Connect with us

Actualitate

Finanțatorii partidelor în anul electoral 2024. Cum finanțează aceiași oameni și AUR, și PSD, și PNL

Publicat

pe

Finanțatorii partidelor în anul electoral 2024. Cum finanțează aceiași oameni și AUR, și PSD, și PNL

O analiză Expert Forum care privește modul de finanțare al partidelor în anul electoral 2024, arată că în unele cazuri finanțatorii nu pot fi identificați, în altele banii pentru campaniile electorale au fost transferați partidelor prin companii nou înființate sau venit chiar de la membri ai concurenței. Expert Forum atrage atenția că este „îngrijorător faptul că verificarea originii fondurilor este limitată”, iar decizia CCR care secretizează declarațiile de avere „reprezintă o provocare majoră pentru transparență”. 

Anul trecut au fost organizate patru tipuri de alegeri FOTO EPA EFE

Anul trecut partidele s-au folosit mult mai mult de finanțări private decât de subvenții, pentru a obține rambursări din bani publici. Asta nu înseamnă însă că nu au folosit banii din subvenții, dar efectul a fost încărcarea bugetului de stat și folosirea subvențiilor în mod netransparent pentru campanii, atrage atenția Expert Forum care a analizat sursa împrumuturilor pentru campanii. „Deși am identificat relativ puține cazuri de finanțatori care nu ar putea justifica o donație sau împrumuturi conform declarației de avere, aceștia există. Desigur, nu deținem detalii financiare detaliate, însă simple corelații ne ridică semne de întrebare cu privire la modul în care unele persoane donează aproape toții bani pe care îi câștigă unui partid sau chiar mai mult decât ar putea justifica. Aceste calcule matematice ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă și pentru autorități”, punctează Expert Forum.  

„Aceste calcule matematice ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă și pentru autorități”

La persoane juridice au fost identificate mai multe rețele de finanțatori care au donat prin mai multe firme, dar și privat.

„La persoane juridice am identificat mai multe firme care sunt înființate foarte recent, cum ar fi martie sau aprilie 2024 și care împrumută partidul după o lună cu o sumă pe care evident nu au cum să o obțină din activitatea economică. Majoritatea sunt legate de PSD. Așadar, probabil aceste fonduri provin de la asociați care transferă bani către partid. De notat că o persoană juridică poate împrumuta partidul cu o sumă mai mare, dar poate fi și o formă de a evita o donație sau împrumut transparent prin crearea unor societăți paravan. Oricum, o astfel de practică nu este neapărat una transparentă și poate ridica semne de întrebare cu privire la sursa banilor și motivul donației”, mai arată sursa citată. 

Au fost identificați și finanțatori care pare că au împrumutat bani de la alte persoane pentru a-i da partidului. 

Bani de la un partid la altul 

Mai mult, au fost descoperite și cazuri în care un finanțator a transferat bani către două sau mai multe partide. În altele este vorba despre persoane sau firme afiliate la un partid care au donat la altul.

Un astfel de caz este FCSB SA, controlat de George Becali, care a direcționat și la AUR și la PSD. Un deputat PSD a finanțat în 2024 și PSD și PNL. De asemenea, liderul social democraților din Consiliul Județean Iași a finanțat printr-o firmă liberalii.

Finanțarea mai multor partide în același timp este un mod bun de a cumpăra influență sau a de a paria pe mai multe partide în cazul în care unul nu iese câștigător”, subliniază sursa citată. 

În câteva cazuri finanțatorii nu au putut fi identificați, sumele ajungând până la 660.000 de lei la partide – 30 de cazuri. „Decizia CCR Nr 297 din 29 mai 2025 legată de declarațiile de avere și interese reprezintă o provocare majoră pentru transparență. Astfel, probabil este ultimul an în care vom reuși să facem o astfel de analiză, în condițiile în care declarațiile nu vor mai fi făcute publice ca până acum”, avertizează Expert Forum. 

Rambursarea banilor de la bugetul statului, fără un control al AEP

AEP nu a realizat un control anual al partidelor politice, cum ar fi trebuit să facă potrivit legii, mai subliniază sursa citată: 

„Mare parte dintre acești bani nu au fost verificați, dar au fost rambursați de la stat. Este de înțeles faptul că întrucât s-au organizat patru alegeri într-un an nu a permis unei instituții care are 14 angajați la nivel central care se ocupă de acest control să își facă treabă în paralel cu verificările pentru alegeri. În același timp, discutăm despre mai bine de 700 de milioane de lei care au fost rambursați din bani publici, iar rezultatele controalelor le vom vedea cel mai probabil în 2026”. 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi

Publicat

pe

Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.

Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.

Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.

„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.

Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.  

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat

„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.

Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.

Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.

„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.

Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.

În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.

„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.

Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.

În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.

„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.

De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Ucraina crește intensitatea atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti

Publicat

pe

Trupele ucrainene accelerează ritmul  atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, fapt care arată o capacitate crescută a armatei Kievului, depăşită numeric în războiul cu Rusia, relatează Reuters.

Atacuri cu drone la Moscova FOTO profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În timp ce trupele rusești lansează  noi ofensive de-a lungul frontului de est, forţele ucrainene mizează pe aşa-numitele „lovituri de mijloc” (‘middle strikes’) – vizând centre logistice, concentrări de trupe şi sisteme de apărare aeriană aflate la zeci de kilometri în spatele liniei frontului, potrivit Agerpres.

Zelenski a precizat marţi că atacurile la distanţe de peste 20 de kilometri s-au dublat faţă de luna martie şi au crescut de patru ori în raport cu luna februarie.

„Şi vor fi şi mai multe. Aceasta este o zonă prioritară,”, a scris el pe reţeaua X. 

Ministerul ucrainean Apărării a declarat săptămâna trecută că forţele ucrainene au lansat peste 160 de lovituri cu rază medie de acţiune pe parcursul lunii aprilie, la o distanţă de 120-150 de kilometri.

Printre ţinte s-au numărat peste 65 de depozite logistice şi de muniţii, 33 de puncte de control al dronelor, precum şi 17 posturi de comandă a trupelor atât în teritoriile ucrainene ocupate, cât şi în regiunile de frontieră ruseşti.

„Atacăm resurse, perturbăm aprovizionarea (şi) reducem intensitatea bombardamentelor şi mobilitatea trupelor”, se arată într-un comunicat publicat pe 1 mai.

„Atacurile din aprilie reprezintă o campanie sistemică de epuizare a Rusiei”, a transmis Ministerul ucrainean.

Atac cu rachete „Flamingo” și drone asupra unor obiective militare și energetice din Rusia

Zelenski a confirmat marţi că Ucraina a atacat situri militaro-industriale ruseşti, inclusiv unităţi de producţie a forţelor de apărare din oraşul Ceboksari, în Republica Ciuvașă, la aproximativ 1.500 km distanţă, cu ajutorul rachetelor de croazieră Flamingo, dezvoltate pe plan intern.

Ucrainenii au atacat și una dintre cele mai mari rafinării de petrol din țară.

Imagini și videoclipuri distribuite pe rețelele sociale arată un incendiu puternic la institutul de stat JSC VNIIR-Progress, care produce componente pentru arme de înaltă precizie. Potrivit Statului Major ucrainean, unitatea dezvoltă inclusiv sisteme de război electronic și antene utilizate pentru bruiajul semnalelor radio, satelitare și radar.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Presa de stat a relatat despre doi morți și 32 de răniți. Explozii au fost raportate în zonă după emiterea unei alerte aeriene, iar canale ruse de Telegram au indicat utilizarea unei rachete ucrainene FP-5 „Flamingo”.

Ulterior, în cursul dimineții, drone ucrainene ar fi lovit din nou aceeași facilitate, potrivit martorilor locali.

Forțele ucrainene au lovit marți și rafinăria de petrol Kirishi (KINEF), una dintre cele mai mari din Rusia. Guvernatorul regiunii Leningrad, Alexander Drozdenko, a confirmat că rafinăria a fost ținta principală. Sistemul de monitorizare a incendiilor al NASA (FIRMS) a indicat mai multe focare în zonă.

Surse din industrie citate de Reuters au declarat că rafinăria și-a oprit activitatea după ce trei dintre cele patru unități de distilare a țițeiului au fost avariate, precum și instalații auxiliare. Capacitatea anuală a rafinăriei este estimată la 20–21 milioane de tone, reprezentând peste 6% din producția rafinată a Rusiei.

Ministerul rus al Apărării a transmis că 289 de drone au fost interceptate în diverse regiuni, iar primarul Moscovei, Sergey Sobyanin, a spus că cinci drone au fost distruse în apropierea capitalei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Atacurile au vizat și alte zone, inclusiv Crimeea ocupată, precum și orașele Voronej și Kazan. Cel puțin 18 aeroporturi rusești au suspendat temporar zborurile.

Racheta „Flamingo”, dezvoltată de compania Fire Point, este un sistem relativ nou, utilizat de Ucraina începând din vara anului trecut. Potrivit datelor disponibile, aceasta are o rază de acțiune de până la 3.000 de kilometri și poate transporta un focos de aproximativ 1.000 de kilograme.

Atacul vine la o zi după ce o dronă ucraineană a lovit un bloc rezidențial din Moscova, la mică distanță de Kremlin, marcând una dintre cele mai adânci lovituri asupra capitalei ruse de la începutul invaziei la scară largă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere

Publicat

pe

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, lansează un mesaj dur la adresa unor lideri liberali care cer delimitarea de PSD, amintindu-le că au fost aleși pe liste comune cu social-democrații. El susține că PNL ar trebui să rămână la guvernare, eventual într-un „guvern minoritar cu alte partide pro-europene”, și cere o decizie asumată la nivelul întregului partid.

Cozma cere ca PNL să rămână la guvernare, într-un executiv minoritar. FOTO FB Adrian Cozma

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Draga Dan Motreanu, draga Siegfried, Ghiță Falcă, ați fost aleși pe listă comună cu PNL și PSD. Draga Ciprian Ciucu, nu am nicio poză cu PSD în spate, nici cu președintele PSD lângă mine, n-am avut această șansă la Satu Mare să am o înțelegere din partea PSD să scap județul de UDMR, că n-am avut înțelegere cu PSD și m-am luptat mereu cu PSD. Nu e normal să vină unii să ne spună: «noi suntem cei mai aprigi antipesediști», dar AȚI FOST ALEȘI pe liste cu PSD”, le-a transmis colegilor.

„Ați venit și ne-ați spus că trebuie să guvernăm cu PSD”

Adrian Cozma le reproșează colegilor schimbările de poziție față de PSD, amintind discuțiile din 2024:

„Dane, în 2024, când ați venit și mi-ați propus listă comună cu PSD, mi-ai spus că nu înțelegi că e șansa noastră și am fost disciplinat și am votat. După alegerile europarlamentare din 2024 ne-ați spus: s-a terminat cu PSD, suntem pe viață și pe moarte. Așa a și fost până în decembrie 2024, când, după ce am știut toată realitatea, ați venit și ne-ați spus că trebuie să guvernăm cu PSD, că noi, cu 14%, nu ne permitem altceva decât o guvernare cu PSD”.

„Nu m-ați văzut că îmi depun candidatura cu Tudose, cu Stănescu, cu toți ăștia de la PSD”

Președintele PNL Satu Mare subliniază că el nu s-a asociat public cu lideri PSD:

„Pe mine nu m-ați văzut că îmi depun candidatura cu Tudose, cu Stănescu, cu toți ăștia de la PSD.”

În contextul discuțiilor despre ieșirea de la guvernare, Adrian Cozma susține că PNL ar trebui să rămână la putere și să încerce formula unui executiv minoritar:

„Acum vreți să mergem în opoziție. Consider că PNL ar avea capacitatea și ar putea să fie într-un guvern minoritar cu alte partide pro-europene și să ducem mai departe reformele, ca în toamnă să culegem și roadele reformelor”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Adrian Cozma invocă precedentul din 2012, când, spune el, PSD ar fi capitalizat politic măsurile de austeritate luate anterior:

„În 2012, vă amintesc că a venit guvernul Ponta și a început să dea înapoi acele economii pe care guvernul Boc le-a făcut și, de aceea, rezultatele efortului nostru n-aș vrea să fie alții care vor veni”, mai spune  președintele PNL Satu Mare.

„Trebuie să stăm la guvernare să ne îndeplinim obiectivele”

Vicepreședinte al Camerei Deputaților cere ca decizia privind poziționarea PNL să fie luată la nivel larg, nu doar în forurile restrânse de conducere:

„Asta e o decizie care trebuie luată cu toți membrii PNL, trebuie luată într-un Consiliu Național cu toți colegii noștri. Dar trebuie să stăm la guvernare să ne îndeplinim obiectivele. Și nu uitați, așa cum PSD răspunde de criza politică, trebuie să existe și o răspundere a celor din PNL care ne-au adus pe acest drum cu PSD și tre’ o analiză mult mai aprofundată”.

 Mesajul lui Cozma vine după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, inițiată de AUR și PSD, a trecut în urma votului în Parlament.   

Moţiunea a fost votată marți de 281 de parlamentari (cu cel mai mare număr de voturi din istoria Parlamentului României). Pentru adoptate erau necesare 233 de voturi.  

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Partidul Național Liberal (PNL) s-a reunit marți, de la ora 17:00, în cadrul unei ședințe extinse a Biroului Politic Național, după adoptarea moțiunii de cenzură care a dus la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi

Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat,...

Actualitateacum 8 ore

Ucraina crește intensitatea atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti

Trupele ucrainene accelerează ritmul  atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti, a declarat marţi preşedintele Volodimir...

Actualitateacum 14 ore

Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, lansează un mesaj dur la adresa unor lideri liberali...

Actualitateacum 21 de ore

Ecografia testiculară la copii: investigația simplă care poate face diferența dintre timpuriu și prea târziu

Ecografia testiculară este o metodă de investigație imagistică modernă care, prin intermediul ultrasunetelor, oferă imagini în timp real ale testiculelor. ...

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026 Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026
Actualitateacum 22 de ore

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026

Siguranța pacienților și a personalului medical începe cu decizii corecte, luate în spatele ușilor închise ale biroului administrativ. Alegerea unor...

Actualitateacum o zi

Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR

„Da’ nouă ce ne iese?” este probabil întrebarea pe care și-o pun mulți dintre parlamentarii AUR, dar mai ales George...

Actualitateacum o zi

Incendiu violent la groapa de gunoi din Oradea. Peste 20 de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor

Un incendiu puternic a izbucnit, luni seară, la groapa de gunoi a municipiului Oradea, fiind necesară intervenția a peste 20...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro