Pornind de la una dintre temele majore ale psihologiei contemporane, Elise Loehnen (autoare și jurnalistă cunoscută pentru preocuparea sa constantă față de teme legate de dezvoltare personală și sănătate psihică) a alcătuit pentru „Oprah Daily” o selecție de nouă volume dedicate traumei.

Cărțile incluse conturează o perspectivă complexă asupra modului în care trecutul – personal sau colectiv – continuă să modeleze experiența prezentă.

„The Myth of Normal” de Gabor Maté

Gabor Maté este una dintre cele mai importante voci când vine vorba despre traumă și vindecare. În cărțile sale, a abordat teme precum dependența, bolile autoimune, atașamentul și tulburările de atenție, conturând o perspectivă coerentă asupra legăturii dintre experiențele de viață și sănătate. 

„Copiii – mai ales cei cu o sensibilitate accentuată – pot fi răniți nu doar prin experiențe negative evidente, ci și prin absența unor experiențe esențiale. Nevoile emoționale de conectare, prezență sau validare pot rămâne neîmplinite chiar și în contexte aparent funcționale. Acest tip de traumă nu presupune neapărat evenimente extreme, dar poate conduce, în timp, la o profundă senzație de deconectare de sine”, scrie Maté în „The Myth of Normal” .

Volumul oferă o perspectivă clară și accesibilă publicului asupra modului în care experiențele timpurii și contextul de viață ne influențează dezvoltarea psihică.

Autorul subliniază că trauma nu se reduce la evenimente dramatice sau extreme.

„The Transformation” de James S. Gordon

James Gordon și-a desfășurat o mare parte din activitate în contexte marcate de crize majore – de la Haiti și Congo până la Parkland, Florida, sau regiunea Balcanilor – lucrând cu comunități afectate de traume colective, generate de conflicte, dezastre sau acte de violență.

Fondator al „The Center for Mind-Body Medicine”, Gordon coordonează o rețea internațională de specialiști și a dezvoltat, de-a lungul timpului, o serie de intervenții susținute de cercetare, orientate către reglarea emoțională și procesarea traumei. Multe dintre aceste metode sunt prezentate în volumul The Transformation.

Un element definitoriu al abordării sale este lucrul cu grupurile. Intervențiile sunt gândite astfel încât să poată fi aplicate în contexte comunitare largi, iar formarea specialiștilor locali joacă un rol esențial.

Cartea propune o varietate de exerciții practice, incluzând tehnici de respirație, mișcare corporală, recomandări nutriționale și exerciții de reflecție, precum scrisul sau desenul.

Prin orientarea sa pragmatică și prin aplicabilitatea demonstrată în situații reale, modelul propus de Gordon este considerat una dintre abordările eficiente în lucrul cu trauma, atât la nivel individual, cât și colectiv.

„What Happened to You?” de Bruce D. Perry & Oprah Winfrey

După cum sugerează și titlul cărții semnate de Oprah Winfrey și Bruce Perry, atunci când încercăm să înțelegem un comportament dificil – al altcuiva sau, într-un exercițiu de sinceritate, chiar al nostru – întrebarea esențială nu este „De ce faci asta?”, ci „Ce ți s-a întâmplat?”.

Trauma, în special cea timpurie, adesea invizibilă și adâncă, continuă să își facă simțită prezența de-a lungul vieții. Și, ne poate influența reacțiile, deciziile și tiparele comportamentale, uneori în moduri greu de controlat. Nu de puține ori, aceste manifestări ajung să fie percepute ca expresii ale propriei identități.

Cartea se distinge de alte lucrări dedicate traumei prin forma sa – un dialog între Oprah Winfrey și Bruce Perry. Structură care oferă cititorilor o perspectivă accesibilă asupra modului în care experiențele din trecut modelează prezentul.

„My Grandmother’s Hands” de Resmaa Menakem

Cu mult înainte ca în spațiul public american să existe o discuție amplă despre impactul psihologic al rasismului, psihoterapeutul Resmaa Menakem aducea această temă în centrul activității sale. În practica sa, a lucrat deopotrivă cu afro-americani, americani albi și reprezentanți ai forțelor de ordine.

Menakem analizează felul în care experiențele legate de rasism – atât cele istorice, cât și cele actuale – se înscriu în corp, influențând nu doar viața individuală, ci și dinamica socială.

„Încercarea de a retrăi un eveniment traumatic nu face adesea decât să repete și să adâncească trauma. Atunci când acest proces se prelungește în timp, reacțiile traumatice pot ajunge să pară parte a personalității. Pe măsură ce anii trec, contextul inițial se pierde, iar individul poate uita experiența originară, rămânând însă cu răspunsurile emoționale asociate. Aceste reacții sunt frecvent interpretate – atât de ceilalți, cât și de persoana în cauză – ca defecte de caracter. Atunci când același tipar este transmis între generații, la nivelul unui grup, el poate începe să fie perceput ca o expresie culturală. În psihoterapie, acest fenomen este numit retenție traumatică”, scrie autorul în volum.

Cartea sa propune un cadru accesibil pentru recunoașterea și înțelegerea acestor tipare, introducând concepte precum distincția dintre „durerea curată” și „durerea murdară” – prima având un potențial de transformare, cea de-a doua fiind adesea exteriorizată sau proiectată.

Volumul include, de asemenea, instrumente de lucru somatic, orientate către identificarea, reglarea și exprimarea experiențelor emoționale într-un mod integrativ.

„The Body Keeps the Score” de Bessel van der Kolk

Volumul lui Bessel van der Kolk, „The Body Keeps the Score”, a devenit una dintre lucrările de referință în domeniul traumei, menținându-se timp îndelungat pe lista de bestselleruri The New York Times. Cartea a avut un rol esențial în popularizarea conceptului de traumă psihologică și în înțelegerea impactului acesteia asupra sănătății.

Van der Kolk, medic psihiatru stabilit în Boston, și-a dedicat cariera studiului modului în care experiențele traumatice – timpurii sau ulterioare – influențează funcționarea creierului și a corpului.

Deși efectele PTSD sunt frecvent asociate cu veteranii de război, cercetările recente arată că trauma este mult mai răspândită decât se credea anterior. Diverse forme de adversitate, abuz sau instabilitate familială afectează o proporție semnificativă a populației. Iar acestea reprezintă doar manifestările cele mai vizibile ale fenomenului.

The Body Keeps the Score oferă o perspectivă amplă asupra felului în care trauma modelează experiența individuală, precum și o trecere în revistă a unor abordări terapeutice orientate către procesul de vindecare.

Deși volumul a fost publicat inițial în 2014, iar între timp cercetarea în domeniu a avansat considerabil, lucrarea rămâne relevantă și astăzi.

„No Bad Parts” de Richard Schwartz

Richard Schwartz este fondatorul modelului terapeutic Internal Family Systems (IFS), construit pe ideea că mintea nu funcționează ca o entitate unitară, ci ca un sistem alcătuit din multiple „părți” aflate în interacțiune.

Aceste părți pot fi recunoscute în vocile interioare pe care le experimentăm cu toții – unele mai blânde, altele mai critice, adesea surprinzător de influente.

În volumul No Bad Parts, Schwartz descrie această perspectivă astfel: „Modelul tradițional al unei minți unitare ne-a făcut să privim aceste părți cu suspiciune sau teamă. În încercarea de a controla gândurile și emoțiile incomode, ajungem să ne luptăm cu ele, să le ignorăm sau să ne rușinăm pentru existența lor. Iar apoi ne judecăm pentru că nu reușim să le ținem sub control. Sfârșim prin a respinge exact acele aspecte din noi care par să ne încurce.”

În cadrul modelului IFS, experiențele traumatice pot duce la izolarea unor părți vulnerabile ale sinelui, numite „Exilați”. Alte părți preiau roluri protective, încercând să mențină echilibrul psihic – fie prin control, fie prin reacții impulsive.

Procesul terapeutic presupune, în această logică, reconectarea cu părțile exilate și transformarea treptată a mecanismelor defensive.

După cum sugerează și titlul cărții, Schwartz respinge ideea existenței unor „părți rele”. În viziunea sa:

– Chiar și părțile cu manifestări problematice au, în esență, o funcție protectivă.

– Multe dintre aceste reacții își au originea în experiențe trecute.

– Atunci când percep siguranță, părțile defensive își pot relaxa rolurile și pot deveni resurse valoroase.

Deși poate părea neobișnuit la prima vedere, modelul IFS este considerat o abordare eficientă în lucrul cu trauma și este utilizat pe scară largă.

Pentru cei interesați de explorarea individuală, Schwartz a publicat și materialul audio „Greater Than the Sum of Our Parts”, care include exerciții ghidate orientate către conștientizarea și integrarea diferitelor dimensiuni ale experienței interioare.

„It Didn’t Start with You” de Mark Wolynn

Psihoterapeutul Mark Wolynn abordează tema traumei familiale moștenite pornind de la idei consacrate din psihologie. El reia conceptul freudian de „compulsie la repetiție”, care descrie tendința inconștientă de a relua experiențe rămase nerezolvate. Totodată, Wolynn trimite la perspectiva lui Carl Jung, potrivit căreia ceea ce rămâne inconștient nu dispare, ci continuă să influențeze viața individului.

Un punct de referință important în demersul său este și Bert Hellinger, care explica aceste repetiții prin ceea ce numea „loialitate inconștientă”. Din această perspectivă, multe dintre dificultățile emoționale sau comportamentale pot avea rădăcini în dinamici familiale mai vechi. În lipsa unei înțelegeri a acestor legături, oamenii tind să își atribuie problemele exclusiv propriei istorii de viață, ceea ce poate accentua senzația de impas.

În practica sa clinică, Wolynn observă frecvent că loialitatea inconștientă sau supraidentificarea cu anumite persoane din familie pot contribui la apariția unor tipare repetitive. Astfel de mecanisme pot sta în spatele unor alegeri aparent greu de explicat – dificultăți relaționale persistente, repetarea unor situații similare sau menținerea unor comportamente autodistructive.

În viziunea autorului, există adesea o tendință subtilă de a relua sau de a încerca să „repare” experiențe dificile din istoria familială, chiar și în absența unei conștientizări clare a acestor influențe.

Volumul „It Didn’t Start with You” se remarcă prin ritmul accesibil și prin numeroasele exemple din practica autorului, oferind o perspectivă clară asupra modului în care anumite simptome sau comportamente pot fi privite în context transgenerațional.

„Healing Collective Trauma” de Thomas Hübl

Thomas Hübl a început prin a studia medicina, însă a ales ulterior un alt drum, orientându-se către o perspectivă spirituală asupra vindecării. Interesul său s-a concentrat asupra a ceea ce el descrie drept „rănile sufletului”, în special acele traume profunde, colective, ale căror origini nu sunt întotdeauna ușor de identificat, dar care, în opinia sa, ne influențează pe toți.

Din această perspectivă, trauma nu este limitată la experiența directă a unor evenimente, ci poate fi înțeleasă și procesată la nivel colectiv, inclusiv de către cei care nu au trăit în mod nemijlocit situațiile traumatice inițiale.

De-a lungul timpului, Hübl a lucrat cu numeroase grupuri de oameni, atât în Austria, cât și în alte părți ale lumii. În cadrul acestor întâlniri, el urmărește crearea unui „câmp de rezonanță”, un spațiu relațional în care traumele sedimentate în psihicul colectiv – și, metaforic, în memoria locurilor – pot ieși la suprafață și pot fi integrate.

„Am început să observ un tipar care revenea constant, indiferent de dimensiunea sau structura grupurilor. De multe ori, în centrul acestui proces apăreau reacții emoționale intense, legate de Holocaust și de cel de-Al Doilea Război Mondial. După câteva zile de lucru, aceste experiențe se manifestau sub forma unor valuri de emoții, senzații fizice și imagini asemănătoare amintirilor. În astfel de momente, numeroși participanți începeau să plângă aproape simultan, trăind scene ale războiului ca și cum ar fi fost propriile lor amintiri”, scrie autorul.

Cartea explorează relația dintre psihic, corp și experiența interioară. Hübl argumentează că traumele colective, atunci când nu sunt recunoscute și integrate, tind să reapară sub forme diferite. Simplul act al reprimării sau al negării nu duce la o rezolvare reală.

„Ceea ce numim destin nu este altceva decât trecutul neintegrat. Un trecut fragmentat și neasumat se proiectează invariabil într-un fals viitor al repetiției – un traseu preconfigurat pe care indivizii și culturile îl urmează până când conținuturile trecutului sunt aduse în conștiință, recunoscute și vindecate”, afirmă autorul.

Privite astfel, până și trăirile dureroase pot avea un rol transformator, contribuind la dezvoltare și la o mai bună înțelegere de sine, într-un context social aflat în continuă schimbare.

„Emotional Inheritance” de Galit Atlas

„Secretele pe care ni le ascundem chiar nouă înșine au, de fapt, un rol protector. Ele ne ajută să facem față realității, estompând aspectele dureroase și ținând departe de conștiință informațiile greu de tolerat. În acest scop, psihicul recurge la mecanisme de apărare: îi idealizăm pe cei față de care nu vrem să simțim ambivalență, ne identificăm cu părintele care ne-a rănit, împărțim lumea în bine și rău pentru a o percepe ca fiind mai sigură și mai previzibilă. De asemenea, proiectăm asupra celorlalți emoțiile pe care ne este dificil să le recunoaștem sau care ne generează anxietate.”

Psihoterapeuta Galit Atlas abordează aceste teme în cartea Emotional Inheritance. Autoarea studiază felul în care secretele și traumele nerostite din familii – experiențe legate de război, Holocaust, genocid sau abuz – continuă să își facă simțită prezența peste generații. Potrivit lui Atlas, ceea ce este reprimat nu se pierde, ci revine, uneori în moduri greu de înțeles, până când este adus în conștiință și procesat.

Mulți dintre cei afectați simt că repetă tipare pe care nu le pot explica. Nu pentru că acestea ar fi lipsite de sens, ci pentru că, adesea, nu sunt cu adevărat ale lor, chiar dacă sunt trăite ca un destin personal.

Volumul propune perspective și instrumente valoroase pentru înțelegerea acestor dinamici invizibile.