Lacul Vidraru va fi golit pentru prima dată după șase decenii de la înființare și ar putea scoate la iveală rămășițe ale fostei așezări Cumpăna, un loc marcat de povești tulburătoare.

Din 1 august a început procesul de golire controlată a lacului de acumulare Vidraru, pentru prima dată de la amenajarea acestuia, în urmă cu șase decenii.

Golirea lacului, după șase decenii

Procedura este realizată de Hidroelectrica, în mai multe etape succesive, finalizarea fiind estimată pentru sfârșitul lunii februarie 2026.

„Această operațiune este necesară pentru realizarea intervențiilor tehnice asupra echipamentelor hidromecanice ale barajului, având drept scop punerea în siguranță a întregii amenajări hidroenergetice și asigurarea funcționării acesteia pentru un nou ciclu de viață”, a transmis Primăria municipiului Curtea de Argeș.

Golirea lacului este necesară pentru ca echipele tehnice să poată interveni asupra echipamentelor barajului, asigurând astfel siguranța și funcționarea acestuia pentru următorii ani. Procesul se va face, inițial, prin turbinare, apoi prin evacuare prin uvrajele barajului, desfășurându-se în mai multe etape succesive.

În fazele finale, debitele vor fi evacuate controlat în aval, în albia râului Argeș, cu valori cuprinse între 20 și 47 mc/s. Amenajarea Hidroenergetică Vidraru va fi retehnologizată printr-o investiție de 188,3 milioane euro, fără TVA.

În următoarele luni, odată cu golirea etapizată a lacului, românii care ajung la Vidraru vor putea vedea ce a mai rămas pe fundul acestuia din legendarul sat Cumpăna, înghițit de ape.

Ce se ascunde pe fundul lacului Vidraru

Hidrocentrala Vidraru, din județul Argeș, cu o putere instalată de 220 MW și lacul de acumulare întins pe aproape 1.000 de hectare, au fost înființate în anii ’60. Barajul Vidraru, de pe valea Argeșului, a rămas unul dintre cele mai spectaculoase din Europa. La momentul inaugurării sale, în 1966, înălțimea de 167 de metri și lungimea la coronament de peste 300 de metri îl situau pe locul cinci, ca dimensiune, în Europa. Totuși, legendele locale au dat proiectului și o conotație sumbră.

Se spune că numeroși oameni și-au pierdut viața pe șantierele barajului, iar o legendă afirmă că unii dintre locuitorii satului Cumpăna, înghițit de ape, ar fi preferat să moară decât să-și părăsească vetrele. În realitate, durata de umplere a lacului a fost de peste un an, timp suficient pentru ca autoritățile să îi convingă pe localnici să părăsească așezarea. În schimb, accidentele de muncă au făcut victime.

„Accidente au fost, pentru că Barajul Vidraru a fost o construcție colosală. La milioanele de metri cubi de rocă excavați, la forările și dinamitările care au avut loc, se mai întâmplau și accidente, ca și acum, pe orice șantier. Dar despre acestea nu se vorbea și nici în ziua de azi nu se știe exact câți oameni au murit sau câți au ajuns la spital. Era un subiect tabu”, relata fostul viceprimar al comunei Arefu, Gheorghe Buzoiu, care a lucrat peste patru decenii la hidrocentrala Vidraru.

Aflată pe valea Argeșului, Cumpăna era o colonie de muncitori forestieri, cu câteva cabane silvice și o fostă vilă a familiei politicianului Ionel (Ion I.C.) Brătianu (1864–1927), unul dintre cei mai influenți oameni politici din istoria modernă a României.

„La Cumpăna a fost împroprietărit Ionel Brătianu cu 20 de hectare, pe care şi-a construit aici o frumoasă vilă românească şi un minunat parc, în care este reprezentată, prin sădire, întreaga floră carpatică”, informa ziarul Universul în 1937.

Vila Brătienilor ajunsese în paragină înainte de umplerea lacului, potrivit mărturiilor vremii, iar amintirea ei se păstrează în câteva ilustrații de epocă. La începutul anilor ’60, la Cumpăna au fost instalate coloniile muncitorești pentru miile de oameni care lucrau la baraj. Locul aflat la capătul unei căi ferate forestiere devenise atât o zonă a muncitorilor și localnicilor, cât și una explorată de turiști, propusă în anii ’30 drept viitoare stațiune. Tot din anii ’30 datează primele planuri de amenajare a lacului Vidraru.

„Înainte de a se trece la umplerea lacului, s-a procedat la demontarea construcțiilor care puteau fi salvate, inclusiv calea ferată ce ajungea la Cumpăna a fost desfăcută bucată cu bucată. Unele construcții au fost chiar relocate, iar de la altele s-au recuperat doar materialele. S-a umplut apoi cu apă toată valea, după care s-a așternut o liniște adâncă”, povestea Gheorghe Buzoiu. Localnicii din Cumpăna au fost evacuați și despăgubiți, însă legendele despre cei care au murit înghițiți de ape, refuzând să-și părăsească vetrele, au continuat să alimenteze imaginația românilor.

Vechea stațiune forestieră unde erau încărcați buștenii aduși din munți a păstrat însă și unele istorii tulburătoare, mai credibile față de cea a localnicilor înghițiți de ape.

„La invazia nemţilor prin pasul Scara, la nord de Cumpăna, s-au dat prin aceste locuri lupte crâncene, iar după război s-a făcut aici un mare cimitir al eroilor. Pe acele timpuri, doamna Pia Brătianu (n.r. soția lui I. C. Brătianu), cu sacul în spinare, cutreiera coclaurile munţilor şi aduna osemintele de eroi, pe care le depunea cu multă evlavie în cimitirul eroilor. Zilele trecute, o echipă de elevi brigadieri silvici de la şcoala din Brăneşti — ce fac practică la Cumpăna —, însoţiţi de inginerul Manolescu, şeful staţiunii, răscolind frunza depusă printre fagi şi brazi, nu departe de Cumpăna, la punctul Gruiu-Căpăţină, la stupină, au descoperit, sub straturile de frunze, o impresionantă urmă din vremea marelui război: scheletul unui soldat român, încins cu 2 cartuşiere, o baionetă şi, într-un portofel de metal, alături, o monedă de argint de un leu românesc, dinainte de război, şi o monedă de nichel de 5 bani; iar din mijlocul pieptului, printre coaste, i-a crescut un fag care azi are înălţimea de circa trei metri şi grosimea unei oişti de trăsură”, informa ziarul Universul, în 1937.

Oasele soldatului au fost adunate şi predate şefului de post de jandarmi, pentru a fi trimise cimitirului eroilor, iar cartuşierele, baioneta şi monedele au fost trimise şcolii de la Brăneşti, pentru a fi expuse în muzeul şcolar.

„Spre a fi însemnat şi păstrat ca un loc de pioasă şi duioasă amintire, inginerul Manolescu a sădit, în formă de cruce, cu fagul în mijloc crescut din pieptul eroului, puieţi de brad”, informa ziarul interbelic.

Amenajarea hidroenergetică, plănuită în anii ‘30

În anii războiului, colonia Cumpăna, aflată la capătul unei linii forestiere care urca pe valea Argeșului cuprindea birourile ocolului silvic, două cabane, un restaurant, o uzină electrică, un lac artificial şi un mic hotel, informa presa vremii.

De la Cumpăna porneau mai multe drumuri și poteci care duceau spre culmile cele mai înalte, spre lacurile din munţi, iar unele treceau în Transilvania. Zona era prielnică unei amenajări hidroenergetice, remarcau specialiștii.

„De la chei până la Cumpăna, valea are forma unui lighean cu o deschizătură: cheile Argeşului. Prin închiderea cheilor, se poate umple valea cu apă, formând o diferență de nivel de 80 metri, care ar putea pune în mișcare o turbină hidraulică. Aceasta ar deservi o uzină electrică de mare putere, dând curent pentru toată valea Argeșului, poate chiar pentru o regiune mai mare. S-a făcut un proiect în această privință, dar nu a fost pus în aplicare (proiectul datează din 1936). Realizarea ar costa destul de mult, fiind nevoie de a expropria multe proprietăți particulare. Umplerea văii cu apă ar dura cam 9 luni, dar cantitatea de curent electric pe care o va furniza uzina va acoperi toate cheltuielile”, informa Ziarul Științelor și Călătoriilor în 1943.

Locul aflat în apropierea izvoarelor Argeșului, Cumpăniţa, Capra şi Buda, era privit atunci ca o viitoare stațiune

„Fiind adăpostită de vânt, având o poziţie pitorească şi fiind în drumul ce duce spre munţii cei mai înalţi ai României, Cumpăna ar fi ajuns o staţiune climaterică de primul rang, dacă n-ar fi fost o rupere de nori în ziua de 11–12 iulie 1942. Această rupere de nori a durat câteva ore, dar a fost suficient ca să transforme Argeşul într-un fluviu care, venind furios, a distrus toată munca oamenilor. Linia ferată a fost luată de apă, terasamentul spălat, iar casele de pe vale distruse. La Cumpăna, torenţii au acoperit staţiunea cu un strat de pământ şi pietre de 3 metri înălţime”, informa publicația.

Linia ferată a fost reparată în anii următori, dar traseul ei a fost apoi înghițit de apele Lacului Vidraru.