Actualitate
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi
Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.
Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia
„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.
Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.
„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.
Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat
„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.
Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.
Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.
Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.
„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.
Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.
În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.
„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.
Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.
În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.
„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.
Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.
De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.
Actualitate
Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”
Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări și despre securitatea în regiunea Mării Negre.
Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan. FOTO: Administrația Prezidențială
Vizita șefului statului vine în contextul pregătirii summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, unde urmează să fie luate decizii importante pentru flancul estic al Alianței. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea cooperării în infrastructura submarină, relocarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și crearea unui hub european de securitate civilă la Marea Neagră.
Președintele Nicușor Dan a declarat că parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră. Această cooperare ar putea include proiecte legate de cablurile de energie și de comunicații submarine, care sunt esențiale pentru securitatea și interconectivitatea regională. „La summitul NATO de la Ankara, parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Emanuel Cernat, analist de politică externă, a explicat pentru „Adevărul” mizele vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia:
„Motivul principal al vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia este pregătirea summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, prilej cu care urmează să fie luate decizii extrem de importante pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică și, în mod special, pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România”.
Potrivit lui Emanuel Cernat, prin această vizită, președintele Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru România, profitând de faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei:
„În această vizită, Nicușor Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră, știut fiind faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei. Pentru România, este esențial ca pe această agendă să fie incluse menținerea prezenței NATO în proximitatea conflictului și securitatea Mării Negre ca temă principală, iar acest ultim subiect reprezintă un interes comun al României și Turciei, oferind o bază solidă pentru discuții. Totodată, prin mesajul său, președintele Dan transmite diplomatic o invitație președintelui Erdoğan de a vizita România în această toamnă, ceea ce subliniază dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale”.
Un Nicușor Dan mai implicat în plan extern?
Analistul a comentat și acomodarea președintelui Nicușor Dan cu atribuțiile de reprezentare externă, subliniind că un an de mandat este un termen rezonabil pentru familiarizarea cu uzanțele diplomatice.
„În ceea ce privește implicarea externă a președintelui, este dificil de evaluat dacă până acum a acoperit cu succes această dimensiune a mandatului, mai ales că în România există o încărcătură emoțională puternică în raportarea la instituția prezidențială, deseori influențată de filtrele politicii interne. În mod firesc, oricărui președinte aflat la primul mandat îi trebuie timp pentru a se acomoda cu atribuțiile de reprezentare externă, iar în cazul lui Nicușor Dan, acest început a fost unul abrupt, deoarece nu avea o experiență guvernamentală anterioară. Totuși, după un an de mandat, este de presupus că s-a familiarizat cu uzanțele diplomatice și cu modul de desfășurare a întâlnirilor internaționale”, a explicat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat, dar cele multilaterale, precum summiturile NATO, presupun provocări multiple, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță tot mai mare.
„Deși întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat din punct de vedere protocolar, cele multilaterale, precum summiturile NATO, Adunarea Generală a ONU sau Consiliul European, presupun provocări multiple și sunt mult mai dificil de coordonat, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță din ce în ce mai mare, depășind uneori canalele diplomatice clasice. În această privință, președintele Nicușor Dan mai poate acumula experiență în interacțiunea directă cu omologii săi, iar în privința summitului de la Ankara, toate privirile se vor îndrepta către un posibil prim contact direct cu președintele american Donald Trump”, a precizat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că, deoarece relația României cu Uniunea Europeană este deja pe un făgaș bun, accentul actual al politicii externe se îndreaptă către consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, o direcție pe care președintele Dan o subliniază constant.
„Vedem adesea accentul deosebit pus de președinte pe dimensiunea transatlantică a relațiilor internaționale ale României, de la înlocuirea termenului „pro-european” cu „pro-occidental”, până la încercările repetate de consolidare a relațiilor diplomatice cu SUA”, a concluzionat Emanuel Cernat.
Actualitate
Crimă oribilă în Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat în gât prietenul, după o ceartă
Un incident violent s-a produs sâmbătă, în localitatea Bălănoaia, județul Giurgiu, unde un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, în urma unui conflict cu o persoană localitate. Victima a decedat, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor.
Crimă în Giurgiu FOTO: Breaking News Giurgiu
Crima s-a petrecut, sâmbătă, în fosta şcoală din satul Bălănoaia, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, unde locuiau de ceva timp trei bărbați.
Potrivit martorilor, bărbatul de 56 de ani ar fi avut o discuţie contradictorie cu prietenul său şi s-ar fi enervat pe acesta pentru că ar fi țipat la el. Într-o clipă de furie, agresorul a pus mâna pe un cuțit şi a început să lovească victima în repetate rânduri, până şi-a dat ultima suflare.
Martor la incident, un alt bărbat a sunat la 112 şi i-a alertat pe polițişti. La fața locului au ajuns şi două echipaje de ambulanță de la SAJ Giurgiu. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima a fost declarată decedată, potrivit Breaking News Giurgiu.
Autorul a fost găsit la fața locului şi a mărturisit imediat ce a făcut. Bărbatul a fost încătuşat şi va fi dus la audieri. Criminaliştii şi polițiştii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Trupul bărbatului va fi preluat de legişti pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
Actualitate
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. Temperatura recomandată în dormitor și sfaturile experților
Canicula poate transforma nopțile într-un adevărat coșmar, iar temperaturile ridicate afectează calitatea somnului și capacitatea organismului de a se odihni. Specialiștii recomandă menținerea unei temperaturi de 15-18 grade Celsius în dormitor și avertizează că orice valoare peste 20-21 de grade devine, în general, inconfortabilă pentru somn.
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. FOTO: Adobestock
Marc Spielmanns, specialist în medicina somnului, explică faptul că răcorirea camerei și evitarea supraîncălzirii sunt esențiale pentru un somn odihnitor în perioadele cu temperaturi extreme, notează publicația Blick.
Potrivit expertului, dormitorul ar trebui să fie cât mai răcoros și întunecat. Pentru a preveni acumularea căldurii în locuință, ferestrele și jaluzelele ar trebui ținute închise pe timpul zilei, când soarele este puternic.
„Temperatura recomandată pentru dormitor este între 15 și 18 grade Celsius”, spune Marc Spielmanns, care avertizează că temperaturile ce depășesc 20-21 de grade pot afecta semnificativ confortul în timpul nopții.
Ce poți face înainte de a adormi
Specialistul recomandă un duș călduț spre rece înainte de somn, dar nu unul foarte rece, deoarece poate avea efectul opus și poate stimula organismul.
De asemenea, hainele groase de noapte ar trebui evitate.
„În nopțile foarte calde este mai bine să porți haine cât mai lejere sau chiar să dormi fără pijama, folosind doar o pătură subțire pentru confort”, explică acesta.
Compresele reci aplicate pe gambe timp de 5-10 minute pot ajuta la scăderea temperaturii corporale și la instalarea unei stări de confort înainte de somn.
Deși multe persoane folosesc ventilatoare în timpul nopții, specialistul avertizează că acestea nu trebuie orientate direct către corp.
„Niciodată să nu îndrepți ventilatorul direct spre tine. Este mai bine să fie poziționat astfel încât să împingă aerul către fereastră”, recomandă Spielmanns.
Totodată, băuturile foarte reci nu sunt indicate înainte de culcare.
„Ele pot provoca o reacție de încălzire secundară a organismului. Sunt recomandate băuturile răcite moderat”, explică expertul.
În perioadele caniculare, hidratarea este esențială, iar consumul a 2-3 litri de apă pe zi poate contribui la o stare mai bună de confort pe timpul nopții.
Femeile tolerează mai bine căldura
Potrivit specialistului, există diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește toleranța la temperaturile ridicate.
„Femeile tolerează mai bine căldura, în timp ce bărbații suportă mai bine frigul”, spune acesta.
Cu toate acestea, studiile arată că femeile sunt mai predispuse la tulburări de somn și pot întâmpina mai multe dificultăți în a adormi în nopțile călduroase.
Somnul este mai superficial vara
Temperaturile ridicate și lumina naturală prelungită afectează ritmul biologic al organismului. În timpul verii, oamenii se trezesc mai des pe parcursul nopții, iar fazele de somn profund și de visare tind să fie mai scurte.
Specialiștii recomandă întunecarea completă a dormitorului și menținerea unei temperaturi cât mai scăzute pentru a reduce efectele caniculei asupra odihnei și pentru a facilita un somn de calitate.
-
Actualitateacum 3 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Actualitateacum 3 zile
Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația
-
Breakingacum 2 zileTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Breakingacum 2 zilePolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Breakingacum o ziCasa Albă a postat un nou meme controversat cu Trump: „Noi chiar am salvat America înainte de GTA 6”
-
Actualitateacum 3 zileCare sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
-
Breakingacum o ziSingurul palat bizantin din Grecia s-a redeschis
-
Actualitateacum 2 zile
Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal





