Connect with us

Actualitate

Sexul cu alte specii: de ce căutau strămoașele noastre bărbați „străini” și cum ne afectează azi

Publicat

pe

Sexul cu alte specii: de ce căutau strămoașele noastre bărbați „străini” și cum ne afectează azi

Strămoașele noastre preferau aventuri cu bărbați puternici și musculoși. Mai precis cu masculi din specia Omului de Neanderthal. Specialiștii spun că era vorba mai ales despre aventuri ocazionale, dar care au creat o diversitate extraordinară de care ne bucurăm și astăzi.

Om de Neanderthal, reprezentare artistică fantezistă FOTO wikimedia commons

Studiile antropologice, genetice, dar și arheologice au demonstrat de câteva decenii că omul modern a împărțit lumea cu alte specii de humanoizi. Mai ales cu Omul de Neanderthal, în zona Eurasiei. Conform specialiștilor, specia noastră a fost contemporană cu Omul de Neanderthal timp de aproape 20.000 de ani. Nu se știe cu exactitate care a fost relația, la nivel general, între cele două populații. Faptul că s-au întâlnit este evident, dovedit de numeroase descoperiri arheologice.

Mai mult decât atât, specialiștii au descoperit că nu doar s-au văzut și au mers mai departe. Au făcut și sex. Există numeroase dovezi privind împerecherea dintre cele două specii umane. Ba chiar, în genomul multor euroasiatici, de astăzi, se găsesc gene neanderthaliene, care ne influențează viața. Se spune că inclusiv o anumită nuanță de păr roșcat ar fi o moștenire neanderthaliană. Studiile și mai recente, au mai adăugat o picanterie științifică legată de relațiile omului modern cu ruda sa mai robustă și adaptată Erei Glaciare.

Mai precis, s-a ajuns la concluzia că strămoașele omului de astăzi, preferau bărbații puternici, musculoși și capabili să doboare vânat de mari dimensiuni. Evident, este vorba despre Omul de Neanderthal. Femeile preistorice ar fi avut o preferință pentru bărbații neanderthalieni.

Reciproca nu era însă valabilă. Adică  bărbații homo sapiens nu le plăceau în mod deosebit pe femeile neanderthaliene. Cel puțin asta arată structurile genetice. Având în vedere că nu există dovezi suficiente privind traiul în comun, a comunităților de homo sapiens și om de Neanderthal, este foarte probabil ca încrucișările să fi avut loc sub forma unei „aventuri de-o noapte”, între cele două specii. Pot fi și cazuri de abuz sexual, speculează unii cercetători. În orice caz, semnătura genetică arată clar: femeile din specia Homo Sapiens făceau sex cu bărbații din specia Omului de Neanderthal.

Relații pasionale și strict carnale în lumea preistorică

Omul de Neanderthal a apărut cu mult timp înainte ca homo sapiens să apară pe scena istoriei. Mai precis cu 100.000 de ani mai devreme. Primele fosile de Om de Neanderthal au fost descoperite în Spania și Germania și aveau o vechime de 400.000 de ani. Această specie de hominid nu s-a născut în Africa, ci a evoluat probabil din Homo Heidelbergensis, o altă specie umană, care a ajuns din Africa pe continentul European acum 600.000 de ani în urmă. Tocmai de aceea, Omul de Neanderthal era perfect adaptat Erei Glaciare și a vânătorii de megafaună, adică mamuți, rinoceri lânoși, megaloceros (cerbi uriași) și alte creaturi de genul acesta. Era maestru al vânătorii în lumea zăpezilor, artizan extraordinar, realizând din piatră, unelte și arme extrem de bine lucrate.

Se pare că aveau forme de rit funerar, de exprimare artistică și totodată aveau puternice legături sociale în cadrul clanurilor. Trăiau în peșteri și se îmbrăcau cu blănurile animalelor ucise.

Homo Sapiens, s-a născut acum 300.000 de ani, în Africa. Ulterior a migrat către Asia și Europa. Acum 100.000 de ani în urmă, ar fi ajuns pe teritoriul Eurasiatic. Aici i-au întâlnit pe oamenii de Neanderthal. Homo sapiens din acea perioadă nu semăna cu nativii europeni de astăzi. Mai precis, avea pielea închisă la culoare, părul negru și ochii așișderea. Erau mai înalți decât oamenii de Neanderthal, dar mult mai gracili. Erau mai degrabă adaptați pentru acțiuni rapide, în viteză, care necesitau agilitate și precizie, decât acțiunilor în forță, acolo unde neanderthalienii excelau. Homo sapiens erau deasemenea foarte pricepuți în prelucrarea pietrei și realizau arme revoluționare pentru acele vremuri precum bumerangul, lansatorul de sulițe sau praștia. În plus, avea o viață culturală, religioasă și spirituală complexă. Omul modern nu pare să fi locuit vreodată alături de Omul de Neanderthal. Dar cu siguranță au avut contacte.

Nu se știe dacă s-au luptat sau au concurat pentru vânat. În general, Omul de Neanderthal prefera mega-faună, precum mamutul, în timp ce homo sapiens, preferând arcul, praștia sau sulița pentru aruncat, avea ca vânat preferat, cerbul, iepurele, căprioara sau alte animale care puteau fi răpuse de la distanță. Dacă nu știm că s-au războit, cu siguranță știm, însă, că au făcut sex. Ocazional. Expertul antropolog Erik Trinhaus crede că homo sapiens s-a împerecheat cu neanderthalienii, la o anumită scară.

Cercetătorii de la Neanderthal Genome Project au descoperit că 2.5% din genomul uman este format din ADN neanderthalian. Acest lucru este valabil însă doar pentru zona Euroasiatică, pentru că doar acolo, cele două specii au interacționat. „Putem spune că au fost transmise gene de la omul de neanderthal la omul modern”, a precizat, pentru National Geographic, Ed Green, coordonatorul studiului de la Universitatea Californiei din Santa Cruz.

În plus, pe resturile osteologice fosile s-au descoperit trăsături combinate, dar au fost extrase și dovezi genetice. „Acest 4% atestat de studii este un minim. Este posibil ca la unii să fie 10% dintre gene preluate de la omul de Neanderthal sau chiar 20%. Nu avem încă idee”, spune Trinkhaus pentru National Geographic. Încrucișările dintre Omul de Neanderthal și Homo Sapiens ar fi avut loc începând cu 50.000-60.000 de ani în urmă, în Orientul Apropiat.

Ion de la Anina, dovada că neanderthalienii făceau sex cu strămoșii noștri

Odată cu migrația omului modern către vestul Europei, practica încrucișărilor între cele două specii a continuat. Primele dovezi arheologice, de indivizi cu trăsături mixte, neanderthaliene și homo sapiens au fost descoperite în zona Siberiei, la Ust-Ishim. Totodată, în 2010, echipa condusă de Svante Pääbo a publicat pentru prima dată secvențierea genomului neanderthalian, demonstrând că toate persoanele din afara Africii au minim 1-2% ADN neanderthalian. Asta arată încrucișări la o anumită scară. Nici nu erau fenomene sporadice, dar nici o regulă. Probabil erau întâlniri care se terminau cu activități carnal-pasionale și atât.

Nu există dovezi că cele două specii ar fi locuit împreună sau că ar fi fost capabilă să se înțeleagă la nivel de limbaj. Doar sex și atât. O bună dovadă o reprezintă și descoperirile de pe teritoriul României. Mai precis, în Peștera cu Oase de la Anina, județul Caraș-Severin, în 2002, cercetătorii au găsit rămășițele unui homo sapiens, cel mai vechi strămoș cunoscut de pe teritoriul României de astăzi. Acesta a trăit cu aproximativ 37.000-42.000 de ani în urmă. A fost poreclit „Ion de la Anina”. Ei bine, Ion al nostru, este dovada clară că omul de Neanderthal a făcut sex cu omul modern și pe teritoriul de astăzi al României. ADN-ul extras de oamenii de știință și analizat în 2015 a scos la iveală că era vorba despre un metis de homo sapiens și om de neanderthal. Era bărbat și avea peste 9% dintre gene, de proveniență neanderthaliană.  

Specialiştii de la American Journal of Human Genetics au descoperit faptul că ADN-ul de la neanderthalieni este o sursă importantă de variaţie în trăsăturile omului modern. Printre altele ne-au transmis anumite nuanțe de păr (în special la părul roșcat și blond), anumite variații de culoare a ochilor (albaștrii, verzi) sau a pielii (neanderthalienii aveau pielea albă). Nu în ultimul rând unele gene neanderthaliene ne ajută să avem un sistem imunitar mai puternic, dar și să rezistăm mai bine la frig. În schimb, ne-au transmis predispoziția față de anumite boli, precum diabetul zaharat, anumite reacții inflamatorii sau boli autoimune. 

Strămoașele noastre preferau bărbații neanderthalieni. Sau invers

Noile cercetări au scos la iveală o realitate foarte interesantă. Se pare că exista o preferință de împerechere între cele două specii. Studiile genetice arată că se împerecheau doar femeile din specia Homo Sapiens, cu bărbați din specia Omului de Neanderthal. Nu există nicio dovadă privind împerecherea masculilor Homo Sapiens, cu femele de Neanderthal. Într-un studiu realizat de specialiști ai Facultății de Medicină Perelman din cadrul Universității Pennsylvania, și publicat pe „Science”, cercetătorii arată clar cum s-a ajuns la această concluzie. A fost analizat genomul a 73 de subiecți moderni în comparație cu cel prelevat din rămășițe neanderthaliene. Rezultatele au arătat că există o lipsă a genelor neanderthaliene în cromozomul X uman. Această situație poate fi explicată prin preferința de partener, au concluzionat cercetătorii.

Deoarece femelele poartă doi cromozomi X, iar masculii poartă doar unul, o preferință pentru împerechere între Homo sapiens feminin și neanderthalienii masculi ar însemna că mai puțini cromozomi X neanderthalieni ar intra în fondul genetic uman, producând modelul identificat de cercetători în genomuri. „Nu am nicio idee a cui preferință este exprimată aici”, a declarat Alexander Platt, coordonatorul studiului pentru Live Science într-un e-mail. Există mai multe ipoteze. Fie femeile Homo Sapiens, preferau bărbații de Neanderthal, renumiți pentru forța fizică și musculatura dezvoltată, fie procesul era invers. 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Publicat

pe

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, pentru că e depistat de obicei târziu. Cauzele apariției bolii nu sunt cunoscute, iar simptomele sunt vagi și ușor de ignorat, spun medicii.

FOTO Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ce este cancerul de pancreas și cum apare

,,Cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, în mare parte pentru că este descoperit prea târziu. Pancreasul este un organ situat profund în abdomen, iar modificările care apar la nivelul lui pot evolua mult timp fără semne specifice de boală”, explică dr. Irina Anghel, medic specialist oncolog.

Până acum, cercetătorii nu au reușit să identifice clar din ce cauză apare această boală, dar au identificat factori de risc. 

,,Afecțiunea apare atunci când celulele pancreasului încep să se înmulțească necontrolat ca urmare a unor modificări genetice. Fumatul este considerat principalul factor de risc, alături de obezitate, diabet, pancreatita cronică, consumul cronic de alcool și înaintarea în vârstă. În unele cazuri, sau anumite boli genetice pot crește riscul de apariție a cancerului pancreatic. De asemenea, purtatorii de mutatii in genele BRCA1 sau BRCA2 au risc mai mare de a dezvolta cancer de pancreas in decursul vietii”, spune medicul. 

,,Simptomele sunt vagi și ușor de ignorat”

Întrebată despre semnele apariției bolii, dr. Irina Anghel spune:

,,La început, simptomele sunt vagi și ușor de ignorat. Nu exista simptome specifice. Pot apărea dureri abdominale difuze (accentuate in partea superioara) sau dureri de spate, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate și oboseală accentuata. Pe măsură ce boala avansează pot apărea: icterul, urina închisă la culoare și modificări ale scaunului (scaun moale, deschis la culoare), semne care determină de obicei prezentarea la medic”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Tratamentele disponibile pentru boală

Tratamentul depinde de stadiul în care este descoperită boala, explică medicul oncolog:

,,Intervenția chirurgicală oferă cele mai mari șanse de supravietuire pe termen lung, dar este posibilă doar la un număr redus de pacienți. Chimioterapia și radioterapia sunt folosite frecvent pentru a încetini evoluția bolii și a prelungi supraviețuirea cu o calitate bună a vieții”.

Cercetările continuă însă pentru a oferi cât mai multe șanse pacienților diagnosticați cu aceasta boală. 

,,În prezent, cercetările se concentrează pe terapii personalizate, precum tratamentele țintite și imunoterapia. În paralel, îngrijirea paliativă joacă un rol esențial, ajutând pacienții să își controleze simptomele și să își mențină o calitate cât mai bună a vieții”, spune dr. Irina Angel. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului

Publicat

pe

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului

O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, la circa 28 de kilometri nord-est de Oman. Un al doilea atac a fost raportat în aceeași zonă, în acest caz fiind vizată o navă de marfă. De asemenea, și o navă MSC, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului.

Trei nave au fost atacate în serie. FOTO: captură video arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

UPDATE 12.50 Un al treilea incident a fost raportat

O a treia navă de marfă a fost atacată în timp ce încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz, a declarat pentru BBC organizația de informații maritime Vanguard.

Potrivit informațiilor furnizate, nava MSC Francesca, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului, în timp ce se îndrepta spre sud, ieșind din strâmtoare și intrând în Golful Oman.

Vanguard precizează că vasul ar fi fost somat de Gardienii Revoluției Islamice să oprească și „instruit să arunce ancora”.

Echipajul a raportat „avarii la coca navei și la spațiile de cazare”, iar autoritățile maritime nu au oferit, deocamdată, informații suplimentare privind amploarea incidentului.

Două nave au fost atacate

Nava militară iraniană s-a apropiat fără contact radio prealabil și a deschis focul, provocând „pagube serioase punții”. Echipajul navei container a fost declarat în siguranță, nefiind raportate incendii sau scurgeri cu impact asupra mediului, potrivit informațiilor agenției British Maritime Trade Operations (UKMTO), citată de EFE și dpa.

La scurt timp a avut loc un al doilea atac raportat în aceeași zonă. Armata britanică a anunțat că o altă navă de marfă a fost vizată în Strâmtoarea Ormuz, fiind nevoită să se oprească în derivă. Autorii atacului nu au fost identificați oficial, însă suspiciunile au fost îndreptate imediat către Iran, în contextul primului incident.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Atacurile au loc pe fondul tensiunilor crescute din regiune, la doar câteva zile după ce Statele Unite au confiscat o navă container iraniană și au intervenit asupra unui petrolier asociat comerțului cu petrol al Teheranului.

Președintele american Donald Trump a declarat recent că Iranul „se prăbușește financiar”, susținând că blocada navală ar fi afectat semnificativ exporturile maritime ale țării. El a anunțat, de asemenea, un armistițiu pe termen nelimitat, menit să deschidă calea unor negocieri cu Teheranul, dar a menținut presiunea asupra regimului iranian în zona maritimă strategică.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Publicat

pe

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.

Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.

Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.

În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.

Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.

Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.

Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.

Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.

Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Actualitateacum 5 ore

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer,...

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului
Actualitateacum 12 ore

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului

O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de...

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Actualitateacum 18 ore

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei,...

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Actualitateacum o zi

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a...

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni” Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Actualitateacum o zi

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de...

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice? Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?
Actualitateacum o zi

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la...

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
Actualitateacum 2 zile

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță

E vineri seara. Un utilizator constată că ecranul telefonului s-a spart după o cădere. Problema nu e reparația în sine...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro