Actualitate
Destine paralele: în 1989, Ali Khamenei îşi începea ascensiunea cu o vizită la Bucureşti. Nicolae Ceauşescu sfârşea după o vizită la Teheran
În 1989, Ali
Khamenei își începea ascensiunea internațională cu o vizită la București, iar
Nicolae Ceaușescu efectua, în decembrie, ultima sa deplasare externă, la
Teheran, fiind împuşcat cinci zile mai târziu, de Crăciun.
Ali Khamenei şi Nicolae Ceauşescu. FOTO: X/ Roh Yakobi
În februarie 1989,
Bucureștiul a fost gazda unei vizite care avea să capete în timp o semnificație
simbolică aparte. Ali Khamenei, proapspăt președinte al Republicii Islamice
Iran, efectua prima sa vizită oficială în România, marcând începutul
ascensiunii sale pe scena internațională.
La acea vreme,
România condusă de Nicolae Ceaușescu avea relații economice și diplomatice puternice
cu Iranul. Studenți iranieni studiau la Facultatea de Medicină din București,
iar schimburile economice erau intense: România trimitea în Iran mașini,
utilaje, specialiști și chiar forță de muncă calificată. În acest context, vizita
lui Ali Khamenei venea să întârească aceste legături și simboliza colaborarea
dintre două state aflate în perioada finală a Războiului Rece.
La sosirea sa în
capitala României, pe 22 februarie 1989, Ali Khamenei a fost întâmpinat cu 21
de salve de artilerie. El și Nicolae Ceaușescu au trecut împreună în revistă
garda de onoare, iar un grup de pionieri le-a oferit buchete de flori.
Întâlnire oficială Ali Khamenei – Nicolae Ceauşescu. FOTO: Facebook/Radu Gârmacea
Însoțit de o delegație
numeroasă de oficiali iranieni, Ali Khamenei a vizitat Palatul Victoria și
șantierul Casei Poporului, iar pentru prima dată a circulat cu metroul, de la
Stația Aviatorilor până la Piața Victoriei, experiență imposibilă în Teheran la
acea vreme, unde atunci nu exista acest mijloc de transport.
Ali Khamenei, la ieşirea de la metrou, în staţia Aviatorilor. FOTO: Facebook/Ali Khamenei
Pe 23 februarie
1989, în a doua zi a vizitei de stat a președintelui Republicii Islamice Iran, Ali
Khamenei, în România, pe prima pagină a ziarelor românești i-a apărut
fotografia, alături de o biografie romanțată de revoluționar de profesie, lider
spiritual și mare om politic, notează Europa Liberă.
„Relațiile dintre România și Iran au la bază principiile
deplinei egalități în drepturi, respectului independenței și suveranității
naționale, neamestecului în treburile interne și avantajului reciproc.
Pornindu-se de la potențialele economice în continuă creștere ale României și
Iranului, de la experiența pozitivă dobândită în realizarea în comun a unor
obiective industriale în prezent se deschid noi posibilități de amplificare a
acestor raporturi”, scria
presa de stat din România.
Vizita a fost
folosită pentru a consolida proiecte industriale comune și pentru a deschide
noi posibilități de colaborare economică. Pentru România, această întâlnire a
reprezentat o oportunitate de a-și întări relațiile cu un stat influent din
Orientul Mijlociu, iar pentru Khamenei, vizita a fost un prim pas semnificativ
în construirea profilului său internațional.
Ultima vizită
externă a lui Ceauşescu a fost la Teheran
În mod paradoxal, în
decembrie 1989, chiar înainte de căderea regimului comunist în România, Nicolae
Ceaușescu efectua ultima sa vizită oficială în străinătate, în Teheran, scopul
declarat al acesteia fiins o analiză a posibilităților de colaborare economică
și relansarea unor proiecte strategice, cum ar fi investițiile petroliere și
înființarea unei bănci româno-iraniene.
Documentele vremii
arată că vizita nu a fost doar protocolară: autoritățile române supravegheau
atent ziariști, studenți, doctoranzi și turiști străini, într-o perioadă în
care regimul era deja tensionat și sensibil la orice informație despre
mișcările internaționale.
În timp ce Nicolae Ceaușescu
se afla în Iran, revolta populară din Timișoara se extindea rapid și pregătea
prăbușirea regimului său.
Din acest motiv, la
acea vreme s-a speculat că vizita la Teheran putea avea și o componentă
secretă: un „Plan B” şi că liderii comunişti considerau că Iranul ar putea
servi ca o opțiune de refugiu sau negociere, în cazul în care revoltele interne
ar fi scăpat de sub control și Nicolae Ceaușescu ar fi avut nevoie să
părăsească rapid România, însă nu există documente care să ateste această
ipoteză.
La cinci zile de la
întoarcerea în țară, Nicolae şi Elena Ceauşescu sa au fost capturați, judecați și
executați pe 25 decembrie 1989.
Astfel, anul 1989
rămâne simbolic pentru destinele cumva paralele ale lui Ali Khamenei, care își
începea ascensiunea ca lider suprem al Iranului, şi Nicolae Ceaușescu, a cărui
moarte a pus capăr regimului comunist din România.
La 37 de ani distanţă, iată că şi liderul politic şi religios Ali Khamenei a avut parte tot de o moarte violentă, fiind ucis în timpul atacului coordonat al SUA şi Israel împotriva Iranului, în încercarea de a pune capăt regimului dictatorial din acest stat din Orientul Mijlociu.
Actualitate
Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, pentru că e depistat de obicei târziu. Cauzele apariției bolii nu sunt cunoscute, iar simptomele sunt vagi și ușor de ignorat, spun medicii.
FOTO Shutterstock
Ce este cancerul de pancreas și cum apare
,,Cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, în mare parte pentru că este descoperit prea târziu. Pancreasul este un organ situat profund în abdomen, iar modificările care apar la nivelul lui pot evolua mult timp fără semne specifice de boală”, explică dr. Irina Anghel, medic specialist oncolog.
Până acum, cercetătorii nu au reușit să identifice clar din ce cauză apare această boală, dar au identificat factori de risc.
,,Afecțiunea apare atunci când celulele pancreasului încep să se înmulțească necontrolat ca urmare a unor modificări genetice. Fumatul este considerat principalul factor de risc, alături de obezitate, diabet, pancreatita cronică, consumul cronic de alcool și înaintarea în vârstă. În unele cazuri, sau anumite boli genetice pot crește riscul de apariție a cancerului pancreatic. De asemenea, purtatorii de mutatii in genele BRCA1 sau BRCA2 au risc mai mare de a dezvolta cancer de pancreas in decursul vietii”, spune medicul.
,,Simptomele sunt vagi și ușor de ignorat”
Întrebată despre semnele apariției bolii, dr. Irina Anghel spune:
,,La început, simptomele sunt vagi și ușor de ignorat. Nu exista simptome specifice. Pot apărea dureri abdominale difuze (accentuate in partea superioara) sau dureri de spate, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate și oboseală accentuata. Pe măsură ce boala avansează pot apărea: icterul, urina închisă la culoare și modificări ale scaunului (scaun moale, deschis la culoare), semne care determină de obicei prezentarea la medic”.
Tratamentele disponibile pentru boală
Tratamentul depinde de stadiul în care este descoperită boala, explică medicul oncolog:
,,Intervenția chirurgicală oferă cele mai mari șanse de supravietuire pe termen lung, dar este posibilă doar la un număr redus de pacienți. Chimioterapia și radioterapia sunt folosite frecvent pentru a încetini evoluția bolii și a prelungi supraviețuirea cu o calitate bună a vieții”.
Cercetările continuă însă pentru a oferi cât mai multe șanse pacienților diagnosticați cu aceasta boală.
,,În prezent, cercetările se concentrează pe terapii personalizate, precum tratamentele țintite și imunoterapia. În paralel, îngrijirea paliativă joacă un rol esențial, ajutând pacienții să își controleze simptomele și să își mențină o calitate cât mai bună a vieții”, spune dr. Irina Angel.
Actualitate
Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului
O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, la circa 28 de kilometri nord-est de Oman. Un al doilea atac a fost raportat în aceeași zonă, în acest caz fiind vizată o navă de marfă. De asemenea, și o navă MSC, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului.
Trei nave au fost atacate în serie. FOTO: captură video arhivă
UPDATE 12.50 Un al treilea incident a fost raportat
O a treia navă de marfă a fost atacată în timp ce încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz, a declarat pentru BBC organizația de informații maritime Vanguard.
Potrivit informațiilor furnizate, nava MSC Francesca, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului, în timp ce se îndrepta spre sud, ieșind din strâmtoare și intrând în Golful Oman.
Vanguard precizează că vasul ar fi fost somat de Gardienii Revoluției Islamice să oprească și „instruit să arunce ancora”.
Echipajul a raportat „avarii la coca navei și la spațiile de cazare”, iar autoritățile maritime nu au oferit, deocamdată, informații suplimentare privind amploarea incidentului.
Două nave au fost atacate
Nava militară iraniană s-a apropiat fără contact radio prealabil și a deschis focul, provocând „pagube serioase punții”. Echipajul navei container a fost declarat în siguranță, nefiind raportate incendii sau scurgeri cu impact asupra mediului, potrivit informațiilor agenției British Maritime Trade Operations (UKMTO), citată de EFE și dpa.
La scurt timp a avut loc un al doilea atac raportat în aceeași zonă. Armata britanică a anunțat că o altă navă de marfă a fost vizată în Strâmtoarea Ormuz, fiind nevoită să se oprească în derivă. Autorii atacului nu au fost identificați oficial, însă suspiciunile au fost îndreptate imediat către Iran, în contextul primului incident.
Atacurile au loc pe fondul tensiunilor crescute din regiune, la doar câteva zile după ce Statele Unite au confiscat o navă container iraniană și au intervenit asupra unui petrolier asociat comerțului cu petrol al Teheranului.
Președintele american Donald Trump a declarat recent că Iranul „se prăbușește financiar”, susținând că blocada navală ar fi afectat semnificativ exporturile maritime ale țării. El a anunțat, de asemenea, un armistițiu pe termen nelimitat, menit să deschidă calea unor negocieri cu Teheranul, dar a menținut presiunea asupra regimului iranian în zona maritimă strategică.
Actualitate
Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.
Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș
Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.
Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.
În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.
Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.
Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.
Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.
„Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.
Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.
În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.
-
Actualitateacum 3 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum 2 zileKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum 2 zileTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 3 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice
-
Actualitateacum 2 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileCiolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
-
Breakingacum 3 zilePSD a decis întrebarea pentru membri, adresată azi, în cadrul referendumului intern. Nu se vorbește despre ieșirea de la guvernare
-
Actualitateacum 2 zileDezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii




