Connect with us

Actualitate

O româncă din Spania face apel pentru angajarea a 30-40 de persoane într-o fermă de fistic. Ce salariu oferă pe durata sezonului agricol

Publicat

pe

O româncă din Spania face apel pentru angajarea a 30-40 de persoane într-o fermă de fistic. Ce salariu oferă pe durata sezonului agricol

„Aurul verde” al regiunii Castilla-La Mancha, Spania, are nevoie urgentă de muncitori sezonieri. O tânără româncă stabilită în Spania caută 30-40 de persoane pentru fermele din Albacete, oferind 12,50 euro pe oră și contract legal pe toată durata sezonului agricol.

Fisticul, numit și „aurul verde” FOTO: shuterstock

Apelul a fost făcut printr-un videoclip distribuit pe contul său de TikTok, care a strâns aproape peste 2 milioane de vizualizări și mii de comentarii.

„Avem nevoie de cel puțin 30-40 de persoane. Probabil ne putem descurca perfect timp de patru luni”, explică Andreea Marinela, potrivit elespanol.

sursa VIDEO: Tiktok/Andreea Marinela

Românca subliniază că angajarea se face pe oră, cum se practică adesea în agricultură. Singura cerință esențială este ca persoanele să dețină documente valide pentru a putea semna contractul legal, fără a conta naționalitatea sau originea acestora.

Conform anunțului, oferta de muncă este pentru o fermă mare de fistic din Albacete, unde, potrivit persoanei prezentate, „mai trebuie plantate încă 200 de hectare ”. Acest volum necesită un număr mare de angajați timp de câteva luni.

Românca este coordonatoarea fermei FOTO: captură tiktok

În prezent, numai trei persoane se ocupă de întreaga fermă, iar activitatea principală este modelarea coroanei pomilor la o înălțime de aproximativ 90 de centimetri de la sol, pentru a îmbunătăți calitatea fructelor și a optimiza producția.

sursa VIDEO: Tiktok/Andreea Marinela

Andreea estimează că munca sezonieră va dura aproximativ patru luni și este nevoie de un număr considerabil de angajați pentru a acoperi volumul de lucru.

Potrivit publicației citate, situația reflectă o problemă tot mai acută din sectorul agricol spaniol: dificultatea de a ocupa locurile de muncă disponibile. Conform Serviciului Public de Ocupare a Forței de Muncă (SEPE), sectorul primar se confruntă cu o discrepanță majoră între cerere și ofertă, cauzată de îmbătrânirea populației și de lipsa de atractivitate a meseriilor agricole pentru tineri.

Agricultura spaniolă devine tot mai dependentă de muncitori străini. Sectorul este al doilea cel mai mare angajator de imigranți, cu aproximativ 250.000 de lucrători străini, potrivit datelor Ministerului Incluziunii.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă

Publicat

pe

De

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă

Dragă cititorule… aranjarea mesei poate schimba complet experiența de servire, fie că vorbim despre o masă festivă acasă, un brunch elegant sau o cină inspirată din perioadele istorice.

Interesul pentru amenajarea mesei în stil Bridgerton a crescut odată cu popularitatea serialului inspirat din perioada Regency din Londra, cunoscută pentru rafinament și decoruri romantice. Pe scurt: o masă în stil Bridgerton se remarcă prin veselă elegantă, culori pastelate, tacâmuri rafinate și elemente decorative romantice, precum flori și lumânări.

Cunoaște caracteristicile și regulile perioadei

Perioada Regency (secolul al XIX-lea) era definită de eleganță și atenție la detalii, iar modul în care era aranjată masa reflecta statutul social și bunul gust al gazdei.

Echipa Dajar Magazin îți explică în acest articol cum să amenajezi o masă în stil Bridgerton pentru a-ți surprinde invitații, dar și alte sugestii interesante.

Pune în valoare elementele de veselă

Pentru o aranjare elegantă a mesei în stil Bridgerton, ai nevoie de câteva elemente esențiale:

  • Față de masă pastelată sau cu broderii discrete și șervețele strânse cu un inel: fața de masă reprezintă un punct central al mesei, care va pune în evidență fiecare articol, iar inelul șervețelelor va oferi un aer delicat;
  • Farfurii elegante cu model floral sau detalii aurii: ai nevoie de piese clasice, dar care să impresioneze prin detaliile atent conturate. Noi îți recomandăm serviciul de masă Rosalia, care încântă atât prin modelul floral delicat, cât și prin forma unică;
  • Tacâmuri rafinate: în acea perioadă se foloseau adesea tacâmuri din argint;
  • Pahare pentru diferite băuturi și ulcior pentru apă: se foloseau pahare din cristal, însă și cele din sticlă sunt o opțiune elegantă;
  • Platouri mari: platourile erau utilizate pentru servirea preparatelor mari, precum carnea sau peștele;
  • Suporturi pentru prăjituri: platouri elegante, supraetajate și boluri mici pentru diferite bomboane și fructe.

Știai că… producția cristalului datează de peste două milenii, însă obiectele din cristal au devenit simboluri ale luxului pe mesele aristocrației europene încă din secolul XVII?

Ține cont de etapele esențiale de aranjare

Un aranjament de masă începe cu o piesă de inspirație, care să fie punctul central al întregii povești. Din lista prezentată mai sus – de la fața de masă și până la suporturile pentru prăjituri – concentrează-te asupra unui singur articol, care va da tonul aranjamentului.

Iată pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru un decor elegant și echilibrat:

  1. Așază fața de masă și poziționează fiecare farfurie în dreptul fiecărui scaun
  2. Pune șervețelul prins cu inel în centrul farfuriei
  3. Aranjează tacâmurile în ordinea utilizării, din exterior spre interior:
    1. în partea stângă, furculița pentru salată sau aperitiv, furculița pentru pește și furculița de cină
    2. în partea dreaptă cuțitul de cină, urmat de cel pentru preparatele din pește
    3. tot în partea dreaptă, poziționează lingura pentru supă
    4. deasupra farfuriei, tacâmurile pentru desert: lingurița și furculița
  4. Poziționează paharele în partea dreaptă sus:
    1. paharul de apă deasupra cuțitului
    2. paharele pentru vin sau șampanie în dreapta acestuia, în diagonală
  5. Așază în centrul mesei platourile mari, alături de ulciorul cu apă
  6. În jurul mesei, așază platourile sau farfuriile pentru prăjituri și bolurile pentru gustări
  7. Completează decorul cu flori – trandafiri și crini – și lumânări

Știai că… mesele puteau conține și câte 8 seturi de cuțite și furculițe diferite, în funcție de preparatele servite?

Idei de decor romantic inspirate din stilul Bridgerton: poți combina nuanțe de roz, lila sau albastru pudrat cu accente aurii sau șampanie pentru a obține un decor elegant, potrivit pentru mese festive, brunch-uri sau întâlniri cu prietenii.

Adoptă regulile de etichetă respectate în acea perioadă

Pentru a intra complet în acea atmosferă, e important să știi câteva dintre regulile de etichetă respectate în acea perioadă:

  • se evitau discuțiile despre subiecte controversate care puteau genera dispute;
  • nu mâncau tot din farfurie, deoarece însemna că nu ar fi fost suficientă mâncare;
  • așteptau semnalul gazdei pentru ridicarea de la masă.

Știai că… ceaiul sau cafeaua nu se serveau în timpul mesei, ci după? Un serviciu de ceai sau cafea, cum este cel din colecția Greenery, s-ar potrivi pentru o pauză după servirea preparatelor.

Acum că știi de ce articole de veselă ai nevoie, sperăm să experimentezi acest stil în propria casă, la următoarea întâlnire cu cei dragi. Nu uita, însă, să adaugi o notă personală aranjamentului, care să-l facă special și unic.

Pe Dajar Magazin găsești servicii de masă elegante, tacâmuri rafinate și accesorii decorative care te pot ajuta să creezi un aranjament de masă sofisticat, inspirat din stiluri clasice sau moderne.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

Publicat

pe

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

Miniștrii PSD și-au dat joi, la ora 14.00, demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan. 

PSD a deținut șase portofolii în Guvern: Transporturi – Ciprian Șerban, Agricultură – Florin Barbu, Energie – Bogdan Ivan, Sănătate – Alexandru Rogobete, Justiție – Radu Marinescu și Muncă – Florin Manole.  

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De asemenea, funcția de vicepremier a fost ocupată de Marian Neacșu, iar Secretariatul General al Guvernului a fost condus de Ștefan Radu Oprea.

”Retragerea miniștrilor PSD nu reprezintă o abandonare a guvernării, ci un act prin care este inițiată schimbarea cerută de o largă majoritate a cetățenilor români. Recesiunea, inflația, prăbușirea consumului și a producției impun o astfel de schimbare!

Ar fi fost iresponsabil să continuăm pe aceeași cale care s-a dovedit greșită, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm! PSD este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat, care să fie receptiv la problemele cetățenilor și care să aibă capacitatea de a colabora cu partidele care îi asigură majoritatea parlamentară.

Până la formarea unui nou guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru adoptarea actelor normative necesare în derularea proiectelor cu finanțare europeană”, a arătat PSD într-un comunicat de presă.

Odată cu demisiile anunțate, Guvernul condus de Ilie Bolojan își va modifica structura politică. Premierul urmează să desemneze miniștri interimari din rândul actualilor membri ai Cabinetului, pentru o perioadă de maximum 45 de zile.

În acest interval, în Parlament poate fi depusă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat deja că va susține orice demers de acest tip.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty

Publicat

pe

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty

Barcelona a câștigat miercuri seară cu 1-0 împotriva Celtei Vigo, în etapa a 33-a din Spania, și are 9 puncte avans față de marea rivală, Real Madrid, cu 6 etape rămase de jucat.

Lamine Yamal, schimonosit de durere FOTO EPA

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Lamine a marcat din penlaty în poarta lui Ionuț Radu, în minutul 40, și s-a accidentat la coapsa stângă (ruptură musculară). Sezon încheiat în La Liga și anxietate pentru echipa națională a Spaniei, în perspectiva Monddialului care începe pe 11 iunie. Între timp, El Clasico se dispută pe 10 mai.

Era o seară de sărbătorit pentru Lamine, premiat la Madrid la Premiile Laureus. El a ajuns la 30 de goluri în La Liga, cu trei luni înainte de a împlini 19 ani, un alt record luat de la Raul de la Madrid.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă
Actualitateacum 2 ore

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă

Dragă cititorule… aranjarea mesei poate schimba complet experiența de servire, fie că vorbim despre o masă festivă acasă, un brunch...

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT
Actualitateacum 4 ore

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

Miniștrii PSD și-au dat joi, la ora 14.00, demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan.  PSD a deținut șase portofolii în...

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty
Actualitateacum 11 ore

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty

Barcelona a câștigat miercuri seară cu 1-0 împotriva Celtei Vigo, în etapa a 33-a din Spania, și are 9 puncte...

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare
Actualitateacum 17 ore

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare

Bucătăria tradițională românească deține un adevărat tezaur culinar în materie de detoxificare după sărbători. Evident, țăranul român nu cunoștea termenul,...

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Actualitateacum 23 de ore

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer,...

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului
Actualitateacum o zi

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului

O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de...

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Actualitateacum 2 zile

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro