Connect with us
agentie marketing politic

Comunicate

Organizatorii Treasures of the East, Craiova continuă demersul de creștere a vizibilității produselor oltenești și locale către publicul din regiune

Publicat

pe

Organizatorii Treasures of the East, Craiova continuă demersul de creștere a vizibilității produselor oltenești și locale către publicul din regiune

Craiova, 15 septembrie, 2026 — „Treasures of the East” (2–4 octombrie, Ramada Plaza Craiova) consolidează poziția Olteniei ca destinație gastronomică regională, conectând publicul local cu produsele locale din aceasta regiune a țării. În paralel, va avea loc un concurs de vinuri; o expoziție de produse gastronomice cu degustare și vânzare; workshopuri dedicate vinului, berii și brânzeturilor și un brunch de Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului din România. Acestea sunt reperele celei de-a doua ediții „Treasures of the East”, care se desfășoară în perioada 2–4 octombrie 2026, la Ramada Plaza Craiova. Sâmbătă, 3 octombrie, între orele 11:00 și 17:00, publicul are acces gratuit la expoziția de la parterul hotelului, iar duminică, 4 octombrie, festivalul se încheie cu o întâlnire în jurul gastronomiei și vinului românesc.

Treasures of the East 2026

Acces gratuit la expoziție: sâmbătă, 3 octombrie 2026, orele 11:00–17:00, la parterul Ramada Plaza Craiova. Workshopurile și brunchul au acces separat, pe bază de bilete achiziționate în avans, în limita locurilor disponibile.

„Treasures of the East” este o întâlnire a profesioniștilor din domeniul vinului, gastronomiei, ospitalității și turismului cu publicul interesat să descopere vinuri, gusturi și oportunități de turism în regiunea Dunării de Jos.

Vineri 2 octombrie 2026

Concursul Wines of the East

Prima zi a festivalului este dedicată concursului de vinuri „Wines of the East”, la care pot fi înscrise vinuri din România și din alte țări ale Europei de Est. Vinurile sunt evaluate de un juriu de specialitate, iar rezultatele vor fi anunțate după încheierea festivalului. Concursul nu este deschis publicului larg.

Georgian Night by Brot & Wein la Enoteca Social

Programul din Craiova include și o seară la Enoteca Social: vineri, 2 octombrie 2026, începând cu ora 18:30, este programat evenimentul „Georgian Night by Brot & Wein”.Locurile la acest eveniment sunt limitate, iar participarea presupune achiziționarea biletelor în avans.

Sâmbătă 3 octombrie 2026

Expoziție cu acces gratuit și workshopuri

Sâmbătă este ziua principală a festivalului dedicată publicului. Iubitorii de vin și gastronomie sunt invitați să descopere expoziția de la parterul Ramada Plaza Craiova, unde pot degusta vinuri și produse disponibile la mesele expozanților. De la standurile cu vânzare, vizitatorii pot cumpăra produse locale, vinuri și alte produse pe care să le ia acasă. Produsele cumpărate se achită separat.

La standul „Produs în Oltenia” vor fi prezente și puncte gastronomice locale din regiune. Și-au confirmat participarea: Din Grădina lui Rățoi, din Voicești, județul Vâlcea; Stâna Ștefanu, de pe Transalpina, județul Gorj; Acasă la Stâna Ștefanu, din Novaci, județul Gorj.

La standulEconomie Rurală va reuni produse de la producători din întreaga țară, oferind vizitatorilor ocazia să descopere diversitatea produselor locale românești.

Pe lângă expoziție, programul zilei include deschiderea oficială, întâlniri cu specialiști și trei workshopuri dedicate vinului, berii și brânzeturilor:

Locurile la workshopuri sunt limitate, iar participarea presupune achiziționarea biletelor în avans, prin linkurile fiecărui eveniment.

Brunch 2026

Duminică 4 octombrie 2026

Brunch de Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului din România

Ultima zi a festivalului coincide cu Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului din România. Între orele 13:00 și 16:00, la Restaurantul Ellipse – Ramada Plaza Craiova, sărbătoarea aduce la aceeași masă publicul și oaspeții din străinătate prezenți la festival, în cadrul unui brunch dedicat gusturilor românești.

Preparatele sunt realizate de echipa de bucătari a Ramada Plaza Craiova și asociate cu vinuri din podgoria de pe malul stâng al Oltului. Brunchul este asigurat de Domeniile Sâmburești și AQUA Carpatica.

Pentru cei care vor să marcheze Ziua Gastronomiei la brunchul de închidere a festivalului, participarea se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor achiziționate în avans.

Începând din 2019, Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului din România este sărbătorită în prima duminică a lunii octombrie. Instituirea acestei zile prin lege a avut la bază inițiativa lui Cezar Ioan – Vinul.ro, Cosmin Dragomir – Gastroart și chef Nico Lontras. Mai multe informații despre inițiativă.

Organizatori și parteneri

Festivalul „Treasures of the East” este organizat de platforma We Are Romania. You Are Welcome, alături de Craiova, Capitală Gastronomică Est-Europeană și Ramada Plaza Craiova, în parteneriat cu Corteva Agriscience și cu sprijinul IPPU – Prime Label.

Partener de hidratare: AQUA Carpatica. Sponsor: TM Inox.

Parteneri media: Vinul.ro, Cosmin Dragomir, Gastroart, Winesday.ro, Winesday App, Economie Rurală, G4Food, Horeca.ro, Trends by HRB, Horeca Insight, Asociația Bloggerilor Olteni – ASBO și Winelover România.

Despre We Are Romania. You Are Welcome

Platforma de gândire și acțiune pentru promovarea României „We Are Romania. You Are Welcome” a fost fondată în 2024, printr-un proiect al Asociației „Curaj Înainte”, cu scopul de a contribui la dezvoltarea imaginii și ofertei turistice a României, pornind de la specificul culinar influențat istoric de intersecția a trei mari imperii și de numeroase grupuri etnice și culturale.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunicate

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Terapiei Intensive Pediatrice de la Spitalul Județean Constanța

Publicat

pe

De

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Terapiei Intensive Pediatrice de la Spitalul Județean Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Astfel, secția va putea oferi anual condiții moderne de îngrijire pentru aproximativ 580 de copii aflați în stare critică.

Proiectul a transformat un spațiu de 350 de metri pătrați într-o secție cu șase rezerve individuale, fiecare cu un pat. Una dintre rezerve este destinată izolării și dispune de incubator. 

„Într-o secție de terapie intensivă pediatrică, siguranța infrastructurii și organizarea spațiilor contează în fiecare zi. Modernizarea le oferă copiilor condiții mai bune de îngrijire, iar echipei medicale, un mediu de lucru adaptat cerințelor acestei specialități. Mulțumim Monsson Trading pentru această investiție și pentru sprijinul constant acordat spitalului nostru de-a lungul anilor,” a declarat Raluca Ștefan, Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța (SCJU Constanța).

„Prin această investiție, am vrut să contribuim concret la comunitatea din care facem parte. Când este vorba despre sănătatea copiilor, infrastructura medicală și condițiile de lucru ale medicilor au o importanță fundamentală. Ne-am bucura ca și alte companii să se alăture, fiecare în măsura posibilităților sale — nevoile din sistemul medical sunt multe, iar împreună putem îmbunătăți condițiile de îngrijire din comunitate,” a spus, la rândul său, Andrei Muntmark, Directorul General al Monsson Trading.

Din 2017 până în prezent, Monsson Trading a acordat Spitalului Județean Constanța sprijin în valoare de 9,7 milioane de lei (aproximativ 2 milioane de euro), destinat achiziției de echipamente vitale pentru activitatea medicală și renovării mai multor secții. Sprijinul a fost derulat prin intermediul Fundației „Șanse Egale” și al Fundației „Mecena”, parteneri constanți ai acestui demers.

Despre Fundația „Șanse Egale”

Fundația „Șanse Egale” este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2008, care are ca principal scop dezvoltarea unui mediu de educație și sănătate mai bun pentru copii și adolescenți. Prin campaniile desfășurate, această fundație a susținut și sprijinit copiii și adolescenții cu rezultate bune la învățătură, dar fără posibilități materiale și, de asemenea, a ajutat copii talentați să-și dezvolte aptitudinile în diferite domenii.

Despre Fundația „Mecena”

Fundația „Mecena” a fost înființată în anul 2006, fiind patronată de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța, și are ca scop implicarea semnificativă în ameliorarea stării de sănătate a populației prin dezvoltarea infrastructurii sanitare și atragerea de noi investiții.

Despre Monsson Trading

Monsson Trading este unul dintre cei mai activi traderi de energie electrică din Europa de Sud-Est, cu activități de trading, furnizare, agregare și management al energiei regenerabile. Compania gestionează un portofoliu de peste 400 MW de capacități regenerabile și tranzacționează anual peste 1,2 TWh de energie. Sediul central al companiei este în Constanța.

(Comunicat de Presă)

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Comunicat de presa pentru finalizarea implementarii proiectului: Crearea de noi capacitati de producere a energiei electrice pentru Poseidon Distribution SRL

Publicat

pe

De

Comunicat de presa pentru finalizarea implementarii proiectului: Crearea de noi capacitati de producere a energiei electrice pentru Poseidon Distribution SRL

23.09.2026

POSEIDON DISTRIBUTION SRL, în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea implementării proiectului ” CREAREA DE NOI CAPACITATI DE PRODUCERE A ENEGIEI ELECTRICE PENTRU POSEIDON DISTRIBUTION SRL”, finanțat prin Fondul de Modernizare prin Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare prin contractul de finanțare nr. CFMSES011011481200692/ 28.11.2025.

Obiectivul general al proiectului a vizat sprijinirea investitiilor in producerea energiei electrice din surse regenerabile solare pentru autoconsum realizate de intreprinderile din cadrul sectorului agricol si industriei alimentare, in scopul cresterii ponderii surselor regenerabile de energie in mixul energetic total si reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de Romania in cadrul Planului National lntegrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice 2021 – 2030 (PNIESC), ale celor din cadrul Pactului verde european, precum si ale angajamentelor Uniunii de a pune in aplicare Acordul de la Paris si obiectivele de dezvoltare durabila ale ONU.

Obiectul proiectului  a fost Construirea unei centrale electrice fotovoltaice de 93,48 KW pentru producerea de energie electrică prin conversia radiației solare care să prevadă un autoconsum de minim 70% in Judetul Calarasi, Localitate Cascioarele.

Indicatorii proiectului:

  1. Capacitate operationala instalata de producer a energiei din surse regenerabile 0,093 MW
  2. Reducerea gazelor cu efect de sera: Scadere anuală estimată a gazelor cu efect de seră 70,67 tone de CO2/an
  3. Productia medie de energie electrica din surse regenerabile 115,5 MWh/an
  4. Productia totala de energie electrica din surse regenerabile pentru perioada de referinta 2.310,01 MWh.
  5. Procentul din productia totala de energie din surse regenerabile estimat a fi folosit pentru consumul propriu 100%
  6. Factorul de capacitate al centralei 14,18 %

Valoarea totala a proiectului: 67.292 euro din care:

  • Valoare eligibila a proiectului este de 54.343 euro din care Sprijin financiar nerambursabil: 48.908 euro (intensitate a sprijinului de 90%)
  • Cofinantare la valoare eligibila si neeligibila: 18.384 euro

Localizare proiect: Localitatea Cascioarele, judet Calarasi

Persoana de contact: Dumitrache Eduart Rodin

Telefon: 0744671203

Email: rodin@usilemn.ro

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Comunicat de presă | ARTISAN FOOD MARKET ed. a XIII-a, Biblioteca Națională a României | București | 16 – 18 Octombrie

Publicat

pe

De

Comunicat de presă | ARTISAN FOOD MARKET ed. a XIII-a, Biblioteca Națională a României | București | 16 – 18 Octombrie

București, 8 iunie 2026

A 13-a ediție Artisan Food Market se mută la Biblioteca Națională

Târgul Artisan Food Market, activ pe piața bucureșteană de 12 ediții, semnează două parteneriate strategice, preconizate a-i tripla capacitatea: cu Biblioteca Națională a României pentru locație și cu agenția Be Igloo PR pentru media, promovare și strategie de comunicare

După 12 ediții și aproape 100.000 de vizitatori, Artisan Food Market face cel mai mare pas din istoria sa: ediția a XIII-a se mută la Biblioteca Națională a României, într-un spațiu de aproape 10 ori mai mare, cu scopul de a deveni cel mai amplu eveniment dedicat produselor artizanale gourmet din România.

Strategia Be Igloo PR urmărește extinderea ecosistemului de producători și parteneri, dar și adăugarea elementelor specifice unui festival: ateliere, conferințe,  întâlniri business to business, fără pierderea autenticității care a definit proiectul încă de la prima ediție.

Artisan Food Market mizează pe o strategie bazată pe comunitate, experiențe gastronomice autentice, educația consumului local și conectarea directă dintre producători, retail, horeca și publicul larg.

Lansat în 2022, Artisan Food Market a crescut organic, ediție după ediție, devenind unul dintre cele mai importante evenimente gastronomice dedicate producătorilor locali și fenomenului gourmet din România. În patru ani și 12 ediții, evenimentul a reunit sute de producători, specialiști din industrie, chefi, antreprenori, retaileri, cercetători și un public care caută mai mult decât produse. Caută autenticitate, povești și experiențe reale.

Ediția a XIII-a marchează o schimbare majoră. Artisan Food Market se mută la Biblioteca Națională a României, una dintre cele mai importante clădiri ale Bucureștiului, într-un spațiu expozițional generos, modern și accesibil, pregătit să găzduiască cea mai mare ediție de până acum.

Noua locație vine cu beneficii esențiale atât pentru vizitatori, cât și pentru expozanți:
• peste 1600 mp de spațiu expozițional;
• acces facil din centrul Capitalei;
• sute de locuri de parcare;
• acces direct cu metroul și transportul public;
• zone dedicate activărilor, conferințelor, masterclass-urilor și întâlnirilor B2B.

„Timp de patru ani lungi și epici am urmărit cum brandurile locale și oamenii s-au reunit și au crescut împreună. Totul a pornit din autenticitate și emoție reală. Piața, producătorii și comunitatea au împins natural Artisan Food Market către această nouă dimensiune”, transmit organizatorii.

Ediția din acest an va reuni aproximativ 100 de expozanți, mulți dintre ei aflați pentru prima dată la București sau chiar la primul lor târg de profil.

„Artisan Food Market este unul dintre acele proiecte care s-a construit din oameni, înainte sa fie construit din campanii.

Am decis să ne alăturăm acestui proiect având în minte crearea unei  comunități în jurul producătorilor români artizanali, astfel încât să înglobeze mai mulți dintre clienții agenției și, eventual, întreg departamentul nostru de food. Strategia de promovare va fi construită pe pilonii comunitate,  autenticitate și producători români ”, a transmis Loredana Albu, CEO Be Igloo PR.

Vizitatorii vor avea acces la cea mai mare diversitate de produse gourmet locale prezentată până acum într-un eveniment din România: brânzeturi maturate și proaspete, vinuri premiate internațional, produse din carne și vânat, pâine artizanală, produse apicole rare, sosuri și condimente, conserve reinterpretate, dulcețuri, produse vegane inovatoare, ciocolaterie, produse bio, uleiuri premium, distilate artizanale și multe altele.

În cele 12 ediții de până acum:
• peste 300 de producători unici au participat în cadrul târgului;
• au fost prezentate mii de produse artizanale;
• sute de produse au fost lansate în premieră;
• comunitatea cumulată a depășit 100.000 de vizitatori.

Artisan Food Market nu este doar un târg. Este o platformă de educație gastronomică, networking și dezvoltare pentru micii producători locali.

Evenimentul include:
• masterclass-uri și live cooking-uri;
• conferințe și dezbateri despre produsul local, sustenabilitate, trasabilitate și gastronomie ca brand de țară;
• ateliere educative pentru copii și adulți;
• activări B2B pentru retail, horeca și băcănii;
• expoziții și prezentări dedicate patrimoniului gastronomic românesc.

Scalarea Artisan Food Market este susținută de o echipă cu peste 20 de ani experiență în trade show marketing și de susțineri media importante, printre care Magic FM, Rock FM, Radio România Actualități, Antena 1, TVR, AgroTV, Ziarul Financiar, G4Food, Gault&Millau România , Vinul.ro și Gastroart.

Organizatorii estimează peste 25.000 de vizitatori pentru ediția a XIII-a.

Artisan Food Market XIII
Biblioteca Națională a României
București
Ediția cea mai mare de până acum.

Despre

Artisan Food Market este târgul autohton de food  al capitalei, care reunește producatori români.

Evenimentul se află la cea de-a 13-a ediție și a fost creat ca o punte de legătură directă între producător și consumator, pentru experiențe culinare, educație gastronomică, împrietenire și fidelizare. De asemenea, este un indicator de urmat pentru profesioniștii din retail, horeca și proprietarii de băcănii, evenimentul reprezentând, de fiecare dată, cel mai bun moment de întâlnire.

Be Igloo PR este agenția de PR autohtona specializată în food, agricultură, real estate, farma, târguri și expoziții și comunicare de criză, cu 20 de ani experiență, timp în care a strâns în portofoliu și unele dintre cele mai celebre situații-limită de comunicare ale țării. 

Cu prietenie,

Ciprian Dinca

Fondator AFM / general manager

0727870793

accentenoi@gmail.com

www.artisanfoodmarket.ro

https://www.facebook.com/artisanfoodmarketbucuresti

https://www.facebook.com/accentenoifair.ro

Str. Cezar Bolliac 8, Sector 3, Bucuresti

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală
Actualitateacum 15 ore

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală

De la Constanța și Tulcea la Galați, Brăila, Bacău, Iași și Suceava, companiile din Estul României pot transforma presa locală...

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei
Politicaacum o zi

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut miercuri, la New York, discursul național al României în cadrul celei de-a 81-a sesiuni...

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
Politicaacum 3 zile

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Alianta a avut onoarea de a-l întâmpina la New York pe președintele României, Nicușor Dan, alături de membri ai echipei...

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
Actualitateacum 5 zile

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală

Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de...

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial? Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?
Actualitateacum 6 zile

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?

Prima ofertă pentru fotovoltaice pe care o citești pare, de obicei, foarte simplă. Cinci kilowați, un invertor, câteva panouri negre,...

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament
Politicaacum 7 zile

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație
Actualitateacum 7 zile

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație

Dincolo de concerte, spectacole și atmosfera de vacanță, Nibiru s-a conturat ca un spațiu al întâlnirilor, al poveștilor și al...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro