Actualitate
Scutul antirachetă din România: semnificația strategică, pe înțelesul tuturor
Uneori, istoria mare se așază în locuri mici. Un sat, o comună, o bucată de câmpie, o șosea pe care treci în drum spre altceva. Așa a ajuns Deveselu, un nume care înainte spunea mai ales „Olt” și „cultură de porumb”, să fie rostit pe la Bruxelles, la Washington, la Moscova, la Ankara, la Varșovia, cu un ton mai apăsat decât ar părea normal pentru un punct pe hartă.
Întrebarea „care e semnificația strategică?” nu se răspunde cu o singură frază și nici cu un singur unghi. Sistemul antirachetă din România, pe scurt scutul de la Deveselu, e în același timp o piesă tehnică, un semnal politic, o garanție de securitate și, să fim sinceri, o temă care aprinde emoții. Unii îl văd ca pe o umbrelă, alții ca pe un magnet de probleme. Adevărul are tendința să stea undeva la mijloc, dar cu detalii care contează.
De unde a pornit ideea acestui „scut” în Europa
Ca să înțelegi de ce un sistem antirachetă ajunge într-o țară ca România, trebuie să te întorci puțin, nu chiar la epoca arcurilor și săgeților, ci la logica Războiului Rece. Atunci, marile puteri au învățat pe pielea lor că o rachetă balistică, odată lansată, nu te întreabă dacă ești pregătit, iar timpul dintre alarmă și impact poate fi foarte scurt.
Apoi au venit anii 2000, cu o altă anxietate: proliferarea tehnologiei de rachete. Nu mai era doar o poveste despre SUA și Rusia. În ecuație au intrat state care au investit în rachete cu rază scurtă, medie, uneori intermediară, și care puteau, măcar teoretic, să atingă Europa. În paralel, NATO a început să gândească apărarea nu numai ca „apărare de forțe în teren”, ci ca protecție pentru populație și teritoriu.
Pe scurt, ideea nu a apărut dintr-o „toană” și nici dintr-un film cu spioni. A apărut dintr-un calcul: dacă există riscul ca, într-o criză, cineva să poată amenința Europa cu rachete balistice, atunci e mai înțelept să ai o plasă de siguranță. Nu perfectă, nu magică, dar o plasă.
Și aici apare nuanța care de multe ori se pierde în discuții: un sistem antirachetă nu e făcut ca să te facă invincibil. E făcut ca să reducă tentația adversarului de a folosi rachete ca instrument de șantaj. E un pic ca o centură de siguranță. Nu îți garantează că nu ai accident, dar schimbă șansele, schimbă comportamentul, schimbă felul în care te raportezi la risc.
Ce este, de fapt, sistemul din România, fără „mistică” și fără abrevieri sufocante
La Deveselu funcționează varianta terestră a unui sistem naval cunoscut: Aegis Ashore. Dacă ai văzut vreodată o navă militară americană și ai auzit de „Aegis”, vorbești despre un set integrat de senzori, calculatoare, software și interceptoare care pot urmări și, la nevoie, intercepta amenințări.
Varianta „ashore” mută această logică pe uscat. Există un radar, există un centru de comandă local, există lansatoare verticale cu interceptori, iar toate acestea sunt legate în rețeaua mai mare de comandă și control a NATO. Interceptorii folosiți în acest concept sunt din familia SM-3, proiectați pentru a lovi în afara atmosferei sau aproape de marginea ei, în faza de zbor în care racheta balistică se află pe traiectoria ei, înainte de reintrarea în atmosferă.
Un detaliu care merită reținut, fiindcă e adesea înțeles greșit: acești interceptori nu funcționează „ca în filme”, cu explozie mare și fum. Conceptul este de tip hit-to-kill, adică distrugerea țintei prin energia impactului. Asta sună aproape banal, dar tehnic vorbind e o operație foarte dificilă: să lovești un obiect care se mișcă cu viteze uriașe, la altitudini mari, într-un timp limitat.
De aici vine și o parte din semnificația strategică: nu e doar o bază cu „niște rachete”. E un nod tehnologic care se bazează pe rețele, senzori, interoperabilitate, proceduri, oameni antrenați, reguli de angajare. Ca în medicină, dacă vrei o comparație, nu e suficient să ai un aparat modern dacă nu ai echipa, protocolul și sistemul de triere. În apărare e la fel.
Cum intră Deveselu în tabloul NATO, și de ce nu poate fi privit izolat
Dacă privești scutul din România ca pe o insulă, vei greși. El e o piesă într-un dispozitiv mai mare de apărare antirachetă al NATO, construit din contribuții naționale și dintr-un „spate” comun de comandă și control.
Pe axa asta, există un element de avertizare timpurie în Turcia, există distrugătoare americane cu capabilități similare bazate în Spania, există un centru de comandă și control la Ramstein, în Germania, iar în ultimii ani a devenit operațional și site-ul similar din Polonia. România, cu Deveselu, e una dintre ancorele acestui sistem, în special pentru flancul sud estic.
De ce contează asta? Pentru că apărarea antirachetă, ca idee, depinde de geometrie. Contează unde ești pe hartă, ce rute de zbor ar avea o rachetă, ce ferestre de interceptare există. România e așezată într-un fel care oferă, din punct de vedere al „unghiurilor”, o acoperire utilă pentru partea de sud est a Alianței.
Aici se vede și o lecție simplă: securitatea în NATO nu e un serviciu pe care îl cumperi ca pe un abonament. E o construcție în care fiecare piesă aduce ceva. Unele țări aduc capacități navale, altele aduc avioane, altele aduc logistică, altele aduc infrastructură. România, prin Deveselu, aduce un element care are greutate strategică și, implicit, pune România mai adânc în „miezul” planificării aliate.
Semnificația strategică pentru România, dincolo de simbol
Românii, când aud de „strategic”, tind să se gândească la ceva abstract. Dar semnificația pentru România are consecințe destul de concrete.
În primul rând, e vorba de credibilitatea garanției de securitate. În momentul în care pe teritoriul tău funcționează o capabilitate integrată în arhitectura NATO și operată de SUA în cadrul misiunii aliate, prezența asta schimbă percepția asupra angajamentului. Nu e doar un paragraf într-un tratat, e o infrastructură care se apără, se întreține, se planifică. Și, într-un fel, îți spune: „aici e un interes comun, nu o promisiune vagă”.
În al doilea rând, scutul ridică profilul României în discuțiile despre apărarea europeană. Țările care găzduiesc astfel de capabilități sunt automat parte din conversațiile mari despre descurajare, despre relația transatlantică, despre priorități de investiții, despre exerciții, despre interoperabilitate. E genul de „masa” la care nu te mai invită doar din politețe.
În al treilea rând, există un efect mai puțin romantic, dar real: infrastructură, standarde, exercițiu administrativ. O bază de tipul ăsta implică proceduri de securitate, comunicații, management logistic, relație între instituții. În timp, asta profesionalizează. Nu se vede la televizor, dar se simte în instituții.
Și mai e un lucru, poate cel mai greu de spus fără să pară patetic: România trăiește într-o regiune în care războiul nu mai e o amintire din manual. După 2014 și mai ales după 2022, cu Ucraina lângă noi, ideea de „a nu avea nimic” devine, pur și simplu, riscantă. Deveselu nu apără singur România de toate amenințările, dar contribuie la o logică de apărare stratificată, în care ai mai multe niveluri de protecție și mai multe opțiuni.
Efectul regional: Marea Neagră, Ucraina, Balcanii și „psihologia” securității
Regiunea Mării Negre e un spațiu în care se amestecă interese militare, energetice, economice și, să spunem pe nume, orgolii geopolitice. Într-un astfel de spațiu, orice capabilitate majoră devine un reper.
Pentru aliații din zonă, Deveselu e un semnal de solidaritate și de prezență. Pentru statele care nu sunt în NATO, dar se uită la NATO, cum ar fi Republica Moldova, e un indicator că România nu e o margine „neapărat vulnerabilă”, ci parte dintr-un sistem mai mare. Pentru adversari sau competitori, e un semn că flancul estic nu e lăsat în gol.
Mai există și o dimensiune mai subtilă, pe care oamenii o simt fără să o pună în cuvinte: scutul schimbă psihologia securității. Când știi că există o arhitectură de apărare antirachetă în regiune, scade, chiar și marginal, eficiența amenințării cu rachete balistice. Nu dispare, dar scade. Iar asta contează în crize, când nervii sunt întinși și orice gest poate fi interpretat ca slăbiciune.
Acum, să nu ne îmbătăm cu apă rece. În războiul din Ucraina am văzut că amenințările sunt diverse: drone, rachete de croazieră, rachete balistice, atacuri hibride, sabotaj, propagandă, presiune economică. Un sistem ca Deveselu se adresează unei părți din acest tablou, nu întregului tablou. Dar tocmai de aceea e strategic: pentru că ocupă o nișă importantă, aceea a apărării împotriva rachetelor balistice, într-o regiune unde asemenea arme au fost folosite intens.
De ce stârnește reacții puternice la Moscova
Dacă întrebi de ce Rusia reacționează atât de nervos când aude de Aegis Ashore, răspunsul are mai multe straturi. Un strat e tehnic, altul e politic, altul e, poate, psihologic.
Din punct de vedere politic, orice extindere de infrastructură militară occidentală spre est este prezentată de Rusia ca o amenințare. Nu e o noutate. Este un narativ care funcționează intern și, uneori, în exterior, pentru că simplifică realitatea: „NATO vine spre noi”.
Din punct de vedere tehnic, Moscova a criticat de multe ori lansatoarele verticale folosite în conceptul Aegis Ashore, susținând că ar putea fi adaptate pentru rachete cu rol ofensiv. De partea cealaltă, NATO și SUA insistă că sistemul este configurat pentru misiunea de apărare antirachetă și că scopul lui este să intercepteze rachete balistice, nu să lovească ținte la sol.
Și există, în fine, stratul de „stabilitate strategică”. Rusia, ca putere nucleară, își bazează descurajarea pe ideea că poate răspunde oricărei lovituri. Orice sistem defensiv, chiar limitat, este privit cu suspiciune, fiindcă, în mintea planificatorilor, poate eroda în timp acest echilibru. Aici, discuția devine tehnică și politică în același timp, iar disputele sunt vechi.
În realitate, un sistem ca cel din România nu are capacitatea de a anula arsenalul strategic al Rusiei. Există argumente de geometrie și de fizică, există limite de număr, există limite de tip de interceptare. Dar în comunicarea politică, nuanțele mor repede. Și tocmai de aceea, pentru România, semnificația strategică include și o sarcină: să gestioneze atent mesajul public, să explice, să nu lase spațiu pentru mituri.
România ca „gazdă”: avantajul și costul, spus fără ocolișuri
Să găzduiești o capabilitate militară importantă e, simultan, un avantaj și o responsabilitate. Avantajul e evident: crește relevanța ta strategică și adâncește legătura cu SUA și cu NATO.
Costul, sau mai bine zis riscul, e că devii mai vizibil pentru adversar. Nu ne place să auzim asta, dar e adevărat: în retorica rusă, Deveselu a fost pomenit ca țintă potențială. Când cineva îți spune asta, reacția firească e să te enervezi sau să te sperii. Reacția utilă este să înțelegi că retorica face parte din descurajare și din presiune psihologică.
Aici, România are nevoie de un echilibru. Să nu dramatizeze inutil, dar nici să își bage capul în nisip. Să comunice calm, cu date, cu explicații, să nu se lase atrasă într-un ping pong de declarații.
De altfel, dacă vrei o discuție mai aprofundata despre rolul României în securitatea regională, citeste neaparat si analiza asta. Uneori e bine să vezi aceeași realitate din două unghiuri, fiindcă niciunul nu e complet.
Ce poate face scutul și ce nu poate face, ca să nu ne păcălim singuri
În conversația publică apare des tentația de a transforma scutul într-un fel de „buton de siguranță” care rezolvă tot. Nu, nu rezolvă tot.
Sistemul de la Deveselu este proiectat pentru amenințări balistice. O rachetă balistică are o traiectorie specifică, urcă, iese în afara atmosferei sau aproape, apoi coboară. Intercepția se face într-o fereastră care depinde de timp, distanță și unghi. Pentru acest tip de amenințare, Deveselu aduce valoare.
Dar regiunea noastră se confruntă și cu alte lucruri: rachete de croazieră care zboară jos, drone care vin în roiuri, atacuri hibride care nu au „traiectorie”, ci povești false, atacuri cibernetice, sabotaje. Pentru acestea, ai nevoie de alte instrumente: apărare antiaeriană cu rază scurtă și medie, supraveghere, reacție rapidă, reziliență civilă, educație publică, protecție a infrastructurii critice.
Aici e un punct sensibil: dacă pui toată speranța într-un singur sistem, chiar performant, creezi o vulnerabilitate psihologică. O strategie matură funcționează stratificat. Ai un nivel pentru amenințări balistice, alt nivel pentru amenințări aeriene mai „joase”, alt nivel pentru infrastructură, alt nivel pentru informare și contracarare de propagandă.
Deveselu e important tocmai pentru că se așază într-un nivel care altfel ar fi gol. Dar nu e suficient de unul singur.
Legătura cu parteneriatul strategic cu SUA și cu identitatea României în NATO
În spațiul românesc, parteneriatul strategic cu SUA e deseori rostit ca un slogan. În realitate, el e făcut din lucruri concrete: exerciții, baze, investiții, acorduri, prezență militară, cooperare în domenii precum securitatea cibernetică.
Scutul antirachetă e una dintre cele mai vizibile piese din acest parteneriat. Nu e singura, dar e una dintre cele care transmit un mesaj limpede: SUA își pun un element de infrastructură defensivă pe teritoriul tău, în acord cu tine și în cadrul NATO. Asta e un angajament, nu o politețe.
În același timp, pentru NATO, România nu mai e „doar” un membru de la margine. E o țară care găzduiește un element cheie în apărarea antirachetă, într-o regiune complicată. Iar asta influențează planificarea militară, exercițiile, discuțiile despre resurse.
Sunt oameni care întreabă: „și nouă, ca cetățeni, ce ne iese?” În termeni simpli, ne iese un grad mai mare de siguranță și un grad mai mare de relevanță. Nu sunt lucruri care se măsoară în facturi mai mici la curent, știu, dar se măsoară în altceva: în probabilitatea ca un conflict să fie descurajat înainte să devină realitate.
Deveselu și lecția războiului modern: rachetele au devenit limbajul puterii
Dacă te uiți la ultimele conflicte, observi un lucru: rachetele, fie balistice, fie de croazieră, au devenit un limbaj al puterii. Cu ele faci demonstrații, cu ele lovești infrastructură, cu ele transmiți mesaje.
În Ucraina, atacurile cu rachete au avut și rol militar, și rol psihologic. În Orientul Mijlociu, amenințarea cu rachete balistice a rămas un instrument de presiune. În Asia, competiția militară se joacă masiv pe distanțe și pe rachete.
În acest context, un sistem antirachetă în Europa de Est nu e un „moft”, ci o adaptare. Este un răspuns la o realitate în care racheta nu mai e doar un instrument de război total, ci un instrument de intimidare în crize limitate.
Aici apare și dimensiunea strategică mai fină: scutul nu e făcut pentru „ziua de mâine” în sensul cotidian, ci pentru momentele rare, tensionate, când se iau decizii sub presiune. În astfel de momente, faptul că există o capacitate de interceptare poate schimba calculele, poate opri o escaladare, poate cumpăra timp pentru diplomație.
Controverse, mituri și întrebări pe care e normal să le pui
E normal ca oamenii să aibă întrebări. Și, dacă mă întrebi pe mine, e sănătos să le aibă. Când vezi o bază, o prezență militară, o investiție mare, îți pui întrebări.
Una dintre întrebări este dacă România devine „țintă” prin simplul fapt că găzduiește sistemul. Într-un sens, da, devine mai vizibilă. Dar aici intervine un paradox al descurajării: tocmai vizibilitatea și integrarea în NATO pot reduce probabilitatea ca cineva să atace, fiindcă costul pentru agresor crește enorm.
Altă întrebare este dacă sistemul „ne apără” de tot. Nu, nu de tot, și tocmai asta trebuie spus clar.
Mai este întrebarea dacă scutul e „îndreptat împotriva Rusiei”. Oficial, scopul declarat este protecția împotriva amenințărilor balistice din afara zonei euro-atlantice. În practică, efectul lui este că întărește apărarea aliată în general. Asta nu înseamnă că e o unealtă de atac. Dar în politică internațională, intențiile declarate nu conving mereu pe toată lumea. De aceea, comunicarea și transparența, în limitele securității, sunt importante.
Și mai există un mit care apare periodic: că un asemenea sistem ar „provoca” automat un conflict. Realitatea e mai complicată. Conflictele mari nu apar pentru că există o bază defensivă, apar din decizii politice, din ambiții, din calcule greșite, din lipsă de canale de comunicare. Un sistem defensiv poate fi folosit ca pretext propagandistic, dar pretextul se găsește oricum, dacă cineva îl caută.
De ce semnificația strategică nu e numai militară, ci și civică
Poate că sună ciudat, dar scutul antirachetă are și o dimensiune civică. Pentru că el obligă societatea să se maturizeze în raport cu ideea de securitate.
În România, am trăit mult timp cu reflexul că securitatea e treaba altora. A NATO, a Americii, a „marilor”. Într-o lume mai tensionată, acest reflex nu mai ajută. Securitatea e și despre infrastructură civilă, despre reziliență, despre cât de repede îți revii după un șoc, despre cât de bine îți protejezi rețelele electrice, spitalele, comunicațiile.
Un sistem antirachetă pe teritoriul tău te pune, cumva, în fața oglinzii. Îți spune: ești parte dintr-o arhitectură serioasă, comportă-te ca atare. Nu e doar un privilegiu, e și o responsabilitate.
Cronologia care dă sens discuției, cu date concrete
Mulți oameni au impresia că scutul „a apărut” într-o noapte, ca un proiect misterios. În realitate, a fost o succesiune de decizii, unele politice, altele tehnice, luate pe parcursul mai multor ani, iar România a intrat în poveste la un moment în care NATO deja își recalibra apărarea.
După ce, în 2009, SUA au anunțat așa numitul European Phased Adaptive Approach, adică o abordare pe etape pentru apărarea antirachetă în Europa, NATO a integrat treptat această contribuție într-o arhitectură aliată. În 2010, la Lisabona, aliații au decis dezvoltarea unei capabilități teritoriale de apărare antirachetă ca parte a misiunii de descurajare și apărare. Nu era o frază aruncată, era o schimbare de filozofie.
În 2011, România și SUA au semnat acordul care a creat baza legală pentru găzduirea sistemului la Deveselu. Tot în anii aceia s-au pus la punct detalii practice, statut, proceduri, și, foarte important, integrarea în planificarea NATO.
În mai 2016, site-ul Aegis Ashore din România a fost declarat operațional, iar în iulie 2016, la summitul de la Varșovia, NATO a declarat atingerea unei capacități operaționale inițiale pentru apărarea antirachetă, cu accent pe apărarea părții sud estice a Alianței. Asta e un reper istoric pentru că a scos subiectul din zona de promisiuni și l-a mutat în zona de funcționare.
În 2019, Deveselu a trecut printr-un update planificat, un fel de revizie serioasă, cu software și echipamente. În perioada în care sistemul a fost temporar offline, SUA au desfășurat o baterie THAAD pentru a păstra continuitatea apărării antirachetă. Detaliul acesta, în sine, spune ceva despre cum funcționează alianța: nu lași un gol, găsești o soluție provizorie.
În 2024, NATO a anunțat că site-ul similar din Polonia a devenit operațional, completând practic etapa europeană a arhitecturii, iar la summitul de la Washington s-a vorbit despre o capabilitate operațională îmbunătățită a apărării antirachetă. Pentru România, această evoluție a întărit ideea că Deveselu nu e un proiect solitar, ci o piesă dintr-un sistem maturizat.
Cum arată lanțul complet: avertizare, decizie, interceptare
Când auzi „antirachetă”, mintea fuge la momentul în care o rachetă e lovită în zbor. Dar până acolo e un lanț destul de lung, cu pași care trebuie să funcționeze la secundă.
Totul pornește de la detectare și urmărire. Asta poate veni din radare, din senzori navali, uneori din surse spațiale, în funcție de arhitectură și de situație. Apoi informația se agregă într-un tablou comun, fiindcă un singur radar nu vede tot. În apărare, ca și în viața de zi cu zi, e riscant să te bazezi pe un singur „ochi”.
După aceea intră partea de comandă și control. Aici nu e vorba doar de calculatoare, ci de reguli, proceduri, responsabilități. În NATO, există o structură de comandă pentru această misiune, cu rol central al centrului de comandă și control din Germania, iar sistemele naționale sunt puse în rețea atunci când situația o cere.
Decizia de angajare nu e un reflex automat, ca un robot care apasă pe un buton. E o decizie care depinde de scenariu, de identificarea țintei, de riscuri, de coordonare. Sunt și motive pentru care această prudență e importantă: o interceptare e o acțiune cu efecte în spațiu și în atmosferă, poate produce fragmente, poate avea implicații politice într-o criză. NATO, ca alianță defensivă, funcționează pe control politic și militar strict, nu pe improvizație.
Iar abia după toate acestea intră interceptarea propriu-zisă, cu o fereastră de timp care uneori e mică. Aici se vede de ce Deveselu are valoare strategică: nu pentru că ar „face singur treaba”, ci pentru că oferă o opțiune suplimentară, într-un loc în care geometria e favorabilă și timpul de reacție poate fi mai bun pentru anumite traiectorii.
Efectul paradoxal al apărării: când te aperi, încerci să previi
Poate pare ciudat, dar o parte din valoarea unui sistem defensiv e că speri să nu fie folosit niciodată în situație reală. Exact ca o trusă de prim ajutor în portbagaj. O ai pentru că e responsabil să o ai, nu pentru că îți dorești să ajungi să o folosești.
Asta e descurajarea prin apărare. Când un adversar se uită la tine și vede că ai o capacitate de a reduce eficiența rachetelor lui, își pune întrebări. Își pune întrebări despre șanse de succes, despre costuri, despre reacția alianței. Uneori, faptul că își pune întrebările astea e suficient ca să nu apese pe accelerator într-o criză.
Și aici e o clarificare utilă: descurajarea NATO nu stă într-un singur sistem și nu stă într-o singură țară. Stă în ansamblu. Deveselu contribuie la ansamblu, iar contribuția asta contează cu atât mai mult cu cât rachetele balistice sunt, în mod tradițional, arme de șoc, arme cu rol psihologic puternic.
Cum se vede dinspre comunitate, pentru oamenii care trăiesc lângă bază
E ușor să vorbești despre strategii pe hărți și să uiți că lângă baze trăiesc oameni. Unii s-au obișnuit cu prezența militară, alții au rămas cu o neliniște tăcută, genul acela de neliniște care iese la iveală când se mai aprinde un război la televizor.
Dincolo de emoții, există o realitate simplă: comunitățile din jurul unor astfel de instalații au nevoie de informare corectă și de respect. Nu promisiuni vagi, nu replici tăioase de tipul „nu ai de ce să întrebi”. Oamenii întreabă fiindcă e normal să întrebe.
Ce se poate spune, fără să intri în detalii clasificate, este că sistemul are o misiune defensivă, că nu transportă focoase, că nu e un depozit nuclear, că funcționează în cadrul unei arhitecturi aliate și că riscurile sunt tratate prin măsuri de securitate și protecție. Și se mai poate spune ceva, poate și mai important: România nu e mai sigură când oamenii sunt ținuți în întuneric, România e mai sigură când oamenii înțeleg în linii mari ce se întâmplă și de ce.
Privind înainte: cum se schimbă jocul, și ce înseamnă asta pentru Deveselu
Amenințările evoluează. Apar rachete mai rapide, apar traiectorii mai complicate, apar mijloace de saturare, apar combinații între drone, rachete de croazieră și rachete balistice. În același timp, apar și sisteme defensive noi, iar NATO își adaptează planurile.
În acest peisaj, Deveselu rămâne relevant ca element al unei apărări stratificate. Nu va fi niciodată „soluția unică”. Dar e o piesă care, în timp, poate fi modernizată, integrată în noi concepte, legată de noi senzori.
Mai e și dimensiunea politică: în anii care vin, Europa discută tot mai mult despre propria apărare, despre capabilități comune, despre achiziții, despre industrie. Sistemul din România se află la intersecția dintre aceste discuții și relația transatlantică. Pentru România, asta poate fi o oportunitate, dacă știm să ne facem temele, să investim în interoperabilitate, să dezvoltăm capabilități complementare.
Și dacă tot vorbim de oportunități, poate că cea mai importantă este aceasta: scutul ne obligă să gândim strategic, să ieșim din reflexul de a reacționa doar la știri. Securitatea nu e un titlu de breaking news. E o construcție de zi cu zi.
Un gând final, mai personal
Când aud oameni spunând „scutul e doar propagandă” sau, la polul opus, „scutul ne face invincibili”, simt că ne lipsește un fel de calm al realității. Scutul antirachetă din România e important, dar nu e magie. E o piesă defensivă într-un sistem aliat mai mare, o piesă care crește descurajarea, crește relevanța României și, da, aduce și riscuri de percepție, de retorică, de presiune.
Dacă îl privești ca pe un „vaccin” strategic, e o comparație imperfectă, dar utilă: nu te ferește de toate bolile, nu îți garantează că nu vei avea probleme, dar îți crește șansele să treci mai bine prin crizele rare și grele. Iar într-o regiune ca a noastră, șansele contează.
Actualitate
Ce a urmărit PNL prin organizarea Congresului. „Calculul echipei Bolojan este că va rămâne la guvernare până în toamnă”
Reales președinte al PNL, Ilie Bolojan le-a cerut disidenților demisia. „Fractura în interiorul PNL este de fapt o fractură în interiorul societății și în această fractură riscăm să cădem cu toți”, avertizează politologul Cristian Pârvulescu.
PNl a avut un nou congres extraordinar, duminică, 21 iunie FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
Ilie Bolojan, prim-ministrul demis, și-a întărit poziția la conducerea partidului după Congresul PNL de duminică, 21 iunie 2026. Prin modificările aduse statutului partidului, numărul de prim-vicepreședinți s-a redus de la patru la unul și a fost desființat Biroul Executiv, Biroul Permanent Național devenind structura centrală de conducere.
PNL va avea în structura de conducere: președintele, un prim-vicepreședinte și opt vicepreședinți naționali, la care se adaugă opt președinți de organizații județene, care devin vicepreședinți regionali, și trezorierul. Cei opt vicepreședinți regionali vor fi aleși de către Biroul Permanent Național la propunerea președintelui PNL.
Tot în cadrul congresului PNL le-a fost cerută demisia liderilor care s-au situat în tabăra adversă, fiind nominalizați: Adrian Veștea; Lucian Bode, Rareș Bogdan, Hubert Thuma și Alina Gorghiu. Cei cinci au termen, au stabilit în unanimitate participanții la vot, până luni la 12.00 să demisioneze, în caz contrar, Biroul Politic Național va începe procedurile de excludere, invocându-se încălcarea repetată a deciziilor partidului și susținerea unei linii politice diferite de cea stabilită de conducerea PNL.
Liberalii au mai decis, printr-o rezoluție, distanțarea de PSD, excluzând orice coaliție cu social-democrații. Au oferit și o alternativă de compromis, respectiv un pact național de neutralitate parlamentară.
În cazul în care se ajunge la varianta unui guvern minoritar format de PSD, PNL acceptă să nu îl blocheze, dar impune câteva condiții stricte: guvernul minoritar PSD să garanteze implementarea și deblocarea tuturor măsurilor și reformelor restante din PNRR, OCDE și programul SAFE; PSD să se angajeze prin pact că nu va adopta măsuri populiste care să destabilizeze finanțele țării; să păstreze fondurile alocate marilor proiecte de infrastructură și dezvoltare; PSD să își asume guvernarea pe cont propriu sau exclusiv alături de partidele care declară oficial și transparent că vor să facă parte din acel executiv. PNL nu va susține, în schimb, un guvern condus de Adrian Veștea, fost prim-vicepreședinte PNL. Mai mult, orice parlamentar sau membru PNL care va încălca această linie și va vota sau va participa la formarea unui guvern alături de PSD în alte condiții (cum arfi Guvernul Veștea) va fi exclus automat din partid.
Politologul Cristian Pârvulescu, profesor de științe politice, decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA București), a descifrat, într-o analiză pentru „Adevărul”, semnificația celor întâmplate duminică la Congresul PNL.
Este un congres al slăbiciunii, nu al forței, susține politologul, explicând că Ilie Bolojan în mod evident își întărește poziția, însă excluderea liderilor care au o altă opinie pe termen lung nu va avea efecte pozitive.
Alegerile anticipate de care se tot pomenește în ultimele zile ar fi, pe de altă parte, un dezastru, este de părere politologul.
„Reziliență României a fost pusă foarte mult la încercare”
Cristian Pârvulescu face o paralelă între congresul din 21 iunie 2026 și cel din 2021, organizat de partid tot în condiții de criză internă, atunci când Klaus Iohannis, președinte în funcție, s-a implicat și a impus o direcție, susținându-l pe Florin Cîțu la conducerea partidului, în defavoarea lui Ludovic Orban.
„Astăzi Bolojan și-a luat revanșa totală asupra acelei direcții. Ceea ce a realizat Klaus Iohannis a fost o stabilitate politică de trei ani. Ceea ce se întâmplă în momentul de față este că România este pe marginea prăpastiei și PNL-ul pare să aibă interesul să o ajute să alunece în ea, pe motiv că ulterior o va ajuta să iasă întărită din această experiență traumatizantă. Doar că reziliența României a fost pusă foarte mult la încercare”, arată politologul.
Contextul nu mai este nici pe departe asemănător. Între timp au apărut efectele războiului hibrid, care au transformat confruntarea politică din România într-un adevărat război civil în care inamicii democrației și ai liniei pro-occidentale sunt singurii câștigători, explică Pârvulescu.
„Între timp, cei care ar fi trebuit să asigure pacea socială se confruntă cu duritate și aruncă vini și fiecare dintre părți este pregătită să colaboreze cu extrema dreaptă. Realitatea este tristă iar congresul PNL nu face decât să o adâncească, pentru că fractura în interiorul PNL este de fapt o fractură în interiorul societății și în această fractură riscăm să cădem cu toții”, atrage atenția politologul.
Contrar exemplelor înaintașilor liberali, „astăzi critica internă de partid nu se mai face în niciun fel, pentru că avem toată această viziune tipică războiului hibrid în care simplificăm totul, în care reducem totul la o luptă cu trădătorii. O neînțelegere a modului în care funcționează democrația”, subliniază Cristian Pârvulescu.
Partidul Național Liberal, care era un partid al diferențelor, al orientărilor ideologice sensibil diferite, astăzi nu mai promovează astfel de abordări, susține politologul:
„Mi-e teamă că fundamentalismul religios a revenit în interiorul PNL cu o forță pe care nu o mai cunoscuse din 2021 încoace, cu riscurile pe care le prezintă. Nu o să fac comentarii suplimentare”.
„Partidul va fi mai slab acum decât era”
Un partid fracturat, cum este în prezent PNL în urma desemnării de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea pentru formarea unui nou cabinet, nu va fi un partid care va putea cere conducerea Guvernului, arată Pârvulescu: „Partidul va fi mai slab acum decât era înainte, în raport cu USR-ul, spre exemplu. (…) Dacă pierd – chiar și cei șapte pe care i-au pus pe listă, dar vor pierde mai mulți -, dacă vor pierde mai mulți parlamentari, riscurile sunt foarte mari. Faptul că o întreagă parte a conducerii care fusese aleasă pe baza principiului autonomiei strategice a nivelurilor locale este îndepărtată din partid nu este o dovadă de coerență, ci din contră, de slăbiciune. Este un congres al slăbiciunii, nu al forței. Sigur, domnul Bolojan își întărește poziția, dar asta (…) nu pare să fie cea mai democratică formă de organizare. Va avea de suferit, evident”.
Pe de altă parte, calculul privind avantajele pe care le-ar putea aduce formațiunii alegerile anticipate, la care face referire gruparea radicală din PNL, ar putea să însemne procente suplimentare, dar o defavoare adusă României.
„Din păcate însă, situația pe care v-am descris-o, alegerile anticipate nu pot decât să împingă România în prăpastie. Nu pot să o ajute să iasă, pentru că nu s-au lămurit o întreagă serie de probleme, iar această criză politică nu a făcut decât să adâncească rănile mai vechi ale politicii românești. Or, faptul că PNL va câștiga, să zicem, 10% în plus, ceea ce este absolut spectaculos, nu va schimba raporturile de forțe, nu va transforma extrema dreaptă într-o formațiune mai slăbită. Și faptul că PNL vrea să reducă lupta politică din România la o luptă între polul de dreapta, la care adaugă USR, și eventual UDMR, și extrema dreapta, nu rezolvă problema. Știți, simplificarea și bi-partizanatul nu rezolvă problema, ci o complică. Ai întotdeauna nevoie de zona mediană”, este de părere politologul.
Adepții radicalismului „pe toată linia” riscă să ne împingă foarte departe, poate chiar dincolo de alegerile parlamentare anticipate, către suspendarea președintelui, mai arată Pârvulescu: „Suntem în plin război hibrid, iar succesul adversarilor României e total. E total pentru că cei care rezistaseră în 2024 au devenit ei înșiși parte a unui mecanism prin care instituțiile fundamentale ale statului sunt puse în discuție”/
Rareș Bogdan atacă dur conducerea PNL în timpul Congresului: „Nu trebuie să devină sluga USR”. Bolojan, un „farseur nepriceput, dar agresiv și încăpățânat”
„Cred că atunci când apar personalități excepționale riscurile sunt imense”
Cu sau fără congres, PNL se scinda, mai spune politologul: „Suntem într-un moment în care situația nu mai ține de Partidul Național Liberal. Este vorba despre România, nu e vorba de Partidul Național Liberal și despre locul pe care îl are Ilie Bolojan în arhitectura politică din România. Personal nu sunt deloc adeptul personalizării politicii. Cred că atunci când apar personalități excepționale riscurile sunt imense. Singurele care pot asigura funcționarea unui stat sunt instituțiile, nu persoanele. În momentul în care persoanele iau locul instituțiilor, riscul este imens. Personalizarea este un simptom al bolii democrației”.
Cabinetului Veștea, pe de altă parte, politologul îi dă și mai puține șanse decât propunerii anterioare – Eugen Tomac premier.
„Rolul acestui congres era tocmai acela de a-i face pe disidenți să se împuțineze, să ducă la scăderea apetitului pentru disidență la mulți reprezentanți ai partidului. Vedeți că războiul acesta se duce și prin sondaje, care încearcă să ne explice că unii câștigă și alții pierd din această confruntare. Sondajele – nu sunt dintre cei care cred că măsoară ceva, ci că fabrică ceva -, ele fabrică opinia publică și au participat masiv la fabricarea acestei confruntări. Întrebarea e: cui îi folosește? Nici președintelui, nici partidelor democratice. Atunci cui?”, întreabă politologul.
Deși întrebarea PNL – Dar de ce PSD a votat moțiunea de cenzură? – este justificată, fiind momentul declanșator al crizei, lucrurile nu mai pot fi schimbate. „Poate pentru că politicile de austeritate au creat atât de multă ostilitate în România profundă încât erau foarte greu de apărat? Poate că existau și alte alternative pentru rezolvarea problemelor bugetare decât tăierile? Nu știu dacă astea sunt simple întrebări retorice, dar oricum, acum suntem într-un alt moment. L-am depășit. PSD a făcut erori fundamentale, evident, o să le plătească la alegeri, dar până atunci România are nevoie de un guvern și acest guvern nu va mai putea fi condus de Ilie Bolojan, o spun și aliații săi din UDMR. Și atunci unde ajungem?”, mai întreabă Pârvulescu, subliniind că un PNL slăbit nu va mai putea propune un prim-ministru.
„Va accepta un guvern tehnocrat, pe care n-a vrut să-l accepte în prima fază a negocierilor? Nu-mi dau seama ce se va întâmpla, nu știu ce se va întâmpla cu Guvernul Veștea, rațiunea ne spune că șansele sale sunt reduse, deși inițial nu păreau așa, mai reduse decât ale lui Eugen Tomac, pentru simplul motiv că toată această punere în scenă, toată această scenografie, urmărește să-i facă pe cei care ar fi susținut un guvern Veștea să n-o mai facă”, a mai spus politologul.
Alegerile anticipate „sunt în mod clar anunțul unui dezastru”, a mai opinat politologul, subliniind că doar „optuzitatea și radicalismul liderilor politici” ne obligă să ajungem acolo.
Pe de altă parte, lupta de pe scena politică de astăzi nu mai este doar o luptă între partide, ci una împotriva instituțiilor, susține Cristian Pârvulescu, numind Instituția Prezidențială drept instituția atacată, și pe președintele Nicușor Dan, iar totul se întâmplă „spre satisfacția adversarilor României”.
Profesorul de științe politice a amintit și acuzațiile care i-au fost aduse președintelui Nicușor Dan că ar fi devenit pro-MAGA, acesta atrăgând atenția că PNL tocmai a confirmat în poziția de secretar general „un domn cunoscut pentru pozițiile sale pro-trumpiste și pro-MAGA”. „Nu știu dacă a devenit sau nu Nicușor Dan pro-MAGA, dar știm absolut sigur că domnul Sighiartău este acolo și a asumat întotdeauna aceste poziții. Revine după 5 ani în poziția în care, în urma negocierilor, oricum într-o atmosferă anti-Iohannis făcută de Ludovic Orban, a reușit să mobilizeze grupările radical-fundamentalist-religioase din fostul PDL în favoarea lui Ludovic Orban. Unde este tradiția liberală? Unde sunt grupările care au făcut posibilă unirea României și apoi România Mare cu idei progresiste venite din vestul Europei? Despre ce vorbim oare când spunem că partidul este sub atac? Nu. Partidul este cel care atacă, nu este sub atac. Atacă și atacă direct, nu? Refuzând categoric să accepte arbitrajul prezidențial, încercând să impună un guvern și, de ce nu, alegeri anticipate pe care văd că le anunță toată lumea cu satisfacție, urmând ca alegerile anticipate să transforme PNL-ul dintr-un partid marginal într-un partid central doar prin simplele operațiuni de manipulare a opiniei”, a mai comentat Pârvulescu.
„Austeritatea nu este o ideologie”
Întrebat dacă prin congresul PNL de duminică, 21 iunie, se marchează începutul unei repoziționări strategice a PNL pentru următorii ani sau este, în primul rând, o reacție la actuala criză politică, politologul a arătat nu vorbim despre viziuni ideologice, în afară de așa-numitul pol de dreapta, prin urmare nici de repoziționări. „Austeritatea nu este o ideologie”, a spus politologul. „Polul de dreapta, care merge pe ideea susținerii austerității cu orice preț, mai degrabă din motive religioase, pentru că oamenii trebuie să sufere pentru a putea fi mântuiți de Dumnezeu, decât prin motive economice solide, nu e o ideologie”, a subliniat Pârvulescu.
Crin Antonescu, dezamăgire maximă după Congresul PNL: „Nu am văzut niciodată ceva mai potrivit cu termenul «trădare»”
Vorbind, în altă ordine de idei, despre posibilitatea ca parlamentul să voteze un nou guvern, politologul a indicat că „săptămâna viitoare (n. red. care începe luni, 22 iunie) nu sunt condiții pentru a avea o astfel de situație”. În plus, „calculul echipei Bolojan este că va rămâne la guvernare până în toamna acestui an”, chiar dacă presa vorbește despre un vot de învestitură, luni, în parlament.
„Punctul de vedere se exprimă în interiorul partidului și după aceea te supui majorității”
Analistul politic Cristian Hrițuc a intuit, într-o discuție cu „Adevărul”, purtată anterior congresului PNL, poziționarea formațiunii în ofensivă.
„PNL intră în ofensivă, eu am mai spus și acum, și la guvernul Tomac, în primele zile, se vede că există o coordonare între PNL, USR și UDMR. Ceea ce, ca joc politic, este perfect normal și de înțeles în situația în care au fost ei. Iar acum vedem încă o dată că există o coordonare. Și propunerea cu PNL, USR, UDMR să propună un guvern minoritar sau varianta cealaltă, PSD să-și facă un guvern minoritar, arată că deja cele trei partide sunt în ofensivă și vor pune presiune atât pe președinte, cât și pe Grindeanu, care în ultima vreme a dispărut din spațiul public”, a spus analistul.
Pe de altă parte, analistul politic a arătat că, în opinia sa, încălcarea statutului partidului, cu atât mai mult cu cât există varianta dezbaterii în forurile interne, este firesc să fie sancționată.
Statutul unui partid este asemeni Constituției pentru noi toți, adică „legea fundamentală a partidului, care prevede și organizarea lui internă, și ierarhia, și regulile de funcționare”, a punctat analistul politic, or sancțiunile pentru încălcarea lui, stabilite de către PNL, nu pot fi considerate drastice.
„Și eu pot veni să spun așa: dacă tu, partid, nu îți respecți legea ta fundamentală, cum poți să dai încredere cetățenilor că vei respecta celelalte legi? De multe ori s-a uitat de statut, s-au închis ochii și tot așa. Și de aceea nu mi se par deloc drastice. Și aici ar trebui să se ducă un pic în istorie să citească membrii PNL și alții. Era o regulă în PDL impusă de Vasile Blaga, regula celor 3D. Era dezbatere. În cadrul dezbaterii îți poți afirma punctul de vedere. Se supune la vot decizia, decizia se ia în funcție de ce a votat tabăra majoritară, iar după aceea toată lumea trebuie să respecte și să intre în format de disciplină decizia, pentru că vorbim de interesul partidului, nu de interesul lui Veștea, persoană fizică, sau a nu știu cui”, a mai spus Hrițuc.
Actualitate
Bătălii electorale pe toate fronturile. Târg luat cu asalt de Călin Georgescu. „Să nu pierdem copilu’, cu ochii la Călin al nostru!”| REPORTAJ
Agitație în cel mai mare târg de săptămână din județul Olt, locul în care se adună, duminică de duminică, zeci de mii de oameni. Călin Georgescu a făcut, la prima oră, turul târgului, cei din staff anunțându-i pe simpatizanți că următoarea oprire este mânăstirea.
Vizita lui Călin Georgescu a scos din rutina obișnuită târgul oltean FOTO: Alina Mitran
Duminică, 21 iunie 2026, zi de târg la Osica de Sus, în județul Olt. Zeci de mii de oameni care vin, unii, săptămână de săptămână au fost martori (cei mai mulți), dar și participanți (o bună parte), la evenimentul care a scos târgul din cursul firesc. Cu două zile înainte, pe rețelele de socializare s-a anunțat că va fi prezent, începând cu ora 7.30, Călin Georgescu, vestea fiind răspândită masiv de membri și simpatizanți ai AUR.
Călin Georgescu a făcut fotografii și a vorbit doar cu cine a trecut de pază FOTO: Alina Mitran
„Din respect și iubire” pentru țăranii români, a postat chiar Călin Georgescu pe Facebook, a fost ales locul greu de concurat, având în vedere afluența. Din strategie pură, s-a desprins din discuțiile între cei care au organizat în Olt vizita, vor fi vizate în următoarea perioadă toate piețele și târgurile mari din rural.
„Dar porțile astea nu se deschid? Să deschidem porțile!”
Târgul din Osica de Sus, unul cu o vechime de zeci de ani, și cu cel mai mare vad, adună săptămânal zeci de mii de participanți. Într-o duminică tranzitează localitatea, doar pentru târg, mii de autovehicule, potrivit autorităților locale. Se stă atât la intrare cât și la ieșire cu zecile de minute, este blocaj „ca pe drumul spre munte”, așa că cine a vrut să scape de acest calvar s-a trezit de dimineață.
Simpatizanții lui Călin Georgescu, și din localitate, dar și de la nivel județean, s-au întâlnit la una dintre intrările în târg, așteptând „joncțiunea” cu staff-ul oaspetelui. O bunică este însoțită de două dintre nepoțele (din discuții a reieșit că fetele mai au acasă o soră de doar câteva luni), toate trei îmbrăcate în alb, dar și de tatăl copilelor, toți din localitate sau din zonă. Bunica a pregătit și o pâine tradițiională, pe care o ține învelită într-un prosop țesut, cu motive tradiționale.
Tot în apropiere, este un cuplu de-abia sosit, domnul fiind preocupat să scoată cartea semnată de Călin Georgescu, pentru autograf. Mai mulți bărbați, veniți de la Slatina, și aceștia implicați în eveniment, vor să știe dacă este totul pus la punct. Se sună, se vorbește, în cele din urmă ajunge la intrare și Daniel Petrescu, fost consilier PMP din județul Argeș, cel care își declară admirația pentru ce a văzut. „De ce să nu cumpărăm, oameni buni, de la producători? De ce să nu venim trei-patru cu o mașină și să ne luăm de aici tot ce avem nevoie?”, opinează Petrescu. Doar că oamenii din „fan-club” nu au venit să cumpere, ci s-au plimbat, au scandat și au plecat acolo unde i-au îndreptat liderii.
Oamenii au găsit o scurtătură pentru a ajunge în preajma fostului candidat FOTO: Alina Mitran
Între timp, la câțiva metri de primii sosiți, se mai formează un grup. Femeile sunt îmbrăcate în cămăși stilizate, tip ie, s-au adus și flori. Vin apoi și bărbați în costume populare, „sunt din Maramureș, i-am mai văzut și în alte locuri”, se comentează în apropriere.
Se apropie ora anunțată pentru sosirea lui Georgescu, 7.30, iar spiritele încep să se agite. E deschisă doar poarta mică a târgului, iar cineva consideră că e prea puțin. „Dar porțile astea mari nu se deschid? Să deschidem porțile!”, se naște o idee.
Nu mult mai târziu află că nu mai e nevoie, pentru că oaspetele e deja la intrarea opusă, așa că simpatizanții se pun în mișcare și traversează târgul, să-i iasă în întâmpinare.
Și mai multă lume așteaptă la cealaltă intrare.
Oamenii tind să dea buzna, e nevoie ca organizatorii să intervină și să-i roage să lase liber spațiul din mijloc. „Culoar-culoar-culoar, culoar aicea, să treacă!”, se aude o voce impunătoare în momentul în care ajung două mașini, în cea de-a doua fiind chiar Călin Georgescu.
Din boxe se aud melodiile bine-cunoscute admiratorilor lui Călin Georgescu. Sunt întrerupte la un moment dat și înlocuite cu marșul de întâmpinare (interpretat de fanfară, la ceremoniile oficiale, în momentul în care persoanele oficiale trec în revistă garda de onoare) în momentul în care Georgescu coboară din mașină și își începe baia de mulțime, flancat de badyguarzi.
Oamenii nu mai țin cont de instrucțiuni și dau buzna să-l vadă pe „președintele ales” de aproape, să-i strângă mâna, să-i smulgă un autograf sau măcar să-l atingă.
Se înaintează extrem de greu, strada pare mult prea strâmtă, iar cei de pe partea dreaptă, pe sensul de intrare în târg, se trezesc aproape azvârliți peste gardul mic ce desparte carosabilul de trotuar. „Dar stați, oameni buni, că nu dau turcii!”, se încearcă temperarea mulțimii.
Cei care au reușit să iasă din îmbulzeală se felicită, pentru că găsesc rapid o scurtătură și ajung chiar în fața alaiului.
Vizita lui Călin Georgescu a scos din rutina obișnuită târgul oltean FOTO: Alina Mitran
„Băi, dărâmăm marfa la oamenii ăștia, noi n-am venit aicea…”, încearcă organizatorii să tempereze valul, în timp ce mulțimea pătrunde pe aleea din sectorul rezervat producătorilor de mobilă.
„Ce să stai acolo, că parcă e Oltul, te ia cu totul!”, mărturisesc oamenii care reușesc să se dea deoparte.
Oamenii din alai filmează, transmit live pe rețelele de socializare, cei de pe margine, la fel, doar ici și colo se mai trezește câte cineva din „povestea greșită”. „Da’ ce rege e ăsta, domnule, de a dat nebunia asta în toată lumea?”, se aude de undeva. „Dacă nu știți, măcar să tăceți din gură!”, e omul redus rapid la tăcere.
Cine îl ajută pe Călin Georgescu să rămână în cărți
„L-am văzut. Ce l-am văzut, am dat mâna cu el, că m-au băgat în față, au zis – Uitați, domn’ președinte, o bunicuță care vrea să vă cunoască!”, povestește mândră o femeie care se declară mulțumită de ziua de târg. „Nu mă gândeam eu pe cine întâlnesc, dar dacă a fost să fie…”, mai spune femeia.
O simpatizantă mai mult decât vocală FOTO: Alina Mitran
Valul merge mai departe și „calcă totul în picioare”. „Să fiu al dracu’ dacă am vândut ceva! Acu’ mi-au și dat din astea jos!”, se plâng unii comercianți, în timp ce mulțimea înaintează pe aleile care, practic, înconjoară târgul. „Să nu pierdem copilu’, cu ochii la Călin al nostru!”, îi spune un bărbat soției sale, ambii urmărind cu privirea un copil.
„La sapă, bă, la sapă!”/„Lasă, că unii mai muncim și cu capu’!”
„Căline, Căline, poporul e cu tine!”, „Turul doi înapoi!”, „Să plece hoții, să vină patrioții!” și alte sloganuri sunt rostite din când în când de oamenii care dau tonul, iar mulțimea le repetă ca un ecou.
Uneori se aud de pe margine și replici potrivnice. „La sapă, bă, la sapă, ce produceți voi?!”, îndeamnă mulțimea un cetățean. „Lasă-i, că oricât le-ai arăta, n-ai cu cine. Ei cu al lor, cu trădătorul”, sunt replici împăciuitoare. „Lasă, că unii muncim și cu capu’, trebuie să ducă și înainte cineva România asta!”, rostește o tânără care și-a așezat pe umeri, ca un șal, steagul tricolor.
Mulți vizitatori s-au dumirit târziu ce a stricat rutina în târgul oltean FOTo: Alina Mitran
După aproximativ o oră și jumătate de mers în pas de melc, în care Călin Georgescu are ocazia să vorbească doar cu cei care își fac loc în mijloc, nicidecum cu producători sau comercianți care își văd de standuri, alaiul se îndreaptă spre poarta pe care a intrat.
Se mai face, la ieșirea din târg, un popas și în sectorul de animale, unde comercianții își vând animalele din mașini (sectorul, oficial, nu ar trebui să existe, fiind interzis accesul cu animalele vii în târguri și oboare în tot județul).
Declarații la televiziunea care l-a însoțit pe tot parcursul vizitei FOTO: Alina Mitran
Aici Călin Georgescu reușește să se apropie de câteva mașini, schimbă vorbe cu proprietarii, după care se oprește să stea de vorbă cu o jurnalista de la Realitatea Plus, care nu s-a dezlipit în tot acest timp de fostul candidat la președinție.
Makaveli, reținut după ce a fost ridicat de mascați într-un dosar de evaziune fiscală. Influencerului i s-a făcut rău la audieri
După aproximativ două ore, cu soarele deasupra, care s-a ridicat și deja arde, staff-ul decide să se încheie vizita, așa că se anunță următoarea oprire: Mânăstirea Brâncoveni.
„Asta este, mergem la Brâncoveni. Când s-o termina acolo, dacă nu se închide târgul, trec și fac și cumpărături”, rostește o femeie care parcă nu vrea să renunțe atât de ușor să ajungă și mai aproape de Călin Georgescu.
Fanii lui Călin Georgescu au venit cu recuzita pregătită FOTO: Alina Mitran
Alaiul, care între timp s-a subțiat mult, îl părăsește pe fostul candidat la poarta curții în care au fost parcate mașinile. Oamenii care au venit de departe să-l vadă pe Călin Georgescu ezită să încheie live-ul și mai filmează și după ce poarta se închide. Câțiva se orientează să-și găsească mașinile și să pornească spre Mânăstirea Brâncoveni, unde s-a anunțat că va merge pentru a participa la slujbă.
Îmbulzeală generală pe tot parcursul vizitei FOTO: Alina Mitran
„Gata, bă, s-a terminat circul! Poate vin oamenii să și cumpere”, își tot fac comercianții speranțe, deși s-a făcut 10.00 și ziua de târg se cam apropie de sfârșit.
Actualitate
La ce trebuie să fie atentă România în timpul negocierilor dintre UE și Rusia. „Riscă să producă un nou Donbas”
Negocierile
UE-Rusia bat la ușă, iar mizele sunt uriașe pentru București.
Expertul de la Oxford, Corneliu Bjola, dezvăluie liniile roșii pe
care România trebuie să le impună UE în fața Rusiei.
Macron, Putin, Merkel și Zelenski în timpul negocierilor de pace de la Paris. FOTO EPA-EFE
Negocierile
dintre europeni și Rusia, în dosarul ucrainean, ar putea începe în
viitorul apropiat, deși liderii europeni nu s-au înțeles încă în
privința numelui celui care va reprezenta UE. Surse ale Politico
vorbesc despre faptul că liderii celor mai importante state din UE,
președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german,
Friedrich Merz, s-ar opune ca președintele Consiliului European,
António Costa, să preia inițiativa. Deși Franța și Germania au
început discuțiile cu Moscova pe cont propriu, acum cei doi
contraatacă și spun că Bruxelles-ul nu ar trebui să se grăbească.
În
același timp, statele de pe flancul estic al NATO, inclusiv România,
privesc cu anumite rezerve amestecate cu teamă viitoarele discuții
ale UE cu Rusia. Ca de fiecare dată în astfel de momente, planează anumite suspiciuni că cei mari ar putea face concesii pe seama celor mici. Minsk 1 și Minsk 2, acordurile semnate de Franța și Germania cu Federația Rusă, sunt doar cele mai recente exemple în care est-europenii consideră că cele două puteri europene ar fi putut da dovada de mai multă fermitate în negocierile cu Moscova și că acest lucru ar fi putut preveni invadarea Ucrainei.
Dincolo de neînțelegerile dintre statele europene în privința
acestui dosar, presa a vehiculat o serie de nume pentru viitorul
negociator european. Lideri de calibru precum Angela Merkel sau Mario
Draghi au apărut pe o listă care cuprinde mai multe opțiuni.
Politologul
Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford, este director al Oxford
Digital Diplomacy Research Group.
Într-o analiză pentru „Adevărul”,
Bjola vorbește despre liniile roșii pe care ar trebui să le impună
Bucureștiul și celelalte capitale est-europene, dar și despre
mesajul pe care acestea ar trebui să-l transmită Bruxelles-ului
înaintea negocierilor cu Moscova.
Mario Draghi, profilul ideal pentru negocierea cu Rusia
În
opinia lui Corneliu Bjola, fostul șef al Băncii Centrale Europene
și ex-premier al Italiei, Mario Draghi, ar fi cel mai potrivit să-i
reprezinte pe europeni în discuțiile cu Rusia. Corneliu Bjola
remarcă și faptul că în interiorul UE nu există încă un
consens că un stat de pe flancul nordic ar trebui să dea tonul
negocierii.
„Mario
Draghi mi se pare, cred, cel mai apropiat de profilul de care Europa
are astăzi nevoie. El este perceput ca un european convins, cu un
discurs consecvent în favoarea integrării aprofundate și chiar a
unei „federalizări pragmatice” a UE, dar nu este asociat cu
epoca dependenței energetice față de Rusia sau cu aranjamente
sulfuroase de tipul Nord Stream. Draghi a dovedit, în criza euro, că
poate lua decizii extrem de dificile și creative. Celebrul „whatever
it takes” a combinat disciplina financiară cu capacitatea de a
construi pachete complexe, acceptabile pentru Nord și Sud
deopotrivă. Aceste calități sunt esențiale într-o negociere care
nu va privi doar trasarea unor lines de demarcație sau încetarea
ostilităților, ci și reconstrucția Ucrainei, arhitectura viitoare
a sancțiunilor, ordinea energetică europeană și, nu în ultimul
rând, garanțiile de securitate pentru Europa în ansamblu”, este
poziția lui Corneliu Bjola.
Miza strategică a României pe Flancul Estic al NATO
Pentru
România și celelalte țăril situate pe flancul de Est al NATO, negocierile
ce vor urma cu Federația Rusă sunt extrem de importante. Corneliu
Bjola crede că Bucureștiul trebuie să transmită un mesaj clar
liderilor europeni, pentru ca aceștia să țină cont, atunci când
vor avea loc discuțiile, și de poziția României și a țărilor
din regiune. Politologul român nu crede că Bruxelles-ul va
sacrifica interesele est-europenilor pentru a face concesii majore
Moscovei, dar îndeamnă la prudență și la acțiune.
„Dacă
viitorul negociator european s-ar consulta cu statele membre înainte
de a începe discuțiile, mesajul României ar trebui să fie clar
și, în același timp, lucid cu privire la propriile limite. Ca stat
de frontieră al NATO și al UE, aflat direct la Marea Neagră,
România are un interes vital ca orice arhitectură de pace să nu
legitimeze anexări teritoriale prin forță și să nu producă un
„nou Donbas” permanent, un conflict înghețat la câteva sute de
kilometri de granițele sale”, spune Bjola.
UE anunță negocieri cu Rusia, iar vechea spaimă revine în Est. Avertisment pentru România: „Există motive de îngrijorare”
Pericolul unui conflict înghețat la Marea Neagră și vulnerabilitatea regiunii
România
și statele din zonă ar trebui, mai spune acesta, să țină cont de
faptul că, fără o Ucraina puternică, securitatea în bazinul
Mării Negre va fi mereu problematică. Asta înseamnă că orice
acord care ar face mari concesii Rusiei ar vulnerabiliza țările din
zonă.
„Securitatea
Ucrainei este inseparabilă de securitatea Mării Negre și de
stabilitatea Republicii Moldova, iar acest lucru trebuie spus
răspicat: un acord care lasă Rusiei libertatea de a menține,
amplifica sau repoziționa capacități militare ofensive în
regiune, inclusiv sisteme care ar controla spațiul aerian și
maritim, ar fi un acord împotriva intereselor României”, mai
afirmă expertul.
Corneliu Bjola crede că UE trebuie să dea dovadă de fermitate cu Rusia. FOTO: Arhivă personală
În
același timp, Corneliu Bjola consideră că România și celelalte
state de pe flancul estic ar trebui să își susțină punctul de
vedere cu tărie la Bruxelles și în marile cancelarii europene.
Problema ar fi, în viziunea expertului, că Bucureștiul a fost mult
prea preocupat în ultimul timp să intre în grațiile
Washingtonului, fără a participa efectiv la inițiativele europene.
Această abordare reprezintă o provocare importantă pentru
administrația de la București, condusă de președintele Nicușor
Dan.
„România
ar trebui, de asemenea, să insiste ca orice calendar de ridicare a
sancțiunilor să fie strict condiționat de retragerea treptată și
verificabilă a trupelor ruse și de respectarea clauzelor de
securitate ale acordului de pace, nu de simple declarații politice
ale Moscovei. Din păcate, însă, trebuie spus că, în ultimul an,
politica externă a Bucureștiului a fost centrată aproape exclusiv
pe menținerea unei relații asimetrice și fără rezultate cu
administrația Trump, chiar cu prețul absenței din formatele
europene relevante, precum Weimar Plus sau inițiativele de
securitate europeană, einschließlich propunerea franceză privind
extinderea umbrelei nucleare.
Cum se poate apăra România pe mare. „Trebuie să avem tot pachetul: și legea, și oamenii, și mijloacele tehnice, și instituțiile pregătite să apere țara”
Trebuie
spus însă că, spre deosebire de Budapesta lui Viktor Orbán,
România nu a blocat inițiative europene majore, ceea ce este în
sine un lucru pozitiv, dar nici nu a contribuit în mod decisiv la
definirea lor și a ezitat să se asocieze unor proiecte europene mai
ambițioase. În aceste condiții, cel mai util lucru pe care îl
poate face Bucureștiul, pe termen scurt, este să nu blocheze
soluțiile constructive și să își recapete treptat credibilitatea
participând activ, nu doar formal, la procesul de definire a
pozițiilor comune europene”, explică Bjola.
Scenarii de pace pentru Ucraina: Condițiile ridicării graduale a sancțiunilor
În
ceea ce privește un compromis cu Federația Rusă, europenii ar
trebui să traseze anumite linii roșii, susține Corneliu Bjola. Un
astfel de compromis, dacă va exista, ar fi de dorit să fie mai
degrabă în termeni de calendar și de mecanisme, nu în termeni de
principii, mai spune Bjola.
„Se
pot imagina formule graduale de ridicare a unei părți din
sancțiuni, în măsura în care Rusia își retrage treptat trupele,
respectă un regim de demilitarizare convenit și acceptă un grad
înalt de transparență militară. Se pot discuta, de asemenea,
aranjamente de securitate pentru Ucraina, de la un sistem de garanții
bilaterale și multilaterale, apropiat de un NATO-light, până
la o variantă europeană de securitate colectivă. În ceea ce
privește teritoriile ocupate, pot fi explorate formule temporare de
administrare sub egida ONU sau a unei misiuni internaționale, dar
numai dacă acestea sunt acceptate de societatea ucraineană și sunt
concepute ca o etapă către restabilirea unei păci durabile în
Ucraina și în regiunea Mării Negre, nu ca o soluție permanentă
de înghețare a conflictului”, încheie Corneliu Bjola.
-
Breakingacum 2 zileCasa Albă a postat un nou meme controversat cu Trump: „Noi chiar am salvat America înainte de GTA 6”
-
Breakingacum 2 zileSingurul palat bizantin din Grecia s-a redeschis
-
Breakingacum o ziTOP 10 | Țări de vizitat în prima vacanță singur, dacă tocmai te-ai despărțit de partenerul de viață
-
Actualitateacum 3 zile
ASUS Zenbook Copilot+ PC: performanță mobilă cu noile procesoare AMD Ryzen™ AI 400 Series
-
Breakingacum o ziRăzboi în Ucraina, ziua 1.578. Ucrainenii au lovit tocmai în Siberia, rușii răspund cu un atac asupra orașului Harkov
-
Actualitateacum 2 zile
Interzicerea rețelelor sociale pentru adolescenți „nu rezolvă problemele tinerilor”. Vlad Zaha: „Ar fi mai util ca UE să tragă la răspundere platformele”
-
Actualitateacum 3 zile
Un nou capitol în războiul digital global. Cum au descoperit hackerii o „ușă din spate” către locuințele americanilor
-
Actualitateacum 2 zile
Raliul Clujului schimbă traseele mijloacelor de transport din „capitala” Ardealului. Zonele unde au fost impuse restricții de circulație