Actualitate
Galeș, lacul glaciar din Retezat, de văzut iarna: „Sub gheață, lacul părea viu, respirând adânc, cu vibrații joase”
Aflat la aproape 2.000 de metri altitudine, în inima munților Retezat, lacul glaciar Galeș se numără printre puținele locuri din România, unde zăpada domnește pe întreaga durata a iernii. Acoperit de gheață în această perioadă, lacul oferă vizitatorilor săi experiențe neobișnuite.
Lacul Galeș. Foto: Daniel Morar. Facebook
Zăpezile acoperă cele mai înalte creste ale Retezatului cu multe săptămâni înainte ca iarna să își facă simțită prezența și în alte masive din România. Peleaga și Păpușa, cele mai înalte vârfuri ale Retezatului, depășesc 2.500 de metri, iar în jurul lor alte aproape 30 de vârfuri au înălțimi de peste 2.300 de metri, majoritatea fiind înzăpezite.
La poalele lor se înfățișează marile căldări glaciare, împodobite de cele peste 50 de lacuri glaciare, multe aflate la peste 2.000 de metri altitudine. Iarna, doar câteva lacuri glaciare rămân accesibile turiștilor. Lacul Galeș se numără printre ele.
Lacul Galeș „părea viu, sub gheață”
Aflat la 1.990 de metri altitudine, în estul Retezatului, lacul glaciar a primit numele de la cuvântul arhaic „găleș”, care însemna loc adânc, rotunjit, ca o găleată sau un vas, un termen care îi descrie înfățișarea.
Lacul Galeș, format din torentul care coboară din Zănoagele Galeșului, se întinde pe aproape patru hectare și este unul dintre cele mai adânci din Retezat, atingând aproape 20 de metri. Din el izvorăște pârâul Galeșului, care îl leagă de Tăul dintre Brazi.
Imaginea 1/16:
Traseu în Retezat spre Lacul Galeș Foto Daniel Morar Facebook (16) jpg
Daniel Morar, unul dintre vizitatorii săi recenți, a ajuns aici pe un traseu dificil din cauza lungimii, început de la Popasul Cârnic, un punct de intrare în Parcul Național Retezat, și l-a găsit acoperit cu gheață și înconjurat de creste înzăpezite.
„Am profitat de stratul subțire de zăpadă și, cu noaptea în cap, am pornit spre Retezat, având în minte Vârful Mare, un vârf pe care îl cunoșteam doar din turele de vară. Știam că ne așteaptă o zi lungă, cu peste 20 de kilometri de parcurs, dar experiența recentă de pe Peleaga ne dădea încredere: zăpada urma să apară abia din zona subalpină, printre jnepeni, și părea suficient de mică și bine așezată încât să nu ne creeze dificultăți pe urcușul abrupt spre Șaua Vârfului Mare (2.463 metri). A fost pentru prima dată când am văzut Lacul Galeșu complet înghețat, dar, mai presus de imagine, m-a impresionat sunetul lui. Sub gheață, lacul părea viu, respirând adânc, cu vibrații joase, cum nu mai auzisem niciodată – o experiență greu de uitat”, a povestit Daniel Morar, pe pagina sa de Facebook.
La întoarcerea spre Cârnic, drumeții au fost nevoiți să folosească lanternele, însă atmosfera nocturnă a Retezatului i-a încântat.
„Eram conștienți că solstițiul de iarnă aduce cea mai scurtă zi din an, așa că întoarcerea la lumina frontalelor era aproape sigură, lucru care s-a și confirmat. Departe de a fi un inconvenient, a fost una dintre bucuriile turei: mersul nocturn prin pădurile Retezatului are ceva aparte, o liniște a umbrelor mișcătoare care te face, din când în când, să arunci o privire peste umăr”, a relatat Daniel Morar.
Traseul Cârnic – Lacul Galeș – Șaua Zănoagelor – Valea Rea – Cârnic poate fi parcurs, în mod obișnuit, în 8–10 ore, arată salvamontiștii. Are un grad de dificultate mediu și o diferență de nivel de peste 1.500 de metri, iar în timpul iernii nu poate fi parcurs decât până la Lacul Galeș, potrivit recomandărilor salvatorilor montani. Turiștii sunt sfătuiți să poarte echipament de drumeție, special pentru acest sezon.
„Pornind din locul de parcare Cârnic, traseul urmează drumul de acces către Cabana Pietrele până în punctul cunoscut sub numele de Curba Soacrei. De aici, se părăsește marcajul bandă albastră care urcă spre cabană și se traversează Valea Stânișoarei pe marcaj triunghi albastru, pe o porțiune de câteva sute de metri, după care se traversează Valea Pietrele, urmând marcajul triunghi roșu. Poteca urcă prin pădurea de molid, unde, după aproximativ o oră de mers, se poate face o abatere de circa 20 de minute pentru a admira Tăul dintre Brazi, traversând Valea Galeșului pe marcaj punct roșu. Revenind pe traseul principal, se ajunge la limita superioară a pădurii de molid, iar după traversarea unei zone cu jneapăn, la aproape 2.000 m altitudine, se întâlnește Lacul Galeș”, informează administrația Parcului Național Retezat.
Tărâmul lacurilor glaciare, de văzut iarna
Retezatul, declarat parc național încă din 1935, este unul dintre cele mai admirate locuri de vizitat iarna și, la altitudini mari, alături de zonele alpine din Parâng și Făgăraș, una dintre puținele regiuni montane unde zăpada rămâne aproape nelipsită pe durata întregului anotimp rece.
Cei care vor să se bucure de peisajele autentice de iarnă trebuie să depună eforturi suplimentare și să își asume unele riscuri. Unele creste devin inaccesibile și sunt „interzise” până la începutul verii următoare, iar drumurile forestiere din Retezat sunt dificil de străbătut din cauza porțiunilor acoperite cu gheață, a pantelor abrupte și a pericolelor create de vremea imprevizibilă.
În Retezat, circurile glaciare sunt bazine stâncoase cu pante abrupte, formate în urma topirii ghețarilor, iar împreună cu numeroasele lacuri, văile glaciare în trepte, morenele și grohotișurile reprezintă urme de neșters ale erei glaciare.
„Nicăieri în Carpații Românești nu sunt mai grandioase amprentele acestei glaciațiuni ca în Retezat. Acestei epoci de cumplite prefaceri i se datorează relieful sălbatic, excavat al muntelui, cu toate formele variate cunoscute până acum de morfologia glaciară”, nota omul de știință Alexandru Borza, care a condus procesul de înființare a rezervației Retezatului.
Lacurile glaciare, cele mai admirate „monumente” ale Retezatului, s-au format în căldările ghețarilor, prin acumularea apei provenite din ploi și zăpezi și prin scurgerile izvoarelor.
„În căldările de origine ale ghețarilor, la adăpostul unor praguri morenice, se văd acum încântătoare iezere sau ochiuri de mare, principala atracțiune a regiunilor superioare. Uriașe stânci rotunjite și scrijelate din jurul zecilor de tăuri verzi, albastre, negre, sclipitoare, limpezi ca ochiul sunt mărturii ale acțiunii cotropitoare de odinioară a ghețarilor”, scria profesorul Alexandru Borza, în 1937.
Trasee dificile iarna, în Retezat
Iarna, cele mai multe lacuri glaciare din Retezat sunt greu accesibile, iar din cauza riscurilor asociate acestui sezon, unele trasee montane spre ele rămân închise. Vântul intens, temperaturile scăzute și stratul gros de zăpadă pot pune la grea încercare chiar și pe cei mai bine pregătiți excursioniști. Riscul producerii avalanșelor nu trebuie neglijat, iar dispariția marcajelor sub zăpadă crește semnificativ pericolul de rătăcire.
Ceața, vântul și crestele înzăpezite reduc vizibilitatea, amplificând riscurile, iar zonele stâncoase acoperite cu gheață devin terenul unor accidente frecvente. Durata prelungită a parcurgerii traseelor, vremea capricioasă și relieful sălbatic al Retezatului sunt, de asemenea, demne de luat în considerare de către cei care pleacă la drum.
Recomandări pentru drumețiile de iarnă
Salvamontiștii recomandă amatorilor de drumeții ca, înainte de a porni în expediții montane în această perioadă, să verifice prognoza meteorologică din zona în care călătoresc și condițiile de ascensiune. De asemenea, turiștii trebuie să acorde o atenție sporită calității echipamentelor și îmbrăcăminții. Este important să rămână hidratați și bine hrăniți, aspecte esențiale pentru reglarea temperaturii corpului, și să evite acțiunile riscante.
„Nu intrați niciodată într-o zonă închisă. Nu plecați singuri. Consultați buletinele meteorologice, prognozele referitoare la avalanșe și informațiile locale. Folosiți echipamente adecvate și verificați-le starea. Anunțați o persoană de contact ce traseu veți urma. Urmați sfatul unei persoane experimentate, bun cunoscătoare a zonei pe care doriți să o parcurgeți. Nu înaintați în grup compact, ci unul în spatele celuilalt, la distanță de siguranță. Anunțați dacă întârziați. Solicitați informații de la profesioniști: salvatori montani, ghizi montani, cabanieri, monitori de schi. Considerați că nu există zonă sigură”, arată Salvamont România.
Sistemele de comunicare și navigație (busolă, telefon cu aplicații GPS, hartă), îmbrăcămintea adecvată, bidonul cu apă, alimentele, lanterna, o trusă de prim-ajutor, bricheta sau chibriturile pentru foc și o pătură ce poate fi folosită ca adăpost de urgență sunt esențiale în bagajul călătorilor.
Actualitate
Presa britanică: Keir Starmer ar putea demisiona zilele următoare. Premierul, sub presiune după scăderea dramatică a popularității
Premierul britanic Keir Starmer s-ar putea retrage din funcție în zilele următoare, potrivit unui articol publicat de un ziar britanic, care susține că liderul laburist ar urma să anunțe luni un calendar pentru plecarea sa. Informația nu a fost confirmată oficial, iar o sursă guvernamentală a declarat că Starmer rămâne concentrat asupra atribuțiilor sale de guvernare.
Keir Starmer s-ar putea retrage din funcție în zilele următoare. FOTO: AFP
Speculațiile privind viitorul politic al premierului s-au intensificat după ce rivalul său din interiorul Partidului Laburist, Andy Burnham, a câștigat vineri un loc în Parlament, ceea ce îi oferă posibilitatea de a lansa o provocare oficială pentru conducerea formațiunii.
Potrivit ziarului The Observer, Starmer și-ar fi petrecut weekendul la reședința oficială de la Chequers, unde ar fi analizat situația împreună cu soția sa înainte de a lua o decizie finală. Publicația susține că mai multe persoane importante din Partidul Laburist se așteaptă la o declarație clară privind viitorul său politic chiar de luni.
Cu toate acestea, premierul a transmis vineri că nu intenționează să cedeze fără luptă și a avertizat că disputele interne riscă să destabilizeze partidul aflat la guvernare.
Popularitatea premierului, în cădere liberă
Keir Starmer a condus Partidul Laburist către victorie în alegerile din 2024, însă popularitatea sa s-a erodat rapid pe fondul unor scandaluri și al mai multor schimbări de direcție politică. Criticii susțin că guvernul nu a reușit să livreze îmbunătățirile economice și sociale promise în campania electorală.
Potrivit unei analize Reuters, peste 100 de parlamentari laburiști – aproximativ un sfert din grupul parlamentar al partidului – au cerut public demisia lui Starmer sau stabilirea unui calendar clar pentru retragerea sa.
Dacă și-ar părăsi funcția, Marea Britanie ar ajunge la al șaptelea prim-ministru în puțin peste un deceniu, o situație fără precedent în ultimele aproape două secole și care reflectă instabilitatea politică și nemulțumirea publică față de performanțele guvernelor succesive.
Andy Burnham, favorit pentru succesiune
În cazul unei retrageri a lui Starmer, Andy Burnham este considerat principalul favorit pentru preluarea conducerii Partidului Laburist și a guvernului. În vârstă de 56 de ani, acesta și-a consolidat influența politică în ultimii ani în calitate de primar al Manchesterului.
Victoria sa în alegerile parțiale de vineri a fost interpretată de mulți observatori drept un pas important către o eventuală candidatură la șefia partidului. Deși nu și-a anunțat oficial intenția de a-l provoca pe Starmer, Burnham a promis în discursul său de victorie „o nouă direcție” pentru Regatul Unit.
Totodată, fostul ministru al Sănătății, Wes Streeting, a declarat că este dispus să intre într-o competiție pentru conducerea partidului. Presa britanică speculează deja asupra unui posibil guvern condus de Burnham. The Times a relatat că acesta ar intenționa să o înlocuiască pe ministrul Finanțelor, Rachel Reeves.
Actualitate
Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”
Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări și despre securitatea în regiunea Mării Negre.
Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan. FOTO: Administrația Prezidențială
Vizita șefului statului vine în contextul pregătirii summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, unde urmează să fie luate decizii importante pentru flancul estic al Alianței. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea cooperării în infrastructura submarină, relocarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și crearea unui hub european de securitate civilă la Marea Neagră.
Președintele Nicușor Dan a declarat că parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră. Această cooperare ar putea include proiecte legate de cablurile de energie și de comunicații submarine, care sunt esențiale pentru securitatea și interconectivitatea regională. „La summitul NATO de la Ankara, parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Emanuel Cernat, analist de politică externă, a explicat pentru „Adevărul” mizele vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia:
„Motivul principal al vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia este pregătirea summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, prilej cu care urmează să fie luate decizii extrem de importante pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică și, în mod special, pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România”.
Potrivit lui Emanuel Cernat, prin această vizită, președintele Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru România, profitând de faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei:
„În această vizită, Nicușor Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră, știut fiind faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei. Pentru România, este esențial ca pe această agendă să fie incluse menținerea prezenței NATO în proximitatea conflictului și securitatea Mării Negre ca temă principală, iar acest ultim subiect reprezintă un interes comun al României și Turciei, oferind o bază solidă pentru discuții. Totodată, prin mesajul său, președintele Dan transmite diplomatic o invitație președintelui Erdoğan de a vizita România în această toamnă, ceea ce subliniază dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale”.
Un Nicușor Dan mai implicat în plan extern?
Analistul a comentat și acomodarea președintelui Nicușor Dan cu atribuțiile de reprezentare externă, subliniind că un an de mandat este un termen rezonabil pentru familiarizarea cu uzanțele diplomatice.
„În ceea ce privește implicarea externă a președintelui, este dificil de evaluat dacă până acum a acoperit cu succes această dimensiune a mandatului, mai ales că în România există o încărcătură emoțională puternică în raportarea la instituția prezidențială, deseori influențată de filtrele politicii interne. În mod firesc, oricărui președinte aflat la primul mandat îi trebuie timp pentru a se acomoda cu atribuțiile de reprezentare externă, iar în cazul lui Nicușor Dan, acest început a fost unul abrupt, deoarece nu avea o experiență guvernamentală anterioară. Totuși, după un an de mandat, este de presupus că s-a familiarizat cu uzanțele diplomatice și cu modul de desfășurare a întâlnirilor internaționale”, a explicat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat, dar cele multilaterale, precum summiturile NATO, presupun provocări multiple, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță tot mai mare.
„Deși întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat din punct de vedere protocolar, cele multilaterale, precum summiturile NATO, Adunarea Generală a ONU sau Consiliul European, presupun provocări multiple și sunt mult mai dificil de coordonat, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță din ce în ce mai mare, depășind uneori canalele diplomatice clasice. În această privință, președintele Nicușor Dan mai poate acumula experiență în interacțiunea directă cu omologii săi, iar în privința summitului de la Ankara, toate privirile se vor îndrepta către un posibil prim contact direct cu președintele american Donald Trump”, a precizat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că, deoarece relația României cu Uniunea Europeană este deja pe un făgaș bun, accentul actual al politicii externe se îndreaptă către consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, o direcție pe care președintele Dan o subliniază constant.
„Vedem adesea accentul deosebit pus de președinte pe dimensiunea transatlantică a relațiilor internaționale ale României, de la înlocuirea termenului „pro-european” cu „pro-occidental”, până la încercările repetate de consolidare a relațiilor diplomatice cu SUA”, a concluzionat Emanuel Cernat.
Actualitate
Crimă oribilă în Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat în gât prietenul, după o ceartă
Un incident violent s-a produs sâmbătă, în localitatea Bălănoaia, județul Giurgiu, unde un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, în urma unui conflict cu o persoană localitate. Victima a decedat, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor.
Crimă în Giurgiu FOTO: Breaking News Giurgiu
Crima s-a petrecut, sâmbătă, în fosta şcoală din satul Bălănoaia, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, unde locuiau de ceva timp trei bărbați.
Potrivit martorilor, bărbatul de 56 de ani ar fi avut o discuţie contradictorie cu prietenul său şi s-ar fi enervat pe acesta pentru că ar fi țipat la el. Într-o clipă de furie, agresorul a pus mâna pe un cuțit şi a început să lovească victima în repetate rânduri, până şi-a dat ultima suflare.
Martor la incident, un alt bărbat a sunat la 112 şi i-a alertat pe polițişti. La fața locului au ajuns şi două echipaje de ambulanță de la SAJ Giurgiu. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima a fost declarată decedată, potrivit Breaking News Giurgiu.
Autorul a fost găsit la fața locului şi a mărturisit imediat ce a făcut. Bărbatul a fost încătuşat şi va fi dus la audieri. Criminaliştii şi polițiştii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Trupul bărbatului va fi preluat de legişti pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
-
Actualitateacum 3 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Breakingacum 3 zileTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Breakingacum 2 zilePolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Breakingacum 2 zileCasa Albă a postat un nou meme controversat cu Trump: „Noi chiar am salvat America înainte de GTA 6”
-
Breakingacum o ziSingurul palat bizantin din Grecia s-a redeschis
-
Actualitateacum 3 zile
Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal
-
Breakingacum 12 oreTOP 10 | Țări de vizitat în prima vacanță singur, dacă tocmai te-ai despărțit de partenerul de viață
-
Actualitateacum 2 zile
Limitele puterii americane în Orientul Mijlociu: Ce spune acordul cu Iranul despre noua strategie globală a SUA





