Connect with us

Breaking

Supermaketurile sunt jefuite zilnic, prin intermediul caselor self-pay. Ce vârste au hoţii și ce se fură, în general, din magazine

Publicat

pe

Supermaketurile sunt jefuite zilnic, prin intermediul caselor self-pay. Ce vârste au hoţii și ce se fură, în general, din magazine

Cel puţin 40 magazine sunt prădate zilnic în ţară, 15 numai în Capitală, prin intemediul caselor self-pay, sisteme care au încurajat hoții să îşi bage în traistă tot ce poftesc fără să mai plătească. În topul celor mai furate produse se află dulciurile, produsele cosmetice, băutura, articolele de îmbrăcăminte și, mai rar, cărțile, iar pierderile magazinelor le decontează toţi ceilalţi clienţi, prin preţuri mai mari la raft.

„Într-o formă sau alta, obiectul ăla furat va fi plătit de oamenii cinstiți care își fac cumpărăturile din magazin.”, explică Feliciu Paraschiv, de la Asociația Comercianților.

Astfel, casele self-pay au ușurat viața angajaților, dar i-au și încurajat și pe hoți, aceștia profitând de ele pentru a-şi pune în plasă cele mai bune produse fără să le mai plătească. Mai mult, unii scanează etichete ale unor produse mai ieftine, alţii nu le mai trec prin scaner deloc.

De cele mai multe ori, hoții nu vizează articolele scumpe, ci produsele mici, cu un preț mediu, de cele mai multe ori dulciurile.

„Întotdeauna sunt cazuri. În 2024-2025 am avut o creștere semnificativă. Sunt foarte mulți care nu sunt neapărat oameni săraci. Sunt mulți care trăiesc din asta”, a declarat pentru Observator TV Cătălin Scarlat, manager magazin.

Iar polițiștii și reprezentanții firmelor de pază sunt suprinşi să descopere cine sunt infractorii: de la copii de 10 ani, până la bătrâni de 80 de ani.

„Se fură, în general, produse mici, produse revandabile: cașcaval, untul, uleiul de măsline, băuturile alcoolice scumpe”, mai spune Feliciu Paraschiv.

Mulți comercianți și-au montat camere de supraveghere și sisteme moderne anti-furt, iar acolo unde au observat că anumite produse dispar cel mai des, au apelat și la metodele clasice de prevenție. Aşa se face că au ajuns sub cheie roţile de caşcaval, conservele de peşte, bateriile si băuturile.

FOTO – Caracter ilustrativ

„10 lei e o conservă, totuși se fură atât de des încât managerii magazinului au decis să le pună în astfel de casete de protecție. Recomandăm administratorilor să verifice periodic funcționarea sistemelor de supraveghere video, să asigure iluminarea corespunzătoare a spațiilor și, pe cât posibil, să asigure măsuri de securitate”, declară Cătălina Toma de la Poliția Capitalei.

Autorul mai recomandă:

Robin Hood de Canada: 60 de „haiduci” canadieni fură din magazine și redistribuie produsele oamenilor nevoiași

„Hoțul cu Porsche”: Român, acuzat că a jefuit 10 supermarketuri într-o singură zi. Ce metodă folosea

Ce pedeapsă a primit un român din Italia care a furat două perechi de șosete: „Îmi cer scuze, îmi era frig”

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Ai telefonie mobilă de la Digi RCS-RDS Câți lei costă abonamentul nelimitat acum, în aprilie 2026

Publicat

pe

Ai telefonie mobilă de la Digi RCS-RDS Câți lei costă abonamentul nelimitat acum, în aprilie 2026

Digi RCS-RDS România vine cu noi oferte și informații pentru abonați. Reprezentanții gigantului de telecomunicații aduc în atenție ce beneficii au clienții care aleg un „Abonament Nelimitat” la telefonia mobilă, acum, în aprilie 2026. Iată mai jos prețurile care vor fi plătite de cei care aleg această opțiune.

Digi RCS-RDS România pune la dispoziție clienților oferte și informații legate de serviciile pe care le oferă. De data aceasta, în atenție se află opțiunea de „Abonament Nelimitat”, așa cum este denumită pe site-ul oficial. În cadrul acestui abonament, clientul beneficiază de roaming inclus în SEE, precum și de tarife scăzute în afara SEE. De asemenea, beneficiază de internet și minute nelimitate în România.

Câți lei costă abonamentul nelimitat acum, în aprilie 2026

Cât costă un astfel de abonament la Digi RCS-RDS

Există patru opțiuni dintre care clienții pot alege. Primul pe listă este cel în care este efectuată o singură portare. Există beneficiul de 7,8 GB net inclus în SEE. Pentru un astfel de abonament, prețul este de 5,08 euro pe lună (25,86 lei lei/lună).

Pentru 2 numere portate, cu 6,2 GB net inclus în SEE, prețul abonamentului este de 4,07 euro pe lună (20,72 lei/lună).

Pentru 3 numere portate, cu 5,4 GB net inclus în SEE, prețul abonamentului este de 3,56 euro pe lună (18,13 lei/lună).

Pentru 4 numere portate, cu 4,6 GB net inclus în SEE, prețul abonamentului este de 3,05 euro pe lună (15,53 lei/lună).

De altfel, clienții pot alege opțiunea de internet nelimitat, indiferent de abonamentul pe care îl au. Variantele sunt Optim 3 sau Optim 2, de la 2,03 euro pe lună.

Autorul recomandă:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Tudor Chirilă, discurs politic la concert, în această seară, în Capitală. „Puterea este cel mai rău drog din lume”

Publicat

pe

Tudor Chirilă, discurs politic la concert, în această seară, în Capitală. „Puterea este cel mai rău drog din lume”

Tudor Chirilă a transformat scena într-o tribună, în această seară, în Capitală, livrând un discurs cu accente politice și sociale puternice, în fața publicului venit să asculte trupa Vama. Artistul a vorbit deschis despre abuzul de putere, religie și manipulare, într-un moment care a depășit cu mult zona artistică și a intrat direct în terenul criticii publice.

Tudor Chirilă, critici la adresa liderilor politici

Artistul a atacat liderii politici care, în opinia sa, folosesc religia pentru a-și consolida influența și pentru a manipula masele. Fără să dea nume, Chirilă s-a referit direct la Președintele SUA, Donald Trump, care, recent, a postat pe rețelele sociale o fotografie cu acesta, care îl înfățișa drept Iisus. Trump a șters apoi postarea, declarând că „Am postat-o. Credeam că sunt eu în rolul unui medic”.

„Ca să construiască dictaturi, șarlatanii se folosesc de Dumnezeu ca să vândă iluzia bunăstării. Toată lumea se folosește de Dumnezeu, de Iisus și de religie, în stocuri mai mult sau mai puțin oneroase. În stocuri mai mult sau mai puțin oculte.

Sau multă lume, nu toată lumea, multă lume se folosește, rectific. Și atunci cântecul ăsta a apărut în 2008, face parte de pe discul nostru, primul nostru disc, Vama, la care ținem foarte mult. Dar acum am ajuns în 2026, vedem un președinte care conduce cea mai puternică țară din lume și care pun meme-ur și cu el reprezentând-l pe Iisus.”

Tudor Chirilă

„E cel mai rău drog din lume, puterea”

Chirilă a mers și mai departe, făcând referire la liderii care rămân prea mult timp în funcții de putere, sugerând că durata mandatului devine, inevitabil, o problemă. Făcând referire la Vladimir Putin.

„Vedem, la graniță un război pornit de un dictator care e la putere de 25 de ani. Ș vă spun eu că nimeni nu e bine să stea la putere mai mult de două mandate. Pentru că puterea este un drog mai puternic decât iarbă, decât eroină, decât orice. E cel mai rău drog din lume, puterea. Deci, atunci când vedeți unul care stă la putere de 26 de ani, să știți că ceva nu e în regulă acolo.

Și tot acești oameni care pornesc războaie, care mențin o stare, care stârnesc extremis, care ne ațâță pe noi unii împotriva altora, care se folosesc de Dumnezeu ca să atace diverse norități și așa mai departe. Toți oamenii ăștia fac chestia asta cu noi, ca martori, și mai stăm și ne uităm de multe ori neputincioși. Dumnezeu, care este folosit de acești oameni, nu se poate apăra.

El nu poate coborî și nu vine să spună la știri, și cred că dacă Dumezeu s-ar cobori să se apere, ar găsi o situație în care să facă și pe el vinovat de ceva. Cântecul ăsta trebuie, cumva, să tragă un semnal de alarmă. E mica noastră încercare. Suntem o trupă mică, cu resurse mici, dar avem ceva care poate că ne poate ajuta de acum înainte pe toți, atâta mai avem, cuvântul.”

Nicușor Dan | Foto – Mediafax

Critici recente la adresa lui Nicușor Dan

Discursul din această seară nu este o ieșire izolată. De ani buni, Tudor Chirilă are o voce constantă în spațiul public, criticând deciziile politice pe care le consideră greșite sau periculoase.

În relația cu Nicușor Dan, ruptura nu s-a produs peste noapte. Artistul a devenit tot mai critic în timp, pe fondul deciziilor considerate contradictorii cu promisiunile inițiale.

Momentul de vârf a venit recent, odată cu avizarea șefilor marilor parchete. Într-un amplu comentariu pe contul său de socializare, solistul trupei Vama nu a ezitata să-l numească pe președinte pesedist, acuzându-l de trădare. Chirilă avertiza că președintele își va pierde susținătorii cărora le-a promis o Românie onestă.

Artistul a vorbit despre compromisuri, despre influențe din zona vechilor structuri de putere și despre riscul ca susținătorii să fie dezamăgiți definitiv.

În același registru, artistul a mai criticat, în trecut, lentoarea reformelor, lipsa de fermitate în fața sistemului și tendința unor lideri de a face concesii pe care electoratul nu le-a validat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

„Uși deschise pentru România la Washington”. Ministrul Finanțelor anunță oportunități majore

Publicat

pe

„Uși deschise pentru România la Washington”. Ministrul Finanțelor anunță oportunități majore

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, transmite de la Washington că România are oportunități importante pentru atragerea de investiții în energie și infrastructură, însă stabilitatea politică rămâne esențială. Partenerii externi monitorizează atent evoluțiile interne, iar orice instabilitate poate duce la costuri mai mari și proiecte amânate.

Mesaj de la Washington: oportunități pentru România

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat în această săptămână, la Washington, la o serie de întâlniri cu instituții relevante din zona economică și financiară a Statelor Unite, alături de alți membri ai Guvernului.

„Uși deschise pentru România la Washington. Depinde doar de noi cum mergem mai departe. Am încheiat un turneu de întâlniri săptămâna aceasta, alături de colegii din Guvern, cu instituții-cheie din arhitectura economică și de influență a SUA, acolo unde se decid și se susțin marile direcții de investiții globale”, a scris Nazare pe Facebook.

Discuții pentru investiții în energie și infrastructură

Vizita a inclus reluarea colaborării cu Grupul Băncii Mondiale și discuții cu oficiali americani pe proiecte strategice din energie. Ministrul a explicat că aceste deschideri vin după mai multe luni de dialog și contacte la nivel înalt.

„Împreună cu Grupul Băncii Mondiale/ World Bank Group, prin MIGA şi IFC – instituții esențiale pentru finanțarea marilor proiecte – am reluat colaborări importante pentru investiții în energie și infrastructură, de la rețeaua de gaze la proiectele nucleare de la Cernavodă.

În paralel, am consolidat dialogul direct pe energie cu administrația SUA, inclusiv cu Secretarul american pentru Energie, Chris Wright. Toate aceste uși şi ferestre de oportunitate nu sunt deschise întâmplător României. Sunt rezultatul ultimelor luni de dialog constant și al vizitelor anterioare în Statele Unite, în care am construit, pas cu pas, încredere și parteneriate cu oameni – cheie ai administrației americane.”

Alexandru Nazare: stabilitatea politică influențează direct economia

Ministrul Finanțelor atrage atenția că partenerii externi analizează atent situația din România, iar stabilitatea politică are impact direct asupra economiei.

„Mesajul primit în toate aceste întâlniri este însă unul foarte clar: toți partenerii urmăresc atent ce se întâmplă în România, iar din acest punct de vedere direcția și, implicit, stabilitatea politică sunt esențiale.

În lipsa acestora, lucrurile se traduc rapid în costuri mai mari de finanțare, investiții amânate sau anulate și scăderea încrederii investitorilor – de pe urma cărora toți pierdem. 

Sunt şanse importante, deschise cu mult efort, în relația cu SUA. Iar România trebuie să le valorifice, cu determinare şi seriozitate, nu să le ocolească.”, a conchis ministrul.

Alexandru Nazare participă în această perioadă la reuniunea de primăvară a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, organizată la Washington DC, în intervalul 14 – 20 aprilie 2026.


Recomandarea autorului:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
Actualitateacum 3 ore

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada

Iranul a revenit asupra redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a reintrodus restricții, invocând menținerea blocadei americane. Decizia este însoțită de incidente...

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Actualitateacum 9 ore

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată...

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână” Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Actualitateacum 15 ore

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină...

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro „Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Actualitateacum 22 de ore

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele...

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei” Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Actualitateacum o zi

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev...

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
Actualitateacum o zi

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi

Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit,...

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
Actualitateacum 2 zile

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore

Ja Rule, The Martinez Brothers, Eve, Clean Bandit și Haddaway, printre noii headlineri anunțați Pe 16 aprilie, NIBIRU a dus...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro