Connect with us

Breaking

Sanda Ionescu, despre Uranus în Gemeni: Suntem provocați

Publicat

pe

Sanda Ionescu, despre Uranus în Gemeni: Suntem provocați

„Este mijlocul anului și de la începutul lunii iulie, viețile ni se vor schimba radical. Pe 7 iulie, Uranus intră în Gemeni unde va rămâne până în august 2032. Vor fi 7 ani de schimbări pentru fiecare dintre noi, fiecare zodie”, a afirmat Adrian Artene.

Invitata emisiunii, astrologul Sanda Ionescu, a precizat că sub Uranus în Gemeni, riscul declanșării unei pandemii este mult mai crescut.

„Suntem pe axa sacrificiului și a sănătății. Vorbim și de o pandemie. Sub Uranus în Gemeni, în 1353, a avut marea pandemie de ciumă.  Și putem vorbi de perioada pandemică în care suntem. Este o perioadă destul de provocatoare. Dar tot ce înseamnă provocare înseamnă evoluție. Trebuie doar să ne adaptăm”.

„Nu trebuie să privim această perioadă ca o penitență, ca o pedeapsă, suntem condamnați să evoluăm”, a spus Adrian Artene.

Sanda Ionescu a spus că omenirea doar este provocată să treacă printr-un test.

„Suntem provocați”.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai„ ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care îți antrenează mintea și îți hrănește sufletului.  

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, InstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

 

Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani  în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare.

Hobby-urile … vezi toate
articolele

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Valentin Stan: Presiunea Gărzilor Revoluționare din Iran ucide orice negociere pe care ar avea-o Iranul cu SUA

Publicat

pe

Valentin Stan: Presiunea Gărzilor Revoluționare din Iran ucide orice negociere pe care ar avea-o Iranul cu SUA

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum presiunea Gărzilor Revoluționare ucide orice negociere dintre Iran și SUAUrmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Valentin Stan: Grupul gardienilor omoară orice inițiativă. Pentru că orice inițiativă negociată, pentru ei înseamnă sfârșitul. Demonstrația către poporul iranian că nu dețin puterea… Iar asta, pentru ei, cum spui tu, este sfârșitul. Ei nu vor pleca din istorie liniștiți. Nu vor merge la rigola istoriei liniștiți, pentru că sunt criminali, cu asta se ocupă. Omoară ca să trăiască.

Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum presiunea Gărzilor Revoluționare ucide orice negociere dintre Iran și SUA. Acesta a început prin a spune că oamenii trebuie să înțeleagă ce se petrece acum în Iran. Analistul susține că sunt două componente care dansează periculos cu viețile iranienilor. Pe de o parte sunt reprezentanții de la negocieri, care pot fi de bună-credință, și mai sunt gardienii care pun presiune. Stan afirmă că Gărzile Revoluționare ucid negocierile pentru că pacea ar fi sfârșitul lor. O posibilă terminare a războiului ar însemna pierderea puterii, iar asta ar finaliza gruparea Gărzilor Revoluției din Iran.

Oamenii trebuie să înțeleagă. Pentru că ai în Iran două componente care la momentul ăsta dansează un fel de foxtrot extrem, extrem de semnificativ, din care nu prea înțelegi ce iese ca deznodământ. Dacă vorbim de destinul Iranului rezultat din negocierile cu americanii. Ai, pe de o parte, oameni care negociază, poate cu bună-credință, nu știm, și ai presiunea din spate. Ai grupul gardienilor care omoară orice inițiativă. Pentru că orice inițiativă negociată, pentru ei înseamnă sfârșitul. Demonstrația către poporul iranian că nu dețin puterea… Iar asta, pentru ei, cum spui tu, este sfârșitul. Ei nu vor pleca din istorie liniștiți. Nu vor merge la rigola istoriei liniștiți, pentru că sunt criminali, cu asta se ocupă. Omoară ca să trăiască.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul

Publicat

pe

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Anunțul a fost făcut de ministra de Externe Oana Țoiu, printr-o postare pe Facebook.

Cei doi cetățeni români sunt bine, în afara oricărui pericol, a precizat oficialul român.

„În accidentul feroviar care a avut loc joi dimineață, 23 aprilie, în Danemarca, între localitățile Hillerød și Kagerup, la aproximativ 40 de kilometri nord de Copenhaga, au fost implicați și doi cetățeni români.

Sunt bine, în afara oricărui pericol.

Transmitem autorităților daneze mulțumiri pentru modul profesionist în care au ținut legătura cu noi și însănătoșiri grabnice celor răniți”, a transmis ministra de Externe Oana Țoiu, pe Facebook.

Știre în curs de actualizare!

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Nicușor Dan refuză să răspundă dacă este mulțumit de Bolojan

Publicat

pe

Nicușor Dan refuză să răspundă dacă este mulțumit de Bolojan

Președintele Nicușor Dan a comentat din Cipru, unde se desfășoară Consiliul European, situația din Guvernul României, din care miniștrii social-democrați și-au depus astăzi demisiile, iar premierul Bolojan a numit interimari pe portofolii. Întrebat dacă a performat sau nu Ilie Bolojan în funcție, șeful statului a refuzat să răspundă.

Întrebat dacă a primit demisiile miniștrilor PSD, șeful statului a răspuns: „Nu! În mod oficial, nu! Bineînțeles că știu ce s-a întâmplat azi, le așteptăm și decidem”.

Chestionat dacă o moţiune de cenzură PSD ar ajuta sau ar escalada şi mai mult criza, şeful statului a refuzat să răspundă.

„Eu sunt mediator, nu vreau să mă pronunţ pe acţiunile fiecăruia dintre partide. Orice aş spune ar fi părtinitor pentru unul sau pentru celălalt. Sunt foarte multe scenarii și nu vreau să intrăm în ele. Dar apreciez că, cel puțin din ce am perceput eu, tonul discuțiilor s-a mai calmat puțin”, a subliniat şeful statului.

Șeful statului a fost întrebat și dacă a performat sau nu Ilie Bolojan ca premier. Răspunsul a fost următorul: „Dacă aș da un răspuns m-aș plasa într-o parte sau alta. Așa o să îmi păstrez statutul de mediator”.

Nicușor Dan | Foto – Mediafax

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
Actualitateacum 5 ore

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului

Un bancher italian, pasionat de artă și cu o inteligență ieșită din comun, este considerat arhitectul din umbră al Europei...

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers
Actualitateacum 11 ore

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers

Un accident grav a avut loc joi seară pe DJ 106S, în localitatea Daia din județul Sibiu. Un băiat de...

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă
Actualitateacum 15 ore

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă

Dragă cititorule… aranjarea mesei poate schimba complet experiența de servire, fie că vorbim despre o masă festivă acasă, un brunch...

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT
Actualitateacum 17 ore

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

Miniștrii PSD și-au dat joi, la ora 14.00, demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan.  PSD a deținut șase portofolii în...

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty
Actualitateacum 24 de ore

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty

Barcelona a câștigat miercuri seară cu 1-0 împotriva Celtei Vigo, în etapa a 33-a din Spania, și are 9 puncte...

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare
Actualitateacum o zi

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare

Bucătăria tradițională românească deține un adevărat tezaur culinar în materie de detoxificare după sărbători. Evident, țăranul român nu cunoștea termenul,...

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Actualitateacum 2 zile

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro