Connect with us
agentie marketing politic

Comunicate

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

Publicat

pe

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest răstimp, compania s-a ocupat de gestionarea și dezvoltarea imaginii unor businessuri cu o valoare (investițională și operațională) cumulată de peste 200 de milioane de euro. Portofoliul constituit în primul an de activitate reflectă viziunea strategică a fondatoarei Costina Petrescu, ce are în spate o echipă de profesioniști specializați în comunicare, branding, PR, strategie și creare de conținut.

„Cred că de anul trecut până acum eu și echipa mea ne-am (re)afirmat statutul de partener strategic pentru brandurile care își doresc evoluție și vizibilitate. Sunt încrezătoare că urmează o perioadă de creștere accelerată și consolidare, iar pentru 2026 avem în vedere extinderea portofoliului și atragerea unor companii ambițioase, într-un context în care cererea pentru comunicare integrată este în continuă creștere, practic în toate domeniile de activitate.”

Costina Petrescu, Fondator ESTÉ Agency

Cu o experiență de peste 18 ani în marketing, vânzări, comunicare și management executiv, Costina Petrescu a construit și repoziționat branduri, a dezvoltat strategii de comunicare de la zero și a coordonat proiecte complexe în industrii variate, cu o concentrare deosebită în sfera imobiliarelor (și domenii conexe). Înainte de a fonda ESTÉ Agency, aceasta a condus două portaluri imobiliare: unul, din poziția de Director de Vânzări și Marketing Imobiliar (timp de patru ani), iar celălalt, în calitate de Director General (timp de 10 ani), în ambele cazuri fiind implicată în toate direcțiile operaționale, strategice și de dezvoltare.

În primul an de existență, ESTÉ Agency a gestionat comunicarea și imaginea unor businessuri din varii domenii, precum real estate, entertainment, investiții, construcții, turism nautic și evenimente sportive. Printre acestea se numără companii precum AmCorp / Venus Capital InvestmentEnvogue ResidenceVelonova Mirage – primul muzeu 3D din RomâniaRedLotus SailingDivertilandSpartan RomâniaOBA Different by Luxury, la acestea adăugându-se și alte branduri din portofoliul agenției.

Leadership multidisciplinar și o echipă de profesioniști

Succesul agenției se datorează atât experienței Costinei Petrescu, cât și echipei ESTÉ Agency – specialiști în strategie, PR, social media, copywriting, web development, design grafic și comunicare digitală. Agenția oferă servicii end-to-end, de la poziționare și strategie de brand, până la implementare, campanii integrate și management de imagine. Pe website-ul său oficial este disponibil un shop online de servicii punctuale, conceput pentru companiile care au nevoie de soluții rapide, eficiente și ușor de accesat.

De la marketing la sailing: o evoluție naturală a leadershipului

În paralel cu activitatea profesională, Costina Petrescu și-a dezvoltat o nouă direcție personală: sailingul. În 2025, ea a participat ca membru al unei echipe de regattă la competiții naționale și internaționale, obținând rezultate remarcabile:

• Locul 1 – Cupa României la Sailing (2025)
• Locul 2 – Campionatul României (2025)
• Locul 1 – ORC C la Bosphorus Cup (Turcia)

În 2026, Costina s-a format ca skipper, conducând și organizând expediții pe velier pe Coasta Amalfitană și în Croația și continuând în paralel participarea la regatte internaționale.

De asemenea, s-a implicat activ în promovarea și vânzarea căsătoriilor civile pe mare, pe velier – un concept premium, unic în România. În prezent, dezvoltă această direcție și își propune ca în viitor să devină și oficiant al acestor ceremonii, extinzând experiența marină către zona de evenimente personalizate.

Extinderea ESTÉ Agency în zona de Influencer Marketing

Întrucât viitorul comunicării este video, ESTÉ Agency a lansat propria divizie de Influencer Marketing, ce se ocupă atât de producție și editare video, cât și de apariții în social media. Costina Petrescu a devenit, la rândul ei, microinfluencer, apărând în videouri, interpretând roluri și construind conținut cu impact – o revenire naturală la pasiunea ei pentru scenă și camera de filmat.

Bazându-se pe portofoliul constituit în primul an de activitate, ESTÉ Agency își propune să continue expansiunea, să dezvolte noi direcții creative și să consolideze poziționarea clienților săi în industriile în care activează.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunicate

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Publicat

pe

De

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de evenimente organizate în mai mult de 60 de spații din Craiova și împrejurimi.

Potrivit organizatorilor, la ediția din acest an vor participa artiști din peste 70 de țări….

Vezi tot articolul in Stirile Olteniei.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Cum verifici dacă ai fost concediat ilegal și ce pași contează

Publicat

pe

De

Cum verifici dacă ai fost concediat ilegal și ce pași contează

În fața unei concedieri abuzive, mulți angajați reacționează emoțional și pierd exact acel interval în care pot acționa eficient, iar lipsa unor informatii juridice rapide îi costă mai mult decât își dau seama. Nu timpul lucrează în favoarea lor. Ci claritatea.

Situațiile reale nu arată ca în manuale. Angajatorii nu spun „te concediez ilegal”. O fac în tăcere, cu hârtii care par corecte la prima vedere și cu presiuni subtile. De aici începe diferența între cine contestă și cine acceptă.

Ce înseamnă, concret, o concediere abuzivă

Codul muncii nu folosește expresia în sine, dar descrie clar limitele în care angajatorul poate înceta contractul. Orice abatere de la procedură sau lipsă de temei real transformă concedierea într-un act contestabil.

Situații frecvente care ridică semne de întrebare

Realitatea din România arată câteva tipare recurente:

  • decizie de concediere fără motiv clar, formulată vag sau copiată din modele generice
  • reorganizare „din pix”, unde postul dispare pe hârtie, dar reapare sub alt nume în două săptămâni
  • presiuni constante înainte de concediere — mutări forțate, evaluări subiective, izolare profesională
  • lipsa unei cercetări disciplinare reale, deși motivul invocat este abaterea

Nu toate aceste situații duc automat la anularea concedierii, dar fiecare creează o fisură juridică.

Reorganizarea posturilor și riscul concedierilor nejustificate

În practica relațiilor de muncă, desființarea postului ca urmare a unei reorganizări reprezintă un temei legal frecvent utilizat pentru încetarea contractului individual de muncă. Cu toate acestea, pentru a fi validă, o astfel de măsură trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale, în special caracterul efectiv și serios al reorganizării.

Nu orice modificare formală a structurii interne a unei companii justifică o concediere. Simplul fapt că un post este eliminat din organigramă nu este suficient, dacă în realitate atribuțiile aferente continuă să fie exercitate, fie sub o altă denumire, fie prin redistribuirea lor în mod artificial.

Diferența dintre aparență și realitate juridică

În analiza acestor situații, instanțele nu se limitează la conținutul deciziei de concediere, ci examinează întregul context în care aceasta a fost emisă. Sunt avute în vedere elemente precum structura organizatorică a companiei, modificările intervenite în organigramă, conținutul fișelor de post și evoluția rolului respectiv în timp.

Dacă, ulterior concedierii, atribuțiile postului reapar într-o formă similară, chiar sub o denumire diferită, acest aspect poate indica faptul că desființarea nu a fost una reală. În astfel de cazuri, instanța poate concluziona că măsura concedierii nu are o justificare obiectivă.

Importanța termenelor legale și a reacției rapide

Un alt aspect relevant îl reprezintă respectarea termenelor legale pentru contestarea deciziei de concediere. Dreptul de a formula o contestație este limitat în timp, iar depășirea acestui termen poate conduce la pierderea posibilității de a obține o analiză pe fond a cauzei.

Din acest motiv, evaluarea rapidă a situației și clarificarea cadrului juridic aplicabil sunt esențiale. Percepția că o astfel de măsură este „uzuală” sau inevitabilă poate întârzia reacția, afectând șansele de contestare.

Cum verifici dacă ai motive reale să contești

Primul impuls greșit: „nu are rost”.

Al doilea: „sigur au făcut totul corect”.

În practică, multe concedieri au vicii procedurale. Problema este că ele nu sunt evidente fără o minimă verificare.

Indicii care merită analizate imediat

  • lipsa unui preaviz corect acordat
  • absența motivării detaliate în decizie
  • nepotriviri între motivul invocat și situația reală din firmă
  • lipsa documentelor justificative

Fiecare element contează. Nu separat. Împreună.

Cum funcționează platforma intrebari juridice în astfel de situații?

Aici intervine diferența dintre „a căuta pe Google” și a primi orientare aplicată.

Platforma intrebarijuridice.ro din domeniul juridic oferă utilizatorilor un mod direct de a obține raspunsuri gratuite juridice online de la avocati speiclizati. Oricine poate adresa o întrebare juridică și primește un răspuns informativ gratuit, în 60 de minute.

Nu vorbim despre opinii generale. Răspunsul explică situația concretă, indică pașii posibili și trasează direcții de acțiune.

Mai mult decât atât, utilizatorul nu rămâne blocat în teorie. După trimiterea întrebării:

  • poate solicita oferte de preț de la avocați, notari, executori, contabili și alți specialiști
  • primește până la trei propuneri personalizate
  • are acces la o listă filtrabilă de profesioniști din propriul județ, ceea ce permite alegerea unui specialist relevant, nu aleator

Platforma nu înlocuiește un avocat. Dar scurtează drumul până la unul potrivit.

Ce faci în primele 30 de zile după concediere

Aici se joacă totul.

Termenul pentru contestarea deciziei de concediere este de 45 de zile calendaristice. Pare mult. Nu este.

Documentele trebuie analizate. Argumentele formulate. Uneori, dovezile colectate din interiorul companiei.

Două direcții posibile

Un angajat din retail, după concediere disciplinară, a cerut imediat opinie juridică. A descoperit că nu fusese convocat legal la cercetare. A contestat decizia și a câștigat.

În schimb, un manager din domeniul logistic a amânat. A negociat informal cu angajatorul. Termenul a trecut. Orice acțiune a devenit inutilă.

Diferența nu ține de dreptate. Ține de timp.

Mituri care circulă în jurul concedierilor

Circulă multe. Unele persistă.

„Dacă semnezi, nu mai poți face nimic.” Fals. Semnătura confirmă primirea, nu acordul.

„Firma poate concedia pe oricine, oricând.” Doar în anumite condiții și cu respectarea procedurilor.

„Nu merită să te lupți pentru că durează.” Unele procese durează. Dar compensațiile pot fi consistente: salarii restante, reintegrare, daune.

Unde se rupe, de fapt, echilibrul

Nu în lege.

În accesul la informație.

Majoritatea angajaților nu pierd procese pentru că nu au dreptate. Pierd pentru că nu știu că au dreptate sau află prea târziu.

Un răspuns rapid, chiar orientativ, schimbă complet perspectiva. Clarifică dacă merită să mergi mai departe sau nu.

Rolul informării corecte înainte de orice decizie

Nu orice concediere abuzivă ajunge în instanță. Dar fiecare ar trebui analizată înainte de a fi acceptată.

Diferența dintre reacție și strategie apare exact în acel moment inițial, când ai nevoie de informatii juridice rapide, nu de presupuneri sau sfaturi din auzite.

Pentru cei care caută un punct de plecare accesibil și rapid, platforma oferă exact acest tip de orientare. Poți începe cu o întrebare simplă și poți continua, dacă este cazul, cu alegerea unui specialist potrivit din județul tău sau cu solicitarea de oferte concrete. Accesul la informatii juridice rapide face diferența atunci când o concediere abuzivă nu mai pare doar o situație fără ieșire, ci o decizie care poate fi contestată informat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Publicat

pe

De

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus deja înscrisurile. 

În anii trecuți, regiunile câștigătoare- de exemplu Sibiu și Sicilia- au înregistrat creșteri de peste 1 milion de turiști si venituri care schimbă procentul din PIB al țării respective. 

Astăzi, restaurantele nu mai sunt simple locuri unde se mănâncă. Ele au devenit noile muzee ale identității locale. Farfuria spune povestea unei regiuni mai rapid decât o broșură turistică.

La târgul internațional IBTM World Barcelona, județul Timiș a prezentat oficial proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”, mizând pe un amestec extrem de rar în Europa de Est: multiculturalitate autentică, tradiții rurale încă vii, influențe central-europene și o cultură gastronomică nealterată complet de industrializarea agresivă.

Gastronomia nu mai este doar o experiență complementară turismului, ci a devenit unul dintre principalele motive pentru care oamenii aleg o destinație. În tot mai multe regiuni europene, patrimoniul culinar se transformă într-un instrument strategic de dezvoltare economică, promovare culturală și identitate, iar restaurantele devin muzee vii, în care gustul, povestea și atmosfera redau esența unei comunități. Obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană 2028 reprezintă pentru Banat mai mult decât o recunoaștere internațională- este începutul unei transformări profunde, care poate modela viitorul economic, turistic și cultural al regiunii.

Banatul nu a intrat doar într-o competiție de imagine, ci într-un model european de dezvoltare regională care, în România, a început deja să producă efecte vizibile. După Sibiu și Harghita, regiunea Banatului încearcă să folosească gastronomia ca instrument economic, turistic și identitar, într-un moment în care Europa redescoperă autenticitatea locală ca resursă strategică.

Titlul de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” vine într-un context în care turismul mondial se schimbă radical. Oamenii nu mai călătoresc doar pentru monumente sau city-break-uri rapide. Caută experiențe locale, povești, gusturi și comunități autentice. Practic, restaurantele devin noile muzee ale identității regionale.

Banatul mizează exact pe această tendință europeană: multiculturalitate, influențe austro-ungare, sârbești și românești, produse locale, vinuri, gastronomie rurală și un stil de viață încă neuniformizat complet de globalizare.

Ce s-a întâmplat în România după obținerea titlului

Singura regiune din România care a avut efectiv titlul până acum este Sibiul, desemnat „Regiune Gastronomică Europeană 2019”. Harghita va deține titlul în 2027. 

În cazul Sibiului, titlul nu a însemnat doar festivaluri culinare și promovare externă. A creat un ecosistem nou între producători locali, pensiuni, restaurante și turism rural. Programul a fost construit în jurul ideii de produse locale autentice, agricultură tradițională și conectarea satelor cu marile fluxuri turistice. 

Comparativ: ce s-a schimbat în regiunile românești

ParametruSibiu (după 2019)Harghita (pregătire pentru 2027)Banat (potențial 2028)
Vizibilitate internaționalăcreștere puternicăîn creștere acceleratăpoate deveni poarta gastronomică a Vestului
Turism gastronomicfestivaluri și trasee culinare noidezvoltare de produse localeposibil boom regional
Restaurante și gastronomie premiumcreștere constantăîn dezvoltarepotențial ridicat în Timișoara
Număr de evenimente culinareextindere anualădeja în organizarepoate deveni centru regional
Colaborare producători–HoReCaconsolidatăîn formareavantaj major prin infrastructură
Promovare europeanăfoarte ridicată în 2019susținută de IGCATlansată la Barcelona
Turism ruralrevitalizatîn creșterepoate exploda în sate și crame
Investiții privatecreștere în HoReCaanticipatefoarte probabile
Brand regionalconsolidatîn construcțieBanatul are identitate puternică
Impact economic indirectridicat în servicii și turismestimat pozitivpoate depăși modelul Sibiu

Gastronomia devine industrie

Europa tratează deja gastronomia ca infrastructură economică. Nu întâmplător, regiunile premiate dezvoltă:

  • rute gastronomice; 
  • turism rural; 
  • piețe de produse locale; 
  • școli culinare; 
  • festivaluri internaționale; 
  • export de brand regional. 

În cazul Banatului, efectele pot fi chiar mai mari decât în Sibiu, pentru că Timișoara are avantajul conectării europene rapide, aeroport internațional puternic și proximitate față de Serbia și Ungaria. În plus, Banatul are ceva rar în România: o identitate regională clară și recognoscibilă. În turismul modern, identitatea valorează enorm.

Ce s-a întâmplat in Europa dupa obținerea titlului

La nivel european, experiențele recente confirmă impactul semnificativ al acestui titlu. În Slovenia, desemnată European Region of Gastronomy 2021, gastronomia a devenit o parte esențială a strategiei de turism experiențial. Potrivit datelor oficiale publicate de Statistical Office of the Republic of Slovenia, numărul turiștilor a crescut de la aproximativ 4 milioane în 2021 la aproape 5,9 milioane în 2022, iar înnoptările turistice au ajuns la 15,6 milioane, marcând o creștere de 39% față de anul anterior. Contribuția directă a turismului la PIB-ul țării a atins 2,9 miliarde de euro, confirmând potențialul economic al gastronomiei integrate în strategiile de dezvoltare națională.

Un model la fel de relevant îl oferă Sicilia, desemnată Regiune Gastronomică Europeană 2025, care a reușit să folosească gastronomia ca motor central al identității sale turistice. Conform datelor publicate de Osservatorio Turistico della Regione Siciliana, în 2025 regiunea a depășit pragul de 22,5 milioane de înnoptări, înregistrând o creștere de 11,9% a prezențelor turistice în primele opt luni ale anului comparativ cu 2024. Sicilia a construit o imagine autentică și sustenabilă, reunind restaurantele independente, piețele tradiționale, fermele locale și experiențele culinare într-o poveste coerentă de promovare culturală.

Noile „muzee” ale Europei

În ultimii ani, gastronomia a început să înlocuiască muzeele clasice ca principal instrument de promovare culturală. Turistul modern vrea să guste o regiune, nu doar să o fotografieze. Fenomenul se vede inclusiv în comunitățile online, unde turiștii asociază deja anumite regiuni cu experiențe culinare locale și piețe tradiționale. 

De fapt, marile orașe europene încep să concureze prin restaurante, piețe locale și experiențe gastronomice mai mult decât prin monumente istorice. Iar Banatul pare să fi înțeles la timp această schimbare.

Dacă proiectul va fi gestionat inteligent și nu doar festivist, titlul de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” poate transforma vestul României într-un model regional de dezvoltare economică prin cultură, turism și identitate locală.

În Europa ultimului deceniu, gastronomia a încetat să mai fie doar un capitol de lifestyle. Dincolo de imagine și marketing, adevărata miză este economică.

Experiența altor regiuni europene care au primit acest titlu arată că gastronomia schimbă profund modul în care circulă banii într-o comunitate. Nu doar restaurantele câștigă, ci întreg ecosistemul local: ferme mici, producători artizanali, pensiuni, crame, transport, evenimente culturale și piața muncii.

Potrivit datelor și analizelor realizate în regiunile europene premiate de IGCAT, titlul a produs efecte vizibile în doar câțiva ani. 

Ce s-a întâmplat în alte regiuni europene

Catalonia – Regiune Gastronomică Europeană 2016

  • gastronomia reprezintă aproximativ 20% din PIB-ul regional; 
  • peste 500.000 de locuri de muncă conectate industriei alimentare și turismului gastronomic; 
  • creștere puternică a rutelor de vin, a festivalurilor culinare și a turismului rural; 
  • Barcelona și Costa Brava au devenit exemple de „destinații culinare”, unde restaurantele au funcționat ca adevărate ambasade culturale. 

Minho – Regiune Gastronomică Europeană 2016

  • dezvoltare accelerată a restaurantelor de familie și a evenimentelor culinare regionale; 
  • creșterea numărului de turiști interesați de experiențe autentice și produse locale; 
  • apariția unor rețele regionale între producători, pensiuni și sectorul HoReCa; 
  • accent puternic pe identitate locală și revitalizarea satelor. 

Galway – Regiune Gastronomică Europeană 2018

  • investiții noi în infrastructură gastronomică și evenimente culturale; 
  • extinderea turismului în extrasezon; 
  • creșterea notorietății internaționale a regiunii; 
  • dezvoltarea conceptului de „food tourism” ca pilon economic regional. 

Cum poate fi schimbat Banatul

Banatul are un avantaj pe care multe regiuni europene îl caută artificial: autenticitatea.

Într-o Europă în care orașele încep să semene tot mai mult între ele, regiunile care păstrează gust, poveste și identitate devin magnet turistic. Iar turistul modern nu mai caută doar monumente. Caută experiențe.

Turismul gastronomic este printre cele mai dinamice segmente din industria globală a călătoriilor, iar specialiștii europeni îl leagă direct de:

  • creșterea duratei medii de ședere; 
  • creșterea cheltuielilor turistice; 
  • dezvoltarea rurală; 
  • revitalizarea comunităților mici; 
  • apariția investițiilor private în HoReCa și producție locală. 

Pentru Banat, efectele ar putea fi majore în maximum cinci ani:

  • creșterea numărului de turiști străini; 
  • dezvoltarea rutelor gastronomice și viticole; 
  • apariția de noi restaurante premium; 
  • revitalizarea satelor și a producătorilor locali; 
  • creșterea investițiilor în turism și evenimente internaționale; 
  • consolidarea brandului regional „Banat” la nivel european. 

În realitate, lupta nu este doar pentru un titlu. Este o competiție pentru vizibilitate europeană, investiții și identitate regională, într-o lume în care economia experiențelor începe să valoreze mai mult decât infrastructura clasică.

Banatul pare să fi înțeles primul lucru pe care multe regiuni din România încă îl ignoră: în Europa modernă, cultura poate deveni industrie, iar gastronomia poate deveni strategie economică.

Despre HORETIM

HORETIM este organizația reprezentativă a industriei ospitalității din județul Timiș, având un rol activ în dezvoltarea și promovarea sectorului HoReCa la nivel regional și național. Organizația face parte din Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), una dintre cele mai importante structuri patronale din industria ospitalității din România. Prin inițiative dedicate turismului, gastronomiei, educației profesionale și colaborării dintre mediul public și privat, HORETIM contribuie la consolidarea unui ecosistem regional bazat pe identitate locală, dezvoltare sustenabilă și promovare internațională, fiind una dintre organizațiile implicate activ în susținerea și dezvoltarea proiectului Banat- Regiune Gastronomică Europeană 2028.

Despre FPIOR
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, având un rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin inițiative de colaborare, dialog instituțional și implicare constantă în relația cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și contribuie la consolidarea unui cadru favorabil dezvoltării acestui sector.

Material preluat din stiritimis.ro

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

Trump anunță că a amânat atacurile asupra Iranului. „Se poate ajunge la un acord”

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni seară, 18 mai, că a amânat atacurile asupra Iranului programate pentru marți, întrucât...

Actualitateacum 12 ore

Transalpina și Transfăgărășanul ies de sub nămeți. Când ar putea fi redeschise cele mai spectaculoase drumuri din România

Utilajele de deszăpezire și-au făcut apariția în ultimele zile pe Transalpina și Transfăgărășan, cele mai spectaculoase șosele alpine din România,...

Idei practice pentru masa de seară Idei practice pentru masa de seară
Actualitateacum 14 ore

Idei practice pentru masa de seară

Masa de seară vine, adesea, într-un moment în care energia este deja limitată, iar dorința de a găti scade destul...

Actualitateacum 18 ore

Romaero a semnat acorduri pentru producția de drone și mentenanța elicopterelor în România

Romaero a semnat două memorandumuri de înțelegere cu grupurile WB GROUP și Leonardo, acorduri care vizează dezvoltarea unor capacități industriale...

Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate
Actualitateacum 22 de ore

Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate

Mașina se oprește brusc, apare o cheltuială medicală neplanificată sau descoperi că trebuie să plătești urgent o factură restantă. În...

Actualitateacum o zi

Kim Jong Un transformă granița cu Coreea de Sud într-o „fortăreață de nepătruns”. Phenianul își întărește trupele la frontieră

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat consolidarea trupelor de la granița cu Coreea de Sud și întărirea altor unități-cheie...

Actualitateacum o zi

GAESA, conglomeratul opac care controlează economia Cubei

Directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat joi o vizită în Cuba, în cadrul căreia a cerut guvernului de la Havana...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro