Avertismentul unui scriitor francez privind pericolul Rusiei pentru Europa, dintr-o carte publicată în secolul al XIX-lea, a revenit în actualitate. Filologul Adrian Papahagi susține că multe dintre defectele pe care marchizul de Custine le-a observat în Rusia de atunci le găsim în România de azi.

Filologul și eseistul Adrian Papahagi vorbește despre singura datorie a intelectualilor în societate: „Să fie deștepți. Adică treji (trezia e și morală, nu doar intelectuală). Să înțeleagă omul și timpurile, și să spună cu orice preț adevărul. Adevărul e profetic: mai devreme sau mai târziu este confirmat de realitate.”

Papahagi a enumerat câțiva mari gânditori care au reflectat asupra timpurilor în care au trăit: Edmund Burke (1729-1797, filosoful și omul de stat anglo-irlandez considerat părintele conservatorismului politic), Alexis de Tocqueville (1805-1859, filosof politic, politician, istoric, precursor al sociologiei și scriitor francez) și Astolphe-Louis-Léonor, marchizul de Custine (1790-1857, un aristocrat și scriitor francez care este cel mai bine cunoscut pentru scrisul său de călătorie, în special pentru relatarea sa despre vizita sa în Rusia în 1839).

„Primul a înțeles încă din 1790 monstruozitatea criminală a Revoluției franceze, care era în plină desfășurare; în 1835-40, Tocqueville a surprins perfect esența tinerei democrații americane, inclusiv nombrilismul, pragmatismul și egalitarismul ei; scrisorile din Rusia ale marchizului de Custine, redactate în 1839 și publicate în 1843, sunt valabile până astăzi”, detaliază Papahagi. 

„Imensa abjecție a rușilor, servilismul, viclenia, minciuna generalizată”

„Imensa abjecție a rușilor, servilismul, viclenia, minciuna generalizată, obsesia de a părea ce nu ești în ochii străinilor, mizeria ascunsă în spatele fațadelor monumentale, frica generalizată, teama de aproapele, care poate oricând să ascundă un spion, birocrația și eforturile mari depuse pentru lucruri mărunte, gigantismul nepractic etc. În general, lipsa de libertate și de demnitate a oamenilor. Toate acestea persistă. Ca în Macbeth, toți se tem de tiran, iar tiranul se teme de toți”, susține Papahagi pe Facebook.

Cartea marchizului de Custine a ajuns să fie din nou citată, după aproape două secole de la publicarea acesteia, pentru că istoria pare să fi confirmat observațiile ei. Cartea funcționează astăzi ca o oglindă incomodă: pentru Rusia, care se regăsește în portret, și pentru Europa, care este obligată să admită că a ignorat mult timp avertismentele venite din trecut.

Custine a avertizat Europa Occidentală să nu idealizeze Rusia și să nu confunde mimarea reformei cu schimbarea reală. El a susținut că Rusia va încerca mereu să se legitimeze în ochii Europei, fără a-i împărtăși valorile. În contextul eșecurilor repetate ale „resetărilor” și dialogului strategic cu Moscova, aceste pasaje sunt percepute ca profetice.

Există similarități izbitoare între Rusia țaristă și Rusia contemporană. Custine descrie o societate dominată de frică, obediență și minciună instituționalizată, în care puterea se menține prin control, propagandă și represiune.

„În Rusia, frica ia locul respectului, iar supunerea nu este rezultatul datoriei, ci al terorii”, a scris francezul.

„Poporul rus nu se revoltă împotriva despotismului; libertatea îi pare primejdioasă”

El insistă asupra ideii că populația este obișnuită cu autoritatea absolută și chiar o caută: „Poporul rus nu se revoltă împotriva despotismului, pentru că a fost crescut în el; libertatea îi pare primejdioasă, iar obediența, naturală.”

El descrie o societate în care individul nu există ca subiect autonom: „Nu există cetățeni în Rusia, ci doar supuși; omul nu trăiește pentru sine, ci pentru stat.”

Mulți cititori observă că aceste trăsături se regăsesc, aproape neschimbate, în Rusia actuală. Celebrul său diagnostic – că Rusia „nu este o națiune, ci o cazarmă” – pare, pentru mulți comentatori, surprinzător de actual.

Custine e citat și în contextul războiului din Ucraina și relația tensionată dintre Rusia și Europa. După 2014 și mai ales după 2022, interesul pentru explicații „de profunzime” privind comportamentul Rusiei a explodat. Custine este citat pentru că oferă o cheie culturală și istorică, nu doar una politică: ideea că imperialismul rus nu este un accident al unui regim, ci un reflex vechi, legat de structura statului și de raportul dintre individ și putere.

Custine observă că relația fundamentală dintre stat și individ în Rusia este frica, nu legea sau contractul social.”

Unul dintre cele mai citate motive ale cărții este obsesia regimului pentru aparențe și control total: „Aici totul este minciună, pentru că adevărul ar fi o crimă.”

Și mai dur: „Guvernul rus nu cere oamenilor să creadă, ci să se prefacă.”

Această cultură a simulării este, în viziunea lui Custine, profund periculoasă pentru Europa.

„Atâta vreme cât Rusia va fi mare și temută, Europa va rămâne tentată să sacrifice libertatea pentru liniște”

Custine face o distincție clară între civilizație și imitația ei: „Totul în Rusia este imitație: instituții occidentale, limbaj politic occidental, forme fără fond. Spiritul libertății lipsește cu desăvârșire.”

Această cultură a simulării este, în viziunea lui Custine, profund periculoasă pentru Europa.

Custine avertizează explicit Occidentul asupra Rusiei, nu ca putere militară punctuală, ci ca model politic: „Europa se teme pe nedrept de revoluție și, din această teamă, riscă să accepte despotismul rusesc ca soluție.”

El vede Rusia ca pe un exportator de autoritarism: „Rusia nu va cuceri Europa prin arme, ci prin idei: prin glorificarea ordinii fără libertate.”

Și într-un pasaj devenit celebru: „Rusia este o închisoare ale cărei ziduri se întind dincolo de granițe.”

Custine consideră că Rusia frânează evoluția politică a continentului: „Atâta vreme cât Rusia va fi mare și temută, Europa va rămâne tentată să sacrifice libertatea pentru liniște.”

El avertizează că alianțele cu Rusia sunt toxice moral: „A te alia cu Rusia înseamnă a legitima despotismul și a-l face respectabil.”

„Multe din tarele Rusiei se regăsesc și la noi”

Custine nu descrie doar instituții, ci și mentalități. El vorbește despre un popor obișnuit cu despotismul, care îl detestă, dar în același timp îl reproduce. Această ambivalență – frică de putere combinată cu fascinație pentru ea – este frecvent invocată astăzi pentru a explica sprijinul pasiv sau activ pentru regimurile autoritare.

Andrian Papahagi susține că multe dintre problemele identificate de Custine în Rusia sunt prezente și în România.

„Multe din tarele Rusiei se regăsesc și la noi (iar în anii 1980 nu lipsea niciuna), cu tot efortul deja multisecular al unor elite (acuzate ba de bonjurism, ba de sincronism, ba de cosmopolitism, ba, mai nou, de soroșism și globalism), de a ne rupe din neantul oriental, care excelează doar în anihilarea demnității și vieții umane”, concluzionează filologul.