Actualitate
Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă
Dragă cititorule… aranjarea mesei poate schimba complet experiența de servire, fie că vorbim despre o masă festivă acasă, un brunch elegant sau o cină inspirată din perioadele istorice.
Interesul pentru amenajarea mesei în stil Bridgerton a crescut odată cu popularitatea serialului inspirat din perioada Regency din Londra, cunoscută pentru rafinament și decoruri romantice. Pe scurt: o masă în stil Bridgerton se remarcă prin veselă elegantă, culori pastelate, tacâmuri rafinate și elemente decorative romantice, precum flori și lumânări.
Cunoaște caracteristicile și regulile perioadei
Perioada Regency (secolul al XIX-lea) era definită de eleganță și atenție la detalii, iar modul în care era aranjată masa reflecta statutul social și bunul gust al gazdei.
Echipa Dajar Magazin îți explică în acest articol cum să amenajezi o masă în stil Bridgerton pentru a-ți surprinde invitații, dar și alte sugestii interesante.
Pune în valoare elementele de veselă
Pentru o aranjare elegantă a mesei în stil Bridgerton, ai nevoie de câteva elemente esențiale:
- Față de masă pastelată sau cu broderii discrete și șervețele strânse cu un inel: fața de masă reprezintă un punct central al mesei, care va pune în evidență fiecare articol, iar inelul șervețelelor va oferi un aer delicat;
- Farfurii elegante cu model floral sau detalii aurii: ai nevoie de piese clasice, dar care să impresioneze prin detaliile atent conturate. Noi îți recomandăm serviciul de masă Rosalia, care încântă atât prin modelul floral delicat, cât și prin forma unică;
- Tacâmuri rafinate: în acea perioadă se foloseau adesea tacâmuri din argint;
- Pahare pentru diferite băuturi și ulcior pentru apă: se foloseau pahare din cristal, însă și cele din sticlă sunt o opțiune elegantă;
- Platouri mari: platourile erau utilizate pentru servirea preparatelor mari, precum carnea sau peștele;
- Suporturi pentru prăjituri: platouri elegante, supraetajate și boluri mici pentru diferite bomboane și fructe.
Știai că… producția cristalului datează de peste două milenii, însă obiectele din cristal au devenit simboluri ale luxului pe mesele aristocrației europene încă din secolul XVII?
Ține cont de etapele esențiale de aranjare
Un aranjament de masă începe cu o piesă de inspirație, care să fie punctul central al întregii povești. Din lista prezentată mai sus – de la fața de masă și până la suporturile pentru prăjituri – concentrează-te asupra unui singur articol, care va da tonul aranjamentului.
Iată pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru un decor elegant și echilibrat:
- Așază fața de masă și poziționează fiecare farfurie în dreptul fiecărui scaun
- Pune șervețelul prins cu inel în centrul farfuriei
- Aranjează tacâmurile în ordinea utilizării, din exterior spre interior:
- în partea stângă, furculița pentru salată sau aperitiv, furculița pentru pește și furculița de cină
- în partea dreaptă cuțitul de cină, urmat de cel pentru preparatele din pește
- tot în partea dreaptă, poziționează lingura pentru supă
- deasupra farfuriei, tacâmurile pentru desert: lingurița și furculița
- Poziționează paharele în partea dreaptă sus:
- paharul de apă deasupra cuțitului
- paharele pentru vin sau șampanie în dreapta acestuia, în diagonală
- Așază în centrul mesei platourile mari, alături de ulciorul cu apă
- În jurul mesei, așază platourile sau farfuriile pentru prăjituri și bolurile pentru gustări
- Completează decorul cu flori – trandafiri și crini – și lumânări
Știai că… mesele puteau conține și câte 8 seturi de cuțite și furculițe diferite, în funcție de preparatele servite?
Idei de decor romantic inspirate din stilul Bridgerton: poți combina nuanțe de roz, lila sau albastru pudrat cu accente aurii sau șampanie pentru a obține un decor elegant, potrivit pentru mese festive, brunch-uri sau întâlniri cu prietenii.
Adoptă regulile de etichetă respectate în acea perioadă
Pentru a intra complet în acea atmosferă, e important să știi câteva dintre regulile de etichetă respectate în acea perioadă:
- se evitau discuțiile despre subiecte controversate care puteau genera dispute;
- nu mâncau tot din farfurie, deoarece însemna că nu ar fi fost suficientă mâncare;
- așteptau semnalul gazdei pentru ridicarea de la masă.
Știai că… ceaiul sau cafeaua nu se serveau în timpul mesei, ci după? Un serviciu de ceai sau cafea, cum este cel din colecția Greenery, s-ar potrivi pentru o pauză după servirea preparatelor.
Acum că știi de ce articole de veselă ai nevoie, sperăm să experimentezi acest stil în propria casă, la următoarea întâlnire cu cei dragi. Nu uita, însă, să adaugi o notă personală aranjamentului, care să-l facă special și unic.
Pe Dajar Magazin găsești servicii de masă elegante, tacâmuri rafinate și accesorii decorative care te pot ajuta să creezi un aranjament de masă sofisticat, inspirat din stiluri clasice sau moderne.
Actualitate
Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”
Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări și despre securitatea în regiunea Mării Negre.
Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan. FOTO: Administrația Prezidențială
Vizita șefului statului vine în contextul pregătirii summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, unde urmează să fie luate decizii importante pentru flancul estic al Alianței. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea cooperării în infrastructura submarină, relocarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și crearea unui hub european de securitate civilă la Marea Neagră.
Președintele Nicușor Dan a declarat că parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră. Această cooperare ar putea include proiecte legate de cablurile de energie și de comunicații submarine, care sunt esențiale pentru securitatea și interconectivitatea regională. „La summitul NATO de la Ankara, parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Emanuel Cernat, analist de politică externă, a explicat pentru „Adevărul” mizele vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia:
„Motivul principal al vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia este pregătirea summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, prilej cu care urmează să fie luate decizii extrem de importante pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică și, în mod special, pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România”.
Potrivit lui Emanuel Cernat, prin această vizită, președintele Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru România, profitând de faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei:
„În această vizită, Nicușor Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră, știut fiind faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei. Pentru România, este esențial ca pe această agendă să fie incluse menținerea prezenței NATO în proximitatea conflictului și securitatea Mării Negre ca temă principală, iar acest ultim subiect reprezintă un interes comun al României și Turciei, oferind o bază solidă pentru discuții. Totodată, prin mesajul său, președintele Dan transmite diplomatic o invitație președintelui Erdoğan de a vizita România în această toamnă, ceea ce subliniază dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale”.
Un Nicușor Dan mai implicat în plan extern?
Analistul a comentat și acomodarea președintelui Nicușor Dan cu atribuțiile de reprezentare externă, subliniind că un an de mandat este un termen rezonabil pentru familiarizarea cu uzanțele diplomatice.
„În ceea ce privește implicarea externă a președintelui, este dificil de evaluat dacă până acum a acoperit cu succes această dimensiune a mandatului, mai ales că în România există o încărcătură emoțională puternică în raportarea la instituția prezidențială, deseori influențată de filtrele politicii interne. În mod firesc, oricărui președinte aflat la primul mandat îi trebuie timp pentru a se acomoda cu atribuțiile de reprezentare externă, iar în cazul lui Nicușor Dan, acest început a fost unul abrupt, deoarece nu avea o experiență guvernamentală anterioară. Totuși, după un an de mandat, este de presupus că s-a familiarizat cu uzanțele diplomatice și cu modul de desfășurare a întâlnirilor internaționale”, a explicat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat, dar cele multilaterale, precum summiturile NATO, presupun provocări multiple, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță tot mai mare.
„Deși întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat din punct de vedere protocolar, cele multilaterale, precum summiturile NATO, Adunarea Generală a ONU sau Consiliul European, presupun provocări multiple și sunt mult mai dificil de coordonat, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță din ce în ce mai mare, depășind uneori canalele diplomatice clasice. În această privință, președintele Nicușor Dan mai poate acumula experiență în interacțiunea directă cu omologii săi, iar în privința summitului de la Ankara, toate privirile se vor îndrepta către un posibil prim contact direct cu președintele american Donald Trump”, a precizat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că, deoarece relația României cu Uniunea Europeană este deja pe un făgaș bun, accentul actual al politicii externe se îndreaptă către consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, o direcție pe care președintele Dan o subliniază constant.
„Vedem adesea accentul deosebit pus de președinte pe dimensiunea transatlantică a relațiilor internaționale ale României, de la înlocuirea termenului „pro-european” cu „pro-occidental”, până la încercările repetate de consolidare a relațiilor diplomatice cu SUA”, a concluzionat Emanuel Cernat.
Actualitate
Crimă oribilă în Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat în gât prietenul, după o ceartă
Un incident violent s-a produs sâmbătă, în localitatea Bălănoaia, județul Giurgiu, unde un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, în urma unui conflict cu o persoană localitate. Victima a decedat, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor.
Crimă în Giurgiu FOTO: Breaking News Giurgiu
Crima s-a petrecut, sâmbătă, în fosta şcoală din satul Bălănoaia, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, unde locuiau de ceva timp trei bărbați.
Potrivit martorilor, bărbatul de 56 de ani ar fi avut o discuţie contradictorie cu prietenul său şi s-ar fi enervat pe acesta pentru că ar fi țipat la el. Într-o clipă de furie, agresorul a pus mâna pe un cuțit şi a început să lovească victima în repetate rânduri, până şi-a dat ultima suflare.
Martor la incident, un alt bărbat a sunat la 112 şi i-a alertat pe polițişti. La fața locului au ajuns şi două echipaje de ambulanță de la SAJ Giurgiu. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima a fost declarată decedată, potrivit Breaking News Giurgiu.
Autorul a fost găsit la fața locului şi a mărturisit imediat ce a făcut. Bărbatul a fost încătuşat şi va fi dus la audieri. Criminaliştii şi polițiştii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Trupul bărbatului va fi preluat de legişti pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
Actualitate
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. Temperatura recomandată în dormitor și sfaturile experților
Canicula poate transforma nopțile într-un adevărat coșmar, iar temperaturile ridicate afectează calitatea somnului și capacitatea organismului de a se odihni. Specialiștii recomandă menținerea unei temperaturi de 15-18 grade Celsius în dormitor și avertizează că orice valoare peste 20-21 de grade devine, în general, inconfortabilă pentru somn.
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. FOTO: Adobestock
Marc Spielmanns, specialist în medicina somnului, explică faptul că răcorirea camerei și evitarea supraîncălzirii sunt esențiale pentru un somn odihnitor în perioadele cu temperaturi extreme, notează publicația Blick.
Potrivit expertului, dormitorul ar trebui să fie cât mai răcoros și întunecat. Pentru a preveni acumularea căldurii în locuință, ferestrele și jaluzelele ar trebui ținute închise pe timpul zilei, când soarele este puternic.
„Temperatura recomandată pentru dormitor este între 15 și 18 grade Celsius”, spune Marc Spielmanns, care avertizează că temperaturile ce depășesc 20-21 de grade pot afecta semnificativ confortul în timpul nopții.
Ce poți face înainte de a adormi
Specialistul recomandă un duș călduț spre rece înainte de somn, dar nu unul foarte rece, deoarece poate avea efectul opus și poate stimula organismul.
De asemenea, hainele groase de noapte ar trebui evitate.
„În nopțile foarte calde este mai bine să porți haine cât mai lejere sau chiar să dormi fără pijama, folosind doar o pătură subțire pentru confort”, explică acesta.
Compresele reci aplicate pe gambe timp de 5-10 minute pot ajuta la scăderea temperaturii corporale și la instalarea unei stări de confort înainte de somn.
Deși multe persoane folosesc ventilatoare în timpul nopții, specialistul avertizează că acestea nu trebuie orientate direct către corp.
„Niciodată să nu îndrepți ventilatorul direct spre tine. Este mai bine să fie poziționat astfel încât să împingă aerul către fereastră”, recomandă Spielmanns.
Totodată, băuturile foarte reci nu sunt indicate înainte de culcare.
„Ele pot provoca o reacție de încălzire secundară a organismului. Sunt recomandate băuturile răcite moderat”, explică expertul.
În perioadele caniculare, hidratarea este esențială, iar consumul a 2-3 litri de apă pe zi poate contribui la o stare mai bună de confort pe timpul nopții.
Femeile tolerează mai bine căldura
Potrivit specialistului, există diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește toleranța la temperaturile ridicate.
„Femeile tolerează mai bine căldura, în timp ce bărbații suportă mai bine frigul”, spune acesta.
Cu toate acestea, studiile arată că femeile sunt mai predispuse la tulburări de somn și pot întâmpina mai multe dificultăți în a adormi în nopțile călduroase.
Somnul este mai superficial vara
Temperaturile ridicate și lumina naturală prelungită afectează ritmul biologic al organismului. În timpul verii, oamenii se trezesc mai des pe parcursul nopții, iar fazele de somn profund și de visare tind să fie mai scurte.
Specialiștii recomandă întunecarea completă a dormitorului și menținerea unei temperaturi cât mai scăzute pentru a reduce efectele caniculei asupra odihnei și pentru a facilita un somn de calitate.
-
Actualitateacum 3 zile
Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”
-
Actualitateacum 2 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Actualitateacum 3 zile
Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația
-
Breakingacum 2 zilePolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Breakingacum 2 zileTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Breakingacum o ziCasa Albă a postat un nou meme controversat cu Trump: „Noi chiar am salvat America înainte de GTA 6”
-
Actualitateacum 3 zileCare sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
-
Actualitateacum 2 zile
Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal





