Vadu Dobrii, un sat ascuns în Munții Poiana Ruscă, cu mai puțin de zece locuitori, a trecut printr-un episod tulburător în zilele Revoluției din Decembrie 1989, după ce rachetele din unitatea militară secretă aflată în vecinătatea sa au fost activate.

Mai puțin de zece oameni locuiesc permanent în Vadu Dobrii, una dintre cele mai izolate localități din România, aflată în apropierea vârfului Muncel (1.140 metri) din Munții Poiana Ruscă.

Așezarea din Ținutul Pădurenilor este greu accesibilă, din cauza drumurilor de pământ anevoioase iarna, care urcă din mai multe direcții pe coama aflată la peste 1.000 de metri altitudine, pe care sunt înșirate vechile case ale localnicilor. O pistă de biciclete de peste doi kilometri, construită recent la marginea satului, nu a făcut cu nimic mai accesibilă infrastructura rutieră a acestuia.

În urmă cu 36 de ani, în zilele Revoluției din Decembrie 1989, situația așezării era puțin diferită de cea din prezent. Vadu Dobrii, aflat la 50–60 de kilometri de Hunedoara, în funcție de ruta aleasă, era la fel de izolat de celelalte sate din Munții Poiana Ruscă, însă ceva mai animat decât în prezent.

Aici locuiau aproximativ 70 de oameni (65, potrivit recensământului din 1992), unii ocupându-se cu creșterea animalelor și, în mod neobișnuit, cu agricultura, chiar dacă terasele pe care cultivau cereale erau situate la altitudini mari, iar clima era mai puțin prielnică. O mină metalică a funcționat în anii ’80 la un capăt al satului, legată în trecut de Hunedoara printr-o linie de funicular veche din secolul al XIX-lea, care traversa 60 de creste pe un traseu de peste 40 de kilometri.

Vadu Dobrii, satul uitat în munți, lângă unitatea militară

La celălalt capăt al satului, pe o culme de 1.200 de metri altitudine, acoperită de păduri dese, fusese înființată în anii ’50 o unitate militară antiaeriană. În anii ’80, locul interzis din Munții Poiana Ruscă funcționa ca divizion de foc al Regimentului 15 Rachete și Artilerie Antiaeriană (RAA), care mai cuprindea divizioane de foc la Hațeg (Sânpetru), Orăștie și Ilia (Sârbi) și un divizion tehnic în pădurea Hășdat, la marginea Hunedoarei.

Regimentul 15 RAA asigura apărarea antiaeriană a orașelor Deva, Hunedoara, Hațeg și Orăștie, a combinatelor din Călan și Hunedoara, a termocentralei Mintia, a uzinelor mecanică și chimică din Orăștie, a minelor de fier din Ghelari și Teliuc, a nodului și depoului de cale ferată din Simeria și a uzinei militare din Cugir. Inițial, regimentul fusese dotat cu rachete de producție sovietică, apoi cu artilerie antiaeriană de producție românească, informa Asociația Județeană a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din județul Hunedoara „Sarmizegetusa”.

„Inițial, divizioanele de foc au fost dotate cu complexul de rachete «Dvina», înlocuit în anul 1985 de sistemul S-75M3 Volhov, ambele de proveniență rusească. Fiecare divizion de foc, precum și divizionul tehnic aveau în organică și o baterie de artilerie antiaeriană, calibrul 57 mm, pentru apărarea antiaeriană la înălțimi mici. În anii ’80, bateriile de artilerie antiaeriană au fost scoase din dotare și înlocuite cu câte un pluton de patru mitraliere antiaeriene MR-4, calibrul 14,5 mm, de proveniență românească”, informa Asociația „Sarmizegetusa”.

Cantonați în unitatea militară numită „Valea Ursului”, de la Vadu Dobrii, militarii supravegheau cerul deasupra Hunedoarei și a împrejurimilor sale, iar la nevoie puteau folosi tehnica din dotare pentru apărarea acestora. Cele mai prețioase dotări ale unității erau rachetele sol-aer Volhov, de producție sovietică, ghidate prin comandă de la sol, cu o greutate de peste 2,3 tone și o lungime de 11 metri. Acestea aveau o rază medie de acțiune de peste 60 de kilometri și puteau doborî o țintă aflată la peste 30 de kilometri altitudine, în numai câteva minute de la reperarea ei, eficiența lor fiind menținută chiar și în condiții de bruiaj electronic intens.

„Această capacitate este asigurată prin folosirea unei echipe formate din doi operatori, amplasați într-o cabină («dog house») montată deasupra radarului. Cei doi membri ai echipajului urmăresc manual țintele atunci când sistemul automat de urmărire este bruiat”, arată OE Data Integration Network (ODIN), platforma digitală a armatei SUA.

Unii dintre foștii militari își amintesc că pentru folosirea tehnicii militare au fost instruiți în poligonul de la Capu Midia, iar alții au fost trimiși, în anii ’70, în stagii de pregătire în URSS, unde au testat rachete similare în trageri asupra unor avioane fără pilot.

Din unitatea antiaeriană înființată la începutul anilor ’60 la Vadu Dobrii, timp de aproape trei decenii, până în zilele Revoluției din Decembrie 1989, nu a fost lansată nicio rachetă. Evenimentele din decembrie au scos din amorțire așezarea de munte, chiar dacă puținii localnici de aici, aproape izolați de restul lumii în timpul iernii, nu știau exact ce se întâmplă.

Rachetele care au cutremurat satul

În zilele Revoluției din Decembrie 1989, spațiul aerian al României a fost închis din seara de 22 decembrie, însă pe ecranele radarelor Regimentului 15 RAA au apărut numeroase ținte aeriene neidentificate.

În urma diversiunii create pe ecranele stațiilor de radiolocație, în noaptea de 22 spre 23 decembrie, din divizioanele de la Sânpetru și Vadu Dobrii au fost lansate rachete asupra unor astfel de ținte false. Rachetele Volhov s-au autodistrus în aer, deoarece nu au întâlnit nicio „țintă” reală dintre cele vizualizate pe radar.

O parte din carcasa uneia dintre cele două rachete a fost descoperită în 2021 de localnici, în vecinătatea unei gospodării din satul Negoiu (video). Rămășița metalică, cu o greutate de câteva sute de kilograme, rămăsese înfiptă în pământ, însă nu mai prezenta pericol.

„Elementele metalice descoperite fac parte din carcasa unei rachete produse în era sovietică. Este vorba despre un sistem de rachete sol-aer Volhov. Componentele metalice nu prezintă pericol pentru populație, întrucât nu conțin material exploziv sau detonator. Din acest motiv, nu s-a impus ridicarea obiectului metalic de către echipa de pirotehnicieni”, informa atunci Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

La Vadu Dobrii, unitatea a continuat să fie ținta diversiunilor și în zilele care au urmat. În același timp, în perioada 22–26 decembrie 1989, cele două unități militare ale regimentului, U.M. 01933 și divizionul tehnic (U.M. 01852), au fost scena unor evenimente tragice. Cinci persoane și-au pierdut viața și alte 19 au fost rănite în Hunedoara.

Militarii Ioan Mircea Stângă, Dumitru Merticariu, Marinel Cotfaș, Lazăr Rotaru și Ioan Maruneac au murit prin împușcare, primii patru în perimetrul U.M. 01933, iar a cincea victimă la bazinele de apă ale orașului, aflate în apropiere. Alți aproape 20 de oameni au fost răniți. Autorii crimelor nu au fost identificați.

În 2003, după patru decenii de la înființare, fosta unitate militară antiaeriană din Vadu Dobrii a fost dezafectată. Pădurea a cuprins mare parte din terenul său, de peste 26 de hectare, pe care au rămas clădirile, hangarele și rămășițele fostelor instalații militare. În vecinătatea ei, satul Vadu Dobrii rămâne cufundat în liniște în timpul iernii.