Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Pot fi două abordări Vor fi tranșate până în luna iunie

Publicat

pe

Pot fi două abordări Vor fi tranșate până în luna iunie

Președintele interimar Ilie Bolojan a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni, cum ar vedea ideea unei armate europene, vehiculată în contextul criticilor adresate de Donald Trump statelor europene cu privire la asumarea unei mari responsabilități în cadrul NATO. De asemenea, președintele interimar a fost întrebat și ar fi dispusă România să investească într-un plan de reînarmare.

În cadrul conferinței susținute de președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni a declarat că nu se poate pune problema formării unei „structuri de forțe europeană paralelă cu NATO”, întrucât organizația România are asigurări că organizația continuă să funcționeze cu prerogativele actuale.

„În momentul de față suntem într-o structură a NATO care funcționează. Toate asigurările și planurile NATO sunt în derulare continuă, deci nu există niciun fel de semnal, legat de faptul că suntem în situația în care să avem o structură de forțe europeană paralelă cu NATO.” , a precizat președintele interimar.

Referitor la afirmațiile lui Donald Trump, despre posibilitatea ca SUA să se retragă din alianță, în cazul în care Europa nu este dispusă să aloce mai multe fonduri, Ilie Bolojan a precizat că ar exista două opțiuni. Una dintre soluții este ca statele membre să-și asume o responsabilitate financiară mai mare, iar a doua soluție ar presupune, pe lângă finanțare, și o implicare activă. Președintele interimar a precizat că aceste aspecte „vor fi tranșate foarte probabil până în luna iunie”.

Dar nu e niciun fel de secret, a fost o discuție publică și o chestiune care eu cred că este pertinentă, ca țările europene să-și asume o parte mult mai mare din costul apărării Europei.

Poate pot fi două abordări, una pe care noi ne-o dorim și care este cea mai sigură, pentru că este verificată, și anume întreaga structură a NATO rămâne în această formulă, în care Statele Unite, care de peste 75 de ani asigură împreună cu țările europene pace acestei zone din lume, să funcționeze tot așa cum a funcționat, dar sigur, cu o componentă de finanțare mai mare din partea europeană sau o a doua ipoteză pe care dumneavoastră ați pus-o în evidență ca nu doar pe partea financiară, dar și pe partea de implicare, țările europene să-și asigure o răspundere mai mare. Aceste lucruri vor fi tranșate foarte probabil până în luna iunie.”

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3.

A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate
articolele

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat

Publicat

pe

Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat

Gigi Becali a dezvăluit la un post de televiziune că a fost monitorizat de SRI după ce i se montaseră microfoane în casă. Când a descoperit, a mers la șeful instituției, de atunci, Radu Timofte, și i-a cerut explicații. Mărturisirea omului de afaceri a venit în contextul discuțiilor legate de dosarul lui Călin Georgescu, acuzat că a încercat să descopere dacă i s-au pus microfoane în vila sa din Mogoșoaia.

 Loading …

”Am avut microfoane acum 20 de ani”

În urmă cu aproape 20 de ani, Gigi Becali a mers la biroul directorului SRI, Radu Timofte, să-l întrebe de ce este înregistrat. Asta, după ce descoperise că are microfoane instalate în casă.

”Am avut acum vreo 20 de ani pe la birou și era Timofte, Dumnezeu să-l ierte. M-am urcat în mașină, m-am dus la el la birou, am zis că vreau să vorbesc cu Timofte. A zis, da, să urce. Da, domnule Becali? Pentru ce mă ascultați voi pe mine? Pentru ce îmi puneți microfoane? Că a venit cineva cu aparat și a văzut. Și a zis, bine dom’ Becali, haideți că spun. A chemat doi băieți, au venit doi băieți, au văzut ce are, ce nu are.”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

Gigi Becali, despre cazul lui Călin Georgescu

Omul de afaceri crede că nu se dorește ca Georgescu să plece din România, pentru că în afara țării ar putea devini mult prea puternic.

”Pe Georgescu nu-l doboară ei, că nu au avut ei atâta putere încât să anuleze alegeri, sunt prea mici, sunt zero barat. De Georgescu le e frică să-i dea drumul, că dacă cumva pleacă în străinătate? Dacă ar scăpa de el, l-ar lăsa să plece, numai că ei se gândesc în felul următor: Georgescu dacă pleacă în străinătate, el comandă de acolo. El își face partid de acolo, poți să-l condamni, că nu vine, n-ai nicio treabă. Și e mai periculos din străinătate decât din România. De aia îl țin, dar cât o să-l țină, nu știu. Că a distrus microfoanele. Păi în casa mea, mi-ai pus microfoane, le distrug. Sunt proprietar în casa mea.”, a declarat deputatul neafiliat.

Călin Georgescu, în continuare, în arest preventiv

Fostul candidat la Preşedinţie, Călin Georgescu, rămâne în arest preventiv în dosarul de înşelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, a decis vineri un complet de divergenţă al Curţii de Apel Bucureşti. Acesta a acceptat contestaţia procurorilor la decizia Tribunalului Bucureşti din 13 octombrie conform căreia urma să fie plasat în arest la domiciliu.

Decizia a fost pronunțată după ce cei doi magistrați din completul Curții de Apel București nu au reușit să ajungă la o soluție comună privind măsura preventivă aplicată lui Călin Georgescu. În aceste condiții, a fost necesară constituirea unui complet de divergență, prin participarea unui al treilea judecător.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%

Publicat

pe

AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%

AUR a depus o propunere legislativă prin care urmărește eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturile valabil exprimate în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5%.

Inițiativa legislativă îi aparține liderului senatorilor AUR Petrișor Peiu și vizează modificarea condițiilor în care competitorii electorali pot participa la repartizarea mandatelor parlamentare.

Potrivit inițiatorului, actuala legislație permite accesul la repartizarea mandatelor prin două modalități diferite: obținerea a cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național sau obținerea a 20% din voturi în minimum patru circumscripții electorale. Proiectul propune eliminarea celei de-a doua variante, astfel încât accesul la repartizarea mandatelor să fie condiționat exclusiv de atingerea pragului național de 5%.

Inițiativa urmărește simplificarea cadrului electoral și aplicarea unui criteriu unitar de reprezentativitate, raportat la totalitatea voturilor valabil exprimate la nivel național. În expunerea de motive, liderul senatorilor AUR argumentează că actualul mecanism poate conduce la situații diferite pentru competitori electorali cu procente naționale comparabile, în funcție de distribuția geografică a voturilor.

Proiectul nu propune majorarea pragului electoral de 5%, ci exclusiv eliminarea mecanismului alternativ de îndeplinire a acestuia. Totodată, modificarea nu presupune instituirea unor noi proceduri electorale și nu generează, potrivit expunerii de motive, cheltuieli suplimentare directe pentru bugetul general consolidat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Publicat

pe

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?

Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.

Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.

Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave
Actualitateacum 4 ore

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave

Fostul premier Ilie Bolojan avertizează asupra riscului consolidării curentului antisistem și spune că partidele pro-occidentale trebuie să ofere o alternativă...

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
Actualitateacum 10 ore

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul

Un jucător a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,32 milioane de euro, la tragerea de...

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
Actualitateacum 17 ore

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată,...

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum 23 de ore

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum o zi

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum o zi

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape” Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Actualitateacum 2 zile

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro