Spitalul Digenio anunță organizarea evenimentului Ziua Porților Deschise, care va avea loc vineri, 13 februarie, începând cu ora 14:00, la sediul spitalului.

Evenimentul marchează 30 de ani de la realizarea primei endoscopii digestive într-un spital privat din Transilvania, un moment de pionierat care a contribuit decisiv la dezvoltarea medicinei private și la modernizarea practicilor de diagnostic și tratament în regiune.

Fondatorul Spitalului Digenio, Prof. univ. dr. Marcel Tanțău, este unul dintre cei mai apreciați și respectați specialiști în domeniul gastroenterologiei, recunoscut pentru contribuțiile sale în endoscopia avansată, educația medicală și dezvoltarea practicilor moderne în mediul medical privat.

Parcursul profesional și instituțional al Spitalului Digenio este sintetizat simbolic în titlul evenimentului:
„De la prima endoscopie digestivă în sistemul privat la un centru de excelență – Digenio, 30 de ani”.

Pornit ca un proiect medical de pionierat, Digenio a cunoscut o evoluție constantă, bazată pe investiții continue în infrastructură, tehnologie medicală și resursă umană. Astăzi, Spitalul Digenio funcționează ca o instituție medicală modernă, cu dotări de ultimă generație și o echipă medicală multidisciplinară, recunoscută pentru performanță și profesionalism.

De-a lungul celor trei decenii de activitate, spitalul a avut un rol esențial în dezvoltarea endoscopiei și gastroenterologiei în sistemul privat, în formarea profesională a medicilor și în creșterea accesului pacienților la servicii medicale de înaltă calitate, la standarde europene.

În cadrul evenimentului va avea loc o conferință de presă, începând cu ora 13:30, dedicată prezentării parcursului Spitalului Digenio, a contextului medical în care a fost realizată prima endoscopie digestivă într-un spital privat din Transilvania, precum și a direcțiilor de dezvoltare viitoare.

Evenimentul se desfășoară în prezența Prof. univ. dr. Marcel Tanțău și a Prof. univ. dr. Alina Tanțău, ale căror contribuții profesionale și academice au marcat evoluția spitalului și a medicinei private din regiune.

Publicul, reprezentanții instituțiilor, ai mediului medical și mass-media sunt invitați să viziteze spitalul, să cunoască echipa medicală și să descopere infrastructura, tehnologia și serviciile medicale care definesc astăzi Spitalul Digenio.

Evenimentul reprezintă un moment de recunoaștere a pionieratului medicinei private din Transilvania și o oportunitate de dialog între profesioniști, autorități și comunitate, în jurul valorilor de excelență, continuitate și dezvoltare medicală.

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe Social Media. Medical, vorbim mai corect despre disbioză, care este o modificare a diversității și funcției microbiotei intestinale, influențată de dietă, medicamente (în special antibiotice), infecții, inflamație, stres și factori de stil de viață.

De ce este important să cunoști statusul florei tale intestinale? Pentru că intestinul nu este un simplu „un tub digestiv”, cum tindem să minimalizăm. La nivel intestinal se află o proporție foarte mare din celulele sistemului imunitar (în literatura de specialitate este frecvent menționat intervalul 70–80%), iar microbiota are un rol activ în educarea și modularea imunității.  În plus, tulburările funcționale digestive sunt comune la nivel populațional. Spre exemplu, într-un studiu pe baza criteriilor Rome IV, prevalența tulburărilor funcționale intestinale a fost raportată la ~17%.

De ce „se dereglează” rapid microbiomul și ce ne arată studiile despre dietă, antibiotice și schimbările bruște

Un punct important (și adesea ignorat în social media) este viteza cu care microbiota răspunde la schimbări. Un studiu clasic publicat în Nature a arătat că o modificare alimentară majoră (dietă exclusiv animală vs exclusiv vegetală) poate schimba structura comunității microbiene în câteva zile.  În literatura de sinteză se discută inclusiv despre modificări foarte rapide ale activității metabolice microbiene, uneori observabile în aproximativ 24 de ore, în funcție de substratul alimentar și de context.

Un alt aspect este impactul antibioticelor. În cazul în care vă întrebați, pot produce modificări ale microbiotei care persistă săptămâni până la luni după un tratament, iar recuperarea poate fi incompletă pentru anumite specii la unele persoane, mai ales după cure repetate sau antibiotice cu spectru larg.  Asta explică de ce un pacient poate spune „de atunci nu mai sunt ca înainte” după o infecție tratată antibiotic, acesta este răspunsul.

Mi-aș dori totuși să clarific faptul că disbioza nu înseamnă automat „boală gravă”, dar poate fi un teren care întreține simptome și sensibilități digestive, mai ales când se combină cu stres, somn deficitar, dietă săracă în fibre, sedentarism sau inflamație de fond.

„Flora intestinală distrusă”: care sunt cele mai frecvente simptome

Aici e partea care creează multă confuzie: simptomele disbiozei sunt frecvent nespecifice. Nu există un „set unic” care confirmă diagnosticul doar din poveste. Cel mai des, pacienții descriu:

Balonare, gaze, disconfort postprandial, alternanță constipație-diaree sau scaune neformate, senzația de digestie „lentă”, intoleranțe alimentare care apar „din senin”. La unele persoane apare hipersensibilitate viscerală: intestinul reacționează exagerat la stimuli normali, iar pragul de toleranță scade.

Pe lângă ce se întâmplă la nivelul sistemului digestiv, pot exista manifestări extraintestinale: oboseală, fluctuații de energie, somn mai slab, „ceață mentală”. Aici trebuie păstrată prudența, întrucât aceste simptome pot avea multiple cauze (deficit de fier/B12, disfuncții tiroidiene, anxietate, tulburări de somn, inflamație), deci nu e corect să le punem automat pe seama microbiomului fără o evaluare minimă.

Așadar, disbioza este adesea o piesă dintr-un puzzle, nu întregul puzzle. De aceea, un articol bun trebuie să includă și partea de diferențiere: când e doar o tulburare funcțională și când există semne că trebuie căutată o cauză organică.

Când vorbim de „disbioză” și când trebuie excluse alte diagnostice

Este important de subliniat că „flora intestinală distrusă” nu este un diagnostic în sine, ci descrie un mecanism funcțional. De aceea, în practică, nu orice balonare, disconfort digestiv sau tranzit neregulat înseamnă automat disbioză.

Disbioza este mai probabil mecanismul dominant atunci când simptomatologia apare în contextul unui factor declanșator cunoscut, precum un tratament antibiotic recent, o infecție digestivă acută, o perioadă de stres intens, privare de somn sau o schimbare alimentară majoră. În aceste situații, tabloul clinic este de obicei funcțional: balonare postprandială, gaze, disconfort abdominal difuz, alternanță constipație–diaree, intoleranțe alimentare apărute recent și o variabilitate importantă a simptomelor în funcție de dietă și context emoțional. În aceste cazuri, mucoasa intestinală este structural intactă, dar mediul microbian și funcția digestivă sunt dereglate.

În schimb, este mai probabil să existe o altă patologie de fond atunci când apar semne de alarmă precum scăderea ponderală involuntară, anemia, rectoragiile, scaunele negre, diareea nocturnă, febra sau durerea abdominală progresivă, ori când simptomatologia este constantă, severă și independentă de alimentație. În aceste situații, este obligatorie excluderea unor afecțiuni precum boala inflamatorie intestinală, boala celiacă, neoplasmul colorectal, infecțiile persistente sau tulburările endocrine, înainte de a atribui simptomele unui dezechilibru al microbiotei.

Există, de asemenea, un număr mare de situații în care disbioza nu este cauza primară, ci apare secundar unei alte afecțiuni. De exemplu, în boala celiacă netratată, inflamația mucoasei modifică mediul intestinal și duce la disbioză; în hipotiroidism, tranzitul intestinal lent favorizează modificări ale florei; în SIBO, dezechilibrul bacterian este localizat predominant în intestinul subțire; iar în stresul cronic, dereglarea axei intestin–creier modifică motilitatea și secrețiile digestive, cu impact secundar asupra microbiomului. În aceste situații, reechilibrarea florei este necesară, dar insuficientă dacă nu este tratată și cauza de fond.

Din perspectivă clinică, abordarea corectă nu este să „etichetăm” simptomele ca disbioză, ci să înțelegem dacă disbioza este mecanismul principal, un factor agravant sau doar un epifenomen. Această diferențiere este esențială pentru ca intervenția să fie eficientă și durabilă.

Concluzie

Dezechilibrul florei intestinale este o expresie a modului în care intestinul reacționează la dietă, stres, inflamație, medicație și contextul general al organismului. De aceea, simptomele atribuite frecvent „florei distruse” nu pot fi interpretate izolat și nu ar trebui tratate prin soluții universale sau intervenții empirice.

Pentru unii pacienți, disbioza este mecanismul central al simptomelor și răspunde bine la ajustări nutriționale, corectarea stilului de viață și, atunci când este cazul, intervenții microbiotice țintite. Pentru alții, disbioza este secundară unei alte afecțiuni (inflamatorii, endocrine, autoimune sau funcționale) care trebuie identificate și tratate pentru ca echilibrul digestiv să se poată reface durabil.

Abordarea corectă este, așadar, una integrativă și personalizată. Scopul nu este să urmărim doar „să reparăm flora”, ci să înțelegem contextul în care aceasta s-a dezechilibrat. Este singura alternativă prin care simptomele digestive pot fi ameliorate real, iar intestinul își poate recăpăta rolul său esențial în reglarea metabolismului, imunității și stării generale de bine.

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de vedere biologic și medical. Grupele de sânge, dincolo de o convenție de clasificare, sunt o caracteristică genetică fundamentală, care joacă un rol esențial în transfuzii, transplanturi, sarcină și, în anumite contexte, chiar în riscul unor boli.

Înțelegerea sistemelor de grupe sanguine este una dintre pietrele de temelie ale medicinei moderne și a salvat milioane de vieți de la descoperirea lor până astăzi.

Ce sunt grupele de sânge?

Începem în primul rând cu componentele sângelui uman, acesta fiind alcătuit din celule roșii (eritrocite), celule albe (leucocite) și trombocite. În mod tradițional, când discutăm despre grupa de sânge, facem referire la tipul de sânge pe care îl avem.

Din perspectivă medicală, o grupă de sânge (sanguină) este definită de prezența sau absența unor molecule numite antigene pe suprafața globulelor roșii. Antigenele funcționează ca niște „markeri biologici” care spun sistemului imunitar dacă o celulă este proprie sau străină. Totodată, antigenele sunt prezente și pe leucocite, dar, din ceea ce se cunoaște până acum, numai eritrocitele sunt importante pentru determinarea grupelor sanguine.

Sistemele de clasificare a grupelor sanguine

Determinarea grupei sanguine se bazează pe două sisteme principale: sistemul ABO și sistemul Rh, ambele fundamentale pentru siguranța transfuzională și pentru monitorizarea anumitor situații medicale, precum sarcina. Restul sistemelor au, de obicei, importanță practică numai în cazurile de stabilire a paternității.

Sistemul ABO

Sistemul ABO clasifică sângele în funcție de prezența a două tipuri de antigene pe suprafața eritrocitelor: antigenul A și antigenul B, precum și de anticorpii corespunzători din plasmă: anti-A și anti-B.

Astfel, se definesc patru grupe principale:

1. Grupa O (OI)

Nu prezintă nici antigen A, nici antigen B pe globulele roșii, dar conține ambii anticorpi (anti-A și anti-B) în plasmă.

1. Grupa A (AII)

Are antigen A pe eritrocite și anticorpi anti-B în plasmă.

1. Grupa B (BIII)

Are antigen B pe eritrocite și anticorpi anti-A în plasmă.

1. Grupa AB (ABIV)

Prezintă ambele antigene (A și B) pe eritrocite și nu are anticorpi anti-A sau anti-B în plasmă.

Această clasificare este esențială pentru stabilirea compatibilității între donator și receptor în cazul transfuziilor, deoarece prezența unor antigene „străine” poate declanșa reacții imune severe.

Sistemul Rh

Al doilea sistem major este sistemul Rh (Rhesus), care clasifică sângele în funcție de prezența sau absența unei proteine specifice pe suprafața eritrocitelor, numită antigen D.

• Dacă antigenul D este prezent, persoana este considerată Rh pozitiv (Rh+).
• Dacă antigenul D lipsește, persoana este considerată Rh negativ (Rh−).

Deși sistemul Rh include peste 40 de antigene diferite, antigenul D este cel mai important din punct de vedere clinic. Peste 80% din populație este Rh pozitiv.

Cele opt grupe sanguine

Combinarea sistemului ABO cu sistemul Rh duce la apariția a opt grupe sanguine:

• A Rh pozitiv (A+)
• A Rh negativ (A−)
• B Rh pozitiv (B+)
• B Rh negativ (B−)
• AB Rh pozitiv (AB+)
• AB Rh negativ (AB−)
• O Rh pozitiv (O+)
• O Rh negativ (O−)

De ce este important factorul Rh

Cunoașterea factorului Rh este esențială din două motive majore:

1. Siguranța transfuzională

Dacă o persoană Rh negativ primește sânge Rh pozitiv, organismul său poate produce anticorpi anti-Rh. La o transfuzie ulterioară, acești anticorpi pot distruge globulele roșii transfuzate, ducând la reacții hemolitice severe.

2. Compatibilitatea în sarcină

Incompatibilitatea Rh devine critică atunci când mama este Rh negativ și fătul este Rh pozitiv. Dacă mama dezvoltă anticorpi anti-Rh, aceștia pot traversa placenta și pot distruge globulele roșii ale fătului, provocând boala hemolitică a nou-născutului, cu anemie severă, icter sau chiar risc vital dacă nu se intervine medical.

De aceea, gravidele Rh negativ sunt monitorizate atent și primesc profilaxie imunologică (imunoglobulină anti-D) atunci când este necesar.

Cum se moștenesc grupele de sânge și factorul Rh

Grupa de sânge și factorul Rh sunt determinate genetic și se transmit de la părinți la copil conform unor reguli bine definite ale eredității. Fiecare persoană moștenește jumătate din materialul genetic de la mamă și jumătate de la tată, iar acest lucru este valabil și pentru genele care determină tipul de sânge.

Genele responsabile de grupa sanguină fac parte din sistemul ABO și există sub trei variante genetice principale (alelice): A, B și O.

• Alela A determină apariția antigenului A pe globulele roșii.
• Alela B determină apariția antigenului B.
• Alela O nu determină niciun antigen.

Fiecare părinte transmite copilului o singură alelă, iar combinația celor două alele primite determină grupa sanguină finală a copilului:

• A + A sau A + O → grupa A
• B + B sau B + O → grupa B
• A + B → grupa AB
• O + O → grupa O

A și B sunt codominante (se exprimă ambele dacă sunt prezente), iar O este recesivă. De aceea, un copil poate avea o grupă diferită de cea a părinților, în funcție de combinația de gene moștenită.

Pe de altă parte, factorul Rh este determinat în principal de prezența sau absența genei pentru antigenul D, despre care am discutat anterior. Și aici fiecare părinte transmite o alelă copilului:

• Dacă ambii părinți sunt Rh negativi, copilul va fi întotdeauna Rh negativ.
• Dacă unul sau ambii părinți sunt Rh pozitivi, copilul poate fi fie Rh pozitiv, fie Rh negativ, în funcție de combinația exactă a genelor moștenite.

Așadar, deși regulile de moștenire sunt clare, rezultatul final este influențat de combinația aleatorie a genelor transmise de părinți. Acesta este motivul pentru care doi părinți cu aceeași grupă sanguină pot avea copii cu grupe diferite, sau de ce într-o familie pot exista mai multe grupe de sânge diferite.

Cea mai rară grupă de sânge din lume

Grupa sanguină „aurie”, cunoscută medical ca Rh-nul, este cea mai rară grupă de sânge din lume, fiind identificată la mai puțin de 50 de persoane la nivel global. Această particularitate se caracterizează prin absența tuturor antigenelor din sistemul Rh de pe suprafața globulelor roșii. Din acest motiv, persoanele cu Rh-nul nu pot primi sânge de la aproape nimeni, deoarece orice antigen străin poate declanșa o reacție imună severă. În practică, acești pacienți sunt sfătuiți să își stocheze propriul sânge pentru situații de urgență, deoarece compatibilitatea cu alți donatori este extrem de limitată.

În același timp, sângele Rh-nul are o valoare excepțională pentru medicină, deoarece poate fi transfuzat unui număr foarte mare de pacienți fără risc major de reacție imunologică legată de sistemul Rh. Această combinație rară îl transformă într-un instrument critic în urgențe transfuzionale și în cercetarea imunologică, fiind considerat un „model biologic” ideal pentru studierea reacțiilor imune. Astfel, deși este o condiție extrem de rară și vulnerabilă pentru purtători, grupa Rh-nul reprezintă un veritabil „tezaur” pentru medicina modernă.

Determinarea grupelor de sânge și Rh

În practica medicală curentă, determinarea rapidă și corectă a grupei sanguine și a factorului Rh este un pas critic pentru siguranța pacientului, fie că vorbim despre transfuzii, intervenții chirurgicale, sarcină sau situații de urgență. Metodele clasice, directă și indirectă, rămân baza imunhematologiei, însă în contextul actual al medicinei moderne este esențial ca aceste determinări să fie nu doar corecte, ci și rapide, standardizate și ușor de integrat în fluxurile clinice zilnice. Timpul de răspuns, riscul de eroare umană și nevoia de trasabilitate a probelor sunt factori care pot influența direct decizia clinică și, implicit, prognosticul pacientului.

În acest context, kitul DDS Diagnostic pentru determinarea grupelor sanguine AB0 și a antigenului Rh-D oferă o soluție practică și fiabilă pentru uz profesional, reunind într-un singur test determinarea completă a tipului de sânge, cu un timp de citire de aproximativ un minut și o acuratețe de peste 99,9%. Simplitatea utilizării, interpretarea vizuală clară, lipsa necesității unor echipamente suplimentare și posibilitatea de identificare și trasabilitate a probei îl fac un instrument adaptat atât cabinetelor medicale, cât și unităților spitalicești sau laboratoarelor.