Breaking
„Paradoxul” drepturilor prosumatorilor între vecini. România face pași în spate, Nicușor Dan taie din drepturi, în timp ce Bulgaria se ia după noi. Guvernul de la Sofia vrea ca și bulgarii să-și producă propria energie pentru ca facturile să fie de 10 ori mai mici
În timp ce președintele Nicușor Dan taie din „drepturile“ prosumatorilor din România, bulgarii par să se inspire din politicile noastre și fac tot posibilul ca să genereze condițiile necesare pentru ca și ei să-și producă propria energie electrică. Dacă România a putut, de ce nu putem și noi?, se întreabă în Parlamentul de la Sofia. Ce nu știu bulgarii este că, „după ce a putut”, Bucureștiul a făcut pași înapoi.
„Fiecare casă din Bulgaria trebuie să aibă un panou solar”
„Vom crea condiții pentru ca fiecare casă din Bulgaria să aibă un panou solar.”, aceasta este promisiunea făcută de ministrul Energiei, Zhecho Stankov, după ce parlamentul bulgar a adoptat, în prima lectură, o propunere de creare a unui Fond Național de Decarbonizare, care va fi succesorul Fondului pentru Eficiență Energetică și Surse de Energie Regenerabile.
Potrivit Guvernului de la Sofia, noua structură va direcționa fonduri direct către cetățeni și va crea, ca în România, condiții pentru o „independență energetică reală a gospodăriilor”, relatează publicația Business.dir.
114 deputați au votat în favoarea proiectului. Doar 19 deputați au votat împotrivă, iar 49 s-au abținut, precizează sursa citată.
Fondul Național pentru Decarbonizare va dispune de un „ghișeu unic” pentru asistență tehnică și va urma cele mai bune practici ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, spun oficialii bulgari. Conform acestora, fondurile vor proveni de la instituții financiare internaționale, donatori privați și alte surse legale.
În Bulgaria, facturile la energie vor fi reduse de 10 ori
„Aceasta este o nouă oportunitate pentru toți cetățenii bulgari. Fondurile vor ajunge la fiecare gospodărie. Vom crea condiții pentru ca fiecare casă să aibă un panou solar, ceea ce va reduce de zece ori facturile la energie electrică”, a declarat ministrul energiei, Zhecho Stankov, în cadrul dezbaterilor privind proiectul.
Casele unifamiliale vor fi renovate
Ministrul a subliniat că Fondul va aloca și resurse pentru renovarea caselor unifamiliale, iar o parte din capitalul său ar putea proveni din economiile realizate în cadrul programului de înlocuire a iluminatului stradal în municipalități.
Critici din partea opoziției
Partidul Continuăm schimbarea – Bulgaria Democrată s-a abținut de la susținerea primei lecturi.
„Nu ne opunem ideii unui fond de decarbonizare, dar nu există un răspuns convingător cu privire la modul în care acesta va fi finanțat. Ne temem că va fi utilizat pentru a acoperi o parte din deficitul bugetar”, a comentat deputatul Radoslav Ribarski.
Potrivit acestuia, oamenii se așteaptă la un „mecanism real și transparent” prin care să poată depune proiecte și să aibă o idee clară despre momentul în care clădirile lor vor fi renovate. El a avertizat că este probabil să se facă noi numiri, care vor aloca „resurse considerabile” fără un control suficient.
Yordan Todorov, deputat din partea partidului Vazrazhdane, a insistat asupra verificării părților implicate și asupra unui control mai strict din partea Ministerului Energiei.
„Nu este vorba de un fond nou, ci pur și simplu de o redenumire a celui vechi, pentru a schimba persoanele și a le prelungi mandatul”, a afirmat el.
Krasimir Manov, din partea partidului Moral, Unitate, Onoare, a avertizat că acest proiect de lege ar putea afecta producătorii de biodiesel, deoarece permite excluderea biocomponentelor din combustibili.
„Marile companii petroliere își calculează deja profiturile”, a afirmat acesta.
Din partea partidului „Velichie”, deputata Krasimira Katincharova a acuzat guvernul că utilizează fondul pentru a „introduce un mecanism de distribuire a fondurilor între partide și corporații”. Ea a pus sub semnul întrebării dacă a fost efectuată o analiză juridică a gradului real de decarbonizare și de ce nu există transparență în tranzacționarea cotelor de carbon.
„Este o cortină de fum menită să distragă atenția de la lipsa unui buget și de la deficitul dublu în fața Comisiei Europene”, a adăugat Katincharova.
Se preconizează că a doua fază a discuțiilor, privind proiectul de lege, va fi supusă unei ample dezbateri publice înainte de votul în a doua lectură.
România face un pas înapoi
Între timp, la București, președintele Nicușor Dan a respins, la începutul acestei luni, pe motiv de „neconstituționalitate” promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, transmisă de Parlamentul României la data de 25 octombrie 2025.
Legea prevedea că prosumatorii vor putea să-și compenseze facturile de la mai multe locuri de consum cu energia produsă de panourile fotovoltaice pe care și le instalează.
Totuși, Nicuşor Dan a sesizat la Curtea Constituţională legea și spune că aceasta a fost adoptată cu încălcarea limitelor reexaminării.
„Cu privire la această lege, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare în data de 12 decembrie 2023, prin care a solicitat reevaluarea unor soluţii normative prin raportare la cadrul european în domeniu, dar şi cu obiectivul stabilirii unor politici publice adecvate, echilibrate, între drepturile şi obligaţiile prosumatorilor, respectiv drepturile şi obligaţiile furnizorilor de energie.
În urma parcurgerii unui nou ciclu legislativ şi a amendamentelor aduse de Parlament, apreciem că Legea pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 a fost adoptată cu depăşirea limitelor reexaminării Preşedintelui României”, spune preşedintele Nicuşor Dan.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Noua lege a energiei. Cei care au panouri solare vor primi factura compensată cu cantitatea de energie injectată în sistem
Ministrul Energiei anunță menținerea COSTURILOR pentru prosumatori, în perioada iernii: „Nu văd un risc din acest punct de vedere”
Breaking
Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat
Gigi Becali a dezvăluit la un post de televiziune că a fost monitorizat de SRI după ce i se montaseră microfoane în casă. Când a descoperit, a mers la șeful instituției, de atunci, Radu Timofte, și i-a cerut explicații. Mărturisirea omului de afaceri a venit în contextul discuțiilor legate de dosarul lui Călin Georgescu, acuzat că a încercat să descopere dacă i s-au pus microfoane în vila sa din Mogoșoaia.
”Am avut microfoane acum 20 de ani”
În urmă cu aproape 20 de ani, Gigi Becali a mers la biroul directorului SRI, Radu Timofte, să-l întrebe de ce este înregistrat. Asta, după ce descoperise că are microfoane instalate în casă.
”Am avut acum vreo 20 de ani pe la birou și era Timofte, Dumnezeu să-l ierte. M-am urcat în mașină, m-am dus la el la birou, am zis că vreau să vorbesc cu Timofte. A zis, da, să urce. Da, domnule Becali? Pentru ce mă ascultați voi pe mine? Pentru ce îmi puneți microfoane? Că a venit cineva cu aparat și a văzut. Și a zis, bine dom’ Becali, haideți că spun. A chemat doi băieți, au venit doi băieți, au văzut ce are, ce nu are.”, a declarat Gigi Becali, la România TV.
Gigi Becali, despre cazul lui Călin Georgescu
Omul de afaceri crede că nu se dorește ca Georgescu să plece din România, pentru că în afara țării ar putea devini mult prea puternic.
”Pe Georgescu nu-l doboară ei, că nu au avut ei atâta putere încât să anuleze alegeri, sunt prea mici, sunt zero barat. De Georgescu le e frică să-i dea drumul, că dacă cumva pleacă în străinătate? Dacă ar scăpa de el, l-ar lăsa să plece, numai că ei se gândesc în felul următor: Georgescu dacă pleacă în străinătate, el comandă de acolo. El își face partid de acolo, poți să-l condamni, că nu vine, n-ai nicio treabă. Și e mai periculos din străinătate decât din România. De aia îl țin, dar cât o să-l țină, nu știu. Că a distrus microfoanele. Păi în casa mea, mi-ai pus microfoane, le distrug. Sunt proprietar în casa mea.”, a declarat deputatul neafiliat.
Călin Georgescu, în continuare, în arest preventiv
Fostul candidat la Preşedinţie, Călin Georgescu, rămâne în arest preventiv în dosarul de înşelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, a decis vineri un complet de divergenţă al Curţii de Apel Bucureşti. Acesta a acceptat contestaţia procurorilor la decizia Tribunalului Bucureşti din 13 octombrie conform căreia urma să fie plasat în arest la domiciliu.
Decizia a fost pronunțată după ce cei doi magistrați din completul Curții de Apel București nu au reușit să ajungă la o soluție comună privind măsura preventivă aplicată lui Călin Georgescu. În aceste condiții, a fost necesară constituirea unui complet de divergență, prin participarea unui al treilea judecător.
Breaking
AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%
AUR a depus o propunere legislativă prin care urmărește eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturile valabil exprimate în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5%.
Inițiativa legislativă îi aparține liderului senatorilor AUR Petrișor Peiu și vizează modificarea condițiilor în care competitorii electorali pot participa la repartizarea mandatelor parlamentare.
Potrivit inițiatorului, actuala legislație permite accesul la repartizarea mandatelor prin două modalități diferite: obținerea a cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național sau obținerea a 20% din voturi în minimum patru circumscripții electorale. Proiectul propune eliminarea celei de-a doua variante, astfel încât accesul la repartizarea mandatelor să fie condiționat exclusiv de atingerea pragului național de 5%.
Inițiativa urmărește simplificarea cadrului electoral și aplicarea unui criteriu unitar de reprezentativitate, raportat la totalitatea voturilor valabil exprimate la nivel național. În expunerea de motive, liderul senatorilor AUR argumentează că actualul mecanism poate conduce la situații diferite pentru competitori electorali cu procente naționale comparabile, în funcție de distribuția geografică a voturilor.
Proiectul nu propune majorarea pragului electoral de 5%, ci exclusiv eliminarea mecanismului alternativ de îndeplinire a acestuia. Totodată, modificarea nu presupune instituirea unor noi proceduri electorale și nu generează, potrivit expunerii de motive, cheltuieli suplimentare directe pentru bugetul general consolidat.
Breaking
Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?
Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.
Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Actualitateacum 2 zileVești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
-
Actualitateacum 23 de oreScandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
-
Actualitateacum 2 zileMotociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
-
Actualitateacum 10 oreMarele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
-
Breakingacum 10 oreGândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
-
Actualitateacum o ziFLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente





