Actualitate
Dacia Bigster se vinde deja în Germania. A fost transformat spectaculos de o companie
Lansat oficial în
octombrie 2024, noul model Dacia Bigster va fi vândut în România
din 2025, prețurile oficiale nefiind încă făcute publice. În
Germania, Bigster este deja vândut de Carpoint, o companie specializată în modificări spectaculoase de
automobile.
Germania e prima țară în care se vinde Bigster FOTO Carpoint
Carpoint
vinde pe site-ul său zeci de modele modificate ale producătorului
Dacia, iar cel unul dintre cele mai scumpe autoturism vândute este chiar
Dacia Bigster, ce are mai multe modificări. Prețul
la care se vinde cel mai nou model Dacia în Germania este de 36.990
euro.
Modelul Bigster
transformat de nemţi şi oferit la vânzare are motorizare hibridă,
cutie automată, motor de 1.798 centimetri cubi şi 155 de
cai-putere.
Modelul ce se vinde deja
în Germania poartă numele Dacia Bigster Extreme 155 Hybrid Panorama
și are printre altele jante de aluminiu de 18 inchi, monitor de 10
inchi, trapă panoramică din sticlă, pilot de croazieră adaptiv,
hayon electric, control al presiunii în anvelope, faruri cu LED,
cameră 360°, senzori de ploaie și de lumină, sistem de navigație,
Android Auto și Apple CarPlay.
Noul automobil Dacia
Bigster va fi vândut și în România de la începutul lui 2025 și
răspunde celei mai recente norme europene de siguranță, GSR2,
integrând în serie, pe toate versiunile, frânarea automată de
urgență (urban/peri-urban cu detectarea vehiculelor, pietonilor,
bicicliștilor și motocicliștilor), recunoașterea panourilor de
semnalizare cu alertă de depășire a vitezei legale, asistență la
parcarea cu spatele, semnal pentru oprirea de urgență, alertă la
schimbarea benzii de circulație, asistență la menținerea benzii
de circulație, sistem de supraveghere a atenției șoferului și
apel de urgență (eCall).
Bigster, cel mai mare SUV produs de Dacia FOTO Carpoint
Bigster este construit pe
aceeași platformă CMF-B ce se află și sub Duster. Bigster are
4,75 metri lungime, o lățime de 1,81 metri, o înălțime de 1,71
metri și o gardă la sol de 22 centimetri.
Noul model produs de Dacia
are un volum al portbagajului de 667 de litri și o lungime maximă
de încărcare de 2,7 metri. Partea centrală a modelului Bigster
poate fi pliată și se transformă într-o cotieră generoasă care
adăpostește suporturi pentru pahare și telefoane mobile.
Modelul va fi produs doar
la uzina Dacia de la Mioveni, iar în țara noastră se va vinde de
anul viitor. Prețul de bază în România va porni de la aproximativ
25.000 de euro, versiunile superioare de echipare urmând a depăși
30.000 de euro.
Actualitate
O dronă, depistată pe un bloc din centrul Chișinăului. Mai mulți moldoveni au fost evacuați
O dronă ar fi fost depistată în noaptea de luni spre marți pe acoperișul unui bloc de locuințe din centrul Chișinăului. Specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la fața locului, au securizat zona și au evacuat mai multe persoane.
O dronă ar fi fost găsită în centrul Chișinăului. FOTO: Telegram.org/ Politia Republicii Moldova
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au fost alertați în timpul nopții de un bărbat care a anunțat despre depistarea unui obiect asemănător unei drone pe acoperișul unui bloc de locuințe.
„La fața locului au intervenit specialiștii Secției Tehnico-Explozive a Poliției, care au securizat zona. Pentru siguranța oamenilor, locatarii din scara blocului au fost evacuați temporar, până la examinarea și ridicarea obiectului”, au menționat reprezentanții IGP.
Din primele informații, obiectul s-ar fi avariat după ce a căzut pe acoperișul blocului.
„Acesta urmează să fie examinat în detaliu de experți. Polițiștii întreprind în continuare acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului”, au precizat oamenii legii.
De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, mai multe rachete sau drone au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, iar unele dintre ele au fost găsite ulterior pe teritoriul țării.
Aflată recent într-o vizită la Kiev, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reamintit că amenințările Kremlinului nu se opresc la granițele Ucrainei, vorbind și despre impactul direct asupra Chișinăului: atacul asupra centralei de la Novodnistrovsk care a poluat apele fluviului Nistru și a lăsat 300.000 de moldoveni fără apă potabilă timp de aproape o săptămână, perturbările în alimentarea cu energie electrică și încălcările repetate ale spațiului aerian.
„Securitatea Moldovei și securitatea Ucrainei sunt interconectate. Ucraina, apărându-se, ne apără și pe noi”, a adăugat Maia Sandu.
Actualitate
„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro”, susține un oficial al guvernului de la Atena
Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro, datoria publică urmând să scadă sub cea a Italiei până la sfârșitul acestui an, scrie presa internațională citând surse și date din noul plan bugetar al Italiei.
Italia va depăși Grecia la datoria publică. Foto arhivă
Se estimează că datoria Greciei se va reduce la aproximativ 137% din produsul intern brut în acest an, față de 145% în 2025, au declarat doi oficiali de rang înalt pentru Reuters.
În schimb, datoria Italiei va crește de la 137,1% din PIB în 2025 la 138,6% în 2026, conform planului bugetar multianual (DFP) al Trezoreriei.
„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro – începând cu acest an”, a declarat unul dintre cei doi oficiali greci pentru Reuters.
Noua estimare a ponderii datoriei Greciei va fi inclusă în noul plan fiscal multianual al țării, care va fi prezentat Comisiei Europene la sfârșitul acestei luni.
Datoria Italiei va rămâne practic stabilă la 138,5% în 2027, înainte de a scădea la 137,9% în 2028 și la 136,3% în anul următor, arată planul bugetar.
Din 2020, datoria publică a Greciei – cea mai mare din zona euro din ultimele două decenii – s-a redus cu peste 45 de puncte procentuale, ajungând la 145% din produsul intern brut anul trecut. Italia și-a redus datoria cu aproximativ 17 puncte procentuale în aceeași perioadă.
Grecia, care se redresează după o criză financiară de un deceniu și trei planuri de salvare în valoare totală de aproximativ 280 de miliarde de euro, intenționează să ramburseze înainte de termen împrumuturi în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro din prima sa fază de salvare de la sfârșitul anului.
Cele mai puțin îndatorate țări din zona euro
Conform cifrelor furnizate de Eurostat, la sfârșitul celui de-al patrulea trimestru al anului 2025, Grecia a înregistrat cea mai mare rată a datoriei publice din zona euro, de 146,1% din PIB, urmată îndeaproape de Italia, cu 137,1%.
Alte națiuni cu îndatorare ridicată au inclus Franța cu 115,6%, Belgia cu 107,9% și Spania cu 100,7%.
În schimb, cele mai scăzute raporturi datorie-PIB au fost observate în Estonia, cu 24,1%, Luxemburg, cu 26,5%, Danemarca, cu 27,9%, și Bulgaria, cu 29,9%.
Este important de menționat că datoria este de obicei măsurată ca raport între datoria publică și PIB, mai degrabă decât în termeni absoluți.
Prin urmare, economiile mai mari, cum ar fi Germania, pot deține o datorie totală substanțială, dar raporturile lor datorie-PIB sunt, în general, mai moderate decât cele ale țărilor din sudul Europei.
România ar putea plăti în 2026 peste 3% din PIB pentru dobânzi. Economist: „Să mărești impozitele și să blochezi economia este o greșeală majoră”
Datoria publică a Greciei ajunsese la 210% în 2020
În 2010, datoria publică a Greciei era de aproximativ 330 de miliarde de euro, adică aproape 148% din PIB. Situația s-a deteriorat în anii următori, iar în 2020-2021 datoria a atins un vârf de aproximativ 210% din PIB, unul dintre cele mai ridicate niveluri înregistrate vreodată într-o economie dezvoltată. De atunci însă, traiectoria s-a inversat: până în 2025–2026, datoria a coborât la aproximativ 137% din PIB, ceea ce înseamnă o reducere de circa 70–73 de puncte procentuale în doar câțiva ani și chiar sub nivelul de la începutul crizei.
Această scădere nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul unor măsuri dure aplicate consecvent timp de peste un deceniu. După 2010, Grecia a fost nevoită să accepte programe de salvare de la Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional, iar în schimb a implementat o austeritate severă: salariile și pensiile au fost reduse, taxele au crescut, iar cheltuielile publice au fost tăiate. Aceste măsuri au fost extrem de dificile social, dar au dus la eliminarea deficitelor mari și, în timp, la apariția unor excedente bugetare, ceea ce înseamnă că statul a început să încaseze mai mult decât cheltuie înainte de plata dobânzilor.
Cum și-a restructurat Grecia datoria publică
Un rol esențial l-a avut și restructurarea datoriei. O parte importantă a fost renegociată, cu scadențe foarte lungi și dobânzi reduse, iar în 2012 creditorii privați au acceptat chiar pierderi semnificative. Astfel, povara anuală asupra bugetului a devenit mult mai ușor de gestionat. În plus, în ultimii ani, Grecia a început să ramburseze anticipat o parte din împrumuturi, ceea ce a redus și mai mult costurile pe termen lung și a crescut încrederea investitorilor.
Pe acest fundal de disciplină fiscală, economia a revenit treptat la creștere, cu ritmuri de aproximativ 2% pe an, susținute în special de turism, investiții și fonduri europene. Creșterea economică este crucială, deoarece mărește PIB-ul și face ca datoria, chiar dacă rămâne mare în termeni absoluți, să cântărească mai puțin ca procent. În paralel, sistemul bancar a fost stabilizat, iar încrederea piețelor financiare a revenit, ceea ce a permis statului să se împrumute mai ieftin.
În esență, Grecia a reușit această revenire printr-o combinație de austeritate, reforme, restructurare a datoriei și relansare economică. Nu a fost o soluție rapidă, ci un proces lung și dificil, în urma căruia datoria a scăzut de la aproximativ 210% din PIB la aproape 137%, transformând una dintre cele mai grave crize financiare din Europa într-un exemplu de ajustare fiscală reușită.
Actualitate
Armata SUA își regândește apărarea anti-dronă după modelul ucrainean: exerciții inspirate de operațiunea „Pânza de păianjen”
Statele Unite își adaptează rapid strategiile militare în fața noilor realități de pe câmpul de luptă, după ce au testat, în premieră, scenarii inspirate direct din experiența Ucraina în războiul cu Rusia.
Drone folosite de Ucraina în operațiunea Panza de păianjen/FOTO:X
Potrivit publicației Defense One, militarii americani au organizat în septembrie 2025 un amplu exercițiu la baza aeriană Eglin din Florida, în cadrul operațiunii „Clear Horizon”, unde au recreat tactici similare cu cele folosite de Ucraina în operațiunea „Pânza de păianjen”.
Dronele, noua armă decisivă
În timpul simulărilor, forțele speciale americane au utilizat o gamă largă de drone — de la modele comerciale simple până la sisteme avansate, capabile să evite bruiajul electronic și detectarea radar.
„Au folosit drone comerciale clasice, dar și dispozitive cu antene direcționale, mai greu de neutralizat, precum și drone cu schimbare automată a frecvenței, rezistente la atacuri electromagnetice”, a explicat Matt Ross, coordonator al grupului operativ al Pentagon pentru combaterea dronelor.
În plus, au fost testate drone controlate prin fibră optică și rețele mobile, într-un scenariu în care operatori aflați în statul Colorado au reușit să lovească ținte din Florida — o premieră pentru armata americană.
Lecțiile din Ucraina schimbă prioritățile SUA
Exercițiile au scos la iveală vulnerabilități importante. Potrivit oficialilor americani, armata are nevoie urgentă de un sistem integrat care să conecteze datele provenite din radare, drone și sisteme anti-dronă, pentru o reacție coordonată.
În același timp, accentul se mută tot mai mult pe dronele de mare distanță, capabile să lovească infrastructuri critice — de la centre de comandă până la sisteme logistice și de apărare antiaeriană.
Pentru amenințările de mică dimensiune, soluția ar putea veni din dezvoltarea unor drone-interceptor, mai ieftine și mai eficiente decât rachetele clasice de apărare.
Un război care schimbă doctrina militară
Experiența din Ucraina devine, astfel, un studiu de caz pentru armatele occidentale. Tehnologiile dezvoltate cu investiții de miliarde de dolari sunt reevaluate în lumina unor tactici relativ simple, dar extrem de eficiente.
Pentru Washington, mesajul este clar: războiul modern nu mai este definit doar de superioritate tehnologică, ci de capacitatea de adaptare rapidă la un adversar flexibil și inovator.
-
Actualitateacum 3 zileVictor Negrescu cere reacție urgentă din partea UE după incidentul cu drona din Galați: „Este nevoie de un răspuns comun și coordonat”
-
Breakingacum 2 zileMii de protestatari la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu
-
Breakingacum o ziȘeful Ryanair avertizează: două companii cu mii de curse în România riscă să intre în colaps până la iarnă
-
Breakingacum o ziUn nou cutremur de magnitudine 6,1 grade pe scara Richter a lovit Japonia. Experții spun că există riscul unui cutremur major
-
Actualitateacum 3 zileColectiile devin o forma vizibila de exprimare personala
-
Actualitateacum 2 zileCât costă o călătorie cu metroul în capitalele europene. Biletul în București ar putea crește substanțial pentru a doua oară în 2026
-
Actualitateacum 2 zileFragmente de dronă, găsite în județul Tulcea. Specialiști ai MApN și SRI sunt la fața locului
-
Actualitateacum 2 zile26 aprilie: Ziua în care a avut loc dezastrul nuclear de la Cernobîl




