetătorii nu au reușit să identifice clar din ce cauză apare această boală, dar au identificat factori de risc. 

,,Afecțiunea apare atunci când celulele pancreasului încep să se înmulțească necontrolat ca urmare a unor modificări genetice. Fumatul este considerat principalul factor de risc, alături de obezitate, diabet, pancreatita cronică, consumul cronic de alcool și înaintarea în vârstă. În unele cazuri, sau anumite boli genetice pot crește riscul de apariție a cancerului pancreatic. De asemenea, purtatorii de mutatii in genele BRCA1 sau BRCA2 au risc mai mare de a dezvolta cancer de pancreas in decursul vietii”, spune medicul. 

,,Simptomele sunt vagi și ușor de ignorat”

Întrebată despre semnele apariției bolii, dr. Irina Anghel spune:

,,La început, simptomele sunt vagi și ușor de ignorat. Nu exista simptome specifice. Pot apărea dureri abdominale difuze (accentuate in partea superioara) sau dureri de spate, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate și oboseală accentuata. Pe măsură ce boala avansează pot apărea: icterul, urina închisă la culoare și modificări ale scaunului (scaun moale, deschis la culoare), semne care determină de obicei prezentarea la medic”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Tratamentele disponibile pentru boală

Tratamentul depinde de stadiul în care este descoperită boala, explică medicul oncolog:

,,Intervenția chirurgicală oferă cele mai mari șanse de supravietuire pe termen lung, dar este posibilă doar la un număr redus de pacienți. Chimioterapia și radioterapia sunt folosite frecvent pentru a încetini evoluția bolii și a prelungi supraviețuirea cu o calitate bună a vieții”.

Cercetările continuă însă pentru a oferi cât mai multe șanse pacienților diagnosticați cu aceasta boală. 

,,În prezent, cercetările se concentrează pe terapii personalizate, precum tratamentele țintite și imunoterapia. În paralel, îngrijirea paliativă joacă un rol esențial, ajutând pacienții să își controleze simptomele și să își mențină o calitate cât mai bună a vieții”, spune dr. Irina Angel. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului

Publicat

pe

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului

O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, la circa 28 de kilometri nord-est de Oman. Un al doilea atac a fost raportat în aceeași zonă, în acest caz fiind vizată o navă de marfă. De asemenea, și o navă MSC, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului.

Trei nave au fost atacate în serie. FOTO: captură video arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

UPDATE 12.50 Un al treilea incident a fost raportat

O a treia navă de marfă a fost atacată în timp ce încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz, a declarat pentru BBC organizația de informații maritime Vanguard.

Potrivit informațiilor furnizate, nava MSC Francesca, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului, în timp ce se îndrepta spre sud, ieșind din strâmtoare și intrând în Golful Oman.

Vanguard precizează că vasul ar fi fost somat de Gardienii Revoluției Islamice să oprească și „instruit să arunce ancora”.

Echipajul a raportat „avarii la coca navei și la spațiile de cazare”, iar autoritățile maritime nu au oferit, deocamdată, informații suplimentare privind amploarea incidentului.

Două nave au fost atacate

Nava militară iraniană s-a apropiat fără contact radio prealabil și a deschis focul, provocând „pagube serioase punții”. Echipajul navei container a fost declarat în siguranță, nefiind raportate incendii sau scurgeri cu impact asupra mediului, potrivit informațiilor agenției British Maritime Trade Operations (UKMTO), citată de EFE și dpa.

La scurt timp a avut loc un al doilea atac raportat în aceeași zonă. Armata britanică a anunțat că o altă navă de marfă a fost vizată în Strâmtoarea Ormuz, fiind nevoită să se oprească în derivă. Autorii atacului nu au fost identificați oficial, însă suspiciunile au fost îndreptate imediat către Iran, în contextul primului incident.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Atacurile au loc pe fondul tensiunilor crescute din regiune, la doar câteva zile după ce Statele Unite au confiscat o navă container iraniană și au intervenit asupra unui petrolier asociat comerțului cu petrol al Teheranului.

Președintele american Donald Trump a declarat recent că Iranul „se prăbușește financiar”, susținând că blocada navală ar fi afectat semnificativ exporturile maritime ale țării. El a anunțat, de asemenea, un armistițiu pe termen nelimitat, menit să deschidă calea unor negocieri cu Teheranul, dar a menținut presiunea asupra regimului iranian în zona maritimă strategică.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Publicat

pe

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.

Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.

Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.

În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.

Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.

Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.

Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.

Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.

Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Actualitateacum 3 ore

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer,...

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului
Actualitateacum 9 ore

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului

O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de...

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Actualitateacum 15 ore

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei,...

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Actualitateacum 22 de ore

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a...

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni” Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Actualitateacum o zi

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de...

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice? Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?
Actualitateacum o zi

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la...

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
Actualitateacum o zi

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță

E vineri seara. Un utilizator constată că ecranul telefonului s-a spart după o cădere. Problema nu e reparația în sine...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro