Breaking
Șeful controlului armelor din Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete. Washingtonul vrea un nou pact nuclear trilateral
Șeful controlului armelor din Statele Unite, Thomas DiNanno, a acuzat Beijingul că a întreprins un test nuclear secret și a solicitat crearea unui nou tratat, mai amplu, care să includă China și Rusia.
Expirarea tratatului nuclear New Start a scos la iveală un vid strategic tot mai mare pentru Statele Unite, acutizat acum de declarațiile Washingtonului conform cărora China a efectuat un test nuclear secret în anul 2020.
În cadrul Conferinței de Dezarmare de la Geneva organizate pe 6 februarie, subsecretarul de stat american pentru controlul armelor și securitate națională, Thomas DiNanno, a declarat că Statele Unite face presiuni pentru un tratat mai amplu privind controlul armelor nucleare, care să includă China alături de Rusia. DiNanno afirmă că tratatul New START, semnat în anul 2010, nu mai este relevant în anul 2026, când o putere nucleară [China] își extinde arsenalul la o scară și ritm nemaiîntâlnit în peste o jumătate de secol, în timp ce alta continuă să fie constrânsă tratate internaționale.
DiNanno a spus în cadrul conferinței că Statele Unite sunt conștiente „de faptul că China a efectuat teste cu explozibili nucleari, inclusiv pregătirea pentru teste cu focoase de ordinul sutelor de tone”. Beijingul a folosit „decuplarea”, o tehnică menită să reducă eficacitatea monitorizării sistemice, iar China a efectuat un astfel de test pe 22 iunie 2020. Potrivit lui DiNanno, armata chineză a căutat să ascundă dovezile deoarece a recunoscut că o astfel de activitate a încălcat angajamentele de interzicere a testelor nucleare.
În replică, ambasadorul Chinei pentru dezarmare, Shen Jian, a respins acuzațiile aduse de Statelor Unite. „China observă că SUA continuă în declarația sa să exagereze așa-numita amenințare nucleară a Chinei. China se opune ferm unor astfel de narațiuni false”, a spus Shen Jian, adăugând că Washingtonul „este vinovatul pentru agravarea cursei înarmărilor”.
Washingtonul susține că tratatele bilaterale nu se mai potrivesc în ziua de astăzi în contextul în care peisajul este unul multipolar. „Astăzi, Statele Unite se confruntă cu amenințări din partea mai multor puteri nucleare. Pe scurt, un tratat bilateral cu o singură putere nucleară este pur și simplu nepotrivit în 2026 și în viitor”, a spus Thomas DiNanno.
Washingtonul a reiterat proiecțiile conform cărora China va depăși 1.000 de focoase nucleare până în 2030, o traiectorie despre care președintele Donald Trump a spus că ar putea aduce Beijingul la paritate cu Statele Unite și Rusia în termen de patru până la cinci ani. China a precizat că nu se va alătura negocierilor în această etapă și a îndemnat Washingtonul să abandoneze gândirea specifică Războiului Rece în favoarea unei securități cooperative.
Recomandările autorului:
Pană masivă de curent în Stuttgart: trafic perturbat și birouri fără internet. Operatorul rețelei a exclus posibilitatea unui sabotaj
De câte trupe are nevoie Putin pentru a cuceri Donbasul? „Le va lua cel puțin doi ani, nu vor reuși să reziste atât de mult”, a spus Zelenski. Cifra avansată de liderul de la Kiev
Statele Unite și Rusia sunt de acord să respecte pactul nuclear New START după expirarea acestuia. SUA vrea să fie inclusă și China
Breaking
Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?
Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.
Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?
Breaking
Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții
Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.
Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Anunțul Poliției Olt
„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.
Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan
Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.
„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.
Breaking
Tom Skerritt, starul din Top Gun și Alien, a murit la vârsta de 93 de ani
Tom Skerritt, actorul versatil care, de-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, a interpretat roluri memorabile în producții precum „Top Gun”, „Picket Fences”, „M*A*S*H” și „Alien”, a încetat din viață. Familia sa a confirmat vestea pentru publicația Deadline. Starul avea 93 de ani.
În rolurile secundare, Skerritt a rămas adesea memorabil datorită prezenței sale discrete, dar puternice, și a zâmbetului său molipsitor. În serialul „Picket Fences”, însă, el a deținut rolul principal, șeriful Jimmy Brock, interpretare pentru care a fost recompensat cu un premiu Emmy.
-
Uncategorizedacum 3 zileCu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB
-
Stirea zileiacum 3 zileSwitchfoot vine în România! Tu ți-ai luat biletul? 🤘
-
Anunturiacum 3 zilePariază mai ușor ponturi de la experți cu Bet Slip-ul de la biletu-zilei.com
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Actualitateacum 2 zileVești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
-
Actualitateacum 2 zileMotociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
-
Actualitateacum 15 oreScandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
-
Actualitateacum o ziDonald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”





