Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

„Această măsură reprezintă pentru România o tranziție strategică”

Publicat

pe

„Această măsură reprezintă pentru România o tranziție strategică”

Guvernul Bolojan a adoptat marți seară, într-o ședință extraordinară, reforma administrației și pachetul de relansare economică. La finalul ședinței, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat că măsurile marchează „o tranziție strategică” pentru România.

Potrivit ministrului, România va avea „un instrument” pentru atragerea investițiilor de peste 1 miliard de lei și introduce pentru prima dată creditul fiscal dedicat companiilor care investesc și își extind activitatea.

„Cred că adoptarea reprezintă pentru România o tranziție strategică, de la o creștere bazată pe consum, la o creștere bazată pe investiții. Ne îndreptăm atenția în aceste zone, nu în consum pentru că am constatat în ultimii ani că acest consum pe care ne-am bazat ne-a adus în dezechilibru bugetar. România va fi mult mai bine echipată pentru atragerea investițiilor, pentru a proiecta lidership în investiții. Bonificațiile fiscale sunt foarte importante, toată partea fiscală este foarte importantă. Ca și noutăți nu sunt foarte multe, schema de resurse minerale va merge la Economie. În sfârșit România are un instrument de a atrage investiții de peste un miliard de lei. Introducem pentru prima dată creditul fiscal pentru care avem niște scheme dedicate pentru atragerea și scalarea mediului de business,” a declarat Nazare. 

Ce conține pachetul de relansare economică

  • Facilități fiscale majore: Credit fiscal de 10% pentru cercetare-dezvoltare, amortizare accelerată și superaccelerată (până la 65%) pentru active achiziționate în 2026, deduceri suplimentare pentru listarea la bursă, majorare prag mijloace fixe amortizabile de la 2.500 la 5.000 lei, facilități pentru investiții în acțiuni, obligațiuni și ETF-uri (deducere limitată la echivalentul a 400 euro).

  • Creștere plafon TVA la încasare: De la actualul nivel la 5 milioane lei în 2026 și 5,5 milioane lei din 2027.

  • Bonificații pentru conformare: 3% din impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și impozitul pe venit pentru persoane fizice, dacă plata este la termen.

  • Cota unică pentru microîntreprinderi: Introducerea cotei de 1% în loc de sistemul actual cu două cote.

  • Scheme de ajutor de stat: Valoare cumulată de 3,95-5 miliarde euro până în 2032, pentru investiții în industria prelucrătoare (minim 50 mil. lei, buget 1,05 mld. euro), cercetare-dezvoltare, apărare, minerale critice, diaspora și competitivitate regională; granturi, credite fiscale pe 7 ani.

  • Finanțări prin instituții statale: 1 miliard lei către BID pentru operațiuni în nume de stat (2026-2030), garanții de portofoliu de peste 6 mld. lei pentru microîntreprinderi, rol extins pentru Exim Banca în exporturi și modificări pentru investiții mai mari în fonduri private prin pensii private.

  • Domenii prioritare și impact: Focus pe sectoare cu deficit comercial (procesare industrială, minerale critice ca cupru și grafen), atragere investiții peste 200 mil. euro; impact bugetar 2,1-2,2 mld. lei în 2026, mitigat de reforme administrative.


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Pe șantierul care a blocat Nordul Bucureștiului nu se lucrează. Șanțul săpat pentru linia de tramvai s-a transformat în canal navigabil, utilajele sunt abandonate, muncitorii sunt de negăsit. Primăria și poliția locală postează explicații din birouri

Publicat

pe

Pe șantierul care a blocat Nordul Bucureștiului nu se lucrează. Șanțul săpat pentru linia de tramvai s-a transformat în canal navigabil, utilajele sunt abandonate, muncitorii sunt de negăsit. Primăria și poliția locală postează explicații din birouri

Traficul din zona de nord a Capitalei s-a transformat într-un adevărat infern pentru șoferii bucureșteni care oricum erau deja cu nervii „în pioneze” din cauza infrastructurii deficitare care paralizează arterele principale și îi obligă să petreacă zilnic ore în șir pentru a ajunge, în cazul celor mai multora, la locurile de muncă. Reprezentanții Primăriei Municipiului București, a cărei conducere a fost preluată de liberalul Ciprian Ciucu, după plecarea lui Nicușor Dan la Cotroceni, spun că blocajul este cauzat, în principal, de lucrările de reabilitare a conductei de apă de pe Bd. Dimitrie Pompeiu, „veche de 53 de ani”. De altfel, aceștia menționează că restricțiile de circulație din zona Pipera sunt impuse până în luna decembrie. Totuși, în imaginile surprinse de Gândul, se poate observa cum șantierul pare mai degrabă abandonat. Nici măcar un muncitor nu este prezent la lucru, în ciuda faptului că ploaia a ocolit astăzi Capitala.

Zona de nord a capitalei reprezintă una dintre cele mai puternice puncte economice de pe harta României. Capitala generează aproximativ 25% din PIB-ul României, în vreme ce Nordul Bucureștiului reprezintă aproximativ 12% din economia locală.

Șantierul fantomă de pe Dimitrie Pompeiu. Niciun muncitor nu e prezent la lucru

Pe lângă faptul că pun haosul creat de restricțiile de trafic pe „umerii” lucrărilor de reabilitare la conducta de apă, reprezentanții Primăriei nu uită să menționeze și că toate șantierele din București se află în întârziere.

Într-un comentariu publicat luni, 2 noiembrie, pe Facebook, aceștia precizează că, din februarie 2024 până în martie 2026, s-au lucrat „doar 5,5 km din totalul de 50 km linie tramvai care trebuie modernizată”.

Comentariu publicat de Primăria Municipiului București pe Facebook – 2 noiembrie 2026

După mai puțin de 24 de ore, Gândul a verificat informațiile prezentate public de reprezentanții Primăriei. În realitate, imaginile contrazic fără echivoc justificările aduse de municipalitate. Șantierul arată complet părăsit. În ciuda faptului că ploaia le-a oferit o „pauză” bucureștenilor, niciun muncitor nu este prezent la lucru.

Mai mult decât atât, șanțul săpat pe linia de tramvai s-a transformat într-un canal navigabil, aspect care îi face pe trecători să își imagineze, inevitabil, ironia unei potențiale „plimbări cu vaporașul”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Italienii dezvăluie cazul de necrezut al unei femei din România: a folosit un obiect care valorează un milion de euro ca opritor de ușă

Publicat

pe

Italienii dezvăluie cazul de necrezut al unei femei din România: a folosit un obiect care valorează un milion de euro ca opritor de ușă

Poveste incredibilă dezvăluită în presa din Italia și preluată de Mediafax. O femeie din România a folosit un obiect care valorează un milion de euro ca opritor de ușă.

Este vorba despre o bucată de chihlimbar, obiect care are și valoare științifică. În prezent, „opritorul de ușă” este păstrat la un muzeu.

Chihlimbar de 70 de milioane de ani vechime

Publicația Il Messaggero prezintă povestea acestei românce. Timp de zeci de ani, femeia a folosit o bucată de chihlimbar veche de aproximativ 70 de milioane de ani pe post de opritor de ușă. În niciun moment ea nu a știut cât valorează piatra. Abia după moartea sa o rudă apropiată a decis să supună obiectul unor analize.

Bucata de chihlimbar cântărește 3,5 kilograme. Are o valoare de piață estimată la aproximativ un milion de euro.

Cazul respectiv este din localitatea Colți, județul Buzău. Românca a găsit piatra în albia unui pârâu din apropiere și a dus-o acasă, convinsă că este o rocă obișnuită. De atunci, vreme de zeci de ani ea a oprit ușa cu această bucată scoasă din râu. În tot acest timp, locuința i-a fost spartă de hoți, dar nimeni nu s-a uitat la piatra care oprea ușa.

După moartea femeii, în 1991, o rudă a luat piatra și a dus-o la analiză. Italienii scriu că, la rândul lor, autoritățile române au trimis specialiștilor de la Muzeul de Istorie din Cracovia, Polonia, care i-au confirmat autenticitatea. Astfel, piatra care oprea o ușă era, de fapt, un bloc de rășină fosilizată, cu o vechime de aproximativ 70 de milioane de ani și o greutate de 3,5 kilograme. Este unul dintre cele mai mari exemplare de acest fel descoperite vreodată.

În prezent, bucata de chihlimbar este evaluată la aproximativ un milion de euro.

Zona din Buzău recunoscută pentru zăcămintele de chihlimbar

Colți este o regiune în care există zăcăminte de chihlimbar. Localnicii îi spun rumanit, iar nuanțele pe care le are sunt de roșu închis, maro și aproape negru. Chihlimbarul de Buzău diferă de chihlimbarul baltic, de exemplu, care are culori mai deschise.

Chihlimbarul este o rocă formată din rășina copacilor. După ce este îngropată în sedimente, aceasta se întărește în urma unor procese chimice desfășurate de-a lungul milioanelor de ani.

În prezent, „opritorul de ușă” descoperit la Colți este păstrat la Muzeul Județean Buzău, unde figurează ca tezaur național protejat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Motivul pentru care Trump cere Curții Supreme blocarea a 20.000 de buletine de vot din California

Publicat

pe

Motivul pentru care Trump cere Curții Supreme blocarea a 20.000 de buletine de vot din California

Președintele Donald Trump a sesizat Curtea Supremă a SUA pentru a solicita blocarea a peste 20.000 de buletine de vot prin corespondență din  California, statul american de pe Coasta de Vest considerat fief democrat. Motivul: Președintele suspectează că cele 20.000 de persoane care au votat prin corespondență în California nu dețin cetățenie americană.

Procesul a fost deschis de guvernul federal încă de la jumătatea lunii octombrie, însă judecătorul federal David Carter din Los Angeles a respins solicitarea administrației Trump, din motiv că separarea buletinelor suspectate de cele considerate legale ar putea declanșa haos în procesul electoral.

El avertizează că această acțiune ar putea diminua încrederea alegătorilor americani în democrație: „Dacă Executivul poate invalida voturi și poate amenința desfășurarea unei alegeri în curs pe baza unor acuzații nedovedite, atunci democrația noastră este în pericol”.

Trump insistă să creadă că democrații vor frauda alegerile intermediare din acest an la fel ca la alegerile prezidențiale din 2020.

Departamentul de Justiție a solicitat Curții Supreme să emită o măsură provizorie: până la verificarea statutului alegătorilor, statul California să nu amestece buletinele considerate suspecte cu cele legale, potrivit Reuters .

California, cel mai populat stat american și bastion democrat, este condus de guvernatorul Gavin Newsom, un potențial candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 2028.  Un critic vocal al președintelui Trump, el a avertizat că administrația prezidențială să nu intervină în procesul electoral din California.

Guvernatorul californian a mobilizat experți în legislație electorală, observatori în secțiile de votare și înființarea unei linii telefonice prin care alegătorii pot să semnaleze tentative de intimidare sau interferență.


Sursa Foto: Shutterstock

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Sfârșitul secolului american | adevarul.ro Sfârșitul secolului american | adevarul.ro
Actualitateacum 36 de minute

Sfârșitul secolului american | adevarul.ro

Nu aceste alegeri de la jumătatea mandatului vor rămâne în istorie. Dincolo de importanța lor pentru viitorul imediat al celor...

Aproape 2.800 de militari europeni se antrenează în Polonia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina după încetarea focului Aproape 2.800 de militari europeni se antrenează în Polonia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina după încetarea focului
Actualitateacum 7 ore

Aproape 2.800 de militari europeni se antrenează în Polonia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina după încetarea focului

Aproape 2.800 de militari europeni vor participa luna aceasta, în Polonia, la un amplu exercițiu menit să repete desfășurarea unei...

Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american
Actualitateacum 13 ore

Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american

Statele Unite promovează din nou, în cadrul negocierilor pentru un armistițiu energetic, reluarea rapidă a livrărilor de gaze rusești către...

Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
Actualitateacum 20 de ore

Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții

În noaptea de duminică spre luni, frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț comercial din România au înregistrat brusc temperaturi...

Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Actualitateacum o zi

Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid

Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne...

Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE
Actualitateacum o zi

Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE

Noile taxe impuse de Uniunea Europeană coletelor de mică valoare provenite din afara blocului comunitar ar putea genera venituri de...

„E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune „E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune
Actualitateacum 2 zile

„E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune

Guvernul a alocat două miliarde de lei pentru stingerea unor plăți restante acumulate de administrațiile locale, instituțiile publice finanțate integral...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro