Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

„România este folosită de Putin pentru a da exemple negative- Nu există presă imparțială, alegerile au fost anulate”

Publicat

pe

„România este folosită de Putin pentru a da exemple negative- Nu există presă imparțială, alegerile au fost anulate”

În ediția din 11 decembrie 2025 a emisiunii „Marius Tucă Show”, jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a susținut că România a ajuns, paradoxal, să fie folosită de Vladimir Putin ca exemplu negativ pentru inteligența rusă care privea tradițional spre Occident. Urmăriți aici, integral emisiunea Marius Tucă Show.

Întrebat „ce se întâmplă cu România, în general?”, Cristoiu a afirmat că România „urmează exact planul lui Vladimir Putin”, nu în sensul unei coordonări directe, ci ca rezultat al degradării instituțiilor democratice, al anulării unor legi și al slăbirii libertății presei și a mecanismelor parlamentare.

Marius Tucă: „Ce se întâmplă cu România?”

Ion Cristoiu: „Vladimir Putin are o mare problemă cu propria țară, mai ales cu inteligenția, care întotdeauna s-a uitat înspre Vest. Și de acolo, dinspre Vest, au venit întotdeauna, dar nu numai de la Putin, întotdeauna și țarii au avut probleme. Și veneau idei, parlamentarism, libertate, libertatea presei, care picau rău într-o autocrație.”

Concluzia lui Ion Cristoiu este că România riscă să nu mai fie un argument în favoarea democrației occidentale, ci un contra‑exemplu folosit propagandistic de regimul de la Kremlin pentru a demonstra că „modelul occidental” este degradat, ipocrit sau nerelevant pentru Rusia.

Ion Cristoiu: „Și Putin zice, libertatea presei, da, la noi nu e, dar în România e? Noi în Rusia nu avem, nu putem alege pe cine vrem, da, zice, așa este, dar în România puteți alege? “

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Ziua Victoriei, sărbătorită la Paris. Cum a arătat ceremonia de pe Champs-Élysées, probabil ultima prezidată de Emmanuel Macron

Publicat

pe

Ziua Victoriei, sărbătorită la Paris. Cum a arătat ceremonia de pe Champs-Élysées, probabil ultima prezidată de Emmanuel Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a prezidat vineri, ceremonia oficială de la Arcul de Triumf din Paris, marcând cea de-a 81-a aniversare a victoriei aliaților din 8 mai 1945, care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Potrivit Le Parisen, aceasta a fost probabil ultima ceremonie din cel de-al doilea mandat prezidențial al său.

Liderul de la Elysee a depus mai întâi o coroană de trandafiri albaștri, albi și roșii la picioarele statuii generalului Charles de Gaulle, pe bulevardul Champs-Élysées, în prezența lui Yves de Gaulle, unul dintre nepoții fostului președinte al Franței.

Emmanuel Macron a depus, apoi, o coroană de flori la mormântul Soldatului Necunoscut, simbol al sacrificiului tuturor celor care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă pentru Franța. De asemenea, el a reaprins Flacăra Comemorării sub Arcul de Triumf.

Sub un cer senin, prim-ministrul Sébastien Lecornu și ministrul Apărării Catherine Vautrin au asistat la ceremonie, alături de Emmanuel Grégoire, prezent pentru prima dată în calitate de primar al Parisului.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Parchetul European, condus de Laura Codruța Koveși, îl anchetează pe Jordan Bardella, marele favorit la viitoarele alegeri prezidențiale din Franța

Nicolas Sarkozy, eliberat condiționat. Fostul președinte al Franței nu va purta brățară electronică

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Victor Ponta: „Nu a vorbit nimeni de Nicușor atât de critic cum au făcut-o susținătorii lui Bolojan”

Publicat

pe

Victor Ponta: „Nu a vorbit nimeni de Nicușor atât de critic cum au făcut-o susținătorii lui Bolojan”

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre cum susținătorii lui Bolojan l-au criticat foarte aspru pe Nicușor Dan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Victor Ponta: „Nu ați zis voi doi vreodată de Nicușor Dan ce au zis CTP-iștii și liicenii… Voi nu l-ați criticat niciodată pe Nicușor Dan în asemenea fel. Ce au șters ăștia cu el pe jos… Și cred că cred că a luat la cunoștință. Că dacă n-a luat, o să-l mai ciomăgească săptămâna asta și gata.”

Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre cum susținătorii lui Bolojan l-au criticat foarte aspru pe Nicușor Dan. Acesta a început prin a spune că dacă Șoșoacă nu vota moțiunea de cenzură, aceasta devenea un politician responsabil și pro-european. Politicianul susține că o majoritate a ajuns să fie „ciomăgită” de o minoritate. Acesta susține că Liiceanu și Cristian Tudor Popescu au măturat pe jos cu Nicușor Dan.

„Dacă Șoșoacă nu vota moțiunea de cenzură, aceasta era un om responsabil și pro-european. Este o propagandă la care noi, o majoritate bleagă, ne-am obișnuit să acceptăm să ne ciomăgească. Minoritatea sunt focile și sunt vesele. Eu ți-am dat o informație certă, nu e generalitate. Majoritatea va fi formată din partidele responsabile pro-europene. Pe bune? Singur om corect din USR-ul ăla, din toată haita aia de ciudați, e omul ăla care a zis bă, noi nu plecăm nici dacă ne opăriți cu apă fiartă. Nu înțelegeți? Noi avem de vândut companii de stat, avem lucruri serioase de făcut… Cred că după ce l-au ciomăgit și pe Nicușor Dan, că tu ai văzut cu ce i-au dat… Nu ați zis voi doi vreodată de Nicușor Dan ce au zis CTP-iștii (n.r. susținătorii lui Cristian Tudor Popescu) și liicenii (n.r. susținătorii lui Gabriel Liiceanu) și herringii… Voi nu l-ați criticat niciodată pe Nicușor Dan în asemenea fel. Ce au șters ăștia cu el pe jos… Și cred că a luat la cunoștință. Că dacă n-a luat, o să-l mai ciomăgească săptămâna asta și gata.”, a explicat politicianul.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Salt. Un temerar parașutist a reușit să supraviețuiască după plonjat pe un bloc cu 10 etaje din Râmnicu Vâlcea.

Publicat

pe

Salt. Un temerar parașutist a reușit să supraviețuiască după plonjat pe un bloc cu 10 etaje din Râmnicu Vâlcea.

Salt. Un temerar parașutist a reușit să supraviețuiască după plonjat pe un bloc cu 10 etaje din Râmnicu Vâlcea. Un bărbat zburat de pe un bloc cu 10 etaje din Râmnicu Vâlcea. Misiunea, extrem de periculoasă, dar spectaculoasă, a fost executată cu succes.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 16.30, când mai mulți martori au observat o siluetă pe marginea acoperișului. În câteva secunde, bărbatul s-a lansat în gol, deschizându-și parașuta la o altitudine periculos de mică.

De pe bloc în Olănești

El a reușit să aterizeze fără incidente pe o zonă verde de pe albia râului Olănești, din apropiere, după care și-a strâns echipamentul și a plecat înainte de sosirea polițiștior.

Imaginile au fost publicate chiar de către parașutist pe rețelele de socializare. Acesta postează frecvent clipuri cu diferite sărituri spectaculoase.

IPJ Vâlcea a anunțat că a început verificări pentru a stabili dacă totul s-a desfășurat în condiții de siguranță și dacă au fost obținute toate avizele sau autorizațiile necesare. Institutul de Aeronautică a fost şi el sesizat.

Fecomandarea autorului: Moment neașteptat la Barajul Vidraru: un parapantist a surprins muncitorii din zonă

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

Mircea Lucescu înființase un nou business chiar la începutul anului 2026. Cine a preluat, acum, afacerea de care nu a mai apucat să se bucure marele antrenor

Cel mai titrat antrenor din istoria României, Mircea Lucescu, s-a stins din viață pe data de 7 aprilie 2026, la vârsta...

Actualitateacum 12 ore

Cum vor fi aleși viitorii directori de școli. Ministerul Educației introduce probe eliminatorii și evaluări digitale în noua metodologie

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un nou proiect de metodologie pentru organizarea concursurilor de directori și...

Actualitateacum 18 ore

Bonnie Tyler, în stare critică după complicații medicale: artista a fost plasată în comă indusă

Cântăreața britanică Bonnie Tyler a fost plasată în comă indusă medical, potrivit ziarului portughez Correio da Manha. Bonnie Tyler FOTO:...

Actualitateacum o zi

Tudorel Toader explică de ce Ilie Bolojan nu ar mai putea fi numit premier după moțiunea de cenzură: precedentul Orban, invocat

Fostul judecător constituțional Tudorel Toader susține că o eventuală repropunere a lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, după o...

Actualitateacum o zi

Mesaj RO-ALERT la Galați: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Unii locuitori din Galați au primit joi dimineață, la ora 08:40, un mesaj RO-ALERT emis de autorități, prin care populația...

Actualitateacum 2 zile

Una dintre cele mai șocante și ireale bătălii din istorie. Cum au reușit să țină piept 65 de oameni unei armate de câteva mii

În secolul al XIX-lea, pământul Mexicului a fost martorul unei bătălii legendare, devenită un simbol universal al sacrificiului și al...

Regulile de bază pentru un joc responsabil la cazino online sunt native Regulile de bază pentru un joc responsabil la cazino online sunt native
Actualitateacum 2 zile

Regulile de bază pentru un joc responsabil la cazino online sunt native

În mediul digital actual, accesul la forme de divertisment interactive a devenit extrem de simplu, iar acest lucru vine cu...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro